De când n-am mai scris…

… Soarele a încremenit în creștetul cerului, ca ochiul unui Serviciu Secret asupră-ne.
… O cucoană m-a pocnit în spate cu toată convingerea, mi-a fărâmat bara, mi-a scos din uz portbagajul (că nu se mai deschide) și a recunoscut, cu inocență, că nu știe ce-a apucat-o, de ce a călcat accelerația cu atâta sârg, când toată coloana din fața ei staționa. Poate fiindcă era grăbită? ! Părerea mea e că a încurcat pedalele, dar ce mai contează.
… Ieri m-a căutat la Prăvălie un vizitator misterios, tocmai când îmi luasem o zi liberă. A pomenit de Gară și colega mea a înțeles că se referă la blog. N-a vrut să spună cum îl cheamă. Păcat!
… De căldură sau de fițe, Mili stă mai mult la fereală, sub pat, iese doar la hrănuri fine, la recompense și la bosoleală. Totul e să arunci pe undeva o hanță pe care ai purtat-o de curând. De pildă, un fular cu care-mi apăr spondiloza de aerul condiționat.


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în aminriri, autoturisme și alte chestii personale, blog, d'ale Prăvăliei, gară nouă, pisici și alte lucrușoare și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la De când n-am mai scris…

  1. A thorn in your side zice:

    Shit happens. 😉
    Nu contenesc a mă minuna de coada tip veveriţă a copilului tău.
    Ca chestie: n-am fost eu vizitatorul misterios. Lista rămîne deschisă.

    Şi hai să-ţi povestesc „pisicănii”.
    Cu puţină vreme în urmă m-am pomenit cu un vizitator blănos statornic. Nu deranja mai mult decît necesar aşa că nu i-am dat atenţie. După cîteva zile mă sună un vecin-amic întrebînd dacă nu cumva s-a aciuat la mine aşa-şi-aşa. S-a desluşit că e mîţă, nu cotoi. Răspuns pozitiv. Vine într-o zi cu mătuşa, cu gînd s-o ia acasă; mîţa nix – fuge. A doua zi vine, o ia, pe stradă îl zgîrie pe braţ şi urlă de ţi se rupe inima, dar o duce acasă (la două case de mine). După cîteva zile mîţa vine înapoi la mine. Ieri mă sună omul şi spune că azi vine s-o ia acasă iar. Aseară vorbesc cu mîţa şi-i spun asta. Azi cînd mă trezesc ia mîţa de unde nu-i! Nici pînă la ora asta n-a apărut, iar omul m-a sunat să mă întrebe dacă-i aici, că nici la mătuşa nu-i.
    Zi că-s tîmpit, da’ io cred cu convingere că sufletele astea pot comunica prin telepatie, pot citi gîndurile şi în general au abilităţi cu mult dincolo de ce ar putea omul să-şi imagineze.

    Salutări lui Milli!

    • Orb ce ești!
      Au n-ai înțeles că pisicania vrea la tine? A dispărut, până îți trece cheful s-o înstrăinezi. Sau poate de tot, că nu-i trebuie unul plin de explicații și planuri despre viitorul ei.

      Mili are o coadă mortală! Poate doar ochii lui verzi o mai eclipsează. Și mofturile.
      Până n-ai pisică, nu realizezi că te-ai născut slugă.

      • A thorn in your side zice:

        Orb? Nici pe departe! Dar lucrurile nu sînt atît de simple pe cît ar părea. Mîţa respectivă e relativ bătrînă, are peste nouă ani şi a fost acolo la mătuşa omului dintotdeauna. Biata femeie plînge de dorul ei. Eu am primit-o aşa cum primesc orice suflet rătăcit, dar cum mi-aş putea vreodată aroga drepturi asupra ei sau a oricărei alte fiinţe? Cum aş putea spune „n-o lua acasă” cînd altcineva îi duce dorul? Eh, ce ţi-e şi cu viaţa asta… Da, pînă n-ai pisică nu realizezi… multe lucruri.

      • Da, ar fi o cruzime să lași o babă plângând. Îi doresc fugarei să se întoarcă acasă, atunci!

      • A thorn in your side zice:

        E o femeie cumsecade, o ştiu de-o viaţă. Dar nici nu contează despre cine e vorba – e un principiu pe care-l respect:
        „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

        Ieri n-am văzut-o deloc pe Sissi (aşa am numit-o eu, neştiind dacă are nume) şi nici acasă n-a fost; abia adineauri, cînd voiam să trimit un SMS amicului să-l întreb, am auzit-o strănutînd în uşa holului, m-am dus şi i-am pus ceva de mîncare pe lîngă „bombonelele” şi laptele nelipsite de pe măsuţa veche a Copilului. A mîncat foarte puţin, acum stă iar în uşa holului şi priveşte vîntul răvăşind frunzele şi îndoind pomişorii mai firavi.

      • Dacă Sissi a plecat și s-a întors tot la tine, eu aș face o anchetă socială la babă, să vedem dacă-i oferea pisicuței condiții onorabile de viață. S-o viziteze la tine, dacă plânge după ea…

      • A thorn in your side zice:

        Acolo are coşuleţul ei unde doarme, dacă nu preferă patul; în rest are şi tovarăşe de-o seamă, curte la dispoziţie, mîncare bună.
        Nici aici nu stă toată ziua, uneori apare doar pentru cîteva minute, alteori leneveşte cu orele pe pantalonii bleu de pe maşina veche de spălat, lîngă scara din spate.
        Ce ştiu eu ce-i în mintea pisicii, dacă nu pot vorbi cu ea? Ştiu doar ce-i în sufletul femeii şi-al nepotului ei – amicul meu. Că ce-i într-al meu…

      • Băi, mă pui pe gânduri!… Mili n-are coșuleț. Doarme pe unde apucă. Cu mine, cu coabitantul, pe scaunul de la calculator care e mai ca un fotoliu, așa, pe gentuțele de laptop…
        Coșulețul e un must-have?!

      • A thorn in your side zice:

        Da, la fel ca eşarfa şi fularul.

  2. Marian zice:

    Daca ai un SEAT TOLEDO iti pot face rost d e un capac porbagaj cu tot cu lampi pentru o suma modica . Cat despre caldura despre care vorbeai …mi-aduce aminte de spusele lui Labis : ” Soarele s-a topit si a curs pe Pamant ” asa incat o inteleg si pe cucoana aia ce te-a tamponat : probabil ca i s-a lipit talpa d e acceleratie .

  3. Mugur zice:

    Mi-ai amintit de un episod de pe la începuturile mele șoferistice. Dau să tragpe dreapta, căci mă întâlneam cu cineva. Mai aveam mai puțin de un metru până la mașina din fața mea, așa că ridic piciorul de pe accelerație și apăs hotărât pe… accelerație. Norocul meu că fracțiunea de secundă care a urmat a fost lungă cât o întreagă zi, așa că am apucat să las accelerație în pace și să apăs la fel de hotărât frâna. Încă mai aveam jumătate de metru până la mașinuța din făță, așa că am răsuflat ușurat.

    Nici eu n-am fost la prăvălie, deși mă tentează gândul, mai ales că vreau să-mi recomanzi medicamente pentru cele 100 de boli de care sufăr. 😀 Mai ales ceva pentru lipsa de inspirație, dacă se poate.

    • Mugur, sunt copleșită de atâta încredere, dar, pentru acele 100 de boli, s-au născocit doctorii. Dacă vrei, totuși, să mă vizitezi (poate devii client fidel al Prăvăliei!), scrie-mi un mail, să-ți spun ce program am, că lucrez în ture.

      • Mugur zice:

        Cred că elementul surpriză ar fi… interesant. 🙂
        În ce privește cele 100 de boli, varianta farmacistului este ideală, mai ales că eu sunt dintre cei care nu iau medicamente, decât în situații de extremă urgență, și-mi pare că am procedat bine așa.

  4. Cudi zice:

    Nu știu, vineri sau sâmbătă seara a intrat una în noi, la semafor (asta înseamnă dimineața la tine, poate ne-au lovit în același timp! :D). Mi-a atras atenția dinainte de opri, că prea se ținea în spatele nostru. Fiind întuneric afară, nu știam că e femeie. Mihai era la volan, devenise și el atent la mașina din spate. Apoi semaforul. Oprim, oprește și ea. N-am apucat să schimbăm două vorbe și ne-a izbit. A ieșit Mihai din mașină fumegând amenințător ș-apoi s-a liniștit instant și dezamăgitor, coborâse și ea, care ea era blondă… Prejudiciul material s-a rezumat la câteva zgârieturi, din fericire.
    A trecut, ce să mai… Uite, a fost suficient să mă uit la stufoșenia de coadă din pozele tale și mi-a trecut supărarea din nou. Apropo, parcă nu de mult i-ai donat o eșarfă… acum fularul.

    • Cudi, la mine a fost miercuri dimineața. Aș putea zice că accidentul a plutit în aer cu 10 minute înainte. Am văzut spatele Opelului ei pe banda alăturată, la semaforul anterior. Identic cu al meu. Și m-am gândit – ce caută și asta, cu număr de Mureș, în București? Uite, de-aia e așa aglomerat, că nu circulă fiecare prin județul lui! Pe urmă am pierdut-o din vedere și mi-a apărut în spate, în pasaj, între mine și-un autobuz. M-am bucurat, că ține autobuzul acela, cu noxele lui, ceva mai departe de mine. Frânase suficient de departe de mine, astfel că îi vedeam plăcuța cu numărul de înmatriculare în oglindă și m-am gândit – uite la cucoana asta, de Mureș – de Mureș, dar știe să păstreze distanța în coloană. 🙂 Mi-a fost gura „aurită”, că exact distanța aia confortabilă a ajutat-o să prindă viteză când s-a înfipt în mine, că mi s-au bălăngănit creierii în cap și, o secundă, am crezut că pe ea a lovit-o autobuzul și-a proiectat-o în mine. Își acoperise nasul cu palmele, așa cum fac cîinii când „se rușinează”. Până am coborât, până am convins-o să se miște de-acolo, să eliberăm subteranul, să rezolvăm problema la suprafață, ceilalți șoferi ne-au aprovizionat frigiderul cu carne pentru o lună. Plus claxoanele, care te asurzeau. Nervii lor prostești și moaca ei înspăimântată m-au calmat total. Acum sunt mai puțin relaxată, fiindcă compania de asigurări (coincidență – amândouă avem același asigurator) ne cheamă la o reconstituire. Vom pierde ceva mai multe ore decât pe vremuri, când te duceai obligatoriu la poliție, pentru orice zgârietură.

      Da, i-am împrumutat lui Mili și fularul, după eșarfă, îi place frezul! 🙂

  5. zazania zice:

    Eu sunt convinsa ca al meu ma traduce; caci unde altminteri ar putea sta cat ii ziulica de lunga venind doar la masa , descapusare si somnicul de dupa amiaza? De Rug vorbeam…

  6. clujanu zice:

    sarut mana, eu nu am trecut prin Bucuresti am urcat la mine la munte!

    • Clujene, deocamdată nu au reacționat decât cei care n-au fost. Am scris postul acesta ca să aflu cine m-a vizitat. Nu trebuia să-și dea numele real, măcar numele din virtual. Uite, eu sunt discretă și nu zic ce medicament ar fi cumpărat (noi nu-l aveam!), că așa e deontologic, să păstrezi confidențialitatea față de pacient. 🙂

      • Cudi zice:

        Și totuși, cum ți l-a descris colega ta pe misteriosul client? Cam câți ani să-i fi dat, cum avea părul, ochii etc. Poți aplica metoda eliminării… dar să ne spui și nouă, că ne plictisim. 🙂

      • Cudi, nu dau doi bani pe descrierea colegei mele, fiindcă ea pornește de la premisa că-l cunosc pe tip și a făcut o descriere neutră, politicăli corectă, ca să nu facă vreo gafă. „Înalt, slab, vreo 60 de ani”… Adică nu era Augustin, care poartă barbă și nici Gigli, care numai slab nu e. 🙂 Am dat și eu exemple de prieteni ai Gării care m-au mai vizitat.

      • Cudi zice:

        Poate revine…

  7. Iosif zice:

    „Totul este desartaciune” -Eclesiastul –

    • Așa e, Iosif! Când stai culcat pe spate și te uiți la puzderia de stele îți dai seama cât de nimic ești, dar vine momentul ăla penibil când ți se face foame și brusc devii „cineva” care trebuie să facă rost de mâncare.

  8. Iosif zice:

    Te înteleg perfect Renata draga,asa cum ma înteleg pe mine si pe toti muritorii de pe Terra,precum si sistemul raului global în care omenirea este angrenata,de milenii,de o mâna de ‘dumnezei oameni’ care tin frâiele puterii în mâinile lor,cu ajutorul banilor „Mamona” ,oameni lipsiti de scrupule,empatie si constiinta,straini de valorile autentice ale IUBIRII ,care stapânesc lumea în mod despotic bine organizati si acoperiti de legi facute pentru a-i proteja,fara ca masele îndobitocite din generatie în generatie sa li se poata opune.
    Papusari de sorginte Soros-ista care manipuleaza papusile clonate de coruptie si lacomie,pe scena lumii în care miliardele de actori îsi joaca rolul cu umilinta de sclavi ai fricii zilei de mâine ai grijilor si îngrijorarilor materiale,lipsite de orice valoare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s