Am dat click pe clipul-ul ăsta de zeci de ori, în două zile. Am râs de tot atâtea ori. Dar aș mai râde, odată, împreună cu voi.
Blog de blog
NONO
+(3).jpg "NONO")
Ultimele comentarii
Pisicofililor
Acest articol a fost publicat în pisici și alte lucrușoare și etichetat pisici, pisici și alte lucrușoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.
Gara pentru noi 
Iubesc pisicile! Comic video-ul!
ApreciazăApreciază
🙂 Eu nu prea mă doboram de dragul lor, până a apărut Mili în familie.
ApreciazăApreciază
E frumos să ai o pisică sau un câine în familie!
ApreciazăApreciază
Ani de zile am avut un câine membru al familiei. Am crezut că da, e nostim și cu o pisică, dar nu-i același lucru. Pisica nu te iubește. Bla, bla. Idei preconcepute.
Mili mă învață zi de zi lecția iubirii, doar că o face mai subtil, dorind să-i respecți independența, dacă-l iubești.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am avut un câine l-am crescut de mic. Am scris si o poezie pentru el, o puteși citi aici: http://www.ganduriledintrepagini.com/cainele-meu/
ApreciazăApreciază
Auzi, Renato, dar nu aveai tu un articol în draft/ciornă, cum că ai citit undeva că faptul că se freacă de tine e semn că-și marchează teritoriul și nu că te-ar iubi? 😆
ApreciazăApreciază
A mai trecut vremea, am mai căpătat experiență… Unele gesturi au nuanțe…
ApreciazăApreciază
E super simpatică. Miniatura. 😀
ApreciazăApreciază
Miniatura de cal, nu? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Eram tentată să zic că nu. 😀
Firește că era cu referire la ceea ce ai postat. Super simpatică miniatura de cal la galop. M-am amuzat foarte tare.
ApreciazăApreciază
Eu cred, Em, că animalele domestice/domesticite și cele cu interes spre domesticire (ratoni, veverițe, bufnițe) au fost lăsate să trăiască pe fața planetei ca să nu ne moară nouă umorul.
Când un ins/insă îmi zice, sentențios, că nu admite animale în casă, eu nu-l/n-o bănuiesc de fobia microbilor și a năpârlirii, ci de lipsă totală de simț al umorului.
Am făcut proba asta, cu bancul „câine rău!”. Le-am zis bancul și n-au râs la el.
Bancul câine rău e cel mai bun banc, ever!
Un tip, presat de o problemă stringentă, sare din taxi în fața curții unui prieten. Pe poartă e o plăcuță – CÎINE RĂU!
Bate, sună, se agită, strigă… Până la urmă riscă și apasă pe clanță, intră în curte, dă să intre în casă… Lângă ușă, o cușcă de câine, cu aceeași inscripție – CÂINE RĂU! În cușcă, cu botul pe labe, un cățeluș de talie mică, dormind.
Omul, agitat, întrebă: Mă, tu muști? Cățelușul face Țî! – prin somn. Omul insistă: Mă, tu latri? Același Țî, somnoros. Păi, și de ce scrie aici că ești câine rău?!
Cățelușul se întinde și oftează: Păi, dacă nu mănânc tooot…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ha, ha, ha!!! E foarte tare.
Cam ai dreptate. Din păcate eu nu am deocamdată. Dar lucrez însă la asta :D. Am crezut că sunt iubitoare de câini și atât. Însă de când cu pisoiul lui Dragoș, apoi tu și Psi am realizat că îmi plac mult pisicile și aș vrea să încerc experiența. A contribuit e drept și o pisică din vecini, o caraghioasă cu personalitate de câine. M-a șocat. Făceam jogging și a venit alergând la mine, ca și cum m-ar cunoaște. M-am oprit derutată și m-am jucat cu ea. Am devenit prietene. Drept dovadă:
și
ApreciazăApreciază
Cu două linkuri, ai intrat la spam!
Em, cu Mili, am descoperit că pisicile imită comportamente. Ca niște maimuțe incipiente. |
Mai la bătrânețe, o să-ți asumi un animal. Te ajută să zâmbești, când oamenii n-o mai pot face.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întotdeauna am iubit animalele. Și mi se pare nedrept să existe creaturile acestea minunate, iar tu să nu te poți bucura de una. Din păcate soțul meu nu e exact pe aceeași lungime de undă (deocamdată 😀 ), iar argumentul suprem este faptul că plecăm des, călătorim mult. Și nu aș vrea să chinui un suflețel. Neavând familie aici e destul de greu să îl las periodic la cineva, iar adăposturile acelea speciale sunt mai scumpe decât hotelurile. Dar voi găsi cu siguranță o soluție și atunci să vezi cum mi se transformă blogul meu. 😀
ApreciazăApreciază
Meh, e slab bancul, pe bune. 🙂
ApreciazăApreciază
Nu, Lotus, bancul e bun, ironizează comportamentul posesorilor de animal asemănător cu cel al posesorilor de copil dar, tu, cu spiritul tău analitic și cu experiența ta doar teoretică de viață, n-ai cum să-l guști.
ApreciazăApreciază
Poanta e simplă, câinele e rău pentru stăpân, nu pentru vizitator, dar bancul e formulat de așa manieră că nici măcar un zâmbet n-am schițat. Știam unul mai bun pe aceeași idee, dar l-am uitat. Ăsta e pur și simplu prea soft.
ApreciazăApreciază
Un banc trebuie să aibă un zvâc, un declic, o schimbare bruscă de perspectivă, ăsta e prea moale, e banc pentru visători și romantici. 🙂 Pe bune, e slab.
ApreciazăApreciază
Un banc trebuie redactat ca o scenetă, cu dialoguri. Își pierde farmecul dacă e scurtat, repovestit, cum am făcut eu.
Poanta bancului se bazează pe sensurile multiple ale adjectivului „rău”.
Ce-ar fi să presupui că umorul practicat în bancul ăsta nu e chiar genul tău? 🙂
ApreciazăApreciază
Renata, cred că ai dreptate.
ApreciazăApreciază
Eu nu cred prostia asta „a crescut intr-un padoc si se crede cal”. I-o fi pus stapanul ceva pe labute ca alearga asa anapoda.
ApreciazăApreciază
Zuzu, uită-te cum își modifică treptat mersul, spre cel de felină, pe măsură ce ajunge la colțul clădirii, unde trebuie să fie mai vigilentă, în fața necunoscutului și primejdiei.
În prima lună a lui Mili în casă la noi, a mâncat ducând bucățele în gură cu ghearele. Până și apa încerca s-o arunce în gură cu lăbuța. Hrănirea era un chin și cred că stătea mai mult flămând. Presupun că ne imita pe noi. Când a început să-l rupă foamea, a vârât botul în castron și a mâncat pisicește. Și acum mai are momente când mănâncă cu mâna, dar renunță repede, că e contraproductiv. 🙂
ApreciazăApreciază
Uite-l pe asta cum mananca inghetata:
ApreciazăApreciază
E mortal! Uite-l cum îi dîrdîie picioruțele de plăcere!!!!
ApreciazăApreciază
Auzisem de la ceva pisicofili că mâțele n-au voie cu zahăr. Că le poți omorî, nu pot metaboliza bine zahărul, gen. True?
ApreciazăApreciază
Habar n-am! Mili nu s-a dat niciodată la prăjituri, a lins un mg de cremă de vanilie, odată, de curiozitate, și a renunțat.
ApreciazăApreciază
Renata, la filmarea asta m-am uitat și eu de câteva zeci de ori în ultima vreme:
ApreciazăApreciază
lol
ApreciazăApreciază
N-am văzut în viața mea un pui mai serios și mai… romanțios!
Să cazi pe spate de plăcere nu mai e doar o figură de stil.
ApreciazăApreciază
Ca să nu mai dai click 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Lotus!
ApreciazăApreciază