Iar a plâns o icoană!

De data asta la Târgoviște. Într-o biserică înconjurată de schele, deci în renovare. Care mai are nevoie, probabil, de ceva donații la negru, că alea oficiale s-or fi gătat. Sau preotul paroh, cel care a surprins icoana plângând și le-a comunicat enoriașilor minunea, o fi având nevoie de-o mașină mai acătării sau de-o lucrare dentară mai pre gura dumnealui, ca asta, cu care a dat declarații presei, lasă de dorit.

Recunosc, de data asta știriștii PRO au fost foarte riguroși în redactare. Au respectat adevărul gramatical: bisericuța „a fost luată cu asalt de zeci de credincioși care au aflat că icoana Sfintei Parascheva a lăcrimat.”
Adică au respectat perfectul compus – acțiune petrecută și terminată înainte de momentul vorbirii.
Făcând abstracție de cele  două secunde cu exteriorul bisericii schelificat, introduse din greșeală în material, la montaj,  chiar că e o știre perfect compusă: românii n-au nevoie decât de-un zvon, că s-ar băga pui la Leonida, ca să alcătuiască o coadă riguros disciplinată, obedientă, unde vor obține umbre de pui pe urme de varză. În sos de lacrimi.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, cronici, dinozauri, epoca de piatră, experimente, glume bune, jurnal, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

97 de răspunsuri la Iar a plâns o icoană!

  1. Este nemaipomenit articolul. Mi-a plăcut foarte tare…..la perfect compus. Îl voi aduce din când în când la pezent, că tare-mi place. O duminică faină.

  2. Lotus zice:

    Bre, ai fost acolo să vezi dacă a plâns? Asta unu. Doi, ce caută linkul ăla spre ProTV? De data asta au dat o știre de interes, dar de multe ori umplu paginile site-ului cu nimicuri. De ce nu pui un link spre un cercetător care a demonstrat că icoanele nu plâng? Sau spre un studiu de psihologie a maselor? Că spre un autor de literatură nu-i cazul acum. Chiar așa, ProTV? 😀

    • Lotus, înțeleg unde bați, dar ai tot atâta precizie ca un vânător de rațe sălbatice care se crede lunetist de elită.

      • Lotus zice:

        Ar fi fost culmea să nu fi înțeles unde bat. 🙂 Uite, eu nu citesc ziarele online, tocmai din cauza abundenței de informații superficiale, pe care ar trebui să le cern pentru a ajunge la conținutul ce mă interesează. Compensez intrând pe câteva bloguri de notorietate, unde mai aflu câte o știre – fie din viața urbei, fie din lumea online, care iarăși mă interesează. La mine blogurile respective țin loc de ziare, nu de cărți.

  3. Iosif zice:

    În Romania plâng icoanele si siga pietrele caci liderii spirituali ai crestinatati au alte preocupari,mai pamântesti E de plans dragii mei !

  4. Iosif zice:

    Saraca tara bolnava,
    ce zace-n covalescenta.
    Românii sorb doar otrava,
    din dorul de complezenta.

    • Ba, eram juruit sa nu scriu nimic pa blogu asta, decit sa-l citesc si sa tac. Insa citind aceste versuri, ba frate, nu mai poti sa te autocontrolezi singur!
      Frate Iosife, m-ai biruit! Scrii inca si mai bine ca mine! Cum faci, soro?

  5. zazania zice:

    Nu-mi place cand faci misto de lucruri care te depasesc. Nu crezi? Stai in banca ta de necredinciosa si lasa-ne noua coltisorul de speranta. Detest pe cei care pun semnul egalitatii intre credinta si prostie.

    • Zuzu, una e să crezi în Divinitate și alta să te izmenești pe lângă artefacte de-astea. Există șanse ca Dumnezeu să existe, chiar dacă El nu-și spune așa și nici n-are conștiința existenței Noastre. Speranța credincioșilor nu e deșartă. Dar să plângă o bucată de lemn, tăiată de un om, pictată de altul și pupată de o mulțime, asta chiar depășește orice închipuire. Să nu uităm că miracolul autoaprinderii luminii de Paște ține de chimie și e perfect reproductibil, în anumite condiții de temperatură și umiditate.

      • Zuzu, am văzut maximum la tv, acum 5 minute: Kovesi la biserică, la moaște, cu mersul ei de vită oloagă, cu flori în mână, cu securiștii pe lângă ea, executând program impus în timpul liber al Procoroarei!… Pfuaiiii!
        Ai dreptate! Dumnezeu există și e plin de umor.

      • Lotus zice:

        Asta este părerea ta, că n-are conștiința existenței Noastre. 😉

        La fel cum e părerea ta că n-ar putea face o icoană să plângă. Dacă a putut transforma apa în vin, de ce n-ar putea da viață unei icoane? Dacă n-ar putea face asta, înseamnă că ar fi un Dumnezeu limitat, adică că n-ar mai fi Dumnezeu. Bine, foarte posibil ca acest caz să fie o făcătură, că miracolele sunt totuși rare, dar eu nu exclud posibilitatea unei minuni având ca focar o icoană. Ce contează că e făcută de mâna omului? Dumnezeu poate să se manifeste prin ea, dacă astfel trezește credința în inimile oamenilor.

        E adevărat că miracolele nu trezesc credința decât în inimile care deja sunt cât de cât vii. Că uite, tu sau altcineva, dacă v-ați afla în fața unui miracol veritabil, nu ați crede. Ați încerca să-i găsiți explicații științifice. Dar chiar și un om cu inima împietrită, aflat într-o situație de viață și de moarte, de exemplu în mijlocul unui incendiu sau cutremur puternic, își ridică mâinile spre cer și strigă „Doamne!”.

      • Lotus, am făcut, odată, la Cudi, analogia între microcosmosul corpului uman și Universul generat și monitorizat de Dumnezeu. Nu văd de ce primul n-ar repeta, în mic, modelul princeps. N-o mai iau de la început.
        Nu, nu Dumnezeu a transformat apa în vin, fiul lui a făcut-o, toate minunile fiului pot fi explicate științific, dacă stau să mă gândesc bine, Taică-su n-a mișcat un deget, cu excepția faptului că l-a săltat de pe o planetă mult prea ostilă și primitivă în ultimul moment, când era în comă sau în stare vegetativă impusă, ori cum era el, când soldatul roman l-a mai împuns o dată cu sulița, să vadă dacă e viu sau mort.
        Toate cazurile în care icoane plâng, apare chipul Maicii Domnului pe peretele unei peșteri, se crapă scoarța unui copac bătrân în semnul crucii etc. sunt fie iluzii optice, fie mici șarlatanii umane care au ca scop o prostire în masă și o strângere de fonduri, așijderea.
        Trec peste mica-ți mojicie că aș fi mai mult moartă decât vie. Știu că n-ai comis-o intenționat și cu rea voință, nu e atac la persoană, pur și simplu tu așa crezi, că Dumnezeu se mulțumește să dea dovezi ale existenței sale sculptând într-un găinaț o icoană, când ar putea să pocnească din degete, ca la cârciumă, și să oprească poluarea apelor, un accident nuclear, o epidemie mortală…
        Când strigi „Doamneee!” în plin cutremur nasol, e un reflex/tic verbal, nu o invocare. Ci-că majoritatea strigă „Mamăăă!”, înlocuindu-l, ireverențios, pe Dumnezeu cu femeia care i-a născut.

      • Lotus zice:

        Faptul că trupul nostru este o replică în miniatură a Universului, lucru cu care sunt de acord, nu ne spune nimic despre Dumnezeu, că ar fi sau nu indiferent față de noi.

        Dacă Fiul a făcut, atunci aș zice și Tatăl poate face.

        De unde știi că toate cazurile enumerate de tine sunt iluzii optice sau șarlatanii? De unde știi că nu există minuni veritabile, produse de un Dumnezeu veritabil?

        Unii strigă atunci „Doamne!” din toată inima, nu așa, mecanic. La ei mă refeream.

        Din punctul meu de vedere, marea majoritate a oamenilor au inima împietrită. Sensul este evident metaforic: ei sunt opaci față de spiritualitate, și-au uitat esența, l-au uitat pe Dumnezeu și își duc viețile într-un mod mai mult sau mai puțin automat, ca niște roboți, preocupați aproape exclusiv de materia ce i-a capturat. Dacă enunțul acestei opinii arată despre mine că sunt mojic, atunci înseamnă că sunt mojic – dar și că toți marii filosofi, sfinți, profeți etc au fost mojici.

        Totuși, eludezi întrebarea mea. Eu te întrebam de ce dai opiniei tale un sens de certitudine absolută. Bun, am înțeles, aceasta e teoria ta despre miracole și Dumnezeu. Dar îți dai seama de faptul că este, totuși, o simplă teorie? Că s-ar putea să te înșeli? Și că în locul Dumnezeului indiferent descris de tine s-ar putea să îl găsești pe Dumnezeul personal și iubitor pe care și-l imaginează enoriașul simplu? Sau pe care ni-l descriu diversele religii de pe glob?

        Accepți și faptul că s-ar putea să te înșeli? Că o spuneai ca și cum ai fi în posesia adevărului absolut, probat deja de simțurile tale.

      • Lotus, exprimarea ta inițială a fost: „ miracolele nu trezesc credința decât în inimile care deja sunt cât de cât vii”. Sună puțin grosolan, nu? Cât de cât viu e echivalent cu aproape mort. Acum zici de inimi împietrite. Care e altceva. Asocierea filosofi, sfinți, profeți mă face să zâmbesc. Ce treabă au unii cu alții? Nu există filosofi atei? Sfinții sunt o categorie artificială, creată de popi. Ce să mai zic despre profeți, un fel de personaje imaginare. 🙂
        Nu eludez întrebarea. N-am certitudini. În general, n-am certitudini, am păreri. Când spun „cred că…” e o opinie. Opusul lui „sunt sigură că…” Deci reformulez: înclin spre ideea că Dumnezeu, dacă există, e o entitate… etc.
        Cât privește minunile, miracolele, au regimul ăsta fix până capătă o explicație științifică. Ce e grafitul? Carbon pur. Ce e diamantul? Carbon pur. Pune o mină de creion lângă diamantul unui inel și spune-i unui neștiutor de carte că sunt „frați”. Vezi cum reacționează.

      • Lotus zice:

        Bună seara, Renata! 🙂

        Nu e altceva. Inimi cât de cât vii înseamnă inimi care nu sunt complet împietrite (complet împietrită însemnând moartă). La fel cum pentru a rodi, o sămânță are nevoie de un sol cât de cât fertil, că dacă solul e complet infertil atunci degeaba îl plantezi, tot așa un miracol nu poate rodi decât într-o inimă cât de cât vie, adică una care nu e complet împietrită. Ăsta e sensul pe care l-am avut în cap când am făcut acea afirmație. Mă gândesc că acum e mai clar.

        Chiar și filosofii atei mai de Doamne-ajută, adică mai răsăriți, îți vor spune că majoritatea oamenilor trăiesc mai mult ca niște roboți, într-un deplin spirit gregar sau de turmă, negândind cu capul lor, neacționând în mod spontan, condiționați de 1001 de lucruri, nefiind cu adevărat liberi. Eu am spus că majoritatea oamenilor sunt mai mult morți decât vii, având inimile împietrite. Putem dezbate nuanțele la nesfârșit, dar esența celor două puncte de vedere este aceeași.

        Sfinții din calendar pot să fie, unii dintre ei, creați de popi. Dar eu sunt sigur că au existat și sfinți autentici. Adică ființe care, prin practica lor spirituală, prin rugăciune și meditație, au avut revelația lui Dumnezeu și au putut manifesta anumite miracole, pe care noi le numim astăzi puteri paranormale. Că unele relatări din Biblie (din categoria viselor profetice, întâlnirilor cu îngerii, stărilor extatice în care respectivii au acces la anumite planuri paradisiace sau ceruri, videcărilor miraculoase făcute de Isus și discipolii lui etc) sunt cât se poate de reale. Altfel, nu s-ar fi păstrat până azi.

        Știința mai are încă mult până când va reuși să devină un reper fundamental al omenirii. Deocamdată, credința primează. Se spune că trăim în memoria colectivă timp de trei generații. Videcătorul de care ai scris zilele trecute va fi uitat peste 100 de ani. Dar noi continuăm să împărțim timpul după o personalitate care s-a născut și a trăit pe Pământ acum 2000 de ani. Și chiar dacă ateii spun „înaintea erei noastre”, tot Isus este cel aflat la punctul zero. Nu întâmplător.

        Da, reformularea ta este bună – dacă ai fi scris așa, nu te-aș fi abordat mai sus.

        Fără legătură cu subiectul de față: tu vorbești serios când spui, la Cudi pe blog, că respectivii medici ar trebui împușcați?

      • Lotus, există atei care își fac din morala laică un cult și își pun viața în slujba semenilor lor. Și ăștia au inima împietrită?
        Sfințenia se măsoară în fapte bune, cu sau fără credință în zei. Prefer un tip care găsește un portofel plin cu bani și-l caută pe pierzătorul lui fiindcă așa e corect, unuia care nu și-l însușește de teamă că-l vede Dumnezeu și-l pedepsește.
        Vindecătorul despre care am scris? Adică șarlatanul despre care am scris. Nu, va fi uitat de îndată ce apare un șarlatan mai spectaculos ca el. Un an, poate doi.
        Remanența în memoria colectivă depinde de semnificația socio-culturală a individului. Breugel cel Bătrân împlinește curând 450 de ani. Leonardo 500. Bach a sărit de un sfert de mileniu.
        Nu, medicilor respectivi ar trebui să li se ridice licența de liberă practică. Ceea ce, profesional, echivalează cu o împușcare.

  6. clujanu zice:

    Sunt și eu convins că popa nu mai are bani.Și sunt de asemenea convins că lemnul nu plânge.Și incă de asemenea sunt convins că sus nu stă nimeni care așteaptă rugăciunile prostimii!
    Dar pe pământ sunt o mulțime de profitori care o duc foarte bine pe spinarea lor!

  7. Iosif zice:

    @zazania
    Si Toma a fost credincios,si înca mult mai pragmatic decât ceilalti ucenici. 🙂

  8. Iosif zice:

    P.S.Renata draga,admirabil curajul tau,însa cred ca ti-ai pus religiosii si religiile pe cap.

  9. Renato, cu tot regretul, Zaza are dreptate! Si-acu, stai si tu umpic strimba si gindeste-te: SI BAIETII PLING, CITEODATA!!

  10. zazania zice:

    Si nu ti-ar strica , din cand in cand, s-o mai citesti pe Lelia; atatia „prosti” pe lumea asta …

    • O citesc, uneori, pe Lelia. E atât de îngropată în Orientul Mijlociu/Îndepărtat/Apropiat…
      N-am îndrăznit s-o întreb, încă, de ce nu pleacă dracului de pe site-ul ăla infect.
      O iubesc prea mult ca s-o întreb. A fost catalizatorul ultimei noastre sclipiri de tinerețe. N-o întreb fiindcă Prăvălia m-a învățat să le respect oamenilor apucăturile care-i fac să funcționeze, care-i fac fericiți. N-o întreb fiindcă l-a iubit pe ElZap aproape cât l-am iubit eu.
      Cu cât îmbătrânesc, îmi dau seama că vă iubesc în mod egal. 🙂

  11. Iosif zice:

    „Nimeni nu poate sluji la doi stapâni…
    Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.”


    • Iosif, n-am nicio părere despre popicul cântăreț. Și nici nu mă interesează. De la „Călugărița” lui Diderot încoace, o farsă literară, desigur, am înțeles că instinctul sexual nu poate fi reprimat, negat, poate fi doar adaptat. În speranța că scuzi un limbaj neacademic (spre deosebire de Lotus), mi se rupe cine/ce/pe cine fute. Totul e să fie discret, să nu dezamăgească opinia publică.
      Mie, popii îmi par niște funcționari statali care ți-au prelungit mânecuțele negre până la a purta o sutană. Ce-mi pasă mie că un mărunt secretar de primărie e ușor homosexual, cu tentă pedofilă?!

      • Lotus zice:

        Că tot m-ai menționat: ar fi așa de greu să spui „cine cu cine face sex”? Sau „cine cu cine și-o trage”? Ar exprima mai puțin ideea pe care vrei s-o exprimi? Ar fi mai sărace în vreun fel? Este obligatoriu ca, atunci când vorim despre sex, să fim vulgari, altfel se pierde ceva esențial?

  12. Iosif zice:

    Ideea e ca religiile si politica au un singur si acelasi scop comun,MANIPULAREA si controlul constiintelor maselor inconstiente,necunoscatoare de Adevar si înspaimântate de „iad” si viitorul obscur,incert,imprevizibil al zilei de mâine,si al unei conspiratii apocaliptice,regizate la Hollywood si transmise pe canalele mass-media internationala,toate având acelasi scop de milenii.
    Doar Unul Singur este Calea,Adevarul,Viata,revelat umanitatii prin Hristos Isus,Fiul omului !

    • Iosif, aș fi foarte de acord cu tine, dacă n-ai fi atât de teoretic.

      • Iosif zice:

        Orice gând,idee,teorie exprimata în cuvinte,se proiecteaza si realizeaza practic prin credinta,vointa,perseverenta si iubire neconditionata,exprimând forma gândita initial si perceputa în final prin cele cinci simturi primare relative,limitate spatio-temporal din pricina pacatului adamic.

  13. castanman zice:

    Miracolul e o intrerupere a legilor naturii. Nu ar trebui sesizat CSATul ?

  14. Cudi zice:

    Renata, am citit și eu mai înainte despre viața sfintei Parascheva sau Paraschiva, că n-aveam habar de ce-o făcut ca să o venereze atâta lume astăzi. – https://m.crestinortodox.ro/sarbatori/sfanta-cuvioasa-parascheva/sfanta-parascheva-126638.html
    Înțeleg că de pe la 10 ani a devenit practicantă religioasă hardcore, apoi s-a dus la mănăstire, apoi a visat că trebuie să se întoarcă la casa părinților, s-a întors și a murit de tânără, nu împlinise 30 de ani. Ș-apoi ar fi dezgropat-o unii și ar fi zis „oau!”, că avea trupul încă neputrezit. Vorba vine, până la urmă a putrezit și trupul ăla, al cui o fi fost, că acum i se pupă moaștele, nu carnea.
    Cum ar veni, o pictură a acestei fete lăcrimează acum prin presă.
    Da, e cum zici tu, biserica are nevoie de bani. Parcă așa țin eu minte, e și câte o cutie a milei prin preajma icoanelor din biserică, nu? Și cum biserica e un fel de „social club”, iar în „social club” contează aparențele și fala e mare, n-or pune oamenii bani de metal în pușculița divină, ci bancnote.
    Știi cum se întâmplă – unele cupluri dintr-astea de vedete, când nu mai sunt băgate în seamă de presă, mai mimează câte un scandal, câte un divorț, ca să fie din nou invitați în emisiuni, ca să li se ia interviuri etc. Poate că așa și cu icoanele astea plângăcioase.
    Pentru că, în puii mei, dacă le vede pe toate și e atotputernic, the big boss ar face bine să ne dea motive de bucurie, să ajute la propriu, să peticească gaura din ozon. Chiar așa, de ce n-am auzit niciodată de o icoană care peste noapte să se fi luminat „la față”, să zâmbească încurajator?

    • Da, da… Asta mă mâhnește și pe mine, că nu vrea să îndrepte lucrurile. E ușor nepăsător și lipsit de empatie. Vede un tzunami, ridică din umeri și se uită în altă parte.
      Cât despre moaște și minuni… săptămâna trecută m-am minunat privind o coadă pe patru rânduri, de vreun km lungime, formată inclusiv din tineri de 20-30 de ani, cu față de oameni care au luat bac-ul, așteptând să pupe o cutie bătută cu pietre scumpe în care se presupune că era Brâul Maicii Domnului. Adică o fâșie de cârpă veche de 2000 de ani.

      • Lotus zice:

        Renata, explică-mi te rog cam cum ar veni treaba asta: „Vă dau liber arbitru dar apoi, când decideți să vă dați unul altuia în cap, când vă apucați să creați bombe nucleare, când vă exploatați între voi pentru bani și putere, când uitați de spiritul și menirea voastră, când, prin faptele pe care le faceți, începeți să atrageți toate relele și calamnitățile spre voi, eu, ignorând alegerile voastre, o să vă dau în continuare tot binele din lume!”? Cam ce fel de liber arbitru ar fi ăsta și cam cum ar putea crește spiritual oamenii, cam cum ar putea învăța din greșelile lor, dacă, indiferent de ce fac, le-ar fi tot timpul bine?

    • Lotus zice:

      Cudi, înainte să batjocorești o fată care la 10 ani a decis să se călugărească, spune-mi ce sacrificiu ai făcut tu vreodată, în viața ta, pentru un ideal, oricare. Da, știu, nu mai vorbești cu mine.

      N-am crezut că o să ajung să te văd și grobiană.

      • Lotus, dacă noi, mai liberii cugetători nu cădem pe spate de viețile sfinților suntem grobieni?
        Voi, credincioșii practicanți (bigoți) sunteți mai distinși, aveți maniere mai alese? 🙂
        Cudi nu mai vorbește cu tine fiindcă l-ai jignit pe soțul ei cu o grație infinită.

      • Lotus zice:

        @Renata

        Nu prea cred, că n-avusesem nici o discuție recentă cu soțul ei, atunci când a decis să nu mai vorbească cu mine. Ba dimpotrivă, la ultimul dialog în contradictoriu dintre mine și Ketherius, ea îi spusese lui Ketherius că e nesimțit (mă rog, a folosit un alt cuvânt). Asta dacă nu rețin eu greșit. Dar, în fine, e mai puțin important.

        Una e să nu cazi pe spate, alta e să-ți bați joc, dovedind o elementară lipsă de respect și bun simț. Hai să ne gândim în felul următor: fata asta, la 10 ani, a decis să sacrifice tot pentru un ideal în care ea credea. La 10 ani! Nu contează dacă acest ideal (religios) este sau nu just: important e că la momentul respectiv, ea credea în el. Pentru ea, era un ideal autentic, căruia i-a dedicat apoi întreaga viață. Iar Cudi o ia în batjocură. Așa că i-am cerut să-mi spună ce sacrificiu a făcut ea pentru un ideal, orice ideal, nu neapărat religios, în care ea a crezut și care depășește cadrul familiei sau propriei persoane. Că sacrificii pentru soț sau familie toată lumea face.

        Asta lăsând la o parte judecata precară sau pripită pe care a demonstrat-o în comentariul anterior, când i-a imputat lui Dumnezeu că nu peticește gaura din stratul de ozon. Eroare de logică pe care tu ai observat-o și ai rectificat-o, cu tsunamiurile. Dar nu, strict la sictirul și disprețul față de sacrificiile și efortul făcut de cineva m-am referit.

      • Lotus, iată-mă la cafeaua de dimineață și la gâlceava noastră aproape zilnică!
        Despre Parascheva: povestea – chiar povestea spusă de biserică! – zice că pe fetița de 10 ani o cam altoiau părinții și a fugit de-acasă, ajungând, în cele din urmă, la o mânăstire. ( https://www.sfantaparascheva.com/ ) Prin urmare, n-a mânat-o un ideal, ci bătăile alor ei. Și înțeleg că nici părinții n-o băteau degeaba, ci fiindcă era cam năzdrăvană la cap, făcea schimb de țoale cu cerșetorii. 🙂
        Despre sacrificiu: e straniu cum un om tânăr, ca tine, consideră că viața alături de un soț/soață (familie) presupune, neapărat,sacrificii.
        Eroarea de logică: de ce ar fi ilogic să-i cerem lui Dumnezeu o peticire a stratului de ozon, că nu m-am prins? Am dat exemplul cu tzunami, ca pe un alt exemplu de binefacere.

      • Lotus zice:

        Nu știu care a fost viața acestei femei. (Partea cu schimbul de țoale e interesantă – să citesc sau îmi detaliezi tu?) Dar din descrierea lui Cudi n-a reieșit c-ar fi plecat de acasă din cauză c-o băteau ai ei. Și totuși, Cudi a cam luat-o în batjocură. Cred că nu înțelege noțiunea de efort personal – multe fete au probleme în această direcție.

        Dacă îl iubești pe cel de lângă tine, uneori ești dispus să sacrifici o parte din egoul tău pentru el. De exemplu, vrei să mergi în concediu la mare, dar iubitul tău vrea la munte. Da, știu că în cuplurile moderne femeia are tendința să-l manipuleze pe bărbat iar cei doi sfârșesc mergând la mare, dar dacă îl iubești cu adevărat, uneori vei lăsa de la tine și veți merge la munte. Ăsta e un exemplu foarte simplu de mic sacrificiu pe care îl faci într-o relație. Și orice relație presupune astfel de sacrificii, pentru că dacă ea este bazată pe iubire, cei doi se vor confrunta inevitabil cu anumite probleme legate de egourile lor.

        Gaura din stratul de ozon ne-am făcut-o cu mâna noastră și e absurd să-l luăm la rost pe Dumnezeu pentru ceva ce singuri ne-am făcut, în timp ce tsunami-ul nu-i atât de evident că are drept cauză tot modul nostru de a gândi și de a acționa, așa că o ființă care nu crede în karmă s-ar putea simți îndreptățită să-l întrebe pe Dumnezeu de ce ne trimite aceste valuri ucigașe. Dar chiar și pentru ea, este absurd să pună problema că de ce Dumnezeu nu ne acoperă gaura din stratul de ozon, câtă vreme Dumnezeu ne-a dat o planetă cu o atmosferă perfectă, pe care noi am stricat-o.

      • Lotus, îți detaliez: fetița de 10 ani făcea schimb de haine cu niște vagabonzi adulți. Ea ajungea șleampătă acasă, în zdrențele păduchioșilor iar ei… trage tu concluzia – rămâneau în pielea goală cu niște hăinuțe de copil în brațe, că nu văd cum ar fi încăput în ele. Dacă admiți că povestea are un sâmbure de adevăr, deși mă îndoiesc, schimbul de haine are o conotație cam neortodoxă și cred că acesta era motivul pentru care o mardeau bieții părinți.
        Citește linkul, e suficient de bisericos ca să-ți placă 🙂
        Am înțeles care e impresia ta despre cupluri și că ai experiență zero. Nu, să mergi unde preferă celălalt mai întâi, nu e sacrificiu, e normalitate și inteligență. Să mergi NUMAI unde vrea el e prostie, nu e sacrificiu. Ești foarte sentențios în domenii pe care nu le stăpânești deloc, bag seama. (Îți amintești când ai susținut, repetat și cu încăpățânare de a-toate-știutor că idioții ăia care au făcut publicitate pentru angajat în Servicii nu primiseră bani pentru articolele lor? Îți amintești că pe urmă ai aflat că primiseră? Ți-ai pus problema că s-ar putea să te înșeli la fel de dramatic și în alte domenii? )

        Bănuiam că despre asta e vorba, în ce privește gaura din ozon. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, să suportăm consecințele, nu? În vreme ce tsunami-ul are șanse să fie un fenomen al naturii, și nu unul trimis de Domnul, ca pedeapsă, pentru răutatea omenească, așa-i?
        Lotus, gândești atât de infantil și clișeistic, încât mă dezarmezi total.

      • DoarF zice:

        Lotus, nu crezi ca este putin cam arogant din partea ta sa pretinzi de la altii sa judece folosind doar „logica” ta?

      • Până îți răspunde Lotus (nu cred că o va face!), îți răspund eu: Lotus nu e genul vindecabil. Întrebările retorice cu tentă pedagogică îi fac mai mult rău. Îl înverșunează în propriile credințe. Care n-au nimic de-a face cu realitatea.
        Îl invidiez, totuși, pentru capacitatea lui de-a trăi din propriile certitudini teoretice, fără să dorească să experimenteze viața, așa cum e ea.

      • Lotus zice:

        @Renata

        Nu mă interesează deloc dacă gândesc infantil sau clișeic. E o idee proastă să încerci să nu gândești infantil, la fel cum e o idee proastă să încerci să nu gândești clișeic. Dacă copiii și vehiculatorii clișeelor biblice au dreptate? În loc să-mi spui că gândesc ca ei sau ca Zoso, mai bine adu-mi niște argumente împotriva afirmațiilor pe care le fac. Ce contează că Dumnezeul biblic e un clișeu? Poate e un clișeu bazat pe un adevăr. 😉

        Cât fac 1 + 1? Dacă o să-mi răspunzi că 2, gândești în clișee.

        Normalitatea de care vorbești implică un sacrificiu, da? Am zis că e un exemplu de sacrificiu mic. Sacrifici ceva de la tine atunci când faci altceva decât ți-ai dori, pentru celălalt. Mic, mare, e un sacrificiu. Uite alt exemplu de sacrificiu mic: în loc să te distrezi, îți petreci un weekend având grijă de copilul unor prieteni, că ei pleacă undeva și n-au cu cine să-l lase. În cazul acesta, îți sacrifici un weekend pentru ei. Pot da și exemple de sacrificii mai mari, dacă vrei: renunți la jobul pe care-l ai și te muți în orașul lui. Unul din voi trebuie să o facă. Iar o relație implică nenumărate sacrificii mai mici sau mai mari. Și unde am zis eu că permanent trebuie să o lași după celălalt?

        Nici tsunamiul nu este trimis de Domnul, ci tot de noi. Tsunamiul, cutremurul, seceta, ploaia, boala, gaura din stratul de ozon, toate sunt efecte generate de noi. Dumnezeu n-are nici o treabă cu ele, noi suntem autorii lor, noi le producem, doar că în unele cazuri acest lucru e mai puțin evident – dar măcar are avantajul că face ultimul meu paragraf mai puțin clișeic.

      • Lotus, știi ceva? Ești liber să gândești cum vrei. Toți gândim cum vrem. Suntem liberi să gândim cum vrem.

        N-am argumente împotriva aberațiilor. Da, Dumnezeul Biblic e un clișeu răsuflat. Cu siguranță, Dumnezeu n-a aflat că e un clișeu, că, altminteri, ți-ar fi dat două găuri în ozon, exact deasupra casei tale și vreo zece tsunami-uri în Balta Brăilei.
        …Mi-am amintit: Cudi nu mai vorbește cu tine din cauză de trolling. În sfârșit, am priceput ce e aia.
        Mersi!
        Acum să ne vedem fiecare de treburile noastre.

      • Lotus zice:

        @DoarF

        Dar ești liber(ă) să-mi contrazici logica, dacă îi găsești un cusur, sau să vii cu propriile tale definiții. Altfel, e cam așa: X iese la tablă cu o posibilă rezolvare a problemei, își expune teoria, la care F din bancă îl apostrofează: „Dar nu crezi că ești cam arogant să propui această teorie?” fără să arate ce anume din teoria propusă de X nu se leagă sau să prezinte o teorie alternativă.

        @Renata

        Certitudinile mele nu sunt pur teoretice, la fel cum nici viața nu e fix așa cum o vezi tu. Fiecare vede o parte a vieții, în funcție de cât de deschiși îi sunt ochii și direcția spre care privește. Da, știu, clișeic.

      • Lotus zice:

        @Renata

        1. Mi-ai zis că gândesc în clișee și am explicat de ce nu-i important lucrul ăsta.

        2. Mi-ai zis că exemplul meu nu e sacrificiu și am explicat de ce este, cu toate că explicația e banală.

        3. Rămasă probabil fără argumente, te-ai enervat și ai zis că trolez. Păi dacă și Cudi tot din același motiv n-a mai vrut să vorbească cu mine, atunci nu pot decât să vă mulțumesc pentru aprecierile indirecte pe care mi le faceți! 🙂

      • Lotus, nu din lipsă de argumente m-am oprit ieri. Și dacă într-o zi n-o să-ți mai răspund, n-o lua ca pe un gest de apreciere. Poate că în capul tău sună ideea că alde Cudi și alde Renata mă ignoră fiindcă sunt imbatabil în logica mea.
        Nu știu, uită-te printr-un tratat de psihologie/psihiatrie și vezi în care tulburare de personalitate subiectul construiește false legături între elemente/evenimente, așa încât îți poate dovedi cu logica sa că ultima ploaie torențială din săptămâna asta s-a produs fiindcă soacră-sa uitase becul aprins în debara.
        1+1=2 nu e un clișeu. Certitudinea aritmetică că 1+1=2 nu s-a născut prin repetarea enunțului. Clișeul e o simplificare/banalizare a unei situații/stări/imagini, până devine „loc comun”, până poate fi lesne recunoscută și pusă în coordonatele înțelegerii de un număr cât mai mare de oameni. Putem vorbi despre clișeu după ce te documentezi, deocamdată nu știi ce înseamnă. Fără să te ofensez: faptul că n-ai citit și nu citești literatură te împiedică să înțelegi noțiunea de clișeu, precum și pe cea de loc comun.

        Siguranța și nonșalanța cu care faci afirmații bazate pe nimic altceva decât propriile convingeri născute din…tu să-mi spui din ce, cu excepția cărților motivaționale, te face un interlocutor greoi.
        Să revenim la episodul certitudinii tale bazate pe nimic că bloggerii care făceau promovarea SIE NU încasaseră onorariu ca să scrie despre. A fost nevoie ca unul să recunoască că a luat bani, ca să admiți și tu, că au luat.
        Eu știam, nu? Înainte de mărturisire. Eu și mulți oameni care trăiesc cu picioarele pe pământ știau. N-aveam nevoie să zică acela că a luat x mii de euroi pe articol. Eu și mulți alți oameni ne folosim experiența trecută ca să înțelegem lucruri în prezent.
        S-a făcut un experiment care să dovedească ce deosebește inteligența umană de inteligența animală. Într-o cușcă cu o maimuță s-a suspendat o banană de o sfoară scurtă, deasupra unei lădițe. Arăta ca o măsuță cu o lampă deasupra. În cușcă erau n (câteva) prăjini cu cârlig la capăt, de lungimi diferite. Maimuța s-a urcat pe ladă, a sărit, a văzut că nu ajunge la banană. Apoi a folosit fiecare prăjimă cu cârlig, ca să dea jos banana, până a ales-o pe cea potrivită, aia care, cu înălțimea maimuței + prăjina de o sută și „n” centimetri ajungea până la codița bananei, s-o dea jos.
        Concluzia studiului e că creierul omenesc face, în fracțiuni de secundă, toate încercările astea mintal și faptic ALEGE varianta prăjinii potrivite, dând jos banana din prima încercare.
        E un exemplu, Lotus, de cum să-ți folosești experiența trecută ca să înțelegi ce se întâmplă în prezent. Nu te identific cu maimuța.
        Nu e atac la persoană. Jur!

      • DoarF zice:

        renata:Eroarea de logică: de ce ar fi ilogic să-i cerem lui Dumnezeu o peticire a stratului de ozon, că nu m-am prins?
        Lotus: Dar chiar și pentru ea, este absurd să pună problema că de ce Dumnezeu nu ne acoperă gaura din stratul de ozon, câtă vreme Dumnezeu ne-a dat o planetă cu o atmosferă perfectă, pe care noi am stricat-o.

        Candva Cudi mi-a recomandat sa te las in lumea ta, iar eu i-am replicat ca pari un om care isi apara in mod ideeile, chiar daca pare un gica contra. Si se punea problema onestitatii din spatele argumentelor. Testul asta l-ai picat.

        Vezi ca esti in eroare cand echivalezi „arogant pentru ca isi expune” cu „arogant pentru ca pretinzi”. Iar faza cu „hai, sa te aud pe tine” nu se aplica aici pentru ca eu iti semnalam un mod de gandire eronat(in opinia mea), nu o teorie particulara. Vrei un exemplu: pai, conform cu credintele tale, tu habar nu ai ce a citit Cudi ca sa ai vre-un suport pentru „Dar din descrierea lui Cudi n-a reieșit c-ar fi plecat de acasă din cauză c-o băteau ai ei. Și totuși, Cudi a cam luat-o în batjocură.” ca argument pentru discutia cu renata.

        Ma opresc acum dar nu din cauza ca „ai ramas fara argumente, deci trolling” ci de „un nebun aruca….”

      • Lotus zice:

        @DoarF

        Nu-i nimic greșit în a-L ruga cu simplitate și umilință să ne ajute și în direcția stratului de ozon. Dar este ilogic să-l luăm la rost pentru acea gaură, deoarece noi ne-am făcut-o cu mâna noastră, nu El. El ne-a dat o planetă perfectă. E o prostie să ne rățoim la El că acum, planeta noastră arată așa cum arată, ca urmare a poluării, experimentelor nucleare etc pe care noi înșine le-am orchestrat.

        Nu știu la ce te referi cu onestitatea: eu sunt franc și comentez ceea ce gândesc. Dacă tu mă vezi altfel, asta înseamnă că ochii tăi sunt imperfecți. Sau te rog să detaliezi, eu sunt cu conștiința curată și împăcată legată de onestitatea mea.

        Ai auzit de tertium non datur? Câtă vreme ești în posesia unei formule conform căreia 1 + 1 = 2, nu este nici o aroganță să îi corectezi pe ceilalți când îți oferă cu totul alte rezultate, mai ales dacă și motivezi rezultatul tău cu acea formulă. Așa că reiau: demontează-mi logica, dacă crezi că ea e greșită, arată-mi de ce 1 + 1 nu este cât am zis eu, sau abține-te de la critici nefondate.

        Nu ai fost atentă, Cudi a dat un link spre sursa ei de informare. Nu doar că am habar de ce a citit, ci chiar am parcurs și eu respectivul articol, pe fugă.

      • Lotus zice:

        Renata, vezi, de data asta am glumit (trolând pe jumătate). Am un fel de bănuială de ce nu mai vorbește Cudi cu mine. Cât privește persoana ta, tu ești o tipă ok, dar ai un ego destul de pronunțat (și ăsta e un defect!), urmare a faptului că ai terminat o facultate, că ai scris o carte, că ai trăit niște ani, așa că pretinzi respect, iar atunci când ai impresia că cineva nu ți-l oferă, îți sare ușor țandăra. Exemple: casierul de la cutare magazin (Profi, parcă), care n-a vrut să-ți pună produsele în coș, de-ai simțit că-ți explodează sângele, cum adică își permite el așa ceva? Sau un comentator îți spune că afirmațiile pe care le-ai făcut și pe care le consideri super-solide, fondate pe o bogată experiență de viață și o fină distilare a esenței lucrurilor de lângă tine, sunt aiureli. Probabil noi o să tot avem episoade de genul ăsta, pentru că, după cum fără îndoială ai remarcat deja, eu obișnuiesc să-i spun omului, cât se poate de senin și fără menajamente, direct ce cred despre el sau despre ce afirmă el, și n-am nici o intenție să procedez în alt mod pe viitor. Sunt chiar curios dacă și când o să se întrerupă firul discuțiilor dintre noi. La mine ușa e tot timpul deschisă și te rog să te simți absolut liberă să nu mă menajezi și să-mi spui tot timpul ce gândești, indiferent de subiect, așa cum ai făcut mai sus, cu gândirea infantilă.

        De notat că – din ce am observat – o mare parte din divergențele noastre rezidă în semantica ușor diferită pe care o folosim. Ca să nu merg mai departe dialogul curent: când am dat un exemplu de mic sacrificiu într-un cuplu, tu ai spus că acela nu e sacrificiu, ci normalitate. (Apropo de asta: consideri că normalitatea și sacrificiul sunt mutual exclusive?) O să admit că nu am încă proprietatea tuturor termenilor pe care-i folosesc. Dexonline atribuie clișeului sensul de șablon și cel de expresie banalizată prin repetare excesivă. Conform acestei ultime definiții, clișeul poate foarte bine să ascundă totuși un adevăr. Exemplu: cândva, un poet a spus că iubirea te face fericit. Oamenii au preluat această expresie și au repetat-o atât de mult, că suna frumos, încât a devenit un clișeu. Totuși, faptul că iubirea te face fericit este un adevăr, chiar dacă sună atât de clișeic astăzi, pentru că foarte multă lume l-a bagatelizat prin repetare mecanică. În acest sens (și care, repet, e susținut de definiția din dexonline) am spus și reiterez că deși Dumnezeul biblic poate fi privit ca un clișeu, el este în același timp un adevăr.

        Evident că 1 + 1 = 2 nu este un clișeu. Exemplul era menit să arate (printr-o exagerare voită) exact ce am explicat mai sus, și anume că simplul fapt că oamenii par să fie toți de acord cu un anumit lucru nu înseamnă obligatoriu că acel lucru este fals.

        Oamenii au bagatelizat foarte multe lucruri prin repetare. Îndrăgostitul modern a ajuns să-i spună prietenei „Te iubesc” atât de des, mai nou și prin telefon, până când aceste cuvinte și-au pierdut orice încărcătură. Occidentalul a ajuns să repete „guru” atât de mult și într-un sens atât de peiorativ, încât acest cuvânt atât de respectat de orientali și cu semnificații atât de profunde a devenit un stigmat. Preotul a ajuns să turuie „Tatăl Nostru” până când aproape că nu mai înțelegi ce zice. Iar masele au ajuns să repete mecanic cuvinte care sună frumos, fără să le pătrundă cu adevărat sensul, până când ele au devenit clișee. Și totuși, rugăciunea „Tatăl Nostru”, spusă cum trebuie, nu-și pierde eficiența, la fel cum adevărul conținut de unele clișee, nu zic că de toate, dar de unele, nu dispare doar pentru că el îmbracă și forma unui clișeu. Da, Dumnezeul biblic este un clișeu. Dar este și un adevăr, o realitate, chiar dacă tu nu crezi în ea. Da, „banii n-aduc fericirea” este un clișeu. Dar este și cât se poate de adevărat că n-o aduc, după cum n-au adus-o și n-o vor aduce niciodată. Confortul – da, traiul mai bun – da, viața fără griji – da, dar fericirea nu.

        Certitudinea aritmetică că 1 + 1 = 2 nu s-a născut prin repetarea enunțului. Dar revin asupra definiției din dexonline: „expresie banalizată prin repetare excesivă”. Conform definiției din Dicționarul Limbii Române, clișeul nu implică un adevăr născut prin repetare, ci o banalizare născută prin repetare. Formula inițială putea fi foarte bine adevărată. Adică exact ce ziceam cu exemplul iubirii care te face fericit: s-a pornit de la un adevăr, care a devenit clișeu prin repetare mecanică. Nu a devenit adevăr în urma repetării, era adevăr de la bun început, a devenit clișeu în urma repetării. Dar dacă convenim că clișeul este un adevăr născut prin repetare, atunci nu mai sunt de acord că Dumnezeul biblic este un clișeu. Cum spuneam, diferență de semantică. Și, chiar dacă cărți nu citesc, o definiție din dex o pot citi.

        Nu citesc cărți motivaționale. Am avut anumite experiențe de natură să-mi confirme existența unor lucruri dincolo de ceea ce simțurile noastre pot înregistra, și mă opresc aici cu detaliile, pentru că sunt lucruri foarte personale, despre care nu doresc să discut. Dar ele mi-au certificat faptul că toți cei care consideră că omul dispare la moartea fizică, că Dumnezeu nu există sau că este un fel de extraterestru indiferent față de soarta oamenilor sunt adormiți spiritual, ignoranți. Și, din păcate, aici se încadrează marea majoritate a populației actuale de pe glob.

        La partea cu bloggerii, îți dau câteva citate din comentariile mele de atunci (m-ai făcut să le caut):

        „Nu văd cum ar putea fi articolele ăstea pe bani. Chiar îți imaginezi că a chemat SIE niște bloggeri și le-a dat bani?”

        „Secundo, nu am zis că a fost o coincidență. Am zis că nu au luat bani. Sigur că i-au ales (am scris undeva, în vreo două comentarii, de ce pe ei și nu pe alții, respectiv tocmai datorită orientării lor, ce se mulează mănușă pe obiectivele SIE, și a cititorilor pe care-i au). Dar nu le-au dat bani. Părerea mea.”

        Au existat și comentarii în care am fost mai categoric, dar cel puțin în comentariile de mai sus am admis și că e posibil să mă înșel. Acum, te rog să-mi arăți un singur comentariu, pe orice blog, în care admit că e posibil ca Dumnezeu sau reîncarnarea să nu existe. Deci sunt certitudini de cu totul altă factură. Pun rămășag că și tu ai avut momente în care ai constatat că te-ai înșelat cu privire la anumite lucruri ce-ți păreau bătute în cuie, dar n-o să te poată convinge nimeni că dacă te-ai înșelat atunci, e posibil să te înșeli și când susții că Pământul gravitează în jurul Soarelui. Cam așa e și la mine.

        La partea cu maimuța, nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap că ar fi un atac la persoană. Și cu asta pot enunța, cred, a doua sursă importantă de neînțelegeri dintre noi (prima fiind semantica): faptul că tu vezi deseori aluzii și atacuri la persoană acolo unde eu nu fac nici una. Poate pentru că eu n-am nici o problemă în a-i spune unui om, verde în față, că dă dovadă de prostie, atunci când ajung la concluzia asta, nu trebuie să-l înjur cu felurite alte cuvinte. Și, că tot suntem la subiect, cu prostia nu fac aluzie la tine, ci la Ketherius, că lui i-am spus.

        Sigur, pe lângă aceste două, al treilea motiv de poticneală este faptul că avem vederi diferite cu privire la unele lucruri. Dar nu la toate.

      • Lotus, dai zor cu ego-ul! Și tu ai un ego exacerbat, și nu ți-am scos ochii. Toți oamenii au un ego. Ar fi anormal să nu-l aibă.
        Dacă n-aș ține cont de modul simplicissim în care vezi tu lucrurile, m-aș simți jignită că-mi spui asta – că am personalitate fiindcă am terminat o facultate și am scris o carte. Facultatea am făcut-o ca să-mi mulțumesc părinții. Cărțile și povestirile pe care le-am scris, le-am scris fiindcă am putut și mi-a plăcut. Altfel spus, nu facultatea și scrisul m-au făcut pe mine ceea ce sunt. Din chestia asta deduc că nu te-ai dus la o facultate și studiile universitare ți se par un baston de mareșal în ranița unui soldat.

        Nu semantica naște polemică între noi, ci incapacitatea ta de-a vedea ideea principală, firul conducător într-o discuție. Ești ca un montagnard care face reclamație la autorități că au scris despre un anume traseu că durează o oră și jumătate, când tu l-ai parcurs în opt. Timp în care ai făcut două popasuri, unul de două ceasuri, la grătar, altul de patru, ca să tragi un pui de somn.
        Dialogul nostru se va întrerupe, firește, cândva. Până și eu am limite. 🙂

        N-ai înțeles nimic din ce ți-am spus în legătură cu susținutul până în pânzele albe a ceva. Nu-mi pasă că ai recunoscut, în cele din urmă, că bloggerii ăia au fost plătiți. Își subliniam cu câtă cerbicie ai susținut contrariul, bazându-te pe o impresie personală căreia îi dădeai rang de certitudine.
        Poate că într-o zi, va pogorî Dumnezeu pe pământ și-o să-ți zică: Băi, Lotus, am venit să-ți spun să nu contezi pe mine, că nu exist.
        Să te văd atunci pe unde scoți cămașa.
        Nu te apuca să-mi explici că, din moment ce Bunul Dumnezeu ar veni la tine, ce susțin eu e o inepție. Cred că e un paradox. Asumat. Cred că lumea e o sumă de paradoxuri cu care trebuie să te obișnuiești.
        Revin cu un sfat: apucă-te de citit. Cărți. Măcar exersezi ascultatul altei voci. Treptat, o să te cuprindă plăcerea – cum gândește altcineva și vei atinge un fel de orgasm mintal, descoperind că unii spun, în mod minunat, lucruri pe care le-ai fi spus și tu.
        Nu, nu te îndemn să citești Dostoievski. Poți să nu-l citești niciodată. Începe cu Gaston Leroux – Misterul camerei galbene. Glumesc! E un roman polițist perfect, dar poți începe cu prima carte spre care ți se întinde mâna în raftul unui anticartiat, că-i mai ieftin ca o librărie. Crede-mă, Lotus, oricât l-ai venera tu pe Dumnezeu, nu te poți apropia de el dacă nu începi să citești.
        Umilința se exersează citind. Adică ascultând ce zice altul. Restul, că Dumnezeu e bun și iubitor și puternic, e recuzită de popi.

      • DoarF zice:

        De baze de numeratie ai auzit? 1+1=10 ti-ar spune orice it-ist. Cam asa e cu certitudinile tale. Chiar le stii pe toate astfel incat tot ce zici este adevarul absolut? Si cutremurele, si vulcanii si meteoritii tot noi le-am creat cu a noastra poloare? Si sa nu-mi repeti _ca carma_, ca nu cumpar. O fi lema pentru tine, dar ai decenta sa nu-mi bagi pe gat o demonstratie bazata pe lema ta atat timp cat eu accept lema.

        Cat despre onestitatea ta, nu am nici disozitia nici timpul sa-ti exemplific prea mult. Oricum tu esti impacat si nu pari dispus in mod sincer sa asculti ce au altii de spus. Iti spun doar atat: sa-i spui unui om care are cateva zeci de ani + niste carti scrise ca nu intelege ce sunt metaforele denota ori prostie pura ori nesinceritate in modul de a discuta. Si cum la partea cu prostia nu te incadrezi(in viziunea mea), ramane cum am stabilit.

        Si tot nu ai explicat partea cu „de ce”. Tot pui sentinta ca e ilogic, ca e aberant, ca e o prostie. Hai ca mai ai sinonime. Dar poate le folosesti ca o concluzie finala dupa niste argumente. Uite, te mai ajut putin: cand copiii strica ceva este o aberatie ca parintii sa le repare?

      • DoarF, trebuie să înțelegi că Lotus e tributar unor certitudini proprii: Dumnezeu există, e bun și iubitor cu fiecare dintre noi în parte, ne ajută tot timpul, necondiționat, când ne e bine. Când ne e rău, ori e karma noastră de vină, ori am gândit negativ și s-au pornit stihiile naturii și atunci, ca un părinte iubitor, ne lasă să ne frigem cu supa, ca să suflăm, apoi, în iaurt, ori am mâncat carne, deci suntem părtași la uciderea animalelor și intervine karma și ne pedepsește. 🙂

      • DoarF zice:

        * eu nu accept lema*

      • DoarF zice:

        Ps. Nu am fost atenta? Posibil, pentru ca eu nu am vazut partea in care spune ca DOAR articolul ala l-a citit. Ca a fost singura ei sursa de informare. Dar nu-i bai, sunt convins ca o sa gasesti tu ceva care sa-ti justifice agresiunea.

      • DoarF zice:

        renata, am inteles acele lucruri. E convingerea lui si nu am nici cea mai mica problema cu asta. Problemele apar atunci cand incearca sa-mi(ne) vare pe gat, sub o forma sau alta aceste credinte ale lui, fara sa-i pase daca sunt digerabile sau nu.

      • Lotus zice:

        @Renata

        Avem perspective diferite cu privire la EGO. Eu nu-l consider un echivalent al personalității, ci o componentă a ei. Nu-i nici o problemă că ai făcut o școală / scris o carte. Dar cu cât realizezi mai multe, cu atât aceste realizări, funcții etc te cocoțează mai mult, așa că uneori ceilalți pot observa cum ajungi să îi privești din vârful podului. Tu s-ar putea să nu observi. Mai știi cum, după ce Ion a obținut pământul mult râvnit (pe care s-a aplecat și l-a sărutat, dar de o cu totul altă manieră decât a făcut-o căpitanul Dan), parcă și pasul i-a devenit mai apăsat pe ulița satului? Noa, din cauza egoului, care-ți induce un aer de superioritate. Și că e un defect n-o spun eu, ci întreaga spiritualitate orientală. Mă rog, alături cea occidentală, dar pe asta am stabilit deja că n-o crezi. 🙂 Egoul este, pe scurt, opusul simplității și modestiei. Da, ar fi anormal să nu-l ai. Dar normalitatea nu-i întotdeauna de dorit. De exemplu, inteligența este anormală, spre deosebire de mediocritate. 🙂

        Nu mă aștept să subscrii la rândurile de mai sus, dar am ținut să le scriu pentru ca pe viitor, când mai folosesc acest termen, să știi ce înțeleg eu prin el.

        Dacă ideea principală implică alterarea sensurilor unor cuvinte, atunci sunt de acord că semantica n-are nici o treabă în neînțelegerile dintre noi! 😀 Eu zic totuși că tu ai o gândire mai sintetică, în timp ce eu sunt mai analitic. Cumva invers față de normă.

        Convingerile mele cu privire la existența lui Dumnezeu au cu totul alte fundamente decât cele cu privire la onorariul întâilor bloggeri ai țării. În particular, în timp ce ultimele erau într-adevăr bazate pe o impresie personală ridicată la rang de certitudine, primele nu sunt. Dacă ai fi citit cu atenție, ai fi văzut că am scris deja că am avut anumite experiențe de natură să-mi confirme lucrurile pe care le susțin. Așa că, dacă vrei, Dumnezeu deja s-a pogorât, ca să zic așa, într-un fel. Și nu ți-a confirmat teoria.

        Legat de citit, am o grămadă de cărți cu Osho & company, care adună praf. Poate o să-ți urmez sfatul.

      • Lotus zice:

        @DoarF

        Bazele de numerație nu sunt un exemplu bun pentru ce vrei tu să argumentezi. 1 + 1 = 10 înseamnă exact același lucru cu 1 + 1 = 2; mecanismul adunării este același, doar că exprimat într-un univers cu mai puține cifre. Altfel, eu n-am zis că nu pot exista mai multe perspective (sau mai multe moduri de a face adunare). Poate că există. Dar nu știu asta. Deocamdată, asta o spui tu, nesusținută de nimic. Eu să te cred pe cuvânt? Dacă vrei să arăți că operația mea nu este valabilă la modul absolut, vino la tablă și prezintă o alternativă. Nu te mulțumi să-mi spui că poate există și altceva. Că da, poate există, dar la fel de bine poate nu există! Deocamdată, elevii din clasă nu știu decât de baza 10, în care 1 + 1 fac 2. Dacă vrei să-i convingi că rezultatul e discutabil, prezintă-le efectiv o altă bază de numerație, nu te mulțumi să le spui că 1 + 1 pot să dea 5, că nu te va crede nimeni. Înțelegi ce zic? Noi acum suntem în punctul în care eu am făcut niște afirmații logice, pe care le-am argumentat, în timp ce tu mi-ai spus că există și alte moduri de a privi lucrurile, fără însă să prezinți nici unul. Păi în matematică există baze multiple de numerație, dar poate că legat de ce discutam noi mai sus, nu există alte moduri de a privi lucrurile. Așa că, dacă vrei să-mi arăți că s-ar putea să mă înșel, vino și prezintă un alt mod de a privi lucrurile. Arată-mi de ce logica mea nu e bună. Arată-mi un alt mod de gândire. Că altfel e foarte simplu, și eu pot spune despre orice afirmație care nu îmi place că nu stă în picioare, pentru că știu eu că există și alte moduri de a privi lucrurile, dar pe care nu vreau să le prezint. Așa pot critica orice afirmație. Dar știi cum e, în momentul în care ataci un enunț, îți revine sarcina să aduci niște argumente. Nu doar să spui că s-ar putea să existe niște argumente, într-o altă logică, pe care tu nu vrei să o prezinți! Că poate nu există.

        Legat de cutremure, poate n-ai înțeles foarte bine argumentația mea de la comentariile anterioare. Eu, da, consider că și cutremurele sunt consecințe ale gândurilor și acțiunilor noastre. Dar asta nu are importanță acum, că nu vreau să conving pe nimeni de lucrul ăsta; mai sus discutam despre criticile pe care i le poate aduce lui Dumnezeu un om obișnuit, din punctul lui de vedere. Pentru un om obișnuit, cutremurul este un joc al hazardului, dar orice om știe că gaura din stratul de ozon n-a fost opera hazardului, ci a noastră. Iar logica mea era următoarea: este absurd să îl iei la rost pe divin pentru o problemă pe care ți-ai făcut-o singur. Cu alte cuvinte, eu înțeleg că un ateu se va revolta la ideea Dumnezeului biblic, spunând că dacă Dumnezeu este bun și iubitor, ar trebui să ne ferească de cutremure, dar îl voi taxa pe respectivul ateu când îl va lua la rost pe Dumnezeu pentru gaura din stratul de ozon. Pentru că chiar și ateul în cauză știe că acea gaură ne-am făcut-o singuri, și e absurd să îl iei la rost pe Dumnezeu pentru o problemă pe care ți-ai făcut-o singur (așa cum a făcut Cudi).

        Asta era rațiunea mea de mai sus, că indiferent dacă crezi sau nu în Dumnezeu, este greșit d.p.d.v. logic să te rățoiești la el pentru că nu ne repară problemele atmosferice, iar tu ai zis că această rațiune nu este bună, că există și alte perspectivă, că baza de numerație 2. 🙂 Concret, de ce nu e bună această rațiune? Concret, consideri că este ok să-l iei la rost pe creator pentru un rău pe care singur ți l-ai făcut? Dacă da, de ce?

        La onestitate: depinde ce cărți a scris persoana respectivă. Poate a scris manuale școlare, în care nu se cere un limbaj tehnic. Sau poate a folosit metaforele într-un anumit mod. Că și metaforele sunt un adevărat univers, sunt de diferite tipuri, au grade de profunzime, nu le poți privi așa simplist. La fel ca bancurile: e perfect posibil ca un autor de cărți de umor să nu rezoneze cu umorul negru sau cu bancurile seci. Așa că nu generaliza, că gata, dacă cineva a scris cărți, înseamnă că automat este un as în simbolistică, că nu-i așa de simplu.

        Dacă vrei să-ți zic exact de ce am făcut acea afirmație, dă-mi link spre comentariul în cauză, ca să văd despre cine e vorba și care a fost contextul. Că așa nu mai țin minte, în ultimele luni am participat la mii de comentarii pe blogul lui Cudi, unde m-am cotrat practic cu mai toată lumea, scriitoare de cărți sau nu.

        Răspunsul la ultima ta întrebare e ceva mai complex. Să zicem că copiii strică o jucărie. În anumite situații, eu zic că nu-i indicat ca părinții să le cumpere alta. În altele, poate da. De exemplu, să zicem că respectivii copii sunt suficient de mari cât să înceapă să învețe că fiecare acțiune a lor are niște consecințe. Dintr-un punct de vedere educativ, dacă părinții le-ar rezolva întotdeauna orice problemă, atunci copiii ăia ar avea toate șansele să ajungă dependenți de părinți și să nu evolueze interior, ca oameni. Ca să mă înțelegi mai bine, hai să mutăm discuția câțiva ani mai sus. Copilul a devenit licean, are de dat un bacalaureat dar n-a învățat nimic. În situația asta, părintele ar trebui oare să-i asigure o notă de trecere prin mituirea comisiei examinatorii? Să zicem că poate face asta. Ar fi indicat sau nu s-o facă, după părerea ta? Copilul s-a jucat cu jucăria Școală și a stricat-o; să i-o repare părinții sau nu?

        Cred că privești unele lucruri cam simplist.

      • Lotus zice:

        @Renata

        Binele și răul ni-l facem singuri, prin acțiunile și gândurile noastre. Putem apela la Dumnezeu pentru mai mult bine (sau pentru mai puțin rău). Dar altfel, Dumnezeu a setat regulile, iar noi primim ceea ce merităm. Faptul că mingea care lovește bordura este lovită înapoi de bordură cu o forță egală și de semn opus este expresia din plan fizic a legii universale a karmei. Faci bine, vei primi bine, faci rău, vei primi rău. Exteriorul este doar o oglindă a ta. Dumnezeu a creat un univers, a setat aceste reguli și ne-a aruncat în el. Mai departe, tot ce ni se „întâmplă” este doar rezultatul precis al acestor legi sau reguli. Inclusiv faptul că îl rugăm pe Dumnezeu și El ne ajută, că și asta e tot o regulă.

      • Nu. Am zeci de exemple în care oameni care au făcut NUMAI bine au primit un rău major. Credeam și eu, cândva, în legea asta, că binele atrage bine – nu mai cred. Dacă vrei să faci bine, îl faci și îți asumi orice consecință probabilă. Chiar și o „răsplată„ cu rău spectaculos.

        Lotus, dacă ai de gând să-ți strici ochii citind Osho, mai bine rămâi la bloguri. Scrierile celor ca Osho nu fac decât să-ți sece fantezia, personalitatea și să te adâncească într-o bulă. Literatura, căci la ea mă refeream, sublimează realitatea, e ca o pastilă concentrată care, odată asimilată, se ramifică precum radicelele unui pom. Ziceam să citești literatură, nu dresaj mintal.
        Faci cum crezi, al tău e timpul, ai tăi sunt ochii.
        Să citești Osho când există Saint-Exupéry e ca și cum ai mânca o conservă de ton într-o cherhana unde pescarii tocmai te îmbie cu o ciorbă din peștele abia pescuit.

        Semnele percepției divine de care vorbești (am remarcat de prima oară când ai pomenit de ele) sunt discutabile. M-am entuziasmat și eu, cândva, de niște „intervenții de sus”. Au trecut anii și emoțiile s-au estompat, calculul probabilităților a câștigat…
        Așa cum mi-a pierit încrederea în homeopatie, când am realizat ce plajă imensă de lucru are „placebo”. Până și Dumnezeu profită de această nestemată pe care o fabrică mintea omenească non-stop. Și dacă e cineva care face minuni cu noi și ne iubește necondiționat, acela e propriul nostru creier. o să-i spui că Dumnezeu s-a ascuns acolo și ne dă sfaturi. OK. Asta înseamnă că Dumnezeu se subordonează psihologilor.

        Lotus, am primit cum se cuvine șpițul în minge: o să citești Osho, că tot te îndemnam să citești. Ai un soi de impertinență ingenuă și periculoasă pe care am mai întâlnit-o în „Elogiul mamei vitrege”, mic roman scris de Llosa, o bijuterie. Dar, ca să poți înțelege ce zic, ar trebui să cauți volumașul acesta într-un anticariat și să-l parcurgi. 🙂

        În privința lui Tudose: n-a ținut cursuri nicăieri. Cică a fost o neînțelegere.
        Serviciile Secrete conduc lumea de dinainte de-a ne prinde noi de adevărul ăsta.

      • Lotus zice:

        @Renata

        Nu există nici un exemplu de om care a făcut numai bine și a primit înapoi rău. Sau îți revine să demonstrezi că nu există reîncarnare.

        Am zâmbit când am scris „cărți de Osho”, zâmbesc acum, când îți citesc comentariul. 🙂 Dincolo de latura umoristică, îți dai seama că noi ne poziționăm la 180 de grade cu privire la omul ăsta. Tu îl consideri un șarlatan, eu am găsit în cuvintele lui sensuri paradisiace. Eu îl consider de o mie de ori mai valoros decât romancierii tăi. Textele lui nu îți seacă fantezia și personalitatea, dimpotrivă, le fac să înflorească. Sau mă rog, mie.

        Efectul placebo este o aplicație directă a unei legi divine, că tot vorbeam de ele mai sus. În cărțile moderne se numește autosugestie. Isus spunea, mai simplu, să te rogi cu credința fermă că deja ai primit lucrul pe care îl ceri. Și că o credință cât un bob de muștar poate muta munții din loc. Faptul că efectul placebo este mai mult decât o auto-programare, având la bază o lege universală divină, reiese și din aceea că are influență inclusiv în afara ființei tale. Atât în bine, cât și în rău, de unde zicala: „De ce ți-e frică, de aia nu scapi!” Deci nu e un simplu produs al minții umane. Că dacă ar fi așa, ok, aș înțelege să te vindeci de anumite boli, că subconștientul are resurse practic nelimitate, dar asta totuși n-ar putea explica situațiile în care să zicem un om se consideră foarte norocos și câștigă la loto, sau altuia îi este o frică teribilă de foc și tocmai lui îi lovește un fulger casa.

        Serviciile secrete sunt doar instrumentul. În spatele lor se află o grupare ocultă, o așa-zisă elită din umbră, care depășește granițele oricărui stat.

      • Lotus, nu ți se pare ciudat că tu nu operezi, în discuții, decât cu sentințe?
        „Nu există nici un exemplu de om care a făcut numai bine și a primit înapoi rău.”
        De unde știi? Ai fișat 7 miliarde de existențe și le-ai învățat pe dinafară?
        Cum aș putea să dovedesc că NU există reincarnare, din moment ce nu pot dovedi nici că există? Poți tu?
        Observi cât dispreț, superioritate, chiar impertinență se aud în sintagma „romancierii tăi”? De ce „tăi”? Sunt ai lumii, nu ai mei. Nu-mi scapă nici încărcătura peiorativă din „romancierii”. Încăpățînarea cu care preferi să rămâi în bula Osho nu e semn de maturizare spirituală.
        Ei bine, nu, placebo nu e totuna cu autosugestie. Pornind de la faptul că a doua poate fi și intenționată, controlată, există multe diferențe. De ce nu citești despre ambele, în loc să lansezi, iar și iar, sentințe?
        Mulțumesc pentru precizarea finală, că serviciile sunt doar instrumentul ocultei mondiale! 🙂

      • Lotus zice:

        Renata, eu operez atât cu posibilități cât și cu sentințe, în funcție de prezența sau absența certitudinilor. Dacă am opinii, atunci discut ipotetic. Dacă am convingeri, atunci fac afirmații mai tari, însă mă pot înșela (vezi cazul cu bloggerii). Dacă știu sigur ceva, cum ar fi că 1 + 1 = 2, atunci emit sentințe. Și nu trebuie să fișez toți oamenii, asta e metoda inferioară, mi-e de ajuns să știu că Dumnezeu este iubire, că reîncarnarea nu-i o simplă fabulație și că Universul e perfect. De aici derivă o serie de consecințe firești.

        Nu se pune problema să demonstrezi că nu există reîncarnare. Uite, eu știu sigur că există, dar tot nu pot dovedi. Însă dacă nu poți dovedi că nu există reîncarnare, atunci trebuie să accepți posibilitatea ca ceea ce spun eu să fie adevărat. Există o posibilitate, indiferent cât de mică sau mare ți se pare ție, ca într-adevăr toate relele prin care trecem să fie urmări ale unor rele făcute de noi, în trecut, dacă nu în viața asta, atunci într-o alta. Este banal de simplu, renașterile explică foarte ușor toate aceste aparente nedreptăți din lume. Un copil moare la un an după naștere – ce faptă negativă a făcut el până atunci? Păi a făcut într-o altă viață. Un om onest este închis pe nedrept – în aparență. Altul fură toată viața și nu-l prinde nimeni, că e politician – în această viață. În viața următoare, lumea o să fie oripilată de câte „nedreptăți” i se petrec. Și așa mai departe. De altfel, nu cred că aș putea găsi o soluție mai bună decât reîncarnarea pentru evoluția spirituală a oamenilor. Reîncarnarea îți permite să experimentezi o mulțime de situații, condiții sociale, joburi etc, de care ai nevoie într-un anumit moment al evoluției tale. Să cunoști diverse persoane. Să experimentezi și aprofundezi diverse relații. Sau să primești pedepse echitabile. De exemplu, un bărbat violează o fată de 15 ani. Într-o altă viață, se va naște ca fată și va fi violată la 15 ani. Pentru că altfel n-ar putea înțelege (la nivel de subconștient, de spirit, în profunzime) răul pe care l-a făcut cu exactitate.

        Da, nu poți demonstra că reîncarnarea este reală. Dar nici că nu există. Și dacă există, tot ce-ai zis tu mai sus legat de oameni care au făcut numai bine și au primit rău cade. Eu când zic că binele atrage bine nu vorbesc din perspectiva unui naiv care nu mai trebuie să-și păzească spatele că el face bine și nu poate păți nimic în lumea asta rea, și din dintr-una imediată, aparentă, ci dintr-o perspectivă ce include reîncarnarea.

        Nu există nici o doză de dispreț în „romancierii tăi”. Disprețul e în mintea sau ochii tăi, eu nu l-am avut deloc când am scris. Sunt ai tăi pentru că tu mi-ai vorbit de ei, tu insiști cu ei. Dacă tu mi-ai fi scris „maeștrii tăi” sau „gurușii tăi”, eu n-aș fi citit deloc dispreț acolo (și, constat acum, poate m-aș fi înșelat).

        Da, există diferența respectivă între placebo și autosugestie, dar ambele au la bază același principiu sau lege. Sunt aplicații ușor diferite ale unei aceleiași legi (prima inconștientă, a doua conștientă). O lege care spune că dacă crezi cu fermitate un lucru, îl vei atrage inexorabil spre tine. Mă rog, asta susțin eu, tu posibil să nu fii de acord.

      • Speram, Lotus, că măcar reîncarnarea n-o s-o aduci la genunchiul broaștei, și pe-asta! Nu e chiar așa, în viața trecută ai fost călău, în asta ești victimă. În fiecare existență ai teme de rezolvat, unele se amână timp de multe reîncarnări, fie pentru că le eviți, fie pentru că nu înțelegi că ești în fața unei teme de viață. Nu. Un tip care a violat o fată de 15 ani, nu va fi, neapărat, fată în viața următoare și nu va trece printr-un viol, ca să plătească. Omiți regula jocului: dacă reîncarnarea există, nu ne amintim vieți trecute și viitoare. Ceea ce ți-am povestit eu odată, că, de pildă, talentele sau ușurința „suspectă” de a învăța ceva sunt reamintiri, reprezintă accidente. În mod normal, nu trebuie să-ți amintești nimic. Fiecare existență trebuie să pară un original. Deci, pentru un fost violator care nu e conștient de ce-a făcut, a deveni victima unui viol în altă existență e o dramă, dar e zero învățare. Se presupune că pentru a compensa/plăti fapta trecută, vei fi pus în fața unei situații unde ai dreptul să alegi și suficiente indicii ca să gestionezi corect, de data asta, situația. Să zicem că ai putea fi judecător de drept penal, pus în situația de a da o sentință într-un caz de viol pe muchie de cuțit, unde inculpatul pare cam nevinovat și victima e suspectă de invențiune. Poate că nu rezolvi corect tema și te mai întâlnești cu ea.
        Nu, sigur n-ai înțeles cum e cu reîncarnarea. Fiindcă ești grăbit și superficial. De ce crezi că există cutii de creioane colorate cu 36 de nuanțe? Ca să le folosești pe toate.

        Nu, placebo și autosugestia n-au nimic comun. Mi-e greu și poate lene să-ți explic noțiunea de placebo, fiindcă ar trebui să te inițiez ca monitor de studii clinice, să-ți explic ce e un studiu dublu-orb, cum selecționezi subiecții și multe alte chestii.
        Zău, Lotus, nu-i chiar în ordine procentul tău de certitudini! Unii oameni învață pe brânci, zeci de ani, ca să-și cristalizeze o nedumerire. Tu citești Osho, câteva bloguri și ai certitudini.
        Cred că s-a înșelat ketherius. Tu nu trollezi, pur și simplu ești daltonist!

      • Lotus zice:

        Renata, sigur că nu este chiar așa, dar este cam așa. Eu am simplificat. Ai făcut o faptă (bună sau rea), ai acumulat o anumită karmă. Acea karmă va rămâne în tine ca un fel de sâmbure, până când va găsi condițiile propice să înflorească și să dea rod. În această viață, în următoarea sau peste 10 vieți, nu are importanță! Iar atunci când va găsi acele condiții, ea se va manifesta. Sau până când o vei consuma în alt mod, de exemplu prin fapte bune opuse, prin rugăciune etc.

        Între ce spun eu și ce zici tu nu există nici o contradicție. Da, ai dreptate, trebuie să asimilezi anumite lecții. Pe care dacă nu le asimilezi, le repeți, te naști din nou în aceeași conjunctură până când le asimilezi, altfel nu poți trece mai departe. De exemplu, trebuie să asimilezi lecția iertării – și te naști într-o conjunctură în care între tine și fratele tău se produce o ruptură, o rană adâncă, ce trebuie vindecată pentru ca tu să devii fericit. Dar în acea conjunctură, dacă într-o altă viață ai fost hoț, în viața actuală îți va fi prădată locuința de nenumărate ori, fără ca tu să știi de ce ai ghinionul ăsta. Pentru că, simultan cu lecția iertării, trebuie să înveți și că nu-i bine să furi.

        De altfel, de ce crezi că trebuie să rezolvi o anumită temă? Dacă nu există Dumnezeu, cine decide asta? Cine stabilește aceste lecții și în ce scop? Pentru mine este evident – de bun simț aș putea spune – că aceste teme sau lecții implică existența unui creator care îți ghidează, din umbră, pas cu pas, parcursul tău spiritual, viață cu viață, pentru ca tu să devii o ființă cât mai plenară și elevată. Iar asta implică și că respectivul Dumnezeu este unul bun, interesat de evoluția creaturilor sale, nu unul indiferent, cum îl vezi tu.

        Faptul că nu ne amintim viețile trecute nu are a face. Nici visele nu ni le amintim în cele mai multe cazuri, și ele sunt din noaptea trecută. Dar informația acumulată rămâne – la un nivel foarte profund, inconștient, dar rămâne. Iar spiritul o poate accesa, pentru că are straturi mult mai adânci decât ceea ce noi numim în mod comun conștiință. Faptul că te naști cu anumite talente pe care le-ai asimilat în viețile precedente nu este un accident! Este ceva firesc. Calitățile și defectele pe care le asimilezi nu se pierd! Dacă de exemplu ești o ființă foarte fricoasă și trebuie să înveți lecția curajului, după ce o vei învăța n-o vei pierde, nu te vei naște din nou foarte fricos, pentru că ți-ai eliminat acea hibă. Din momentul respectiv, viețile următoare nu vei mai fi confruntat cu problema fricii, pentru că ți-ai echlibrat acea trăsătură de personalitate. Un alt exemplu de situație în care fapte din trecut pot lăsa urme adânci în prezent: dacă într-o viață precedentă ai murit înecat într-un râu, este foarte posibil ca în viața curentă să prezinți o puternică potamofobie. Ei bine, nici lecția pedepsei după o faptă rea nu se pierde! De exemplu: dacă faci ceva rău și primești un bobârnac, după care faci din nou ceva rău și în altă viață iar primești un bobârnac, și tot așa, la un moment dat când vei fi pus iarăși în fața posibilității de a face rău, vei începe să eziți. Pentru că, chiar dacă nu îți amintești în mod conștient că ai mai făcut acel rău și că, după aceea, în alte vieți, ai avut de tras pentru el, ceva-ceva te va opri, un fel de intuiție că totuși, nu-i bine să faci răul respectiv. Ceva foarte profund te va opri. Pentru că ai făcut acel rău și ai suferit de atâtea ori, încât ți-ai învățat lecția, chiar dacă la un nivel care depășește conștiința ta actuală, din această viață.

        În concluzie, dacă în viața trecută ai fost călău, într-adevăr, nu e obligatoriu ca în această viață să fii victimă. De exemplu, poate că funcția de călău ți-a întărit voința, ai devenit o ființă cu o personalitate foarte puternică. În viața actuală, această personalitate (pe care nu o pierzi!) îți poate asigura o funcție de conducere undeva, o poziție de lider etc. De mic copil se va vedea că ai o tărie neobișnuită de caracter. Dar vei avea în continuare și acea karmă negativă acumulată în viața trecută. Și la un moment dat, fie în această viață, fie într-una următoare, fie în mai multe vieți, anumite conjuncturi exterioare te vor face să treci prin niște suferințe cumplite, pe care le meriți, până când acea karmă negativă acumulată de tine va fi complet consumată sau compensată. De asta nu poți scăpa. Iar acea suferință prin care vei trece te va face, treptat, să înveți că nu-i bine să comiți rele. Chiar dacă nu îți amintești că ai făcut rău și chiar dacă pe viitor nu îți vei aminti că ai și suferit după aceea! Chiar dacă la nivel conștient nu vei face conexiunile necesare!

        Legat de genunchiul broaștei, de ce crezi că adevărurile profunde ar trebui să fie foarte complexe și accesibile doar celor sofisticați, în loc să fie de o simplitate dezarmantă – așa cum afirmă tradițiile ezoterice ale lumii? Lucrurile în esență sunt simple, de obicei noi le complicăm, iar atunci când le complicăm, găsim tot felul de scuze pentru a încălca principiile divine sau legile etice și morale ale firii.

        Renata, în general, când vrei să studiezi o anumită teorie, e bine să îi citești pe cei care au propus-o și s-au ocupat temeinic de ea, asta chiar ca punct de plecare, înainte de a-ți forma propriile tale variante și nuanțări. De exemplu, dacă vrei să înveți la modul serios optică, e o idee bună să mergi în Japonia, că 7 din cei 8 producători de camere foto care există la ora actuală în lume sunt sunt din Țara Soarelui Răsare. Ei bine, dacă vrei să înțelegi reîncarnarea, de ce nu-i studiezi pe cei care o au ca piatră de temelie a credinței lor de mii de ani, respectiv pe orientali? Reîncarnarea e scheletul unor religii ca budismul și hinduismul. Iar dacă le-ai fi aprofundat cât de cât, ai fi constatat că ideiile mele de mai sus nu sunt chiar ale mele, născocite de mine.

        Te provoc să scrii un articol pe tema efectului placebo. Pentru că nu doar că placebo și autosugestia au foarte mult în comun, ci chiar placebo este un caz particular de autosugestie. Bolnavul se autosugestionează, inducându-și convingerea că a luat un medicament puternic, care îi va vindeca afecțiunea. Sigur că medicul nu îi spune că i-a dat apă de ploaie așa că pacientul nu știe că se autosugestionează, dar cu ce schimbă asta lucrurile? Placebo este, în mod cât se poate de limpede, bazat pe autosugestie. Dacă tu consideri altceva, te rog să detaliezi, când o să ai chef și timp. Dar nu văd cum o s-o scoți basma curată, de vreme ce faptul că tu ești convinsă de un anumit lucru nu este altceva decât autosugestie. E sugestie când ți-o spune cineva, e autosugestie dacă o crezi tu singur.

        Ketherius se înșeală în legătură cu multe lucruri, dar asta nu înseamnă că ai avea dreptate cu daltonismul. 🙂

      • N-am zis, măi, că nu există Dumnezeu, ci că nu există în forma prefabricată de credincioși. Am zis și că nu e bun și iertător, fiindcă o inteligență supremă, care administrează universul, nu are afecte, asta una, și a doua – cred (cred, am zis, n-am dat cu parul cum dai tu!) că, odată ce-a fabricat un produs finit viabil, nu se mai ocupă de el. Are alte treburi.
        De altfel, să crezi și în Dumnezeu și în reincarnare nu e în ordine pentru tine, știi asta, pentru mine e ok fiindcă eu nu știu exact în ce cred, cu excepția codului genetic, în rest cochetez. Mie, Dumnezeu nu mi-a făcut niciodată, complice, cu ochiul. N-am avut revelații, nu mi s-a părut că am obținut ceva, vreodată, ca printr-o minune. Am luat examene învățând, am luat concursuri învățând, mi-am câștigat salariul muncind, de îndată ce am pus un ban deoparte s-a întâmplat ceva nasol și neprevăzut care mi-a tocat economiile cu dușmănie. Poate că nu sunt pe lista lui e favoriți.

        Ca să scriu un articol despre placebo, ar trebui să muncesc câteva săptămâni. Ori, pentru mine, blogul e distracție. La drept vorbind, și dacă l-aș scrie, adevăratul calvar ar începe după, când ai veni tu, care nu știi că există tensiometre digitale și nu știi ce e acela un antitermic, să-mi spui că tot ce-am scris e greșit, fiindcă placebo e autosugestie. Pe ceilalți trecători prin Gară cred că îi interesează placebo la fel de mult cum îi interesează terapia leprei. 🙂

        N-am băgat de seamă că s-ar înșela ketherius. Cel puțin în discuțiile de pe blogul lor. În schimb, tu suferi de daltonism, Lotus, își lipsește percepția culorii „poate că mă înșel”.

      • Lotus zice:

        @Dragă Renata

        Când pornești de la premize false, cel mai adesea ajungi la concluzii eronate. Falsă este premiza că Dumnezeul prezentat de scripturi (ca să nu mă limitez la Biblie, esența lor fiind comună) ar fi preafabricat de credincioși. În trecut cunoașterea oamenilor era mult mai pură, iar învățăturile spirituale aveau la bază revelații divine și erau perfecte. Este tragic că, la ora actuală, omul nu-l mai vede pe Dumnezeu nicăieri, când totul este impregnat de El. Incluzând toate situațiile pe care le descrii tu, cu banii strânși și tocați, cu examenele luate prin muncă, toate vibrează de prezența divină, la care însă tu ești opacă. La care, de fapt, aproape toată lumea este opacă. Cum ar putea, o astfel de lume, să fie fericită? Cum ar putea să găsească un sens al vieții și să-și transforme planeta într-un mic paradis? Eu scriu aici de niște lucruri pe care tu nici măcar nu le crezi. Pe care aproape nimeni nu le crede.

        Ezoterismul vorbește de o lege universală conform căreia credința ta fermă într-un anumit lucru îl atrage spre tine. Această lege acționează fie că știi, fie că nu știi, fie în bine (în cazul optimiștilor), fie în rău (în cazul pesimiștilor), și te poate ajuta să-ți vindeci anumite boli dar poate produce și diverse schimbări în afara ta (și am dat exemplul celui căruia îi este frică de foc și căruia un fulger îi mistuie casa, conjunctura respectivă nefastă fiind atrasă de energia investită de el prin acea frică). Indiferent de ce crezi și ai învățat tu la școală, autosugestia și efectul placebo sunt ambele aplicații ale acestei legi. Faptul că, în plan fizic, măsurabil prin instrumentele oamenilor de știință de azi, autosugestia se manifestă într-un fel iar efectul placebo în alt fel nu este relevant. Și iubirea se manifestă pentru omul de știință ca o secreție de endorfine sau mai știu eu ce, dar a o privi strict din acest punct de vedere denotă o adâncă ignoranță. Iubirea este o energie spirituală, de factură divină, care ajunge să reverbereze la nivelul corpului fizic prin acele secreții pe care le poate măsura omul de știință, dar a o limita la manifestările ei fizice echivalează cu a considera că muzica pe care o auzi la un pian se poate reduce la apăsarea unor clapete, că tu asta vezi, ignorând faptul că există un pianist care le apasă și că acea piesă este creația lui intelectuală, se află în mintea lui mai întâi, nu-i un simplu fenomen mecanic, pe care instrumentele tale îl pot măsura.

        A considera că realitatea se reduce la universul fizic de care se ocupă știința actuală este o altă premiză falsă, generatoare de tot felul de neînțelegeri. Dar care absolvent de zeci de ani de studiu asiduu ar fi dispus să accepte faptul că tot eșafodajul lui de cunoaștere este bazat pe niște premize false și deci că tot ce a învățat el este mai mult sau mai puțin lipsit de valoare reală?

        N-ai băgat de seamă că Ketherius se înșeală pentru că ești la unison cu el în foarte multe direcții. Adică te înșeli la unison cu el, vreau să zic. Cât despre daltonismul meu, percepția unor lucruri de natură spirituală poate fi echivalată metaforic cu deschisul ochilor. Imaginează-ți că aterizezi pe o insulă unde toată lumea este oarbă din naștere. Așa sunt ei acolo, toți orbi. Și printre ei există diverse teorii despre lume, că nevăzând, își dau cu părerea. Dar strămoșii acelor oameni erau văzători, așa că există unele relatări, rămase din vechime, care vorbesc despre lumină și Soare. Iar băștinașii de acum, orbi, se împart în două tabere: unii cred că există Soare în timp ce alții, majoritatea, nu cred. Și tu le spui că nu este o problemă de credință, că Soarele este o certitudine, că îl vezi în fiecare zi, acolo sus pe cer. Iar ei, constatând cât de fermă ești în convingerile tale, te acuză de daltonism. Ce ironic! 🙂

      • Lotus, foarte interesantă dizertație, de data asta. Totuși:
        – eu pot accepta coexistența ambelor ipoteze, Dumnezeu și reîncarnare, dar creștinii practicanți nu pot. Religia nu le permite. Și nicăieri, în scripturi, nu se face măcar aluzie la reîncarnare. Preoții înfierează astrologia etc.
        – orbii nu văd soarele, dar îi simt căldura. Nu e potrivită analogia Soare-Dumnezeu.
        – ți se pare că omul primitiv, care-și explica orice fenomen al naturii ca fiind reacția zeilor față de oameni, era mai clar-văzător și mai aproape de adevăr decât un meteorolog din zilele noastre?

      • Lotus, în eventualitatea că ai mai avea un milion de argumente cu care să mă blochezi la mantinelă, te rog, ia o pauză. Am obosit să vorbesc singură, ca televizorul.
        Ți-am mai spus, undeva, că ești energofag. Obosești interlocutorul cu picătura chinezească, inclusiv atunci când el ridică un steguleț de pace. Tu îi anulezi argumentele prin ignor, o ții, oblu, pe drumul tău. Esențial pentru tine e să ai dreptate, orice-ar fi.

        Știi ce am remarcat?
        Nu mi-ai răspuns (și tu ai, mereu, un răspuns!) ce școală superioară ai terminat? În ce ești tu specializat cu dreptunghiuri de carton fără importanță, numite diplome? Nu că ar conta, în economia polemicii, dar eu zic că cineva care a STUDIAT e mai îndreptățit ca unul care Și-A FĂCUT O IDEE despre ceva.
        Te provoc – cum zici tu -, să ne postăm CV-urile. Vrei?

      • Lotus zice:

        Iar ideea că Dumnezeu este redus la o inteligență supremă și deci nu are afecte este, dă-mi voie să-ți spun, deloc inteligentă. Pentru că uite, tu nu ești Dumnezeu, dar ai atât o latură afectivă cât și una rațională. Poți gestiona finanțele casei, făcând o analiză a costurilor pe care le implică întreținerea lui Mili, pe care însă îl poți iubi în același timp. Faptul că noi, oamenii, suntem ființe complexe, care putem raționa și iubi, dar Dumnezeu ar fi cumva redus la o singură fațetă, cea rațională, neavând posibilitatea de a fi sentimental, cred că este mult mai aproape de daltonism decât tot ce am zis eu. Uitându-se la modul cum îți planifici bugetul, Nono ar putea spune: „Renata asta e o super-inteligență, uite cum a știut să nu cumpere acea prăjitură, iar acum i-au rămas bani pentru haine și mâncare, eu n-aș fi putut să prevăd asta! Modul cum își planifică cheltuielile este uimitor și mă depășește. Cu siguranță, Renata nu mă iubește, pentru că este de o inteligență fenomenală și prin urmare lipsită de afecte!” Dar Nono ar avea o scuză pentru a gândi în acest mod.

        Din nou, faptul că vezi o contradicție între credința în divin și reîncarnare nu arată decât faptul că nu ești familiară cu religiile Orientului. Că nu ești familiară o știu, dar de ce ții s-o arăți în mod repetat, asta numai tu poți spune! 😀

      • Lotus zice:

        Citatul următor poate fi privit ca referindu-se la reîncarnare:

        13. Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?”
        14. Ei au raspuns: „Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia sau unul din proroci.”

        Se spune că Biblia a conținut și referințe directe, dar ele au fost eliminate de către împărații Constantin și Elena, parcă, la ceva Conciliu, pe ideea că oamenii, convinși că are o singură viață la dispoziție, vor depune eforturi susținute pentru a se mântui. Nu cred că a avut efectul scontat.

        Apoi, religia este un cadru mult mai vast decât creștinismul. Practic, toate religiile Orientului acceptă reîncarnarea într-un fel sau altul. Creștinul obișnuit nu poate accepta reîncarnarea, dar ea este ceva absolut firesc pentru credinciosul hindus, fiind o parte de bază, fundamentală, din religia lui. Și trebuie să recunoști că reîncarnarea se potrivește de minune peste sistemul creștin și acoperă o mulțime de goluri pe care preoții creștini au deseori dificultăți în a le acoperi. Cum ar fi întrebarea (legitimă) că de ce un criminal de rând ar primi aceeași pedeapsă veșnică (focul Gheenei) ca și Hitler, care a comis genocid. Sau de ce, dacă tot am ajuns la paradigma rai-iad, pentru un număr limitat de fapte rele, vei fi pedepsit la nesfârșit. Toate aceste goluri își găsesc răspunsuri în reîncarnare: după moarte, vei petrece un anumit interval de timp în anumite planuri astrale, paradisiace sau infernale, sau de mijloc (apropo, catolicii acceptă și noțiunea de purgatoriu), în funcție de meritele tale, după care vei reveni în plan fizic, într-o nouă viață, pentru a-ți continua evoluția și învățarea. Nimeni nu va fi pedepsit la nesfârșit. Asta se pliază de minune peste teoria Dumnezeului bun și iubitor de care ne vorbește Biblia, iar referințe la reîncarnare se prea poate să fi existat cândva.

        Ai dreptate, nici astrologia (o altă artă a Orientului) nu este acceptată de Biblia actuală. Și nici magia sau alte științe ezoterice, oculte. Yoga, care-i parte integrantă din scripturile hinduse, budiste etc, e considerată de ortodocși ca având legături cu diavolul. Și totuși, l-ai întrebat pe acest ortodox ce erau cei trei magi de la răsărit, care au aflat de nașterea lui Isus și de locul unde se află el mergând pe urma unei stele? Pentru că mie-mi sună a referințe cât se poate de clare la magie și astrologie, arta citirii stelelor. Și încă una benefică, orientată pozitiv, spiritual.

        Pe mine nu mă interesează să susțin cauza ortodoxului obișnuit. Pentru mine, reîncarnarea este nu doar perfect compatibilă cu existența lui Dumnezeu, ci chiar o treaptă de bază a credinței în El.

        Orbii simt căldura Soarelui, dar ești sigură că nu i-o vor atribui altcuiva? Că și noi simțim efectele existenței lui Dumnezeu: în fond, toată această lume nu este altceva decât materializarea gândurilor Lui. Gravitația, de exemplu, este un efect direct al voinței lui Dumnezeu, o lege stabilită de el, iar noi o simțim, la fel cum orbii respectiv simt căldura. Dar, necrezând în Dumnezeu, noi căutăm cauzele gravitației în fizică. Până acum, fără prea mare succes.

        De unde ai aflat că omul primitiv era așa și pe dincoace? Nu cumva din diverse enciclopedii și resurse care țin de cunoașterea noastră din prezent? Și nu cumva ce ziceam eu este că tocmai cunoașterea noastră din prezent este profund viciată? Poate strămoșii noștri nu erau chiar așa cum îi credem noi azi.

        Păi nu m-ai întrebat, până acum, ce școală am terminat. Ai făcut doar o aluzie, undeva mai sus, după ce am zis eu că ce se învață la școală este aproape irelevant. Chiar așa, cum zic asta, cum mă întrebi ce am terminat? Nu te-am văzut întrebând-o pe Fire, de exemplu. Nu că m-ar interesa ce a terminat Fire, dar ea a zis de mai multe ori că școala te învață prostii. A zis-o și Osho, că facultatea te tâmpește. În sfârșit: indiferent ce am terminat sau n-am terminat, din punct de vedere spiritual educația mea școlară este la fel de irelevantă ca a ta. Singura materie care mi-a trezit setea de Dumnezeu a fost filosofia.

        PS: Eu nu ți-am spus niciodată că ești energofagă, pentru că nu ești. Dar cât timp o să mă onorezi cu un răspuns, iar în acel răspuns o să existe elemente cu care nu sunt de acord, o să îți argumentez de ce nu sunt de acord cu ele, mi se pare firesc într-un dialog.

      • Nu știam, Lotus, că e o impolitețe să întrebi pe cineva în ce domeniu a studiat. 🙂 Mă mulțumea un răspuns de genul o facultate tehnică sau una cu profil umanist, în fine, ceva chiar vag, fiindcă urma să te întreb cum ai reușit să împaci învățătura din școală, obligatorie, cu la fel de obligatoria (pentru tine) prezență a divinității în orice.
        Dacă fizicienii nu prea știu ce e gravitația, cum se face că în timpul antrenamentului pentru zboruri spațiale se folosesc incinte cu gravitație zero? Ca să anulezi gravitația terestră într-un spațiu de antrenament trebuie s-o fi înțeles, nu?

        Bun, e ok să zici că școala tâmpește. Presupunând, prin absurd, că toți oamenii ar începe să creadă chestia asta și ar refuza să mai învețe ceva, ce ne-am face fără arhitecți, fără constructori, fără medici? Lista poate continua, firește, dar m-am oprit la meserii în care, dacă ești prost, omori oameni fără niciun dubiu. Disprețul tău față de științe e de neimaginat.

        Dacă Biblia a fost modificată, cenzurată (și nu mă îndoiesc) de către preoți, de ce o consideri cuvântul lui Dumnezeu? Dacă intervenția a fost 99% (1% e inspirație divină!!!), înseamnă că a fost scrisă, născocită de oameni, nu?
        Citatul acela poate să însemne orice, numai despre reincarnare nu.

        Da, fir-ar să fie, despre omul primitiv am citit prin minciunile arheologilor. Tu pe unde ai citit despre epoca pietrei, a bronzului…?

        p.s.: ai dreptate, ești energofag pentru că îți dau eu voie. 🙂 Nu cred că avem măcar UN punct de vedere comun. Și totuși, încă vorbim. M-ar încânta, însă, foarte mult, să nu-mi mai dai exemple simpliste (ăla cu pianul, cu clapele, a fost într-un mare fel!), crezând că nu înțeleg fiindcă, oricât m-a tâmpit școala pe mine, ceva creier tot mi-a rămas funcțional.

      • Lotus zice:

        Urma să mă întrebi despre școală, deci aveai deja în vedere o continuare a dialogului, atunci când m-ai numit energofag! 🙂 Să știi că cu puțini oameni am povestit deschis despre convingerile mele din domeniul spiritualității. Ele sunt convingeri și dacă pot să îți ridice până și un singur semn de întrebare cu privire la certitudinile tale să le zic materialiste, eu sunt mulțumit.

        Nu se contrazic, școala cu Dumnezeu. Doar că, din păcate, școala este orientată exclusiv spre planul acesta material, fizic, fiind prin asta parțială și limitată. Limitarea nu se reduce la ceea ce ține de domeniul spiritual; chiar și modul în care școala abordează universul fizic, palpabil, este greșit. De exemplu, creierul nostru are două emisfere: stânga se ocupă de gândirea logică, analitică, discursivă, rațională, în timp ce dreapta guvernează intuiția, creativitatea, originalitatea, imaginația etc. Emisfera stângă este mai activă la un om de știință; cea dreaptă la un artist. Din păcate, școala actuală pune un accent exagerat pe dezvoltarea emisferei stângi, în detrimentul celei drepte. Astfel, elevul este stimulat să memoreze cât mai mult, să asimileze cât mai multe informații, să învețe cât mai multe formule și tipare de rezolvare a unor probleme, în loc să i se inoculeze setea de nou, de a descoperi singur metode ingenioase de rezolvare, de a gândi original. Materiile sunt mărunțite pe niște înguste și separate între ele, în loc ca elevului să i se arate corelațiile dintre diverse domenii, felul cum matematica se poate aplica în fizică, cum fizica se leagă foarte profund de chimie, cum chimia este o parte a atronomiei șamd. În loc să aibă o perspectivă unitară, de ansamblu, el este învățat să gândească mecanic, pe domenii separate.

        Am urmărit câteva videoclipuri despre fizică, respectiv cea cuantică și cea a lui Einstein. Superbe. Am urmărit câteva cursuri de fizică ale universității din Stanford, despre relativitatea lui Einstein. Sunt înregistrate și accesibile online:

        Iarăși, foarte frumoase – la studenții americani, deci. Mi-a venit cheful să învăț fizică, pentru că nu știu repara un banal aparat de radio sau o priză, că n-am avut noroc de profesori care să-mi trezească interesul pentru materia lor. Am descărcat câteva manuale de fizică pentru clasele a VII-a și a VIII-a, să încep cu lucruri simple. Le-am șters imediat. Nu poți învățat fizică din manualele respective. Materia e prezentată într-un mod foarte searbăd, sec. Lipsește cultivarea misterului, a căutării, abordarea este complet greșită.

        Aceste lucruri enunțate de mine mai sus nu fac ca informațiile prezentate în cadrul manualelor școlare să fie eronate. Ele sunt corecte și dacă le înveți, vei putea beneficia de pe urma lor, dar sunt incomplete. Nu-i nimic rău să înveți electronică – vei putea construi sau repara diverse aparate. Nu-i nimic rău să înveți medicină – vei putea citi mai bine semnele unui organism bolnav. Problema apare când medicina se oprește la corp, fără să aibă în vedere și cauzele sufletești ale bolilor, fără să-l privească pe om într-un mod holistic, ca pe un întreg. Strict la nivel corporal, medicina este bună, dar este o metodă incompletă. Și aproape toată știința actuală este incompletă, pentru că se ocupă exclusiv de planul fizic, ignorând până și posibilitatea existenței unor alte planuri, mai profunde și la nivelul cărora se află de multe ori cauzele diverselor manifestări din planul fizic. De aceea, ori de câte ori un om de știință o să încerce să-mi spună că Dumnezeu nu există, o să-i spun că știința lui e irelevantă în discuție. Ea nu-i complet irelevantă, dar așa cum e formulată azi, nu te poate duce la Dumnezeu.

        Fizicienii nu prea știu ce e gravitația. Științele actuale sunt empirice: funcționează pe bază de experimente. Cercetătorul aruncă un măr și îl vede cum cade. Apoi, îi măsoară viteza, accelerația, notează timpul în care ajunge la sol și deduce formula gravitației. Dar nu știe de ce există gravitație. Nu știe de ce oricare două corpuri din univers se atrag, știe doar că se atrag, pentru că așa a constatat el experimental. Einstein a propus o teorie care explică foarte frumos gravitația, dar natura și cauzele celorlalte trei forțe fundamentale (atracția slabă, atracția tare – acestea sunt la nivel nuclear – și magnetismul) sunt în continuare neelucidate. Se știe că protonul atrage electronul – nu se știe de ce. Și nu se poate anula această atracție, decât folosind alte interacțiuni fizice deja cunoscute, adică punând forțele deja existente și cunoscute să se bată între ele. Dar nu se pot modifica aceste forțe, înteți sau dilua. Nu se pot anula și nu se pot adăuga altele. Și nu se știe de ce există și de unde provin.

        Știi cum emulează fizicienii tăi spații cu gravitație zero? Incintele respective sunt fie avioane aflate în cădere liberă, și atunci, pentru câteva zeci de secunde, nu mai simți gravitația, fie camere urcate cu liftul și apoi lăsate să cadă liber. Forța de gravitație nu este anulată, doar că tu nu o mai simți, podeaua nu mai opune nici o rezistență, deoarece întreaga cameră cade în același ritm cu tine. Așa că tu ai impresia, pentru câteva zeci de secunde, că plutești. Cam la asta se reduce simularea „gravitației zero”. Sau mai este o variantă, cu imponderabilitatea în apă.

        Soluția la „școala tâmpește” nu este să nu mai învățăm nimic, ci să înlocuim sistemul actual de învățământ cu unul mai bun. Am avea în continuare arhitecți, medici, chimiști. De asemenea, eu când am zis că „școala tâmpește” nu m-am referit la faptul că Facultatea de Urbanistică scoate arhitecți inapți, ci că scoate arhitecți – roboți, ceea ce-i ușor diferit. Ei pot fi chiar foarte competenți în meseria lor. Și sigur că afirmația mea nu trebuie luată ad-literam, că gata, tot lotul generației 2017 de arhitecți este tâmpit. Dar zi-mi și mie cât la sută din ce ai învățat în facultate folosești pe bune la ora actuală, în meseria ta. Și probabil facultatea ta e una cu cele mai largi aplicații ale teoriei în practică. Cât la sută ajunge să folosească un matematician, din ce a învățat, în viața de zi cu zi, afară de cazul că-i profesor de matematică?

        Dacă elimini două strofe din Luceafărul, e greșit să spun că strofele rămase sunt ale lui Eminescu? La fel cu Biblia. Au fost cenzurate niște revelații divine. A rămas ceva incomplet, dar tot de esență divină, că n-a fost răstălmăcită Biblia de la cap la coadă, s-au scos unele pasaje și chestii care deranjau. Esența ei a rămas, totuși. Preceptele biblice sunt similare celor din alte religii. Simbolurile și miturile sunt acolo. Învățătura lui Isus seamănă izbitor cu cea a altor profeți șamd. De altfel, caută informații despre codul biblic (the bible code, în limba engleză, unde vei găsi un material mai bogat decât în română).

        Despre omul primitiv, uite, știai că în trecut bijuteriile erau folosite cu scop curativ și spiritual, nu doar de ornament? De exemplu, se cunoșteau influențele subtile, psihice și spirituale, pe care le pot induce anumite metale și pietre prețioase, așa că acestea erau confecționate la comandă, pentru a-i trezi anumite calități purtătorului sau pentru a-l ajuta să-și rezolve anumite dezechilibre, inclusiv boli. Asta era o ramură a astrologiei veritabile. Astăzi cheile s-au pierdut, iar noi purtăm, ca maimuțele, lucruri frumos colorate, despre care nu avem nici o idee cum ne influențează și dacă ne sunt benefice.

        PS: Oare dacă am avea TOATE punctele de vedere comune, despre ce am mai vorbi? 🙂

      • Lotus, nu am certitudini materialiste, tu mi le atribui.
        După cum ai structurat discursul, pe modelul articolelor de popularizare științifică intitulate „Știați că…?”, ar trebui să răspund cu da, știam că sau nu, nu știam. Nu știam cum se obține imponderabilitate (sau cum NU se obține). Astronauții o studiază și o experimentează pe o stație orbitală – habar n-aveam. În rest, cam știam. Există o carte, tradusă în română, codul bibliei, am citit-o. Nu pot spune că m-a dat pe spate. Cu un alt cifru, sensurile pot fi altele.
        Există și azi teoria precum că pietrele prețioase și metalele, prin vibrația lor, influențează starea de sănătate, malefic sau benefic. Studiul acestor interacțiuni a rămas la nivel empiric și nu poate fi luat în calcul ca terapie. Nedumerire: dacă în trecutul îndepărtat oamenii erau beneficiarii atâtor cunoștințe, cum de media de viață era atât de scăzută?
        Revenind la oile mele: folosesc în practica de zi cu zi cam 80% din ce am învățat în facultate. Mai precis, nu-mi sunt de nici un folos structurile chimice complicate ale substanțelor medicamentoase, învățate pe dinafară, cândva. Dar, la momentul învățării, erau utile, ca să înțeleg acțiunea compusului, fiindcă între structură și proprietăți există, firește, o legătură strânsă.
        Învățătura medicinei se începe holistic și se desăvârșește în specializări. E imposibil să-i ceri unui singur om să se specializeze în toate domeniile medicale. I-ar trebui câteva vieți. Un chirurg n-o să se bage să dea un tratament hormonal, dar asta nu înseamnă că n-are idee de endocrinologie. Suferințele psihice cu manifestări somatice se diagnostichează/tratează și ele. E uluitor câte știu novicii despre ce NU știe medicina modernă. Mie mi-ar fi imposibil să judec, de pe margine, cât de bun e un matematician, un fizician, un sudor, un scafandru, în schimb toți patru, aceștia, se încumetă să aprecieze dacă Icsulică e sau nu un doctor bun și, în general, pe unde lasă medicina de dorit.
        Există un fel de sindrom în lumea noastră, de când cu accesul la informație, pe net, mii de oameni patinează câteva ore peste câteva zeci de pagini și se simt familiari cu domeniul respectiv. Senzația asta de competență generală e de-a dreptul nocivă, în primul rând pentru ei. Te afli în zonă, Lotus. Nu știu în ce ești tu specializat, fiindcă o ții la secret, dar fă o comparație între ce știi în domeniul pe care l-ai învățat metodic și ce știi în general, ciupit din fuga calului, și vei observa diferența.

      • Lotus zice:

        Când am scris „certitudini materialiste”, m-am gândit la „nu există Dumnezeul biblic”. Mă rog, poate n-a fost cea mai fericită formulare.

        Da, astronauții experimentează imponderabilitatea pe o stație orbitală ce se află în cădere liberă. La fel cum noi experimentăm imponderabilitatea în raport cu Soarele pe o planetă ce se află în cădere liberă pe Soare, și anume Terra. Că de fapt asta-i mișcarea de revoluție – o cădere liberă, dar într-un anumit unghi, deoarece asupra Pământului acționează două forțe: cea de atracție spre Soare și cea de deplasare în paralel cu Soarele, pe care ne putem imagina că o avea când a intrat prima dată în sistemul nostru solar și când a fost capturat de către Soare. Datorită acestei a doua forțe, de mișcare inerțială, în intervalul de timp în care Pământul cade un kilometru spre Soare, el se și deplasează cu un kilometru razant pe lângă Soare, așa că nu ajunge niciodată pe Soare, aflându-se într-o cădere perpetuă. Această a doua forță inerțială nu încetează niciodată, deoarece dacă imprimi o mișcare asupra unui corp aflat în spațiul cosmic, el se va deplasa pe direcția respectivă la nesfârșit sau până când întâlnește ceva care să-l frâneze. Dacă sistemul nostru solar ar avea chiar și cea mai fină atmosferă, forța de frecare cu Pământul i-ar încetini treptat acea mișcare inerțială razantă cu Soarele, iar el ar sfârși căzând pe Soare. Cum în univers nu există atmosferă, suntem salvați, iar Pământul cade la nesfârșit. Însă în jurul Pământului, cam la distanța la care orbitează stațiile spațiale, există o foarte rarefiată atmosferă, așa că aceste stații spațiale mai trebuie să bage din când în când cărbuni pe foc, pornind motoarele pentru un mic impuls, altfel ar cădea pe solul terestru. De aceea sateliții rămași fără combustibil sfârșesc prin a se prăbuși pe planetele pe care le orbitează.

        Nu știu de cartea de care zici, dar codul biblic este o chestie foarte tare.

        Dacă te gândești puțin și ești oarecum deschisă față de posibilitatea existenței unor corpuri subtile, cred că vei ajunge singură la concluzia că metalele, de exemplu, de vreme ce sunt bune conducătoare de căldură și electricitate în plan fizic, sunt candidate ideale pentru a conduce și diverse energii de natură eterică sau astrală, ce ne pot influența aura

        Nu știu nici care era media de viață a oamenilor din trecutul îndepărtat. Cine a trăit în vremea aia să ne spună? Dar văd că personajele biblice aveau vârste dintre cele mai respectabile:

        Dupa nasterea lui Set, Adam a trait opt sute de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:4)
        Dupa nasterea lui Enos, Set a mai trait opt sute sapte ani si a nascut fii si fiice. (Fac.5:7)
        Dupa nasterea lui Cainan, Enos a mai trait opt sute cincisprezece ani si a nascut fii si fiice. (Fac.5:10)
        Dupa nasterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trait opt sute patruzeci de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:13)
        Dupa nasterea lui Iared, Mahalaleel a mai trait opt sute treizeci de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:16)
        Dupa nasterea lui Enoh, Iared a mai trait opt sute de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:19)
        Dupa nasterea lui Lameh, Metusala a mai trait sapte sute optzeci si doi de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:26)
        Dupa nasterea lui Noe, Lameh a mai trait cinci sute nouazeci si cinci de ani; si a nascut fii si fiice. (Fac.5:30)
        Noe a trait, dupa potop, trei sute cincizeci de ani. (Fac.9:28)

        Și așa mai departe, m-am plictisit dând copy/paste.

        Zici că învățătura medicinei se începe holistic, dar eu când am folosit acest termen m-am gândit la om ca la o ființă care dispune de un eu sau spirit, de un suflet, de un corp astral sau emoțional, de un corp eteric, trupul fizic fiind ultimul dintre ele. Toate aceste corpuri se află într-o strânsă legătură și unitate, astfel încât o perturbare puternică a corpului mental sau astral (ce survin în urma întreținerii vreme îndelungată a unor gânduri și emoții negative) vor declanșa modificări similare în corpul fizic, concretizate prin diverse boli. Și sincer mă îndoiesc că medicina de la ora actuală studiază toate aceste aspecte. Medicina clasică indiană și chinezească le studia. Așadar, tu prin holistic înțelegi la nivelul întregului corp fizic, eu prin holistic înțeleg la nivelul întregii ființe, incluzând aici aspectele ei spirituale, nemateriale, pe care știința actuală nici măcar nu le ia în considerare ca posibilitate.

      • Lotus, un matematician israelit, Eliyahu Rips, zice că a găsit, cu ajutorul computerului, un cifru cu care decriptează mesaje ascunse în Biblie. Un jurnalist, Michael Drosnin, a scris o carte despre acest cod și despre evenimentele previzionate în Biblie.
        De unde știi că e „tare”, dacă n-ai citit cartea?
        Apar acolo asasinate istorice, aselenizarea, data începerii războiului din Golf… Ciudat însă, drama de la 11 septembrie 2001 nu a fost menționată în Biblie. E Shakespeare, Bach, Napoleon, președinți americani… Nu e Galilei, nu e Leonardo, nu e Fleming. Ai zice că Rips a găsit doar ce i s-a părut lui important. 🙂

        Personajele biblice (până și tu te-ai săturat de citate!) sunt reale? S-a găsit scheletul lui Noe? A fost stabilită vârsta lui? Ce durată aveau anii biblici? Știe cineva?
        Am senzația că, din când în când, o dai pe glumă, zău!

        Am noțiunea de holistic, așa cum o folosești tu. Persoanele care doresc să-și trateze corpul energetic sau astral sunt libere să o facă, la astrolog, la bioenergetician. Numai că s-ar putea să piardă mult timp, boala să avanseze și doctorul să nu mai aibă nimic de făcut. Te-ai duce, cu o pneumonie, la astrolog? 🙂

      • Lotus zice:

        Știu metoda lui Eliyahu Rips, dar n-am citit cartea lui Michael Drosnin.

        Personajele biblice – eu zic că sunt reale. Ca ce chestie să inventeze cineva personaje pe bandă rulantă? Și de ce să le treacă o dată de expirare de sute de ani? Sau să le pună în uter sarcini la vârste înaintate? Ca cârcotaș, te-ai putea aștepta să fie greșit un nume, o vârstă, o dată, o naționalitate, dar nu să fie toate personajele inventate.

        Câteodată o dau pe glumă; nu și acum. Dar ca să nu vorbesc prostii, tocmai am căutat câteva articole pe Google, cu speranța de viață pentru omul preistoric. Am intrat pe vreo 4; serioase, gen New York Times și Wikipedia. Toate iterau, într-o formă sau alta, faptul că media de viață de 35 de ani este mai mult un mit, de vreme ce în trecut mulți copii mureau de mici, iar asta intra în calculul statisticilor, dar odată trecut de 15-20 de ani, omul din Paleolitic avea toate șansele să ajungă la 80 de ani sau peste. Iar asta e teoria oficială. Personal mă aștept ca unii oameni din trecut să fi trăit mult mai mult.

        Problema e că dacă aceste corpuri subtile au rolul de factori cauzali în raport cu cel fizic, atunci medicina modernă nu face decât să trateze efecte. Dacă, de exemplu, te îmbolnăvești pentru că întreții anumite gânduri sau emoții negative, un tratament medicamentos nu va putea decât să îți suspende sau elimine pentru o anumită perioadă de timp efectele vizibile ale acestui mod greșit de a gândi și simți. Și cât timp cauza va persista, adică tu nu vei conștientiza motivul profund și real al afecțiunii tale și vei continua să gândești în același mod, această cauză va genera din nou efecte specifice, mai devreme sau mai târziu, adică tu te vei înbolnăvi din nou, fie de aceeași boală, fie de alta, oarecum similară. Eu aș merge la medic, dar aș urmări simultan să înțeleg și care este cauza profundă, reală și subtilă a bolii, și să o elimin. Adică aș acționa pe toate planurile, nu m-aș mulțumi să tratez doar efectul cel mai exterior, vizibil și care-mi produce suferință.

  15. Iosif zice:

    Nu ma surprinde acest comportament al maselor inocente,îndoctrinate si educate de milenii de fariseismul elitelor mondiale,politico-religioase,care manipuleaza prin fractionare (divizare) pentru a tine sub control masele nemultumite,carora „EI” le pun la dispozitie arme si tehnici moderne (inclusiv comunicarea virtuala) prin care,aceste factiuni politico-religioase de toate culorile,se lupta între ele,asigurându-le „LOR” pozitiile de lideri mondiali.
    „Antichrist” utilizeaza puterea si influenta banilor „Mamona” prin speculatii secrete „tainice”,pentru a distruge valorile Supreme ale IUBIRII ABSOLUTE,semanând teroare si panica în rândurile maselor îndobitocite,decazute,lipsite de ungerea Divina a Spiritului Sfânt.
    Deviza „Lor” este aceeasi de milenii: „Divide et impera”,iar acest machiavelism functioneaza de minune de când lumea. 🙂

  16. Marian zice:

    Draga Renata…eu chiar cred cu tarie c-o fi lacrimat , chiar cred din tot sufletul c-o fi plans cu siroaie d e lacrimi saraca icoana sf. Paraschieva ! Dupa circul facut de catre ” alesii neamului ” mai zilele trecute , dar mai ales dupa ce boul germanic instalat prin , doar dracu stie ce ” minune ” la Cotroceni , a pus botu’ la tzatza oferita cu-atata darnicie de catre PSD si Liviu Dragnea , prin nominalizarea acestui Mihai Tudose ca PM al Romaniei , cum dracu sa nu planga si icoanele ???????

    • Marian, nu i-am suspectat niciodată pe politicieni de principialitate, omenie, inteligență. Votam mereu cu liberalii, fiindcă am, prin forța împrejurărilor, o meserie liberală. 🙂 Și, oricum, liberalismul teoretic e mai apropiat concepțiilor mele despre lume și viață. Nu m-am îndoit nicio secundă că pesediștii sunt altceva decât o adunătură de ciocoi civili plus inși în civil. Dar nu mi-am imaginat că vor ajunge să se auto-detoneze cu atâta inspirație!
      Domnul acesta, Tudose, când a declarat că și-a dat doctoratul pentru el, să-și demonstreze că poate, dar nu-i trebuia și când a văzut scandalul plagiatelor s-a dezis de titlul de doctor… m-a lăsat mută.
      Mă, ca să faci un doctorat pe bune, îți țâșnește sângele pe ochi de cât ai de citit, măcar, dacă nu de cercetat. Cum să renunți la un titlu obținut cu sudoarea creierului, în ani de zile?!
      Încet-încet, apar noii Bobu, Postelnicu pe firmament. Olguța e doar ceva mai ochioasă ca tanti Leana, dar tot la polimeri și poliperi s-a oprit cu învățatul.
      Plâng icoanele?
      Adevăratul miracol e că NU plâng pietrele pe drumurile de țară.

      • Lotus zice:

        Păi Dragnea vrea să scape de dosare, nu? Iar Tudose ăsta nu doar că a fost la Academia SRI, ca Grindeanu, dar citeam că a și ținut ceva cursuri pe acolo.

      • Lotus zice:

        Ceea ce explică și de ce Iohannis, omul SRI, l-a acceptat fără discuții. Încet încet or ajunge serviciile să ne conducă pe față, nu doar prin interpuși. Că deja și-au făcut și partid.

  17. optimvs zice:

    O lume in care icoanele nu ar mai plange ar fi o lume mai saraca. In rest, ma gandesc ca apostolii care au murit ca martiri stiau ce vazusera cu ochii lor. Un punct de vedere exprimat cu bun-simt de niste evanghelisti cu carte gasesti aici http://magazine.biola.edu/article/13-fall/did-the-apostles-really-die-as-martyrs-for-their-f/

  18. Cudi zice:

    Wow, am citit dialogul de mai sus (salutări calde, dragă Doar F.!). Atât am vrut să spun, doar că l-am citit. Acum mă duc să-mi fac un espresso cvadruplu, să-mi revin.

  19. Pingback: Bancuri de joi – Quo Dixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s