„Îi suupeer!”…

Ce-nseamnă pentru mine boem: să nu-ți pese de nimic. Să nu te uiți la ceas, să nu te uiți cât e de curată bordura pe care te așezi ca să-ți mănânci pachețelul din rucsac, să faci poștă o cafea la pet, fiartă de cu seară. Să te holbezi în gol și să zâmbești tâmp fericirii de-a nu te gândi la ce urmează.
Uneori, nu e un orășel de munte, nu e nicio bordură, stai direct pe nisip și te uiți la mare. Îți aprinzi țigara și primul fum e ciudat, parcă se duce pe-alături, că nu mai are loc în plămâni, peste mirosul algelor brune, grețos, incitant, plin de musculițe. Ce-i în capul tău? Nimic. Zegras. Adică cum? Adică ierburile astea de mare, uscate, făcute perne.
Și când te întorci din scurta vacanță de două-trei zile, dacă te-ntreabă careva „Și cum a fost?”, tu să zici „Frumos.”
Și dacă insistă – „Și ce-ați făcut?”, tu să răspunzi, firesc, „Nimic.”

Azi, observ din reportajele tv de la Vama Veche, că boem înseamnă mult zgomot, mult zbucium, mult gunoi, mult alcool (unitatea de măsură a non-conformismului), multă melteneală, multă piți-căreală, multă îmbâcseală și o sintagmă pe care aș strivi-o cu papucul, pe micul ecran, mai ceva ca pe gândacii ăia negri, lucioși, care ies din canalizare: „Îi supeeer!”

N.B.: Nu mă luați în seamă! Probabil că, și de Întâiul Acesta de Mai, la Vama Veche s-a mâncat fericire și boemie pe pâine, doar că eu îs de modă veche: mi-ar fi plăcut să dea inginerul de sunet foșnetul valurilor nițel mai sus.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, o ţară frumoasă, păcat că e populată, părerea mea, strict autentic, sărbători, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la „Îi suupeer!”…

  1. zazania zice:

    Mda…Tinerii frumosi si liberi au un vocabular atat de limitat ca ti se face sila si nu stiu deloc sa taca daca n-au nimic de zis.

    • Zuzu, ardelenismul acesta, „îi” în loc de „e/este” vine dintr-o lene a vorbirii, născută din scrisul pe net, cât mai prescurtat.
      Am ajuns să apreciez banalul „e mișto!”, de pe vremea noastră. Îi fain și îi super mă face să-mi bag câte-un aerius în urechi, că mă mănâncă timpanele.
      Poate că nu sunt ei vinovați de siluirea asta, atâta vreme cât oamenii de radio zic, cu nonșalanță, „mi-a plăcut tare”, ca și cum „mult” ar fi un cuvânt rușinos, demn de toată ocara.
      Îți amintești, Zuzu, cât de viu conversau academicienii tăcuți? Pentru mine, locul acela a rămas un jalon al vorbirii oneste.

  2. Iosif zice:

    Spiritul de turme omogene,conduse de lupi îmbracati în piei de oaie, permit ciobanilor bine retribuiti,o relaxare si un confort sporit în colibele marilor proprietari fermieri,care decid soarta oilor,oitelor si mieluseilor în functie de cantitatea si calitatea productiei de materie prima.
    Bietele turme,lipsite de pasune…

  3. castanman zice:

    Dar ce înseamnă poem?

    • Chirilă eliberează texte oarecum valabile din tărtăcuță, dar nu acționează conform acestora. Un mic impostor.
      Nu trebuie să ții cont de părerea mea despre Chirilă, fiindcă e foarte subiectivă. Nu pot să trec de șocul vizual pe care-l am, când îi văd capul acela, parcă scos cu forcepsul. În general pot face abstracție de aspectul exterior al cuiva, dar la Chirilă nu merge. Are o față înspăimântătoare de criminal în serie. Poate ne-am intersectat în altă viață, când el era criminal în serie, poate am stat pitită după un copac și l-am văzut „la treabă”. Cert e că, de câțiva ani, îl ocolesc cu vârf și îndesat, pe net, pe micul ecran…

      • Lotus zice:

        Nu îl cunosc, nu îl urmăresc și mă doare fix în cot de omul Tudor Chrilă. Eu ți-am dat linkul pentru că pur și simplu îmi place textul. Ce contează care-i viața lui Chirilă, din prisma valorii textului său? Dacă tu nu poți aprecia un text din pricina autorului (pictura asta ar fi frumoasă, dar știi, nu prea pot spune că mă încântă cu adevărat, deaorece de fiecare dată când o privesc mă încearcă un sentiment de repulsie știind că pictorul era cam afemeiat, bețiv și, pe deasupra, cu o moacă de criminal) sau nu poți citi un text fără să faci translația la autor, atunci pierzi ceva esențial, pentru că valoarea de adevăr și profunzimea unei afirmații nu se schimbă doar pentru că a fost rostită de gura unui mincinos. La fel cum o tâmpenie rămâne tâmpenie și în gura celui mai mare înțelept. Pe mine mă interesează (în cazul de față, că discutam despre zgomot) fix pictura și nu faptul că autorul ei a pictat-o într-un moment de glorie, după ce s-a drogat sau în timpul unei orgii.

        Dincolo de asta, realizezi că e destul de nasol să judeci interiorul unui om după aspectul lui fizic? Spui că te ferești de asta într-un paragraf în care tocmai asta faci, și nu-i prima dată (vezi grimasele lui Bivolaru).

      • Nu, Lotus, n-ai înțeles! N-am nimic cu Chirilă. Dar undeva, în străfundurile minții mele e un mesaj de alarmă: omul acesta e o făcătură. În defavoarea lui, pe nedrept, vine fața aia de scos cu forcepsul.
        Nu, Chirilă e un mărunt. Nu e fun artist cu operă pe care vreau sau nu vreau să-l despart de opera lui. În planul meu de retragere de urgență din lume, Chirilă e nimeni. Ghinionul lui e că natura l-a înzestrat cu o față hâdă.
        Dacă vrei să-l teoretizăm ca artist, începem o altă discuție. Și începem cu lipsa de caracter și cu oportunismul său.

      • Lotus zice:

        Păi stai puțin, nu tu ai început deja discuția, mai sus, când spui că Chirilă e un impostor? Adică nu înțeleg de ce trebuia adus în discuție Chirilă. Bun, e textul lui, dar am divagat de la valoarea de adevăr a unui text la cum este și cum arată cel care l-a scris.

        Nu trebuie să aibă ditamai opera, de care trebuie să-l separi. Are cel puțin textul articolului menționat de mine. Pe mine mă interesa fix textul respectiv, eu îl apreciam făcând o separație completă de autorul lui, pe care nu-l cunosc. Tu nu pari să faci asta, de vreme ce, când am dat linkul, ai zis un rând despre text și 8 despre Chirilă. Tu faci trecerea asta inconștient, după care zici că, de fapt, tu nu vrei să-l discuți pe autor. 🙂

      • Lotus zice:

        Altfel spus, dacă n-ai fi știut de cine-i scris articolul ăla, ți-ar fi plăcut sau nu? Dacă da, înseamnă că autorul lui (care în cazul nostru se numește Chirilă) scrie texte mișto și poate fi apreciat pentru asta. Mai departe, că e gras, slab, urât sau impostor e o cu totul altă poveste și n-are nici o relevanță pentru modul lui de a scrie (care poate fi apreciat în continuare la fel de bine).

        Partea cu:

        Chirilă eliberează texte oarecum valabile din tărtăcuță

        e singura ce contează din comentariul tău de mai sus.

  4. Mugur zice:

    Boem înseamnă ceea ce ai descris tu la începutul textului. Boem înseamnă curățenia naturii, din care să luăm puritatea gândului și trăirilor noastre. Boem este frumusețea pe care o inspirăm prin toți porii ființei noastre.
    A fi boem e minunat, dacă poți înțelege toate acestea și multe altele, nespuse aici.

    • Bai Mugur, taica, pe mine m-ai spart! Ba, parca le zici din carti, sa mor io! Asa frumos ai descris ce inseamna sa fii boem, ca am inteles de ce niciodata n-o sa fiu boem: din cauza la frumusetea care trebe s-o inspirez (sau poate expirez??!) prin toti porii la finta mea! Plus ca trebe sa intelegi asa multe chestii, ca numai daca esti dastept det-i crapa capu poti sa le intelegi pa toate, plus multe altele. Ca sa fie clar: ori esti dastept, or esti boiem!

      • Mugur zice:

        Taică Augustin, eu nu-s nici deștept, nici boem, ci doar vorbesc din cărți, căci la vârsta mea îmi place să-mi țin mintea odihnită.

    • A fi boem, Mugur, e a fi ușor nesimțit, dar nu măgar și violent. 🙂

      • Mugur zice:

        Eu n-aș băga nesimțirea în discuție, nici macar în doze mici. Dar asta este doar părerea mea, poate că eu văd lucrurile din alt punct de vedere. Pentru mine bunul-simț trebuie să ne fie un veșnic far călauzitor, chiar dacă nu respectăm anumite conveniențe sociale.

  5. psi zice:

    mna, eu nici televizorul nu l-am deschis de-ntâi mai. așa că a sforăit maya-mea cu un talent! 😀 😀 😀

    • A fost o alegere sănătoasă!
      Eu l-am tot frecat pe televizor, on-off și, cât am lipsit de-acasă pe Întâi Mai, zice Sluga Doi că Mili a zăcut pe halatul meu și-a făcu off,off,off!…
      Eu nu îl cred, că Mili, când are ceva de zis, începe cu ”mnio!”

  6. A thorn in your side zice:

    Pui pariu că ce zic acu’ n-o să mai apară italic? 😉

    • A thorn in your side zice:

      Ai un tag de italic deschis înainte de N.B. care n-a mai fost închis în articol şi se pare că s-a propagat la comentarii. WP sînt nişte cretini, oricum, că nici nu permit să se închidă tag-ul dintr-un comentariu, adică tîmpenia merge într-un singur sens. Ce dracu’ să le ceri imebecililor…

  7. zazania zice:

    Motanul meu, Rug, cand are ceva de spus personal, face „ma-ma”. Poate ca ni se nazare amadurora, de dorul copiilor care au plecat de acasa fara a ne lasa batar un nepot.

    • 🙂 🙂
      Sunt convinsă ca face ma-ma! Nu-l prigoni, fiindcă fiii tăi…
      E al treilea fiu, dacă face ma-ma. Există păpuși de plastic, cu motoraș, care fac ma-ma.
      Rug e, fără discuție, ceva mai mult.

  8. Cudi zice:

    Eu cred că sunt mai boemi cei care aleg Eforie (Nord sau Sud) ca destinație pe litoral. Inginerul de sunet își face treaba mai bine pe-acolo.

  9. Cudi zice:

    P.S. Dacă scoți italicul de pe ultimul paragraf al articolului, cred dispare și din comentarii. Nu că m-ar deranja.

    • La mine în editare nu apare cu italic. N-am ce să modific. Doar pe blog se vede cu italice.

      • A thorn in your side zice:

        Dacă la editare treci în mod Text în loc de Visual, ai să vezi un <em> stingher chiar înainte de începutul utlimului paragraf. Ceea ce înseamnă că după încheierea paragrafului, adică după </p> va trebui să adaugi un </em> (slash-ul dintre unghiulare semnifică întotdeauna încheierea unui tag).
        Asta se vede clar dacă în browser dau să vizualizez sursa paginii ăsteia. Aş pune şi-un screenshot dacă nu mi-ar fi atît de lene şi de complicat. 😀

  10. succesulpe zice:

    Uneori ma gandesc la faptul ca poate enervam si noi cu parul acela lung, perciunii pana sub urechi, pantalonii evazati si muzica The Beatles-ilor.
    Dar macar noi ne-am revenit 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s