Sulla, un general roman care n-are nicio legătură cu pula

Azi mă plictiseam de zor la Prăvălie și ascultam știri.
Cică Ilie Năstase a fost urecheat în mod oficial pentru rasism, fiindcă s-a întrebat, în public, ce culoare o să iasă copilul Serenei Williams făcut cu iubitul ei: o fi ciocolată cu lapte?!
Normal că va fi ciocolată cu lapte!
Alexis Ohanian, o fi el armean după nume, dar e alb. Hm!… Cel mai alb armean, tot e nițel mai bronzat ca un suedez. Deci, copilul Serenei Williams ar putea ieși un mulatru intens. Mai multă ciocolată și mai puțin lapte.
Ilie Năstase a vorbit ca să zică și gura lui ceva, că nu pare genul preocupat de bebeluși, din niciun punct de vedere. A socializat. Socializarea asta i-a pus pe umeri un scandal serios, o acuzație de rasism și, în vreme ce decupam cu foarfeca două antinevralgice pentru un mahmur,  ascultam știrile mai departe, în surdină. Și l-am auzit pe Năstase enervându-se, ridicând vocea la jurnalista care-l chestiona – „Ce-are … asta cu Prefectura, ca să nu zic vorba aia urâtă?!”
Și jurnalista s-a grăbit să-l tempereze, oarecum în panică: „Păi să nu ziceți, chiar vă rog!”

Ce vorbă urâtă era gata să zică Năstase, legat de Prefectură?
Era să zică [sula]. Asta e transcrierea fonetică pentru Sulla.
Sintagma „Ce-are Sulla cu Prefectura?” se referă la protestul nobililor romani, când s-au pomenit cu Lucius Cornelius Sulla în poziție de dictator. (Praefectus = cel care a fost pus în frunte).
N-are nicio legătură cu penisul ori cu unealta cizmarului.

Ilie Năstase n-are nicio vină că ia sula fonetic, în zicala asta.
Dar JURNALISTA?
Absolventă a unei facultăți de JURNALISTICĂ.
Sau cum?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, păcat că e populată, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

69 de răspunsuri la Sulla, un general roman care n-are nicio legătură cu pula

  1. zazania zice:

    Draga mea, noi toti cand rostim intrebarea asta, ne gandim automat si superficial la pula. Mai tarziu poate aprofundam si ne amintim de Roma antica.

  2. Iosif zice:

    Brexit ! 🙂 🙂

  3. A thorn in your side zice:

    Ce-are jurnalismul cu etimologia cuvintelor şi expresiilor…? 🙄

  4. ketherius zice:

    E un pic ciudat cum a intrat expresia asta numai în limba română, deși s-a întâmplat cu aproape 200 de ani înainte ca poporul român să înceapă să se cristalizeze și cu vreo 4-500 de ani înainte de a exista limba română.

    • Harlechina zice:

      După umila şi (recunosc) nedocumentata mea părere, zicala din limba română n-are nicio legătură cu Sulla, tocmai fiindcă e vorba de ceva petrecut cu atât de mulţi ani înainte de a apărea pe firmament limba română; plus că probabil toată „lumea bună” – cunoscătoare a istoriei – s-a retras de pe-aici odată cu armata romană.
      Presupun că e vorba de o simplă coincidenţă – una interesantă, e drept.
      Oricum, cred că 99,9% din români folosesc zicala cu gândul la sulă, nu la Sulla. 😀

      • Harley, poate că nu 99% dintre români folosesc expresia asta fără să știe ce semnifică. Poate că mai puțini. Mie mi-a explicat un profesor de antropologie de ce e absolut decentă și logică.
        Dacă ne luăm după ce crede majoritatea, poate ar trebui să schimbăm norma de pronunție a multor cuvinte în limba română. Știi câți români cu carte zic indentitate, tranverează, ghiuvetă, obstretică, repercursiuni?

      • Harlechina zice:

        Ai dreptate, Renata, am exagerat cu 99%. Dar sunt sigură că sunt majoritari, cu mult peste 50%. Mai mulţi decât cei care spun „indentitate” etc. 🙂
        Oricum, reportera aia n-ar fi putut să întrerupă discuţia cu Năstase ca să explice de ce e decentă expresia cu pricina. Adică ar fi putut, dar ar fi fost nevoie de o întreagă lecţie de istorie. 🙂

      • Jurnalista risca o amendă de la CNA. Făcea contestație, se ajungea la tribunal și ar fi câștigat procesul. Nici ea și nici postul tv n-ar fi pierdut nimic.
        Pe criteriul – să opresc intevievatul să nu zică vreo prostie, Becali n-ar fi dat niciodată interviuri și n-ar fi fost chemat în emisiuni. Ceea ce, la drept vorbind, ar fi fost un mare câștig.

      • Lotus zice:

        În principiu, și eu consider că limba n-ar trebui să se schimbe, așa ușor, după cum este abuzată, chiar dacă uzul dă norma.

    • O fi ciudat, ketherius, trebuie să întrebăm un latinist, un atropolog, ceva…
      Totuși, logica expresiei e asta: două elemente, situații se potrivesc unul/una cu altul/alta, tot atât cît Sulla cu funcția de dictator, în care a ajuns în mod abuziv, fără votul senatului.

      • A thorn in your side zice:

        Părerea mea la fel de nedocumentată – şi pe care n-a cerut-o nimeni, recunosc – e că expresia ar fi putut fi introdusă în limba română ceva mai recent (faţă de perioada istorică corespunzătoare conţinutului său) de către vreun om de seamă al societăţii noastre, posibil istoric (printre altele), care apoi a fost citat din ce în ce mai des – verbal şi/sau în scris – pînă s-a ajuns la împămîntenirea respectivei expresii.

      • Harlechina zice:

        M-am gândit şi eu la posibilitatea asta, A thorn…. Dar presupun că, dacă e aşa, expresia a fost preluată şi a prins tocmai fiindcă românii noştri, încă de la bun început, nu s-au gândit la Sulla, ci la sulă (adică la penis, nu la unealta cu acelaşi nume).

      • A thorn in your side zice:

        E foarte posibil ca expresia să se fi degradat ca înţeles odată ce a ieşit „pe stradă”, adică în conştiinţa maselor, însă cel mai probabil la început, într-un mediu să-i zicem academic, înţelesul original s-a păstrat ceva mai multă vreme.

        Dacă ne gîndim bine, e normal să se întîmple asta fiindcă în general omul nu e interesat de etimologie ci de impactul în sine al „obiectului” lingvistic. Ca atare, sursa se pierde în negura istoriei şi rămîne doar obiectul ca atare, vulgul denaturîndu-i înţelesul în timp.

  5. tu1074 zice:

    🙂
    fecioreasca de mai jos poate fi diminutivul sau ceva legat de subiectul dezbătut ?!

  6. Pingback: Ce părere aveți despre negri? – Quo Dixit

  7. Harlechina zice:

    Poate că jurnalista ştie povestea cu Sulla. Dar marea masă a românilor o ignoră. Şi, decât să-l lase pe Năstase să folosească sintagma în cauză şi să le explice pe urmă radioascultătorilor/telespectarilor că e vorba de Sulla, nu de sulă, nu era mai simplu să-şi tempereze interlocutorul? De ce să se lege la cap fără s-o doară?

    • Lotus zice:

      Pe de altă parte, probabil că nu știa. Iar marea masă a românilor nu pot ignora un sens pe care nu-l cunosc. Ignorarea presupune minimalizarea importanței unui lucru cunoscut. Ca să ignori ceva, trebuie mai întâi să-l cunoști.

      • Harlechina zice:

        Iar înţepi, Lotus, şi înţepi aiurea.
        N-am spus că românii ignoră un sens, ci o poveste, adică aia cu „Praefectus” Sulla. Iar dacă te uiţi în dexonline, o să găseşti următoarea definiţie:
        „IGNORÁ, ignor, vb. I. Tranz. 1. A nu ști, a nu cunoaște ceva.”

      • Lotus zice:

        Sensul ăla vine de la ignoranță, nu de la ignorare. Eu unul nu cred că românii cunosc acea poveste. Ceea ce-i puțin diferit de a spune că o ignoră. Nu înțep aiurea: consider că e mult mai natural să folosești verbul „a ignora” în forma următoare: „deși s-a dat la televizor articolul Renatei, cei care au văzut explicația continuă s-o ignore și să se gândească la penis când folosesc respectiva expresie.”. După cum consider că-i mult mai probabil ca acea jurnalistă să nu fi avut, nici ea, habar de proveniența expresiei discutate. Adică pe bune, despre ce vorbim? Chiar crezi că știa?

      • Harlechina zice:

        Conform DEX-ului în vigoare (şi altora mai vechi) verbul „a ignora” are 2 sensuri, cel cu care l-am folosit eu şi cel pe care-l ştii tu. Ambele sunt corecte. Şi cu asta basta. Ce ţi se pare ţie mai „mult mai natural” n-are, în privinţa asta, absolut nicio importanţă. 😛
        Cât despre jurnalistă, am zis că e posibil să ştie. Şi-atât. Adică, în comentariile de aici, nu mai vorbim despre nimic, eu am spus deja tot ce-am avut de spus.

      • Lotus zice:

        Dacă ți-e frică de dialogul în contradictoriu, ok. Zi-mi câte replici să îți las de acum înainte pe un subiect, ca să nu te dezechilibrezi. Una, două? 🙂

  8. clujanu zice:

    Cred că aici se discută pe lăngă subiect. Dacă Năstase s-ar fi exprimat in limba română ar fi spus – Ce are pula cu….- Mi se pare normal ca jurnalista să-l roage a nu pronunta acel cuvânt deoarece nu dă bine la lume.

  9. Hercule zice:

    O melodie la care râdeam când „nu mai eram tocmai mic”:

    Soo, soolaimon
    Soolai, soolai, soolaimon
    Soo, soolaimon
    Soolai, soolai, soolaimon

    (Soolai, soolai se pronunţă „sule, sule” 🙂 )

  10. optimvs zice:

    Expresia nu are nici o legatura cu generalul si politicianul roman Cornelius Sulla zis Felix. Pentru simplul motiv ca Sulla a parcurs etapa cu etapa asa-numitul cursus honorum pana sa ajunga consul prima oara in anul 88 i. C. Cu alte cuvinte avusese treaba cam cu toate magistraturile importante din statul roman inainte sa-i vina ideea sa dea buzna cu armata in Roma.

    • optimvus, profesorul de istorie ne-a dezambiguizat această expresie și argumentele lui păreau valide. Era un pasionat de istorie antică și nu prea am motive să nu-l cred pe el. Mult mai târziu, un prieten care preda antropologie la facultatea de litere din Cluj mi-a dat aceeași explicație. Mama, care a terminat filologie-istorie, mi-a zis același lucru. Să considerăm că m-am informat din trei surse. 🙂
      Pe de altă parte, dacă zicala asta n-are nicio legătură cu Sulla, ci doar cu „sula”, ar trebui considerată una dintre cele mai neinspirate zicale românești. Că, dacă ne referim la sula ca organ (penis), are legătură cu prefectura, fiindcă, iată, pentru substantivul „prefect” nici nu există feminin, funcțiile de conducere, tradițional, le dețin bărbații; dacă ne referim la sula (unealtă), simbolizând o meserie potrivită clasei de jos, fără carte, în antiteză cu o funcție de vază, prefect, atunci putea fi utilizată orice unealtă utilizată în muncile brute: coasa, lopată, ciocan (of, și ăsta are conotație sexuală!… 🙂 ), dar înțelegi tu care e ideea.

      • optimvs zice:

        Puteau sa fie si 100 de surse 🙂 Zicala ar fi avut sens daca Sulla n-ar fi trecut prin respectiva magistratura cand a ajuns consul sau mai tarziu dictator. Cata vreme e lesne verificabila afirmatia mea ca a trecut prin toate etapele acelui cursus honorum (care lipseste atat de mult in societatea noastra) eu zic ca lucrurile sunt foarte clare.

      • optimvs, nu te mai contrazic, o să mai studiez problema. Nu-i exclus ca tu să privești ascensiunea lui Sulla din punct de vedere obiectiv, isr cel care o fi exclamat ceea ce a ajuns expresie, să-l fi privit subiectiv, cu invidie… Din păcate, sursele mele sunt dispărute, toate. Trebuie să-mi caut altele.

      • A patra sursă, Lelia Munteanu. Am sunat-o i-am expus faptele, am întrebat-o, la final, dacă sintagma respectivă se scrie cu Sulla sau cu sula. Și mi-a zis că e cu Sulla. Dar că dobitocul de Ilie Năstase n-are cum să zică decât „sula”.

      • optimvs zice:

        Lelia are treaba cu Biblia nu cu istoria romana. Hai ca sa fie mai clar: in Roma Antica, daca proveneai dintr-o familie de patricieni si aveai bani, trebuia sa treci printr-o serie de functii din ce in ce mai importante pana sa poti candida la magistratura suprema pe timp de pace: consulatul. Ascensiunea asta se numea cursus honorum. Daca reuseai cumva (in imprejurari cu totul exceptionale) s-o iei pe scurtatura (cum a facut de pilda Pompei) erai privit cu multa ostilitate de catre toti aia care cheltuisera sume uriase in functii precum cea de edil pana sa parcurga toate etapele si sa candideze la consulat.
        Zicala de tipul asta „Ce are X cu prefectura” ar fi avut sens in cazul unui asemenea personaj, care sa fi sarit etapele intermediare. Cornelius Sulla NU a fost intr-o asemenea situatie, a parcurs fiecare etapa si pana a ajuns sa candideze prima oara la consulat avea 50 de ani (era nascut in 138 i.C.).
        In vremurile lui Sulla pretorul era cel care indeplinea vechle atributii de praefectus urbi, iar Sulla a fost pretor in 97 i.C.
        Deci zicala asta nu are absolut nici un sens in ceea ce il priveste. Orice om care are cat de cat idee de istoria romana (dincolo de nivelul obisnuit la noi) o sa-ti confirme lucrul asta
        Sa nu mai zic de faptul ca nu exista in nici o alta limba, nici nu exista vreo dovada ca ar fi existat in Roma antica etc etc.

      • Bun, optimvus. Am înțeles ce zici. Propui să șterg postul?

      • optimvs zice:

        Errare humanum est, cum spuneau stramosii nostri 🙂 Eu ti-am zis cum e situatia cu Sulla Felix, pe care n-a avut nimeni vreodata motiv sa-l ia peste picior apropo de magistraturile ocupate. Decizia editoriala iti apartine 🙂

  11. succesulpe zice:

    Un singur lucru este de retinut. Ca acesti jurnalisti, carora poate nici nu le-au crescut bine tuleiele, ca si vectori de opinie, ne fac noua educatia. Tot ce am auzit la televizor sau am citit in ziar devine litera de lege, un fel de axis mundi pentru tot mai multi, pentru ca tot mai putin suntem cei care chiar reusim sa gandim.

    • Da, da… Pentru mine, rămâne model, pe viață, reporterița care a rostit, de zeci de ori, într-un documentar, baccil pi-oceanic. Tema documentarului era infecția cu piocianic și ea zicea pi-oceanic. Nu avusese curiozitatea să citească de ce se numește așa. Nu vorbise cu niciun medic sau microbiolog, ca să prindă rostirea, măcar. Doamne, și era așa de mândră de ea, cum recita textul!… Nicio deosebire față de melteanul ăla care a făcut înconjurul you tube-ului, povestind despre beemveul lui, cu climă bizonică.

    • optimvs zice:

      Problema are mai degraba legatura cu lipsa de discernamant a publicului, care baga toti jurnalistii in aceeasi oala.

  12. cornel zice:

    Tot ceea ce scrii de o bucata de vreme (ani?) are legatura cu pulla !
    De cand nu ti-ai mai pus’o madame ?!!!

  13. papagigli zice:

    As comenta si eu, ca din cite inteleg, e gratis 😆 Dar nu in ceea ce priveste Sulla, care sigur n-ave cum sa-i treaca prin minte mitocanului de Nastase. El pula gindeste, pula spune si ma mir ca n-a spus-o. Fatuca aia stia exact la ce fel de sula se va referi neamul prost, asa ca nu ma mira replica ei. Ce ma mira e ca romanii, dupa experienta Becali europarlamentar, continua sa-si afiseze nemurile proaste. Ca Nastase a fost un talent in tenis, nu contesta nimeni, tot asa cum nimeni nu poate contesta faptul ca a fost si este un mitocan, un prost crescut lipsit de cel mai elementar bun simt.
    Asa ca, daca vom continua sa ne amestecam cu tarite, de ce ne-om mai mira ca ne maninca porcii?
    Ba mai mult, dobitocul se si autoincrimineaza ca zuza. Fucking bitch nu inseamna curva dracului cum traduc ziarele si chiar boul de Nastase, ci „catea fututa” Bich nu se traduce „curva”. Aleia i se spune whore si este intr-adevar o insulta foarte grava la anglosaxoni. Asta e si motivul pentru care nu folosesc termenul respectiv, decit in situatii extrem de rare. Dar bitch sau bitching, care s-ar traduce cu a reclama, a se vaieta in mod repetat, a latra, nu are nimic comun cu curvasaria. E adevarat ca „son of a betch” poate sa insemne copil din flori, stiut fiind ca o catea nu si-o trage numai cu un singur ciine, dar asta n-o face curva. Personal n-am auzit ca o catea sa fie considerata curva, desi nu e exclus sa gresesc, nefacind parte din regnul respectiv.
    Dar pentu ca in loc sa scriu un comment, am scris un post intreg, ma opresc.
    BTW si arbitrul partidei dintre Konta si Cirstea ar trebui „expulzat” pentru interpretarea eronata a regulamentului si defavorizarea jucatoarei noastre.

  14. Marian zice:

    Doamna Caragiani , aia nu era ” jurnalista ” , amarasteanca…era doar reportera deci , nu te puteai astepta la ea sa stie cine a fost Sulla sau , ce ar fi dorit dl. Ilie Nastase sa spuna . Cert este ca , nici din partea lui Nasty , din partea lui Ilie Nastase , nu te puteai astepta la vreo mare educatie , la vreo mare cantitate de cultura sau de bun simt asa incat { cunoscandu-l din auzite fireste } , tipa la rugat pe buna dreptate ce l-a rugat si , chiar nu cred ca teama de CNA a contribuit cu ceva la rugamintea speriata adresata mitocanului . N-o condamn pe ea ci , pe GENERALUL MAPN , pe fostul SENATOR AL ROMANIEI din partea UNPR , Ilie Nastase : la aproape saptezeci de ani ai sai , chiar nu i-ar fi stricat putina decenta in exprimare si atitudine . Nu ma-ndoiesc d e faptul ca , Ilie Nastase cunoaste si este posibil sa fi vizitat vreodata familia Williams , cum nu ma-ndoesc ca , probabil are ceva relatii amicale cu Serena Williams insa , daca ar fi facut aceasta remarca in USA { chiar si cu Trump la Casa Alba } chiar nu vad pe unde ar fi scos camasha . Nu-s de acord cu ” papagigli ” { ai prezint respectuoase scuze pentru asta } cand spune ca arbitrul trebuia si el ” expulzat ” . Arbitrul e…. arbitru ! Nu te certi cu el ca-n Piata La Matache sau la Banditu’ , inghiti ceea ce hotaraste ala fara multe discutii . Nu l-am vazut vreodata pe Nadal sau , privind inapoi in timp , pe Ion Tiriac facand circul pe care-l facea cam de fiecare data Nastase cu arbitri . Este aici o chestie ce ma supara : faptul ca , de regula sportivii mari { ma refer doar la cei romani caci , p’astia-i stiu } , sportivii cu renume , devin in timp atat d e plini de ei incat , ai percept pe toti oamenii ce n-au practicat sportul in care ei au excelat , ca pe cei mai mari prosti , ca pe niste carpe . Asa ceva n-ai sa vezi in cazul artistilor decat cu rare exceptii . Poate pentru ca , artistii pentru a ajunge la o anumita notorietate sant obligati prin meserie sa si invete multa , foarte multa carte deci multa cultura , in vreme ce sportivii….Insa , macar minima decenta , acei ” sapte ani de-acasa ” , macar d’aia chiar n-ar strica sa-si aduca cand si cand aminte de ei . Culmea este ca , pana in ’89 nici macar Nastase nu si-ar fi permis sa se poarte astfel cu reporterii iar sa mai si sara s-o bata pe aia….

    • Marian, o să revin cu un răspuns mai amănunțit. Rugăminte: nu-mi mai scrie, te rog, numele așa! CaragEani, cu „ge”, mă cheamă. Dar zi-mi mai bine Renata și nu mă mai domni! 🙂

      • Marian zice:

        Regrete eterne : nu se va mai repeta ! Daca te ” domnesc ” , o fac deoarece , nu stiu cum si cand , mi-a intrat in cap c-ai fi neam cu printesa CARAGEA si astfel , incerc si eu sa ma dau bine pe langa cei cu sangele mai albastru decat…albastru 😉 .

      • Nu sunt. Mă trag din cioban aromân și nevastă grecoaică, probabil analfabetă – din partea tatălui. Pe parte maternă mă trag din bunic cu 4 clase, mic negustor și bunică născută în 1909, absolventă de liceu profesional. Practic, cea mai titrată din familie. 🙂

    • papagigli zice:

      Mariane,
      Nu la expulzarea din teren ma refeream, ca d-asta am pus termenul intre ghilimele, ci la expulzarea din arbitraj, sau macar delegarea lui la meciuri de old boys. 😆

      • Marian zice:

        @papagigli Pup mainile matale …asa am gandit si eu dar…mi-a fost tarshe s-o spun pe sleau , fiindu-mi teama de injuraturile alora ce au un IQ ce depaseste palatul Telefoanelor ! Culmea este ca , insusi CTP scria prin ’97 faptul ca , ” conduita domnului Nastase depaseste cu mult si limitele sportivitatii dar si ale bunului simt ” si pe atunci….cat rahat s-a aruncat asupra lui , cred c-o spune-o si la morti . Respect onorabile .

  15. cornelus zice:

    mmmvai , duamna caragiani (sic!) , da’ ce placere !

    Ma mir ca m-ati bagat in seama , eu un neica nimeni .
    Multumesc , da’ tare mi-e c-ati cam dat’o cotita , precum sulla dinsului din dotare , decit coabitatant cica , comform declaratiei dvs de avere . Ha ha ha , deci nu m-am inselat . Ma rog , nu’i treaba mea . Sint si alte cai mai neortodoxe cred .

    Oricum , e cam tirziu sa-l mai astepti la colt , zic . Are si el o virsta , nu ? Ori , poate trebuie ajutat si nu stii cum . Ai adresa mea de email (publicarea ei , nu-ti face cinste , apropo !) , nu-ti fie rusine : intreaba si o sa te pun la curent cu tot ce ai nevoie . Glumesc . Sunt convins ca te descurci , doar ca n-ai cu cine . Glumesc , iar , ha ha ha ha .

    Ce sa mai zic ?
    Imi place mult nenea @marian . Si ejaculez monosilabic la toleranta ta in ceea ce-l priveste pe dinsul , si lupta lui cu LIMBA ROMINA ! Da’ daca pupa pula , pardon poala popii … sa fie primit , nu ?!!!

    Hai , te/am pupat pe abstinenta . S-oi mai reveni cinva

    • Cornelușo, de data asta te las pe micul ecran, fiindcă detest obiceiul de-a șterge comentarii, fie ele și de neam-prost. Data viitoare te șterg fără să te citesc, așa că nu te mai obosi, fato!

  16. Ioana zice:

    Ce aglomeratie…ce idei…ce risipa…
    Doar ca nu mai inteleg despre ce mai comentam?
    E sau nu plodu’ ciocolatiu?… Este.
    sa fii ciocolatiu e rau ?…Nu
    e sau nu Nastase mitocan?…este
    e Sulla calificat sau nu ?…este
    E fericita Renata in pat? Treaba ei!
    Vezi daca nu te ai concentrat?
    Nu i mai buna o poza cu pisici?
    O placere in gara ta!
    Multumesc

    • Ioana, oricât ar fi Ilie Năstase de grobian în limbaj, să-l acuzi de rasism fiindcă se întreba, în glumă, dacă bebelușul va fi mai ciocolatiu sau mai alburiu e o idioțenie.
      Treaba cu fericirea în pat eu o văd în felul următor: cei pe care îi zgândăre aspectul ăsta au, cu adevărat, o problemă în viața lor sexuală.
      Nu, o să scriu, în continuare, fix despre ce am chef și o să pun poze cu pisicul atunci când o să am chef. Există o povestioară cu Nastratin Hogea, nevasta lui și măgarul lor, la drum. În care, indiferent cum a abordat Nastratin călătoria – amândoi călare pe măgar, numai unul călare și celălalt pe jos sau toți trei umblând pe drum, cineva n-a fost de acord cu varianta aleasă. Prin urmare, câinii latră, caravana trece.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s