De Florii

Mama nu răspundea niciodată la telefon de Florii.  Ori nu-i plăcea sărbătoarea asta, ori nu-i plăcea numele ei.
Ne deschidea ușa, râzând, cu mâinile sus, de parcă eram de la poliție: „Să nu-mi spuneți lamulțiani!

Ne așezam în jurul mesei, care era pregătită pentru trei persoane. Beam vermut alb, un degetar, fumam mult și vorbeam despre câinii noștri. Nu știu cum dracu se făcea, că Duminica Floriilor era un fel de Sâmbăta Morților noștri Câini. Râdeam în hohote, despre Noro, cum cerșea el la masă, făcând rugăciuni tot mai ample cu labele din față, până se dezechilibra și cădea. Râdeam de Lachi, cum găsea el drumul cel mai scurt până la castronul cu haleală al rivalului, când venea în vizită.
În timpul mesei, fixam meniul de Paște. Cu miel. Fără miel. Cu stufat. Fără stufat. Cu drob, dar fără miel. Cu tort. Tort, de Paște?! – întreba mama, în fiecare an. Da, da!… Cu tort, cu ciocolată rasă pe deasupra. Și cu vișine din vișinată. Și ouă colorate! Eu vopsesc doar roșii, zicea mama, așa e datina!… Da? Păi de ce nu răspunzi la telefon, dacă e după datină. că te cheamă Margareta?!… Asta e chiar o tâmpenie, zicea mama, o duminică oarecare, înainte de Paște.

Azi sunt primele Florii fără mama.
O duminică oarecare înainte de Paște. Dincolo de geam s-a făcut primăvară. Poate nițel cam trist. Au înfrunzit teii, s-a dat cu var…
Asta e! Cam trist, dar ce să faci?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, părerea mea, sărbători și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la De Florii

  1. ivanilici zice:

    Sa te bucuri pentru ai avut ocazia sa traiesti momente atat de frumoase impreuna cu dumneaei. 🙂

  2. O zi bună sa ai, cu liniște sufletească!

  3. Vero zice:

    Dincolo de geam de primăvară.
    Dincoace de geam e Mili. Primele Florii cu Mili.
    Ştiu, Mili nu e mama. Dar e… jumătatea plină a paharului. 🙂

  4. Iosif zice:

    „O duminica oarecare înainte de Paste.”Tara e plina de „lacuste,paduchi si broaste” ! 🙂

  5. Iosif zice:

    „Floriile” este sarbatoarea contrastelor,dintre Lumina lumii (Hristos) si întunericul materialismului religios,care au amestecat spiritualitatea cu profitul materialist.
    „Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara,nu le mai pot suferi.Când va întindeti mâinile,Îmi întorc privirile de la voi; si ori cât de mult v’ati ruga,n’ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!”
    „Spalati-va deci si curatiti-va ! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut ! Încetati sa mai faceti raul ! Învatati-va sa faceti binele,cautati dreptatea,ocrotiti pe cel asuprit,faceti dreptate orfanului,aparati pe Vaduva ! ” (Isaia 1: 14-17)

  6. Mugur zice:

    Printr-o coincidență, anul acesta a fost și la mine prima dată când, pe 1 aprilie nu am mai avut cui să urez ani mulți, așa că-ți înțeleg tristețea. Dar să mulțumim Bunului că ne-am putut bucura de multe clipe minunate, alături de cei care și-au întins aripile și au zburat către înălțimi.

    • Îmi pare nespus de rău, Mugur!
      Nici nu știu cum e mai bine să trăiești: pregătit, în gând, că lucrul ăsta se întâmplă și când se întâmplă să nu te simți lovit cu leuca în cap sau…

      • Mugur zice:

        Cred și știu că niciodată nu vom fi suficient de bine pregătiți pentru astfel de momente, niciodată nu vom putea păși fără emoții pe lângă astfel de „prima oară”. Trebuie doar să găsim în noi înșine puterea de a le depăși, de a merge mai departe, pe drumul nostru.

      • Cunosc oameni de vârsta mea care și-au pierdut copiii. Chiar că trebuie să mergem mai departe, în tăcere.

      • fan66 zice:

        Eu stiu acum ca mama are cancer. De cite ori spune ca o doare ceva cred ca s-a extins. E groaznic. Tata a murit subit si socul a fost mare dar măcar stiu acum că nu s-a chinuit ore, zile, luni, ani. Sincer, prefer moartea subită

      • fan, e o dramă boala asta, dar poate fi încetinită, cu tratament.
        Morțile subite sunt distrugătoare pentru cei din jur, dar cel care se duce nici nu știe. Tata a murit făcând cu mâna cuiva și zâmbind. Nici n-a apucat să înțeleagă ce i se întâmplă.

  7. psi zice:

    să știi că și eu am oroare de lamulțeanul de florii. poate pentru că în copilăria mea, erau altfel aranjați sărbătoriții…
    și cred că mama ta a simțit că nu i-ai spus la mulți ani, așa cum și-a dorit, dar te-ai gândit la ea. e greu să alini ceea ce doar sufletul tău tie cum doare, dar vreau să știi că sunt aici.

    • Dragul meu, eu am început, de mulți ani, să privesc sărbătorile ca pe niște zile obișnuite. Așa că, într-un fel, urarea ta îmi vine mănușă.
      Blogul spre care mi-ai dat link e atât de interesant, că mi l-am pus la îndemână. Mulțumesc!

  8. Cudi zice:

    Ce mă îngrozește pe mine e că toate curg după fix același calendar, toate sărbătorile și momentele când cei care nu mai sunt erau personaje principale, ca și cum nici n-ar fi fost. Da, ne amintim de ei, le ducem dorul și le dorim binele – dac-ar fi, unde-ar fi. Dar e total aiurea, e ca și cum te-mpinge viața să fii superficial, să n-apuci să te-agăți definitiv de nimic.

  9. Hercule zice:

    Prosteala asta, cu varul dat pe pomi… Cu atât mai mult dacă nu sunt fructiferi. Se folosea odată „contra dăunătorilor” (care primăvara ieşeau din pământ ori de sub scoarţă şi porneau la atac spre coroană). Mai eficace erau însă inelele de clei pe trunchi, unde rămâneau lipiţi. Acum avem insecticide, „dar alea costă”. Cred că numai în Balcani e moda asta, străinii se miră când văd pomi „pictaţi”. Văd că şi primăriile se bagă la lucrare, este o metodă de a încărca cheltuielile, la fel ca multele bănci una lângă alta prin scuaruri (Piedone a iniţiat schema asta), unde nu vezi aşezaţi niciodată mai mulţi de 1-2-3. Și banda de verdeaţă de lângă bordură: metrul ăla lăţime, înmulţit cu kilometri lungime, dă hectare de „spaţiu verde îngrijit”.

    • „Pentru ce să dăm cu var?”
      Nu e nicio prosteală. Administratorul i-a dat o vodcă unui golan, i-a pus o bidinea și-o găleată în mână și nouă o să ne ceară vreo 10 lei de apartament, contra-valoarea văruirii teilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s