Cocoșilă

Publicat pe aprilie 4, 2017 de Renata Carageani

 

Scuzați, vă rog, calitatea fotografiei! Nu prea umblu prin casă cu telefonul gata de pozat, ca un fotoreporter.
Totuși, fără imgine, n-avea niciun farmec să vă explic motivul pentru care, de la o vreme, Mili răspunde, oarecum încântat, la numele de Cocoșilă, deși n-a citit Moromeții.

De fapt, noi nu-l strigăm Cocoșilă, ne strigăm unul altuia:
– Păzea, face cocoșilă! – și imediat intrăm în defensivă, ne apărăm tastaturile, farfuriile cu mâncare, bunurile, în general.
Fiindcă urmează ceva rău, cum ar fi atac la fierul de călcat.

 

Acest articol a fost publicat în pisici și alte lucrușoare, prieteni, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Cocoșilă

  1. Lotus zice:
    aprilie 4, 2017 la 9:09 pm

    Fotoreporterii nu umbă cu telefonul pregătit, ci cu aparatul foto. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  2. sweet & salty zice:
    aprilie 5, 2017 la 2:21 am

    E super poza. 😀 Mili e terorist. 😀

    Apreciază

    Răspunde
  3. Cudi zice:
    aprilie 5, 2017 la 5:05 am

    Al nostru face așa când se trezește, în semn de căscat lung, leneș, satisfăcut. Cred. Așa mi-am tradus eu gestul.
    Bine, s-a mai întâmplat o dată într-o circumstanță aparte. Luasem pe mine, pentru prima dată, o geacă nouă de iarnă, roșie, cu glugă îmblănită. Simon – ca-n poza ta. Am apucat să o dau jos repede, scăpând teafără.

    Apreciază

    Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      aprilie 5, 2017 la 8:33 am

      Și Mili face cocoșilă când se trezește, dar ăla e doar semnul că n-a uitat, nici în somn, care e menirea lui pe pământ: atacul. 🙂
      Fabricile de dresuri și colanți ar putea să ne facă o donație, fiindcă le-am crescut vânzările.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Vero zice:
    aprilie 5, 2017 la 11:22 am

    În poziţia asta, Grişka întoarce capul într-o parte – în direcţia obiectului atacului său. Dar, pe măsură ce înaintează în vârstă, o face tot mai rar.
    Însă stilul lui de bază e altul. Se aşează poponete, îşi ridică ochii spre tine cu cea mai nevinovată mutră de mâţă blândă, apoi îşi dă brusc urechile pe spate şi ţi se agată de braţ – cu ghearele şi dinţi – dintr-un salt. Are şi rare momente de cumsecădenie, când se mulţumeşte să sară şi să te pocnească fără să scoată ghearele. Oricum, nu-mi lipsesc zgârieturile de pe mâini. Pot dovedi oricând că mă joc, nu de-a balena albastră, ci de-a motanul tărcat. Un joc pe care-l câştigă întotdeauna motanul. 😛 😀
    Apropo de dresuri şi colanţi, eu am adunasem într-o vreme un sertar întreg de şosete găurite. Mă muşca de câteva ori pe zi de glezne, ca să mă provoace la joacă. Dar a lăsat-o mai moale şi cu asta, iar şosetele, pe care iniţial îmi propusesem să le cârpesc, au ajuns la gunoi.

    Apreciază

    Răspunde
    • Cudi zice:
      aprilie 5, 2017 la 8:44 pm

      Uh, Vero, știu prea bine despre ce vorbești legat de brațe.
      Legat de șosete, treaba e diferită. N-are treabă cu picioarele dacă purtăm șosete, dacă acoperim pielea cu textile. Problema e când vede pielea descoperită. Atunci e ca-n balena albastră, cu probe incontestabile. Sau poate că-n pisicii noștri zac impulsurile artistice ale lui Arghezi, când cu unghia pe tencuială, în Flori de mucigai.
      Ciudat e că ieri, alaltăieri, pitica mi-a arătat mâna-i scrijelită de ghearele lui Simon și-n loc să se vaite a constatat admirativ: „Îmi place!”.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      aprilie 5, 2017 la 9:12 pm

      Nu mă prea încântă ce-mi spui, Vero! Eu credeam că după 1 an se cumințește. Și eu am mîinile zob. Dar săritul în cârcă e și mai rău. Ca să nu mai zic de umblatul cu el pe gât, cel puțin juma de oră după ce vin acasă.
      De fapt, mint: mă simt măgulită.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  5. psi zice:
    aprilie 5, 2017 la 6:17 pm

    ei, o să vezi ce se întâmplă: curând o să umbli cu tilifonu la îndemână pentru a imortaliza ce vrăji a mai făcut pisica ta. 😀 😀 😀
    maia se curbează așa numai când se trezește și se întinde,pentru atac are un alt stil, efectiv scoate ghearele- și deține unele sănătoase și lungi- și se repede la tine. direct, precis, eficient.
    naomi însă se curba așa, strâmba capul și-o pornea în vârfurile degetelor de ziceai c-a pălit-o apoplexia. am pe undeva o poză cu ea strâmbată așa, într-unul din rarele momente când chiar am apucat s-o fotografiez.

    Apreciază

    Răspunde
  6. Hercule zice:
    aprilie 6, 2017 la 12:27 am

    🙂

    Apreciază

    Răspunde
  7. klaus zice:
    aprilie 6, 2017 la 11:15 pm

    Îmi aduc aminte de un video distribuit pe facebook. Un husky „împingea” cu botul apa ce băltea pe o suprafață de beton peste niște pești. Comentariul ce însoțea filmul era ceva de genul : când vom ajunge așa de buni ca animalele? Ce suflete minunate! Ei bine, dobitocul sau dobitoaca autor ar crăpa de uimire daca-ar afla că pet-ul vroia doar să îngrope hrana suplimentară instinctiv. Trăitul între betoane afectează mai mult oamenii. Animalele se descurcă încă cu ce le „lași” la îndemână.

    Apreciază

    Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      aprilie 7, 2017 la 6:24 pm

      Atunci Lachi nu era „dobitoc”?
      N-a îngropat niciodată nimic.
      Ba, mai mult, când mânca la restaurant, sub masă, nu-mi aducea mie castronul gol, să bată cu el de podea că mai vrea, ci chelneriței. De-aia n-a fost nevoie, niciodată, să facem captatio benevolentiae cu personalul localului, că se slugărniceau ei, imediat. Știi că, unde noi plăteam înghețatele cu bani grei, el primea, sub masă, o cupă pe gratis?

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns către Cudi Anulează răspunsul