Publicitate cu „P” de la…

Am vrut să scriu despre momentul ăla când ți se face pielea de găină de jenă, de greață, de ți-e rușine de rușinea lor, uitându-te la publicitatea tv, dar mi-a luat-o ăsta înainte și i-a ieșit foarte bine.
Omul nostru e fotograf și e firesc să se lege de ce se vede în clip.
Pe mine nu mă deranjează atât de mult neam-prostia decorului, kitsch-oasa combinație de tapet lucios cu carpetă mecanică, de-aia de care vând țiganii cu pălării negre și mustăți răsucite, nici faptul că domnița e cam pufoasă și cam trecută ( nu cred că-i e fiică, ci nevastă, iar sub ișlicul de blană al boierul se ascund două coarne falnice) și haiducul e cam fătălău, așa, un fel de Fuego cu barbă…

Pe mine mă scoate din fire textul, fraților! Cum s-a gândit copywriterul să vâre arhaisme în gura boieruștei:
„ … Ia și aste merinde cu tine! Tocmește-le cu numele tău, Bunea Haiducul!…” 

Păi cum, tocmește-le?!  Cum să tocmești ceva cu un nume, că uite ce zice DEX-ul că înseamnă verbul ăsta:
TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra prețului unei mărfi, pentru a cădea la învoială; a se târgui. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) angaja ca slugă, lucrător etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.

Nu știu cum se lasă alții influențați de clipurile jenante ale publicitarilor noștri, dar eu, de când cu bunăciunea de Bunea, când văd raftul cu produse Cris-Tim, iau o buca’ dă brânză hochland și-o dreg, la patriotism, cu niște ceapă roșie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Publicitate cu „P” de la…

  1. Aoleu ce penibil, parcă ți-e rușine să te uiți la reclama asta…

  2. Cârcotaşu zice:

    Se spune că o reclamă nu trebuie să fie inteligentă, trebuie doar să atragă atenţia şi să-ţi atragă atenţia asupra unui produs sau unei game de produse. Asta înseamnă că în materie de reclame nu trebuie să fii cine ştie ce dăştept, nu-i nevoie să ai bun simţ, nici cine ştie ce calităţi artistice, umor etc, ele, reclamele, trebuie numai să şocheze.
    Păi da, dar ar fi preferabil să nu fii stupid, deşi un idiot şochează de multe ori mai mult decât unul care posedă toate calităţile pe care le-am exclus mai sus. Din acest punct de vedere, reclama la care te referi şochează într-adevăr tare de tot, deci s-ar situa on top.
    Asta-i numai una din multe altele care sunt şi mai idioate şi care sunt şi de neînţeles. Deh, dacă patronul deţinător al mărfii a înghiţit-o, se cheamă că e şi el de-acelaşi soi!
    Acu’ ce să mai zic, uneori reclama e brici dar produsul căruia i se dedică e fără căutare. Mai ţii minte seria cu Dorel pentru poşirca Unirea? Aia cu „Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent, să terminăm mai repede până nu-nchide la non stop?

    • Cârco, trebuie, cu oftică, să-ți dau dreptate. 🙂 Reclama cu Dorel era marfă. Și aia pentru ALTEX, cu ăla negru de respiră greu era marfă, deși, cu greu îți aminteai pentru ce marfă sunt concepute.
      Și totuși! Dacă te uiți la publicitatea altora, o să descoperi cum se îmbină utilul cu plăcutul. Avem și noi clipuri bune, la vopsele de pereți, unde nu schimbi canalul de nervi și, sub pretextul unui zâmbet, reții și produsul.
      Îți imaginezi că, fiind total necunoscătoare în domeniu, vorbesc și eu cum mă taie capul. Dar tot nu cred că ceva ce te enervează total devine, în subconștient, obiectul preferințelor tale.

      • Cârcotaşu zice:

        Ei, lasă că nici la alţii nu mi-e ruşine. Ţin minte că prin anii ’90, pe toate posturile TV italiene se transmitea o reclamă pentru pampersi, nu mai ştiu despre ce marcă era vorba, care avea ca slogan: Bambini piu asciuti, bambini piu felici! Sau cum am zice în româneşte Copii mai uscaţi, copii mai fericiţi! 🙂

      • Cârco, îmi amintesc reclama cu copii uscați. 🙂 N-am zis că alții n-au idioții lor. E suficient să urmărești 20 de secunde la teleshopping și te-ai lămurit. 😉

    • Lotus zice:

      Cârco, o singură mențiune: faptul că clientul a acceptat spotul nu spune despre el ce zici tu, că ar fi din același soi cu gură-cascăul care se uită le TV, ci că e un bun afacerist. Un bun afacerist e cel care-și face marfa nu așa cum i-ar plăcea lui, ci așa cum le-ar plăcea majorității clienților lui.

  3. papagigli zice:

    Renato, faptul ca tu si foto ati retinut-o si ati discutat-o, distribuind-o si altora, se cheama ca reclama si-a atins scopul. Reclamele nu-s facute sa placa, ci sa socheze. Si hai sa-ti spun si de ce. Pentru ca daca o reclama iti place, in general, reti scena, nu produsul in sine. Dar daca e cretina, te vei intreba „pai si ce are asta cu „Cris-Tim”? Si uite cum, pe nesimtite, acel „Cris-Tim” ti-a patruns intre circumvolutiuni, de unde va mai iesi cind vei intilni produsul atirnat in galantare 😆

    • Gigli, ce i-am răspuns lui Cârco rămâne valabil. Eu nu cred că nu există o posibilitate să reții produsul fără ca povestea lui să fie indigestă. Între șocat și scârbit e o diferență. Presupunând că am reținut „Cris Tim”, deși e un brand de mezeluri mult prea cunoscut și mâncat ca oroarea asta de clip să ți-l aducă mai în față (reclama nu e la cristim, e la o linie nouă de produse care, în opinia mea, a devenit de ocolit pentru clienții fideli cristimului), automat mă impregnez mental cu prostul-gust al reclamei, care, dacă e să apuc din galantar un mezelic etichetat Bunea Haiducul, se transformă în „gust prost”.

      • papagigli zice:

        Sunt intrutotul de acord, in principiu. Singura mentiune pe care as face-o e ca nu-i considera pe toti dupa tine. Nu esti un etalon al majoritatii si ma refer la faptul ca reclamele sunt adresate, functie de produs, unui anumit segment al populatiei unde produsul respectiv ar prinde. Sa nu-ti imaginezi ca reclamele sunt facute la voia intimplarii. Sunt zeci de propuneri rejectate pina sa fie aprobata cea care se da pe piata. Totul e luat in calcul. Virst celor care pot consuma produsul, clasa sociala, sexul si alte alea pe care nu le mai amintesc, dar cred ca ai prins ideea.

      • Știu, Gigli, publicul țintă, eu nu sunt în target…
        Întristarea vine tot din cuvintele tale: „Sunt zeci de propuneri rejectate pina sa fie aprobata cea care se da pe piata.”
        A, deci asta e cea mai bună?

      • 🙂
        Eficientă e o reclamă pentru cei care-și permit mușchiuleț de porculeț feliat, vidat, sub numele de Bunea Haiducul. Din păcate, ăia care lăcrămează la reclama asta halesc iahnii. De fasole, de cartofi…

  4. A thorn in your side zice:

    Dacă te uiţi bine prin definiţia de dicţionar ai să vezi că punctul 5 (a repara, a reface) s-ar putea să se potrivească ţîţă de mîţă cu ideea care te scoate din fire (şi te bagă-n aţe – jargon din box): îl îndeamnă să repare/refacă reţetele, cu numele lui.
    Poate că reţetele erau, de fapt, open-source iar singurul motiv de vrajbă era că haiducu’ îi dă sub coadă fătucii.

    Ce dracu’ caut io aici, să discut despre reclame, cînd tocmai imbecilităţile astea m-au făcut să arunc pentru eternitate teveu’ pe geam…

    • A, deci povestea se adresează pulimii care înghite telenovele cu moși bogați și impotenți însurați cu dudui drăcoase care se dau în bărci cu haiducii, dar sensul vb. a tocmi îl regăsesc ei în dex, tocmai la punctul 5. Tare!
      Eu zic că din secolul 18 și până azi, a tocmi înseamnă a angaja pe cineva contra cost negociat (am tocmit un tâmplar să-mi repare scaunul) și, la forma reflexivă – nu stau la discuții (nu stau la tocmeală)

      • A thorn in your side zice:

        Spune-mi şi mie:
        – cîţi dintre milioanele de fraieri privitori la teveu stau să analizeze scenă cu scenă ce se petrece într-o reclamă?
        – dintre ăştia, cîţi au habar de istorie suficient încît să realizeze disonanţa temporală dintre decorul de atunci şi cel de pe ecran?
        – dintre ăştia, cîţi îşi pun problema (in)corectitudinii istorice şi a impactului acesteia la publicul ţintă, într-un căcat de reclamă?
        – dintre ăştia, cîţi sînt atît de imbecili încît să cumpere (sau nu) produse pe baza reclamei, luată per ansamblu?

        Cîţi oameni ar putea hrăni în realitate toţi banii băgaţi în reclame?

        Te-ai gîndit vreodată că e şi ăsta un mod de-a curăţa populaţia de indivizi cu IQ-ul scăzut, alimentîndu-i (la modul generic, indiferent de natura produselor) cu gunoaie care să le scadă dramatic media de viaţă? Mesajul subliminal ar fi: „dacă eşti atît de prost încît să cumperi ce vezi în reclame atunci meriţi să mori cît mai curînd”.

      • Ai pus punctul pe i, frate!
        Eu nu sunt pentru reclamă. Poate fiindcă am vândut, ca importator, numai medicamente și pe vremea aia era interzis să faci reclamă televizată Drug-ului. Erau alte canale pentru publicitate și, în mod normal, după 6 luni, un produs care nu intra pe piață prin calitățile lui intrinsece, putea să moară, bine-mersi. Vorbim de anii 90.

      • A thorn in your side zice:

        Tot sistemul ăsta pseudo-economic e defect, fiindcă se grăbeşte forţat. Cineva a iniţiat intrarea în regim de avalanşă a producţiei, poate din dorinţa de a se îmbogăţi mai repede, poate (şi) din alte motive. Însă odată pornit la vale, bulgărele de zăpadă nu se mai opreşte decît la poalele civilizaţiei umane.
        Vor rămîne puţini, majoritatea prădători, care se vor vîna între ei. După aceea… nu ştiu, globul de cristal a început să dea rateuri. Probabil nu voi trăi suficient cît să văd asta cu ochii mei. Păcat de copiii şi nepoţii noştri.

      • Nu cred că vor rămâne doar prădătorii. Cineva trebuie să slugărească pentru ei. Norocul norodului de sclavi!

      • A thorn in your side zice:

        S-or mai deştepta şi sclavii. Ce, n-ai mai auzit de sinucideri în masă…?

  5. Lotus zice:

    Pe mine nu m-a deranjat reclama. Aș putea zice că e bine făcută, scena în sine nu-i urâtă, nu-ți vine să schimbi canalul când o vezi, nici dacă ești bărbat și presupun că nici dacă ești femeie. Bine, eu nu mă mai uit la TV de ani buni, mi-am închis și cablul, dar am văzut-o pe net.

    Sigurul lucru pe care am a i-l imputa este lipsa unei coerențe logice. Simplul fapt că acel coș ajunge de la domniță la haiduc nu-i de ajuns ca să-mi explice proveniența brandului, am nevoie de mai mult, de o relație de cauzalitate, de un raționament. Poate pentru o fată asocierea dintre coș și haiduc este o explicație suficientă, că fetele văd în asociere cauzalitate, dar pentru mine nu e, sunt doar două chestii care s-au nimerit să fie în același loc, un haiduc și niște mezeluri. De exemplu, dacă haiducii n-ar fi avut ce mânca și s-ar fi apucat ei să vâneze animale și să prepare niște mezeluri după o rețetă proprie, aș fi zis că da, dar așa, nu prea înțeleg esența textului. Cu sceneta n-am nimic.

    După părerea mea, și s-ar putea să mă înșel, Bogdan Stoica e un mediocru strălucit. De exemplu, eu zic că dă dovadă de prostie când se leagă de decor și de faptul că fata are părul întins cu placa. De ce ar trebui ca o reclamă să respecte adevărul istoric? E o operă fictivă, are rolul de a transmite un mesaj, de a spune o poveste, nu de a fi un documentar. Dacă vreau, ca scenarist, o pot plasa într-un cadru futurist sau avangardist. Gizăs, decorul nu-i ca în 1800!

    Din cât am înțeles, în afară de fotografie, Bogdan Stoica e mai nou și colaborator la Evenimentul Zilei, prin intermediul lui Mirel Curea.

    • Da, Lotus, scenariul tău e mai bun, haiducii preparând în pădure porcul furat de la boierul bogat, după o rețetă proprie, după care îl dau săracilor sub formă de mezeluri.
      Cu decorul nu ai dreptate. Rețetă veche, tradițională, simplă (fără aditivi moderni!!!) „cere” un decor adcvat. Pereți albi, dușumea din lemn, mobilier de conac boieresc din secolul 18-19. Ca să nu mai zic că asocierea coș mezeluri – dormitorul unei femei e hilară.

  6. krantz zice:

    Tu acum ai intrat la finețuri și analiză pe text. Eu observ că multe dintre reclame par a fi făcute de /pentru retarzi. Cum e aia mai nouă cu:”Vrei să manînci cu ajutorul telefonului?” Și-ți bagă niște mîini care iau un telefon și bat cu el carnea pentru șnițel apoi îl folosesc și ca spatulă de pesmet. După care se bagă izbăvitorul și degrabă ștergătorul de salivă din colțul gurii: ”Dar nu așa. Ci instalează-ți aplicația lu pește și comandă ca orice fripturist”
    Sau cum e aia cu noua madam Boureanu tunsă scurt, care întreabă prostește, că vrea să-i facă lu bărbac-su ca cadou un smartwatch second hand, dacă n-ai prin casă unul de care te tot împiedici și nu-ți mai trebuie. Că intră ea pe site-ul lajumate și-ți marcă banul. Sărăcie mare la antene, frate!
    Și cînd mă gîndesc că se dau și premii la final de an pentru asemenea scremeri de copywriter…

    • Nu, bre, mai enervantă e aia cu baba cochetă, cu ochi melancolico-strălucitori, care s-ar fute noapte-zi, dar nu-și permite, că se scapă pe ea. Reclama la niște pastile pentru incontinență urinară. N.B.: nu există pastile pentru incontinență. Astea, din semințe de dovleac, merg în adenomul de prostată. Ca, cum îmi place mie să zic, o compresă rece la un picior de lemn.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s