Cutioara

Sluga numărul 2 sau Birjarul, cum îi place lui să-și zică, de când îi amintește de o sută de ori pe zi: „Cine te-a adus acasă, Frumusețe? N-am fost eu Birjarul tău?”, pigulește ceva la calculator. E o liniște ca pe vremea când n-aveam pisică, ba chiar mai rău, fiindcă și eu pun niște vase în dulap pe mute și la ralanti, nu cumva să se prindă Cooperativa Blănoasă Ochiul și Timpanul că umblu prin zona interzisă.
– Milișor, ce faci, tati, acolo? – îl aud pe Birjar.
Nu știu de ce-o mai întreabă, că după rîc-rîc-urile furioase, clar că-și ascute ghiarele pe gentuța laptopului, special aruncată pe jos, ca să aibă fata cu ce se distra.
După o vreme, iar:
– Mili… Milișoruuu… ce face păpușica acolo?
Liniște.
– Mili, te-ai ascuns, puișor?
Tăcere. Și imediat:
– Nu, iubito, n-ai voie acolo!… Nu Milișor! Nu, nu, NUUU!…
Și peste ultimul strigăt de NU se aude un zdrong-zdrang-bum-buf-hodoronc, de-mi înțepenește sângele în vene.  Mă tem că s-a prăbușit balconul în grădină. Al nostru sau al vecinilor de deasupra. Stau neclintită și aștept, făcându-mi de lucru cu șevetul de bucătărie.
După cât de nervos e Birjarul, îmi dau seama că nu vecinilor le-a căzut balconul. La noi s-a doborât ceva, care a mai antrenat câteva chestii în cădere. Mă furișez până în prag și arunc o privire scurtă: lampadarul împrăștiat pe podea – daună totală.
Deci, slavă cerului, balconul e la locul lui, caloriferul emană căldură, nu ne-a făcut mama cu lampadar, altceva s-a defectat în cădere. O fi vreo cutioară de-aia mică, plină de electronică, victimă colaterală?
Aia e! Cutioara. Și, după tonul pe care zice Birjarul – „Milișor, ai belit pula!… Ia, că te internez la mă-ta, în sufragerie.” – e o cutioară scumpă, de câteva sute de euroi.