Și, că veni vorba, altă mare ipocrizie pe care jurnaliștii o cultivă ca pe rapiță, că poate iese kerosen

Băi, ei se întorc la tradiții, cu tot sistemul lor nervos, cu ăla circulator și cu pumnișorul de carne din mediastin, care se contractă ritmic și le suportă aberațiile fără să le dea cu aritmia pe la nas, de-atâta harneală.

Uite un par egzamplu. Scrii la o fițuică nepalpabilă, că e virtuală – un site care se deschide cu vocea unui arierat mintal, obsesivo-compulsiv, numit Tetelu, care e de netratat fără comă indusă. Scrii SUB el. Firește, așa e conceput saitul: întâi retardul, pe urmă editorialiștii.
Aveam toată stima, cândva, față de Marian Sultănoiu. Omul care nu părăsește corabia.  Dar de Crăciunul ăsta s-a întrecut pe sine. A încălzit clei de oase în subliminalul nostru olfactiv, deși, ca să lipești șipci de lemn pe hârtie și fire de tinichea e bun și pelicanolul, și aracetul, și superglue-ul, nu e cazul să te întorci în precambrianul inventat al copilăriei sale.
Ce-am înțeles eu din articolul ăsta simțit: că, dacă nu pute a mortăciune cât faci preparațiile de Crăciun, dacă nu te zburlești de frig prin pivniță, ca să construiești un zmeu în formă de stea, lipit cu clei de oase, ai pierdut spiritul sfintei sărbători.
Sultănoiule, și care n-are pivniță și un borcan vechi cu clei de oase, ăla n-are dreptul la sărbătoare fericită?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, cronici, dinozauri, experimente, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, sărbători, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Și, că veni vorba, altă mare ipocrizie pe care jurnaliștii o cultivă ca pe rapiță, că poate iese kerosen

  1. g g zice:

    mă, deci omu’ m-a băgat în starea, și mirosul. și lumina amintirilor din copilăria lui. am citit de două ori cu plăcere pasajul, chit că am simțit unde scârțâia dpdv sinceritate totală. dar nu poți spune că este ceva deranjant, doar face parte din tagma oamenilor care însăilează cuvinte la modul frumos.
    nu mi se pare nimic forțat în direcția asta. nici în cea a prezentării lapidare (jurnalistice de data asta), a vremurilor de atunci. nașul mamei a fost preot și a murit la canal. am de la mama și va rămâne copiilor mei mica diademă cu bobițe de ștrasuri (nu alte prețiozități) pe care a primit-o de la nașul ei. evident că simt o emoție specială când o pipăi și adulmec poveștile nescrise din urmă.
    și nu cred că cineva poate să împiedice sau să culpabilizeze modul în care fiecare dintre noi sărbătorește aceste momente, zile bine știute din fiecare an.
    desigur că manifestările unora intră în conflict cu o anumită stare de confort individual, tot ce e posibil. ca să termin, eu tocmai de aceea nu obișnuiesc să sar cu urări, să trimit mesaje de resort and stuff. doar răspund politicos celor care o fac.

  2. Vero zice:

    Poate n-am citit cu atenţie, dar n-am văzut nimic despre pivniţă şi motăciune. Omu’ lipea cu clei de oase fiindcă probabill n-avea altceva mai bun în dotare. 😛
    La urma urmelor; Crăciunul e o sărbătoare religioasă, de multă vreme în curs de laicizare – de când cu bradul şi cu Moş Crăciun, care, aş zice (sper că fără să greşesc) că n-au nicio legătură cu naşterea lui Hristos. Poate că ateii chiar ar fi trebuit să rămână la Moş Gerilă, la pomul de iarnă şi la sărbătorile de iarnă/luna cadourilor. Ca să nu se mai amestece borcanele şi să sărbătorească fiecare ceea ce crede de cuviinţă.

  3. sorin zice:

    eu am facut sa n’aud sunetul de fond iar de citit n-am decat o optiune. mi-a transmis din editorialu’ ei curent, acum prin gura papei , ca ‘ nu există sfânt care să nu aibă un trecut, nici păcătos care să nu aibă un viitor”.

    • Ei, uite că eu, pe lângă Lelișpor, îl citesc și pe bărbos, care, de multe ori, îmi place, dacă fac abstracție de părerile lui politice. Și pe Clarice o citesc, doar ca să mă enervez.
      Totuși nu înțeleg cine-l ține pe oroarea aia de tetelu cu jurnalul lui. Și mai ales de ce.

  4. clujanu zice:

    corect Vero,

    eu sarbatoresc bradul de Craciun si nu am nimic cu nasterea lui Isus. Ca unii sunt suparati ca nu pup moaste in aceasta seara, pai sa-i ia dracu si sa nu ne incurcam. Am respectul si-i primesc in casa, langa brad, pe cei care vin sa cante colinde. Dar nu ii critic dupa ce pleaca!

  5. Lotus zice:

    Te zburlești în spirit. 🙂

    • Lotus zice:

      Pentru mine, articolul de pe Gândul e cam difuz. N-are o direcție clară, n-are verb, e un tablou. E o frescă a copilăriei lui. Ce vrea să spună cu ea? Că credința înseamnă, în primul rând, viață, nu ceaiuri liniștite și urări de complezență, că ea nu poate izvorî decât dintr-un tumult interior, că nu se poate face „călduț”? Că dacă nu-i practicată în vremuri de restriște, cum era comunismul, n-are valoare? Că trebuie să strângi din dinți, cu mâinile înghețate, în numele lui Isus, adică să suferi (interpretare ta)? Sau își deplânge autorul, inconștient, pierderea unei stări pe care o avea în copilărie?

      Nu știu. Și tocmai asta-i problema lui de bază, că, în spatele tabloului, nu găsesc nici o idee principală. Sau dacă e, e prea vagă.

  6. ALM zice:

    Marian Sultănoiu a rămas șocat din 12 decembrie.
    Altfel, LA MULȚI ANI! Mai bine mai târziu decât …

  7. papagigli zice:

    Am citit si eu, ca daca m-ai trimis, ce era sa fac? Si am inteles ca omului ii pare rau ca nu mai sarbatorim nasterea unui evreu. Bai da’ de ce nu se strofoaca nimeni ca romanimea nu mai crede in zei si paparude? Par examplu in Zamolxis, zeul getilor si al dacilor? Ca ala cel putin era neaos. Pai ala ce draci avea de n-a mai fost bun? Cum de ala a murit in constiinta romaneasca, lasind loc unui evreu eretic? Sau atunci lumea era proasta si ignoranta iar cind au auzit povestile nemuritoare venite din gura-n gura si din Orientul Mijlociu s-au desteptat cu totii de le-a crapat capul de atita revelatie?
    Adica religii vechi de zeci de mii de ani s-au dus pe apa Simbetei si asta se-ntreaba de ce nu serbam nasterea unui nou venit? Incet-incet vor disparea si monoteismele actuale, ca ne vom mai destepta de vreun milion de ori pina vom disparea definitiv, asta-n mod sigur. Si daca acum nu mai crede nimeni ca Sf Ilie trazneste si bufneste cind sunt descarcari electrice, tot asa se va narui si mitul virginei, casatorita fiind, care naste fara sa fie dezvirginata de un duh bagabont. Si asta pentru a salva omenirea. S-o salveze de la ce, ca de murit se moare-al dracului de des si repede? Pai ce s-a-ntimplat cu zecile de miliarde de dinainte de anul 0 si cu zecile de miliarde de dupa care n-au treaba cu Craciunul? Aia n-au fost si nu sunt salvati? Au ramas de izbeliste? 😆
    Pe scurt, eu serbez o traditie care se refera la un pom impodobit, la pomana porcului si care sigur n-are a face cu inaltimile Golan si nici cu Golgotha, ci cu bucuria de-a petrece impreuna cu familia si/sau prietenii. De la papa cetire! 😆

  8. zazania zice:

    Multumesc , Renata; mi-a placut mult articolul lui Marian Sultanoiu ))
    Dar daca e sa fiu rea, voi, necredinciosii ce sarbatoriti zilele astea? Salata beuf si sarmalele ?

    • papagigli zice:

      Spunind voi, cred ca m-ai inclus si pe mine si de aceea imi permit sa-ti raspund. Noi sarbatorim ce sarbatoriti si voi, diferenta e ca noi nu facem caz de un eveniment la care nu se mai gindeste nimeni. Personal n-am auzit niciun credincios care sa spuna „abea astept sa vina Craciunul sa-l sarbatoresc pe Hristos. Sa ma-nchid in casa si sa meditez la sacrificiul lui” sau sa urc in genunchi pe Via Dolorosa. In schimb am auzit pe aceeasi credinciosi interesindu-se de cadouri pentru cei dragi, de sarmale, de brad, de piftie, de caltabosi, de taiatul porcului, de vin, de tuica si de alte activitati laice. Cam asta e si nu mai incerca sa bagi zazanie intre noi si voi 😆 😆 😆
      La Multi ani sanatosi! 😉
      Si ca tot am amintit de „sacrificiu” poate-mi spune si mie un credincios in ce a constat acel sacrificiu cind tot cei care il pretind, spun ca Hristos e bine-merci de-a dreapta tatalui. Ba mai mult, el stia de la bun inceput ca va fi o moarte la misto, de ochii lumii si ca de fapt el va continua sa traiasca pe mai departe in imparatia cerurilor. Cam ca Trump, banuiesc 😆

    • Mie, cum am mai zis, mi s-a părut c-a scăpat prea mult zahăr pudră pe el și genul melancolico-blegos nu-i vine chiar mănușă.
      Io, odată, am fost la Catedrala Sf. Iosif de-un Paște catolic. Și am văzut un foarte tânăr preot care se ruga plângând. Nu știu dacă era atât de pătruns de drama răstignirii. Poate era emoționat omenește, de-o durere secretă a sufletului său. Cert e că m-am pomenit și eu smiorcăindu-mă tăcut, impresionată de plânsul lui zguduit.
      Sunt momente în viață când carcasa unei biserici ortodoxe te face să te simți ocrotit ca-ntr-un uter. Și glasurile coriștilor par voci de îngeri. Și altele în care nu simți nimic, totul pare o foșgăială jucată, iar corul behăie tare, parcă de foame. La catolici, indiferent dacă intri în vibrație cu atmosfera sau nu, absolut niciun gest ritual nu pare ridicol.
      Asta a fost o paranteză.
      În ce privește eticheta de necredincios e dificil de pus. Simplul fapt că nu mă reped să pup mâna popii nu e un criteriu.
      Mă număr printre nefericiții care mănâncă doar ca să-ți astâmpere foamea, așa că nu m-aș putea închina salatei de buf ori sarmalelor. Dacă nu mă cutremur nici de sfințenia Crăciunului și nici de culinăriile pe care ni le aduce, cred că nici la necredincioși nu bifez poziția.

  9. Marian zice:

    Sultanoiu a fost un copil fericit caci , ai lui aveau pivnita ! Se putea duce acolo sa-si mestereasca o stea , cu care sa mearga la colindat si sa adune parale ” 25 de lei ” intr-adevar o suma mare pentru orice copil la acea vreme si…chiar si azi . Azi fireste …lei noi „D . Parintii mei n-au avut vreodata pivnita iar in adapostul antiaerian al blocului …n-aveam voie sa intru deci , n-am avut posibilitatea sa-mi fac vreo stea folosind , fie gumarabic , fie faina fie…clei d e oase . De fapt , am am fost o singura data in viata mea cu colindul , in decembrie 1957 la familia DOMNULUI dr. Karatzali . Tin minte ca-mi facuse bunicul o stea imensa…ROSIE { evident fara vreo icoana lipita pe ea …nici macar a tovarasului Dej } si mai tin minte cat d e mandru intrasem in Blocul Monetariei fara sa-mi pese d e Pobeda prezulie ce statea d e cateva zile parcata in acelasi loc si avand in permanenta doi oameni inauntru . I-am cantat colindul bunului doctor .si cu ocazia asta , i-am strecurat un bilet pe care bunicul meu scrisese ca…a doua zi doctorul si sora sa vor fi ridicati . Chiar asa s-a si intamplat si , de a doua zi a Anului Nou 1958 , am avut parte de un nou vecin in persoana TOVARASULUI Popescu iar bunicul meu , a fost chemat ” la Cadre ” unde i s-a reprosat faptul ca…” nu-si educa nepotul in spirit marxist- leninist , in spirit proletar ” . Nu stiu , chiar nu mai tin minte daca dupa aceea , am primit educatia marxist-leninista sugerata d e tovarasii de la ” Cadre ” insa…nici in ” spiritul Craciunului „, in spiritul sarbatorilor de Craciun ” n-am mai crezut vreodata , nu de alta dar , acel DOMN DOCTOR KARATZALI venea indiferent d e ora sau vreme , s-o ingrijeasca pe bunica ce era bolnava d e cancer in faza terminala . Nu s-o insanatoseasca ci ….doar sa-ncerce sa-i aline durerile . TOVARASUL Popescu in schimb , a venit doar sa le reproseze alor mei faptul ca , nu-s educat in acel spirit muncitoresc chiar daca acea STEA ROSIE …imi spala oarecum ” pacatul ” ! Are mare dreptate ” papagigli ” : -Inca n-am auzit niciun credincios care sa spuna ” abia astept s a vina Craciunul si sa-l sarbatoresc pe Cristos ” . DEOSEBIT RESPECT PAPAGIGLI , MARE ADEVAR AI GRAIT !!!!!!!!

  10. psi zice:

    am citit povestea pe sărite. poate pentru că deși Crăciunul mai înseamnă pentru mine colinde șoptite și o seamă de tradiții pe care le văd risipite cu fiecare an, așa cum se risipesc și oamenii, copilul din mine își mai amintește bomboanele de fondant vechi păstrate de pe un an pe altul, cozile interminabile la globuri (unele cumpărate cu bănuții mei de bomboane tari), sacrificiile pe care le făceau bunicii ca să avem ceva mai mult decât rațiile, o inocență prea devreme pierdută.

    păstrarea tradițiilor creștine în comunism a fost un soi de act de curaj care acum ar putea părea desuet. Crăciunul are acum un iz de mercantil, oamenii de acum par grăbiți, furioși, lacomi. am stat mult să cumpănesc dacă las aici sau nu un comentariu. pentru mine Crăciunul înseamnă încă, fără să fie declarativ, cât mai degrabă profund lăuntric- Nașterea lui Iisus. dar sunt și multe tristeți legate de sărbătoarea asta pe care o petrec de mulți ani acasă, în liniște, de cele mai multe ori citind ca o apucată. anul ăsta am dormit buștean, ore în șir, cu telefonul închis și nici măcar cea mai dragă colindă a mea nu s-a auzit. 😦

    • papagigli zice:

      psi
      Lasa somnul si linistea, ca vei avea la-ndemina o vesnicie in care sa tot dormi in liniste absoluta. 😆 Viata trebuie traita, nu dormita. Acum, cit mai suntem in vina, trebuie sa ne distram pina la epuizare 😆 Asa si numai asa se cheama c-am pus-o si ne-am ales cu ceva, ca daca stam doar sa contabilizam zilele care trec, vom muri contabili 😆 😆 😆

      • psi zice:

        papi, fiecare cu alegerile lui… 🙂

      • papagigli zice:

        Evident ca e alegerea fiecaruia, numai sa n-ajungem „a la recherche du temps perdu” 😉 ca atunci nu mai e fun. . Eu bagasem doar un indem, motivindu-l. De fapt, poate ca si eu as proceda la fel … dac-as fi calugar. Dar ascultind-o pe Ioana Radu, desi contextul e putin diferit, am reflectat, ca mai fac si d-astea citeodata, la viata morta vs moartea vie si am hotarit cele deja afirmate. 😉

    • O mărturisire frumoasă ca un poem, psi.
      Uneori, în plină petrecere familială sau amicală există oameni care se retrag un pas înapoi, din ei înșiși, se uită în jur și se întreabă ce caut eu aici? Și regretă că n-au stat acasă, cu o carte în mână sau cu ochii într-un film, absolut singuri. Dar dacă ar fi stat așa, aproape sigur că ar fi bocit un pic. 🙂

      • psi zice:

        mi se întâmplă de multe ori, renata, să mă întreb ce caut eu printre oameni, la o masă (poate și pentru că statul la masă și împroșcatul cu politețuri peste friptură mă cam enervează). de-aceea prefer să-mi petrec sărbătorile la foc mic, cu socializarea pe minus. profit ca să-mi încarc bateriile și să-mi bucur sufletul citind ca în copilărie, cât e ziua de lungă.

  11. Pingback: ce (mai) sărbătorim de crăciun? - psi-words

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s