În căutarea timpului pierdut

imagesCoana Wiki zice că „Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, mobbing.”
Acuma, la drept vorbind, nu sunt sigură că un sindrom e o realizare, dar să zicem că Wiki are dreptate și să vă spun de ce am adus vorba de stres. Fiindcă am aflat, cu uimire, că ultima metodă de destresare e cartea de colorat pentru adulți.
Am primit și eu una cadou. Fiecare planșă – un filigran diabolic pe care trebuie să-l umpli.
Cartea mea are o grafică mizerabilă și niște non-teme, dar am văzut unele mai reușite. Cred că toate cărțile astea se vând cu o cutie de creioane. Firește, proaste și ele: lasă niște dâre diafane, domnișorești, negrul e un gri-petrol, roșul e ca zeama de carne, practic, oricât ai insista să intensifici culoarea, tot o spălăceală distinsă rezultă.
N-am dat cu ea de pământ din prima, am răsfoit-o, am colorat vreo zece centimetri pătrați din ceva care seamănă cu fața unui monstru (între bovină și câine) văzută frontal și m-am oprit, pentru că îmi crescuse pulsul.
Băi, de felul meu sunt leneșă. Am capacitatea să pierd timpul într-un mod măiastru, sunt în stare să mă uit la două filme, unul după altul, fără să mă mustre conștiința că-mi plâng vasele în chiuvetă de nespălate și totuși, după alea douăzeci de minute în care am frecat mina câtorva creioane-pastel într-un contur impus, ideea că PIERD TIMPUL mi-a dat un șut în fund către cele două farfurii murdare, care nici măcar nu suspinau, încă.
Poate nu m-aș fi apucat să scriu imbecilitatea asta, dacă nu l-aș fi văzut pe Banciu, în reluare, azi dimineață, făcând reclamă unei cărți de colorat pentru adulți. După care l-am întrebat pe domnul Google despre cărți de colorat pentru adulți. Și am aflat că ele există, sunt o nișă editorială de mare succes (poate că specialiștii îi spun altfel, dar eu nu mă pricep), există oameni în toată firea care preferă să-și PIARDĂ TIMPUL lor prețios în care stăteau degeaba în mod cinstit, făcând ceva mai rău decât nimic, adică o mișcare de du-te-vino, din poignet, frecând vârful unui creion pe carton semivelin, ca să coloreze interiorul unui contur de floricică tip mileu sau fețișoara unui animal tip doamne ferește de așa animal, ca să dea foaia mai departe și s-o frece în continuare, pe pagina doi.
Ce mă sperie:
– afacerea asta cu cărți de colorat pentru adulți are succes.
– există oameni care fug de marile constrângeri inevitabile ale vieții în mici constrângeri (conturul deja stabilit) pentru care optează contra cost.
– există oameni pe care lipsa de perspectivă (desenul-mileu) nu-i deranjează.
– există oameni care, deși au simțul culorii, nu vor să traseze, chiar ei, conturul.
– există oameni care, deși familiarizați cu formatul carte pe hârtie, preferă să coloreze desenul altuia, în loc să: citească, uite la filme, tricoteze, spele aragazul, se plimbe pe străzi, facă fursecuri, deseneze și să coloreze, de capul lor.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, apucături proaste la români, experimente, filme, mizeria umană, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la În căutarea timpului pierdut

  1. Drugwash zice:

    … aşa cum există oameni care scriu pe blog în loc să […]. 😉

    • În loc să citească un roman? În loc să vadă un film? În loc să viseze cu ochii în tavan, cu o țigară în bot și o țuică în pahar? 🙂

      • Drugwash zice:

        Acolo, între parantezele acelea drepte, îşi alege fiecare ce să pună, după pohta inimii şi-a momentului. Bine, dacă omul n-are alte pohte decît a blogări, facă-se voia sa, dară. 🙂

        Ş-apoi la mulţi ani şi sete bună! 🙂
        (ce n-aş da pentr-o ţuică, acuma!)

  2. Mi Argo zice:

    ai uitat de alzheimer…

    • Da. E posibil ca această industrie a labirintului de linii intenționat complicate, care ilustrează o bucățică de lume voit aplatizată, care nu e nici desen naiv de copil, nici grafică rafinată de artist, să se adreseze exclusiv celor împrieteniți cu neamțul.
      Pentru mine – semn bun! Încă am mințile întregi. 🙂

  3. castanman zice:

    Există oameni? Fii serioasă, Renata, niște biete cutii cu mecanisme anchiloza(n)te cărora li se livrează câte o cartelă. Mai ții minte Fortranul cu cartele perforate?

    • Nu, nu, castanman, sunt convinsă că nu toți coloratorii de cărți sunt mecanisme anchilozate. Poate că sunt doar lipsiți de curaj și imaginație și aleg varianta care li se oferă mură-n gură. Ce-mi displace e că nicio editură n-a scos o colecție de romane antistres pe care s-o promoveze ca atare: dacă citești cartea asta, scapi de stres. În fond, ce e o carte bună? O carte antistres. O carte bine scrisă și ușor de citit, cu o poveste bine ritmată, care te face curios, te face să uiți de tine. În sensul ăsta toate cărțile pe care „nu le lași din mână”, care îți plac, te incită sunt medicamente contra anxietății proprii.

  4. DoarF zice:

    Hm…am si eu o cunostinta care ne-a pistonat(prin wishlisturi) o jumatate de an pentru a primii cadou o astfel de carte(undeva la 100RON). Cica exista in nisa asta si creioane speciale pentru colorat astfel de carti. D’alea cu pedigri.

    In rest, timpul este cea mai risipita resursa…

    • DoarF, la început am crezut că e o stratagemă pentru a vinde creioanele. 🙂 Probabil că există norocoși care s-au ales cu un set de creioane colorate profesionale. Al meu (după cum rezultă și din text) e pentru virgine cu dese căderi de calciu. Frate, n-au viață în ele, n-au culoare în mină dar, ce să vezi, sunt ușor elastice. De ce dracu ar trebui să poți deforma în mână un creion fără să se frângă?

  5. I AM WE ARE zice:

    Adultii care se incapataneaza sa functioneze in parametrii ceruti de societatea stricata, se expun la cantitati ne-rezonabile de stres, isi cedeaza suveranitatea, isi omoara demnitatea si se prostitueaza la un nivel sau altul. Lucrurile astea ii omoara pe interior, ii consuma de tot ceea ce au ei mai bun.
    Cartile de colorat pentru adulti sunt un produs necesar al acestei societati bolnave. Le consider o supapa de eliberare a presiunii mai buna decat auto-distrugerea prin alcool, droguri si altele.
    Imi este mila de cei care au nevoie de ele, din punctul meu de vedere ei sunt bolnavi si eu nu sunt de acord sa radem de ei. Este datoria noastra sa ii intelegem si ajutam pe cei mai putin favorizati.

    • klaus zice:

      Păi n-ar trebui să cădem deacord care-s parametrii defecți? Altfel observăm observații și vorbim vorbe.

      • I AM WE ARE zice:

        Ar fi greu sa cadem de acord asupra multora dintre ei. Stii cum e, fiecare vede cat e pregatit sa vada, in functie de experienta de viata si dezvoltarea personala.

      • klaus zice:

        Ar fi interesant să definim cu ajutorul propriei experiențe cuvântul „bolnav”. Să ne referim doar la secțiunea ce ține de psihiatrie.
        Vă provoc! 🙂

    • klaus zice:

      Nu cred că există „societatea asta bolnavă”. Dacă-i bolnavă acum, societatea a fost mereu bolnavă, mă refer la istorie. Deci ar fi un fel de normalitate.

      • I AM WE ARE zice:

        In primul rand, faptul ca imi vorbesti la persoana a doua politete pune un spatiu intre noi. Acest spatiu face mai grea comunicarea, care este oricum dificila din cauza faptului ca a transmite un mesaj in scris este foarte limitativ. Mie nu mi se pare ca respectul se arata prin vorbe, deoarece eu pot fi expert la vorbe dulci, dar asta nu ma face respectuos. Mi se pare ca respectul se arata prin modul in care colaboram, prin modul in care ne purtam unii cu altii. Nu am simtit lipsa de respect din partea dvs, doar o complicare a comunicarii.

        In al doilea rand, as fi incercat sa raspund provocarii dvs, chiar daca as fi avut mari dubii in legatura cu posibilitatea de a avea succes, dar as fi incercat doar asa din politete. Acum insa, dupa acest nou comentariu al dumneavoastra, „Nu cred că există „societatea asta bolnavă” imi dau seama ca nu are rost. Avem puncte de vedere prea indepartate pentru a putea spera la un numitor comun.

        Nu am intentionat sa intru in polemica cu dvs, nici cu Renata. Am vrut sa imi expun parerea doar pentru ca scrisul ramane si am vrut sa ma asigur ca ramane si o parere diferita de cea a majoritatii, lansata din alt unghi, pentru ca nimic nu este atat de simplu precum pare. Am facut-o pentru cei ce vor citi articolul pe viitor, pentru ca eu consider ca trebuie sa vada mai multe aspecte ale problemei, sa gandeasca mai complex.

    • Îmi dai voie să nu fiu de acord, I AM WE ARE? Există oameni care se supun total pretențiilor societății, ca niște soldați, dar nu percep că plierea asta pe cerințe le-ar știrbi cu ceva individualitatea. Fie sunt foarte puternici interior, fie…nesimțiți.
      Camus, cred, zicea că o frică nu poate fi învinsă decât de o frică mai mare decât ea. Extrapolând, dacă stresații percep viața ca pe o corvoadă permanentă, e posibil ca dându-le maximum de corvoadă inutilă, că ce să faci cu foile alea colorate, să le arăți finilor când vin în vizită, să te lauzi cu ele? Păi, poate fină-ta, altă stresată, coase goblen – lăsăm așa, fonetic, care e tot un fel de carte de colorat, dar cu ațe și, în ultimă instanță, un goblen lucrat în punct foarte mic și cu multe nuanțe, până aduce a pictură, poți să-l înrămezi și să-l pui pe perete ori să-l vinzi. Dar o planșă din cartea de colorat, nu sugerează decât că ai dat în mintea copiilor. Deși, la copii, funcțiile cărții de colorat sunt altele.

      • I AM WE ARE zice:

        Sigur ca iti dau voie! Chiar iti multumesc pentru ca mi-ai raspuns, ma gandeam ca ma vei ignora complet.
        Da, coloratul asta poate sugera ca ai dat in boala copiilor. Nu, cei pe care ii cunosc eu, nu coloreaza pentru a se da mari cu ele finilor, de fapt nu le arata nimanui, nici nu spun cuiva ca le-am desenat. O fac doar pentru ei, in incercarea de a umple un gol pe care altfel nu stiu cu ce sa il umple. Este frectie la picior de lemn, cum spunea careva aici, dar nu putem intotdeauna sa gasim DIN PRIMA solutia perfecta la problema noastra, uneori incercam si incercam…

      • I AM WE ARE, nu pot să înțeleg: dacă îți fac cu ochiul niște coli de carton și creioane colorate, de ce nu te apuci să desenezi? Umpli golul din cap, dar măcar faci progrese. Înveți să desenezi. Crede-mă, e mai plăcut să desenzi urât, cu mâna ta, decât bagi culori în contururi prestabilite. Ce ne stresează cel mai rău pe lumea asta? Că, de fapt, nu contăm. Că nu ni se dă voie să fim creativi. Să depindă ceva de noi, să schimbăm ceva. Depresivii ajung așa fiindcă trăiesc niște clișee. Fiecare zi e la fel. O rotiță într-un angrenaj care nici nu e conștient că și tu exiști, că funcționează și datorită ție. Nu ți se pare că activitatea asta cu coloratul e tot atât de monotonă, lipsită de satisfacții și recunoașteri?

  6. Marian zice:

    Cu ingaduinta dumitale voi prelua termenul ” coana Wiki ” , si-l voi folosii de cate ori voi avea chef nu de alta dar , este absolut exceptional ales . Deci , pentru ” destresare ” este suficient sa…coloram o carte ….pentru adulti ??? Simpla masturbare nu-i suficienta ? ” Pisica in cizme rosii ” n-am vazut-o vreodata avand si poze de colorat si , daca nici asta nu-i carte pentru adulti….. Adica , sa citesti ceva , sa pictezi , sa GANDESTI , sa joci sah cu cineva sau chiar…cu tine insuti , sa crosetezi { deja nu mai este la moda } , sa te intalnesti cu cineva drag , sa mergi la mormantul unui dusman etc . astea chiar nu mai sant de-ajuns pentru …destresare ? Nu stiu pe unde am citit { probabil tot d e la ” coana Wiki ” citire } ca , Picasso a creeat cele mai bune tablouri ale sale , atunci cand era suparat , nervos pe ceva … pe cineva . Daca nici asta n-o fi ceva bun pentru eliminarea stressului atunci raman cartile insa nu alea d e joc si nici macar alea de colorat…chiar daca-s pentru adulti , ci cartile din care sa inveti ceva sa-ti pui creierul la treaba pentru care-a fost dat omului caci…cartile , cuvantul scris , chiar n-au nici o legatura cu stressul ci dimpotriva , al elimina cel putin pentru moment .

    • Mariane, până și cărțile de joc (dacă te-apuci să joci un șeptic cu prietenii) au o miză, te relaxezi dorind să câștigi. 🙂
      Nu știu unde am auzit „coana Wiki”. Poate la Augustin Rădescu?!

  7. zazania zice:

    Mda…am vazut o asemenea carte in locuinta fiului meu . Mai apoi a plecat intr-o luunga vacanta de vreo 4 luni intr-o zona ciudata, fara prea multa apa calda si am aflat ,tot de pe un blog, ca „se poarta”.
    De ziua nationala , bloggerii de top au postat ,in cel mai fericit caz,la misto,un steag tricolor cazut pe o masina. Doar pulimea si politicienii flamanzi dupa un vot au scris un mesaj si au postat un tricolor. Mai dati-va dracului cu Europa voastra unita, eu imi vreau Romania unita inapoi.

    • Zuzu, ce te mai roade că fiul tău a plecat undeva unde nu e apă caldă!… 🙂 N-am vrut să fiu răutăcioasă, dar am fost.
      Cine sunt bloggerii de top? Arhi? Zoso? Vasilescu?
      Eu am văzut pe stradă, nu pe bloguri, oameni în toată firea care-și găuriseră caroseria deasupra portierelor, ca să prindă în șuruburi un suport de plastic pentru înfipt steguleț. Altă manipulare infantilă, fiindcă ai ocazia să faci pe patriotul în varii situații: de pildă, să nu-ți lași peturile de bere și gunoaiele pe malul râului, undea te-ai picnicit. Să le vâri, dracului, în pungi și să le iei cu tine în portbagaj.

  8. I am we are zice:

    Oricum, nu vreau sa ramai cu impresia ca am venit io, cel ce o arde superior, am aruncat doua vorbe jmechere (sau nu) si am plecat. Ca angajatorul ce nu stie cuvinte de lauda, doar critica.
    Adevarul este ca meriti si cuvinte de incurajare, meriti sa auzi si vorbele alea bune care iti dau satisfactie si te ajuta sa mergi inainte pe drumul tau cu blogul.
    Esti singura care nu are o agenda in spatele articolelor, care scrie dupa cum ii zice inima si imi face mare placere sa te citesc. Am ras cu lacrimi la multe dintre articolele tale, m-ai facut sa ma simt bine si am gresit ca nu ti-am spus pe loc.

    • N-o arzi superior. Dacă avem percepții diferite, nu înseamnă că unul o arde superior și altul inferior. La mine, blogul e o distracție, nu o Golgotă. Cât am chef să-l țin, scriu pe el, chiar dacă n-aș mai avea comentarii sau ar fi critice, toate. Blogul nu e un drum, e un debușeu. Și e cel mai mare dușman al scrisului unei cărți, din păcate.
      Asta poți s-o zici de două ori: dacă ai râs cu lacrimi la unele texte, însemnă că nu mi-am pierdut total simțul umorului. De obicei, verific așa, calitatea unui text: intru pe el după șase luni și, dacă mă face curioasă ori mă amuză, înseamnăcă e bine scris. 🙂

  9. Vero zice:

    Vorba răposatului Creangă: „cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”
    Sau cel puţin asta e părerea mea. Colorezi până te tâmpeşti, că – fiindcă tot m-am apucat să dau citate – „fericiţi cei săraci cu duhul”, nu? 😛

    • Vero, de la Creangă vine „cumplit meșteșug de tâmpenie”?!
      Nu știam io de ce îmi place Crangă și acum, când toți spală cu el pe jos.

      • Vero zice:

        Da, din „Amintiri din copilărie”.
        Cât despre spălatul pe jos, văd că acum se doreşte întoarcerea lumii pe dos, printr-o inversare a ierarhiei valorilor. Am citit pe undeva că asta e strategia marxismului cultural: „critica fiecărui stâlp al culturii”, ca să se năruie sub presiune.

      • Bună asta cu marxismul cultural. Io îi aștept la cotitură, să se ia și de Caragiale. Dacă o apărea unul să susțină că și Caragiale e depășit, abia atunci înseamnă că a învins marxismul cultural.

      • Vero zice:

        Într-adevăr.

  10. sorin zice:

    cum n-am avut migala adecvata sa colorez, si cu proust m-am impotmolit la jumate. in schimb incerc sa regasesc acum timpul din consumat in tinerete cu lectura citind pt a doua oara ulysses joyce . lucrurile sunt mai clare si pline de umor acum, dupa aparitia unui roman explicativ :http://www.romlit.ro/ulysses__732_de_feluri_de_a-i_privi_n_ochi_neantul_-_dialog_cu_mircea_mihie 🙂

  11. papagigli zice:

    Pe mine m-ar stresa coloratul asta, peste poate. Sa-nsemne ca nu-s suficient de adult? :loi:
    Cind eram la mama fata, 😆 era o vorba care spunea „frectie la picior de lemn” , desi am mai auzit ca nu stiu ce paranoica halea pilule la foc continuu. Si cica barbatu-sau i le-a inlocuit cu niste inofensive, fara sa-i spuna. Se pare ca tipeza nu si-a dat seama ceea ce a condus la concluzia ca autosugestia e de fapt un fel de Mama Dolores si nu medicamentu-n sine. Bine, n-o fi in toate cazurile, dar la alea mai usurele sunt convins ca da rezultate.

    • Bine zici, Gigli, că și bunică-mea lua un antinevralgic în fiecare diineață, să se limpezească la cap. Îi zicea bunicului – Jane, dă și mie un antinevralgic, că nu văd pe unde calc. Într-o zi, bunicul a constat că rezerva de antinevralgice se sfârșise și n-avea niciun chef să iasă, pe gerul ăla, la farmacie. Așa că i-a dat altă pastilă, asemănătoare ca aspect. Bunică-mea s-a „luminat” în 10 minute la cap și s-a pus pe bucătăreala-i zilnică. De-atunci, el nici nu s-a mai obosit, decât să aleagă un hap de diametrul, textura și culoarea antinevralgicului. Pe vremea aia, existau niște pastile pentru arsuri gastrice, de jurai că-s antinevralgic.

      • papagigli zice:

        As spune ca si eu am dezvoltat o fobie cind e vorba de raceli. Cum simt un ceva prin ORL, cum imi trag un neocitran, doua cold and sinus si sug un Halls. 😆
        De multe ori poate ca nu-i nimic, da’ din frica de raceli, ma feresc, tot asa cum se feresc altii de tamiie 😆

      • Americanule, ce e neocitranul? Pe vremuri, la voi, era la modă Tylenolul. Era minunat! Ți-o lua cu mâna. Până am descoperit că e un fel de paracetamol. De-atunci n-a mai avut efect.

      • papagigli zice:

        Pardon, nord-american. Ca nu m-azmesti tu cu cine-ti cade bine 😆
        Neo ala e un praf care bagat in apa fiarta, zice-se ca face minuni de vitejie s-o rapune pe raceala, in faza incipienta, ca Sf Gheorghe pe balaur 😉 Tylenol-ul e bun, dar eu m-am dat cu concurenta, Advil. 😉

      • Advilul nu e concurență, e altă substanță, alte proprietăți. Nu compara mere cu pere.
        Ce, te-am mutat în California? Scuze!:)

      • papagigli zice:

        What? Atita timp cit trateaza aceleasi boli, evident ca-s concurente. Ce are compozitia chimica cu concurenta, atita timp cit exista Tylenol cold & sinus si Advil cold & sinus?

  12. Lotus zice:

    Știu cel puțin o librărie care-și face reclamă inclusiv pe bloguri (și) pentru acest gen de cărți. Iar articolul de pe shopniac.ro conține linkuri de afiliere. Dacă cineva cumpără o carte recomandată acolo, persoana din spatele site-ului primește un mic comision.

    Așadar, nu știu cât de mult succes au, în mod real, aceste cărți. Da, aș fi curios să aflu, eventual un studiu comparativ, pe țări. Pentru că la americani nu m-aș mira să aibă succes.

    • Ei, dacă persoana care face reclamă produsului ia un mic comision, parcă mai venim de-acasă. Eu credeam sincer că există femei cu blog care tratează subiectul ăsta fiindcă le place. 🙂

      • Lotus zice:

        Așa funcționează sistemul. Ca afiliat al unui magazin, primești un cod unic, pe care-l adaugi la orice link spre acel magazin, după care postezi linkul pe Facebook, pe blog, unde vrei. De exemplu: http://magazin/produs/codul_tău_de_afiliat. Dacă cineva intră pe link și cumpără acel produs (sau altul) în decurs de 30 de zile, tu primești un comision. Datorită acelui cod unic de la finalul linkului, magazinul știe exact cine a trimis vizitatorul pe site-ul lui.

        La noi în România sunt două platforme mari, 2Performant (fostul 2 Parale) și ProfitShare, care intermediază legătura dintre magazine și afiliați și pun la dispoziție tot felul de instrumente de monitorizare. Ai blog, îți faci cont pe una din aceste platforme și ai acolo practic toate magazinele cu care poți colabora, inclusiv eMag, plus că vezi exact câți vizitatori ai trimis până acum pe fiecare link, câți au cumpărat, primești mailuri cu notificări etc. E un sistem mai eficient, centralizat. Prin urmare, oriunde vezi linkuri care duc la (sau trec prin) aceste platforme, e vorba de afiliere. În cazul shopniac.ro, linkurile spre cărți sunt unele de forma http://event.2parale.ro/events/etc, iar altele de forma http://profitshare.ro/l/cod, care abia apoi te redirectează spre librărie, deci omul are cont pe ambele platforme și câștigă un mic comision acolo la fiecare cumpărare a acelor cărți.

      • Da, nu e rău, dacă ies și ceva bănuți. Mă tem însă că vine ziua când ți se „sugerează” ce să promovezi pe blog și atunci nu mai e în regulă.

      • Lotus zice:

        Păi nu ți se sugerează, le promovezi singur. Mai sunt și advertorialele, unde scrii cu link spre un anumit produs/magazin și ești plătit per articol scris, și concursurile, cum e SuperBlog, unde scrii tot așa, cu link, și ești plătit dacă ai norocul să te numeri printre câștigători.

      • Lotus zice:

        Cel puțin propuneri de advertoriale cred că ai primit și tu. La modul: cât ne-ar costa să publicați un articol despre magazinul nostru, cu două linkuri spre următoarele pagini, articol în care să folosiți următoarele cuvinte cheie: „am cumpărat acest produs de la …” 😀

  13. I AM WE ARE zice:

    Am gresit abordarea fata de domnul Klaus. M-am complicat inutil si mi-am amintit de ce nu imi mai place sa comentez pe bloguri si sa intru in polemici inutile, sa imi pierd aiurea energia.
    Pornind de vorba dvs, ce denota o superioritate nefondata („Altfel observăm observații și vorbim vorbe.”) ar fi trebuit sa fac apel la sinceritatea dvs si sa va intreb cati oameni mari cunoasteti care sa coloreze carti pentru adulti?
    Banuiala mea este ca nu cunoasteti niciunul, ca vorbiti doar vorbe, bazate pe nimic…

    • klaus zice:

      🙂 Bun!
      Nu știu de unde să încep, mai multe chestii au fost înțelese greșit.
      Se poate ca politețea să fie folosită premeditat pentru a ridica un mic zid între persoane. Provocarea era pentru toți, de acolo persoana a doua, plural. Greșeala mea, elocință de rahat.
      Partea cu superioritatea nefondată pot s-o înțeleg da’ cam atât. Klaus îl scriu cu k mic pentru că sunt doar un individ, un țăran mai exact, care chiar dacă-și recunoaște micimea nu poate concepe că nu contează.
      Da, ai dreptate, nu cunosc nici măcar o singură persoană adultă care să coloreze astfel de cărți.
      Și nu, cel puțin pe subiectul ăsta nu vorbesc vorbe, nu sunt de acord cu renata. Părerea ei mă interesează, da’ nu-i capătul lumii. Dacă doar pentru un singur stresat din lumea asta, coloratul ăsta îi face bine aș fi unul din cei mai mari partizani ai lui. Și cred că pe unii îi ajută!
      Dacă o să ai răbdare să recitești replicile mele cu potențial deranjant și condimentezi acțiunea de recitire cu logică din plin, o să constați că sensul disputei e deturnat :).
      Deci, crezi că putem discuta cu tu și mă? Eu unul nici măcar nu cred că trebuie să cădem de acord pe un subiect. De aceea nu înțeleg de ce spuneai că consumi energie aiurea comentând aiurea pe bloguri. Cu unele excepții, desigur :). Da’ asta-i altă discuție……

      • klaus zice:

        Si cred că era ” dacă doar unui singur stresat” :). Vezi, e simplu? Trăiești? Greșești! 🙂

      • I AM WE ARE zice:

        esti foarte sincer, civilizat si iti multumesc pentru raspuns.
        ai dreptate, nu trebuie sa fim de acord. partea cu pierdutul energiei s-ar putea sa nu se regaseasca si la altii, ci doar la mine sau la mai putini. la mine poate se intampla deoarece ma trezesc des ca am o parere foarte diferita si cred ca mi se trage si de la faptul ca nu sunt diplomat, transmit si eu o „incarcatura” ce se intoarce…

  14. Mi Argo zice:

    haha, io cred ca blogul e fix locul de vorbit vorbe 🙂 prin definitie. pai altfel cum se explica oare ca nimeni (in afara de Renata 😉 ) nu pare a citi ceea ce scriu ceilalti, toti ceilalti. sa trecem insa. sugeram mai sus ca adultii carora li se adreseaza cartile de colorat sunt in principal cei atinsi de alzheimer. din pacate acestia se inmultesc si boala e teribila, nu glumeste deloc. de fapt mult mai teribila decat orice isi poate imagina un om normal. pentru cei cu alzheimer timpul nu mai are sens, nu poate fi cautat, nu mai poate fi pierdut. nimic nu mai are sens. poate doar culorile…
    Michel Pastoureau, spunea ca limbajul si perceptia culorilor sunt functiuni ale creierului care tind sa se substituie una alteia. bizar! dadea exemplu pe cei cu alzheimer, la care ar reaparea simtul culorii. super-specialist in simbolistica culorilor, cu zeci de carti la activ, a publicat recent „rouge. histoire d’une couleur”. la ce bun? de vazut! are cel putin un antecesor celebru: Goethe. care a studiat timp de 20 de ani inainte de a-si publica „tratatul despre culori”…

    • I AM WE ARE zice:

      din mesajul tau pot scoate doua idei: prima este ca sunt de acord ca nu prea citim ce scriu altii, e ca in lumea reala, cand stam la masa cu prietenii si in loc sa ii ascultam, noi doar ne asteptam randul sa vorbim.
      a doua idee este ca cei pe care ii cunosc eu nu sufera de alzheimer, deci trimiterea la boala asta nu ma atinge deloc. accept totusi ca din ce in ce mai multi o iau razna in jurul meu, parca traiesc intr-o dementa generala, scara de valori rasturnata complet, stilul de viata anormal…totul…mi-e greu sa mai vad normalitate in jur.
      care normalitate? asta este discutabil, asa e… a mea 🙂

    • Ba citesc, Mi Argo, dar am avut nițică treabă și n-am putut să scriu.
      Băăăă, da’ ce chitros ești!
      Nu știu tratatul despre culori al lui Goethe, dar ascultam la radio, în mașină, acum câteva zile, o divă divină care zicea că negrul e o non-culoare (referitor la vestimentație), că urăște negrul, că ea se duce la dineuri/dinee 🙂 în alb și alte blestemății d-astea. Și m-am gândit că, pentru mine, negrul e cea mai vibrantă culoare. Dacă lumea n-ar purta-o, atunci muzica simfonică s-ar cânta fără timpan, fără tubă, fără contrabas și ar sunaca o colivă scopită.

      • Mi Argo zice:

        coliva… scopita? imposibil! poate scobita. coliva, un lucru paradoxal pentru care trebuie sa asteptam sa moara unii ca s-o poata prepara din ingrediente divine cei care le supravietuiesc. negrul? pentru mine negrul este un baiat simpatic, indatoritor, cu muschi negri, care vine din africa si care poate ajunge presedintele sua inainte ca totul s-o ia razna si acolo.

      • Nu, scopită. Cu sens de „fătălău”. O mâncare mai dezgustătoare la aspect decât coliva n-am pomenit.
        Știi bancul ăla care circula când l-au ales pe Obama? Cu un jurnalist în criză de subiecte, care bate niște sute de kilometri, până ajunge într-o pustietate, unde locuia cel mai bătrân cetățean american, de 150 de ani, să facă un interviu cu el?

  15. Hercule zice:

    Când am văzut „pentru adulți” am zis că e ceva hard. Gen…

    • Hercules, aia ce-mi arăți tu nu e dontr-o carte de colorat, e dintr-una de torturat. Bine că nu-l arată pe băiet cum primește un pumn în nas, că io asta chiar nu pot să văd. 🙂 Serios, mă uit cu toată seninătatea la împușcături și la sânge pe pereți în filme, dar cum mă prind că e rost de storcit nasuri, închid ochii.

      • Hercule zice:

        Știi genul ăla de cărți cu pasaje „mai așa”, dacă privești cu atenție vezi că se deschid mai ușor la acea pagină. 🙂

        Aici e vorba despre un trib de nimfomane canibale care încă dezbat „ordinea acțiunilor”. Dacă „trofeul” are talent și rezistență poate să apară șansă evadării.

      • 🙂 Doamne, uitasem de ele! De cărțile care se deschid la anumite pagini singure. Credeam că-i de domeniul mai mult ca trecutului!

    • I AM WE ARE zice:

      ai fost genial!

  16. klaus zice:

    I AM WE ARE, nimeni nu te mănâncă, uită doar de ce ai renunțat să intri în polemici, crezi tu, făra rost, pe bloguri. Chiar dacă-s drăguț acum o să te ignor mai încolo.

    • I AM WE ARE zice:

      dupa cum am raspuns si mai sus, cred ca pierderea de energie (indiscutabila, uneori ma simt 100% stors de energie) s-ar putea sa plece de la mine, adica raspund destul de agresiv (prost, recunosc) si sfarsesc conform modelului: „ce dai, aia primesti”
      esti dragut acum, aperciez, iar daca o sa ma ignori mai incolo n-o sa ma supar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s