Vechituri

20161113_104954

Ăsta e, în caz că nu se înțelege, un castron pentru supă. În poză nu, dar în realitate e acompaniat de douăzeci și ceva de piese din același set. Farfurii adânci, plate, de desert, bol de salată și platouri pentru aperitive.
În 1914, bunică-mea avea 7 ani și locuia în București, în casa mătușii ei, ca să învețe la oraș. Unchi-su, negustor de blănuri, făcea măcar două drumuri pe an în Germania  și niciodată nu se întorcea cu mâna goală. Cândva, între 1914 și 1920 a adus serviciul ăsta de masă. Siglat Carl Tielsch – Altwasser.
Bunică-mea a mâncat din el toată adolescența. Poate nu în fiecare zi. La câte farfurii au rămas întregi, bănuiesc că era scos la utilizare numai la mese festive. Când veneau prieteni buni la masă, de sărbători…
Eu am mâncat din el de ziua mea, când împlineam doi ani. De fapt, eu n-am mâncat, am umblat pe sub masă, inspectând suprafața sticloasă  a ciorapilor de mătase care stăteau picior peste picior, în pantofi cu toc foarte înalt. Primisem cadou un urs cafeniu, cu fundă galbenă la gât și plânsesem intens fiindcă era mai înalt decât mine. M-am retras sub masă, să mai văd și eu lumea minunat de întunecată unde nu trăiau decât picioare. Și genunchi. Da, genunchi albi, ca niște ochi de melc îmbrăcați în ciorapi de matase. Și asta e prima mea amintire din copilărie.
Anul trecut, de Paște, tot din farfuriile astea am mâncat și castronul de supă a fost folosit, mama n-a mai venit cu oala de ciorbă de miel pe masă…

Un domn, expert în vechituri, îmi spune că pute lumea de porțelanuri nemțești. Nimeni n-are nevoie de ele. Îmi oferă, ca să nu mă supere, optzeci de lei.
L-am dat afară din casă.

Ați fi procedat altfel?

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

54 de răspunsuri la Vechituri

  1. klaus zice:

    Nu știu, io n-aș vinde așa ceva. Parcă mă tem să spun niciodată.

    • N-aș putea să le văd la mine în casă. Am un comportament paradoxal față de amintiri. Îmi fac rău. Lachi a murit de 10 ani și eu nici până azi n-am îndrăznit să mă uit la filmulețele sau pozele cu el. Aș plânge instantaneu.

  2. Mi Argo zice:

    io-s cea mai mare vechitura din casa mea si nu mai am pret, ca „pute lumea” de generatii noi

    • E, ai exprimat exact situația. Pute lumea de vase din argilă friptă glănțuite cu o coloare uni dar veselă, opt lei bucata, zece bucăți 80 de lei. Adică exact cât primeam eu pe 24 de piese pictate manual, făcute din lutul ăla mai fin, numit porțelan. Firește, porțelanul e de prost gust. Lumea s-a cultivat, preferă minimalismul, lucrurile simple

  3. domnuio zice:

    Bine ai făcut că l-ai dat afară ! Măgaru’ a venit fără zerourile la el
    PS: merita și-o îmbrâncitură sau o bleandă 🙂

  4. Lotus zice:

    Habar n-am vare e prețul obiectiv al unui astfel de vas, dar în nici un caz nu include valoarea lui emoțională. 😛

    • Nu intenționez să le vând pentru valoarea emoțională, ci pentru valoarea istorică și calitate. Au 100 de ani și arată ca în vitrina magazinului fabricii lui Carl Tielsh.
      Am explicat mai sus de ce nu le păstrez.

      • Lotus zice:

        Da, dar în articol nu ai vorbit aproape deloc de valoarea lor istorică (pe care n-o cunosc), ci de valoarea lor subiectivă, emoțională, pentru tine. De aici comentariul meu. 🙂

  5. sorin zice:

    imi pare rau pentru generatia asta crescuta sa manance repede, in masina, din caserole de plastic… o lume populata de oameni goi de amintirile pe care chiar si cel mai banal obiect manufacturat cu iubirea fauritorului poate fi impodobit cu franturi din reveriile utilizatorului…

  6. clujanu zice:

    poate vă puteți face o ideie privind pe OLX

    de văndut nu le-aș vinde. am și eu niște moșteniri de acestea si nu-mi trezesc decăt plăcere folosirea lor.

  7. Vero zice:

    Acuma, na, omul n-are nicio vină dacă aşa ceva nu se mai cumpără. Asta e lumea în care trăim. ŞI există chestia aia cu cererea şi oferta, care fixează preţuri.
    Dar nici eu nu le-aş fi vândut pentru 80 de lei.

    • Vero, toți anticarii încep cu „nimeni nu mai cumpără așa ceva”. Păi, dacă știi că n-o să ai client, de ce, totuși, oferi un preț pentru obiectul respectiv? Nu e mai puțin adevărat că între prețul cerut de proprietar și cel oferit de eventualul cumpărător e o mare diferență.

  8. krantz zice:

    Eu cred că în cazul unor astfel de obiecte, dacă nu-ți vine să suspini pe parte sentimentală și te bate gîndul să ți le îndeși în propria existență, valoarea lor este exact cît ai fi tu dispusă să dai pe ele dacă ai fi de partea cealaltă a portofelului.
    Și maică-mea e plină de astfel de porțelanuri (mă rog, poate nu atît de nemțești siglate) de care nu s-a atins în 30 de ani decît atunci cînd a schimbat mobila de bucătărie și le-a pus dintr-un dulap în altul. Și deși o încurcă, de nu mai are loc să și le pună pe cele folosite zi cu zi, mult mai practice și în ton cu lumea de azi, de cîte ori am încercat să o scap de ele mi-a tăiat-o de fiecare dată: ”Și ce-ai vrea, să le arunc pe stradă?”
    Și mă gîndesc că la momentul ”ăla” chiar acolo le voi lăsa. Că sigur ăia de n-au nici după ce bea apă le vor prețui la adevărata valoare. Și s-or simți și ei ”boieri” în fața unui castron plin cu zeamă de cartofi.
    Și dacă tot ne-ai cerut un sfat, dacă aș fi în locul tău le-aș duce la o mănăstire mai sărăcăcioasă. Că nici n-ai să te-mbogățești și nici n-ai să sărăcești de pe urma lor. Da poate te-or pomeni unii/unele la un ghiveci călugăresc servit așa, ca la 1900 a la Carl Tielsch.

  9. N-aș fi putut să-l vând, mă atașez foarte tare de obiectele care-mi amintesc de ceva anume…dar te înțeleg 🙂

  10. papagigli zice:

    Eu zic sa le scri alora de la Carl Tielsch, daca mai sunt in viata, si sa le bagi si ceva foto. Poate au un colt amenajat cu istoria fabricii si un asa ceva e posibil sa-i intereseze, ca diplay, mai ales daca serviciul se prezinta, dupa cum spui, in conditii de exponat. Oricum iti vor oferi mult mai mult decit cei 20 de euro ai expertului. 😉

  11. zazania zice:

    Buna idee, renata ! Daca nu vrei sa le pastrezi, de ce nu te adresezi unei case de licitatii ?

    • Mă adresez. Fă tu contactele preliminare, spune-mi cât costă expertiza… Parcă ai fi Lelia: îmi dă un www punct antic room și s-a scos, în calitate de prieten.

      • klaus zice:

        Nu știu ce anume ar trebui să facă mai mult un prieten.
        Da’ dacă tot ai băgat-o pe Lelia la interval, întreab-o cât mai rezistă la puroiul ăla de ziar. Nu are alte soluții? Așteaptă pensia?

  12. zazania zice:

    Daca mi-ar merge mai bine, ti le-as cumpara eu. Fie si doar sa le privesc de doua ori pe an, de Pasti si de Craciun, cand sterg de praf bibelourile si portelanurile (de Dorohoi, nb). Dar nu-mi permit . Nu voiam sa ma „scot” ci sa-mi dau si eu cu parerea, habar n-aveam de expertize si alte alea. Credeam ca mergi pur si simplu cu ele in sacosa :))

  13. Bine v-am găsit și scuze că intru așa nepoftit!
    O valoare de piață găsiți aici:
    https://www.etsy.com/market/carl_tielsch
    http://www.ebay.com/bhp/altwasser
    Despre istoricul fabricii găsiți ceva date aici:
    https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://www.porcelainmarksandmore.com/related/silesia/altwasser-01/&prev=search
    Dacă e fabricat in perioada specificată ar trebui sa aibă un marcaj de acest tip:

  14. Cârcotaşu zice:

    Nu ţin la obiecte legate de amintiri. Pe urmă valorile de azi n-au nimic aface cu cele ce-au fost. Am vândut un apartament pus la punct, cu tot ce era în el. Am luat de-acolo numai tacâmurile şi cioburile. Amintirile le am în cap şi încep să văd că şi acolo fie se modifică, fie se pierd.
    Pe programul TV „History” poţi urmări o colecţie de seriale: „Aşii amanetului”, „Pe urmele antichităţilor”, „Restaurări”, „Maşini de colecţie” (sau aşa ceva), în orice caz o lume bazată exclusiv pe cumpărat cât mai ieftin pentru a vinde în profit, pe care nu o pot invidia. Ce contează e ziua de azi. Poate pe cel cu 80 de lei nu trebuie să-l blamezi aşa, el din asta trăieşte.

    • sorin zice:

      emisiunea aia spune multe despre spiritul american si fluiditatea pietei. la noi dna-ul I-ar aresta pe cei care vand sau cumpara sub pretul considerat corect de vreo autoritate … 🙂

    • Cârco, de obicei tipii care trăiesc din vechiturile astea interacționează cu babe mai în vârstă decât mine, disperate de foame.

      • Cârcotaşu zice:

        PS – tabloul era mic, nu autorul…
        Eu, la vremea respectivă numai babă nu eram. Eu zic să mai încerci. Aici funcţionează principiul pieţii de fructe şi legume, nu te repezi să cumperi de la prima tarabă…

  15. Cârcotaşu zice:

    Eeei, depinde peste cine ai dat. Acu’ f’o 20 ani am avut şi eu un tablou, nu de o celebritate, nici nu mai ţin minte autorul, mic, dar înrămat de expoziţie. Am chemat expertul, a venit chiar Zambaccian, bineînţeles nu Krikor Z. ci nepotul său, Marcel. A fost loc de tocmeală, până la urmă am obţinut cât am cerut, nu mai ţin minte cât, parcă cifră cu ghinion, 13.000 lei. Iniţial mi-a oferit 7.000. I-a plăcut, l-a vrut, l-a luat. Mi s-a părut destul de corect, la vremea aceea. 🙂

  16. Eu zic ca ” amintirile * se pastreaza in cufarul mancat de carii ,parfumet cu Patchouli, unde se mai rostogoleste(inca) siragul diafan de perle, o palarie cu voaleta , putin ciupita de molii si manusii pana la cot , desperecheate si ele. .
    In coltul mintii a ramas vivid acel april ’77 cu rostogolirea *Rosenthal ului*din dulapul vitrina care mirosea a trandafiri prafuiti cand il deschideai .
    Da, acela cu muuuulte *piese initule*,in ochi de copil care, ma fascina de sarbatori si cu care ma *jucam interzis* cand eram singura acasa .
    Din ce a ramas desastrului, cateva piese , au fost impartite frateste si soreste , au calatorit peste ocean , stau la loc de cinste .
    Imi beau ceaiul, zilnic, dintr-o ceascuta usoara ca un fulg si aburul se ridica in semn de intrebare, ce nu poate fi replicat de nimic modern . Amintirile stau cu mine, rasfoiesc indiscreta un snop de scrisori ingalbenite care( inca) emana o adiere de pipa si musk . Am voie sa ma joc d’adevarat cu Rosenthal ul ramas .
    Nu stiu daca cineva o sa-l mai doreasca frateste,azi….

    https://windwhisperer.wordpress.com/2009/10/20/indiscretie/

    • Drugwash zice:

      O mică corecţie, cu scuzele de rigoare: nu a fost aprilie ci 4 martie ’77. ^^’

      • Da, correct .thx.np
        Multe s-au intamplat in primaverile vietii -incep sa se confunde . Intr-un April a fost bombardat Bucharest , imi povestea tata . Cted ca de aici a venit greseala ..

      • Drugwash zice:

        Da, istoria e copleşitoare; poate de aceea nu ne-o prea reamintim – şi poate de aceea riscăm s-o repetăm…

        Ciudat, la noi în casă nu-mi amintesc să se fi vorbit despre evenimentele din WWII. Dar am văzut cîndva pe YT filmuleţe cu bombardamentele rafinăriilor din oraşul meu; cum să nu-l îndrăgeşti pe „fratele mai mare” de peste baltă? Mai ales că propria-mi casă şade parţial pe-o groapă de obuz rătăcit, motiv pentru care s-a lăsat pămîntul atunci în ’77 şi-a crăpat un perete-n două, de-a trebuit reconstruită casa…

        Ah şi corectura e menită pentru eventualii cititori mai tineri – să nu-i dezorientăm (sau dezinformăm) mai mult decît o fac deja cei plătiţi pentru asta. 😉

    • Eu mai am și amintiri ale căror obiecte au dispărut fizic, în mod misterios. Dar, grație amintirilor, mă simt ca și cum le-aș avea.
      Ce-ar fi să încerci să vinzi doar amintirea obiectelor?

      • klaus zice:

        E cam si cum te-ai vinde pe tine.
        Mai sus n-am înțeles de ce ar fi jignită Lelia. Par agresive întrebările?

      • Nu „agresive” e cuvântul potrivit. Nepotrivite, mai bine zis. Lelia are o capacitate infinită de-a ignora contextul, dacă nu-i convine.

      • Acelea raman in sertarasul inimii din cufarul sufletului .
        Nu se pot vinde caci Sunt …nepretuite. 😉 Un Rosenthal or CT se sparge la neatentie or cutremur or ceva .
        Things we’d replaced today w / the modern technology.

  17. Pingback: Apropo… | VERONICISME

  18. Marian zice:

    Esti totusi o norocoasa ca mai ai …. macar acel castron de la bunica dumitale . Cand a adus-o bunicul in Bucuresti { in Ferentari frate 😀 } pe nevasta-sa ….taman din Sicilia , in anul 1920 , aia …ce-avea pe ea , avea si-n traista . Singura ” mostenire ” d e pe urma ei , a fost si ramane faptul ca , italiana { fireste aia ce se vorbeste chiar si azi in SIcilia } a fost a doua limba materna pe care am invatat-o din copilarie iar asta …. nu mi-a tinut de foame nici atunci , dar nici macar azi . Castronul ala de supa , decat sa-l dai cu 80 de lei { ” chiar daca s-a ospatat din el juma’ din Bellu ” , vorba Rodicai Ojog – Brasoveanu } mai bine-l pastrezi ca amintire , si-l lasi si matale prin testament cuiva apropiat sufletului dumitale . O amintire frumoasa despre , ” trecute vremi de doamne si domnite ” .

  19. Mi Argo zice:

    iacata-ma-s! cu voia dumneavostra, ultima persoana pe lista apropiatelor… 🙂

  20. g g zice:

    oferă-l.
    la fel tot ce vrei să rămână ca trecere și amintire valoroasă.
    maică-mea are și acum lada de zestre a bunicii (din perioada interbelică); nu s-a îndurat să „scape” de ea, dar nici să o valorifice altfel nu vrea. este icoana ei, nu ne băgăm.
    cel mai sigur eu o voi dona, dacă se va putea. cu tot cu ceea ce conține (oarece costume populare autentice, covoare țesute de bunică-mea la război.. și ce-o mai fi pe-acolo).
    de la cealaltă bunică am moștenit și eu, printre altele, serviciul de cafea de la logodna ei (!) care este exact cum superb ai spus „porțelan atât de subțire, încât, când îl duci la gură, lumina zilei trece prin el ca printr-o perdea de borangic”, ornat cu o foiță subțire și delicată de aur.
    dincolo de valoarea sentimentală a fiecărui lucru de care s-au bucurat ai noștri, noi pe lângă și de la ei, cred că cel mai fain ar fi ca, tocmai de dragul lor și în memoria lor, să le dăruim mai departe celor care le-ar prețui chiar și numai pentru gestul nostru de a le oferi.
    în cazul lor, orice idee de mercantilism știrbește ceva..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s