Cu coșul la casă

Unii ghicesc în palmă. Alții în zaț de cafea. Criminaliștii citesc în gunoiul ucisului. Afli o grămadă de chestii despre un om dacă analizezi ce aruncă.
Eu mi-am făcut un obicei din a citi oamenii care stau la coadă în supermarket, după conținutul coșului.
O bere la pet de doi litri, o caserolă de chiftele gata prăjite și cel mai ieftin muștar. Și pâinea de nouăzeci de bani. Nici nu trebuie să mă uit în sus ca să știu că e vorba despre un bărbat singur, cu venituri modeste, care mănâncă direct din cutia de plastic, rupe din pâinea încă proaspătă, înmoaie chifteaua rece în borcanul de muștar chimical, pe care o să-l uite deschis,și mâine dimineață va fi la fel de bun, fiindcă e 50% aditivi, un muștar special conceput pentru cei care uită să-i pună capacul. Presupun că-și toarnă berea în pahar. E prea comod să care până în dreptul gurii obuzul de doi litri. Toate astea cu ochii în televizor.
– Șase ob’zeci, zice casiera. O fată nouă, urâtă ca un porc mistreț, nu în sensul urâțeniei intrinsece, ci în sensul cum-te-face-prostia-să-pari-urâtă-cu-spume-deși-nu-ești.
Bărbatul zice:
– Poftim?
– Șase lei și ob’zeci de bani, în roni.
– Cred că ați făcut o greșeală…
Femeia vizionează imaginea bonului nevalidat pe monitorul casei de marcat și zice:
– A luat decât chiftelele.
– Poftim?
– A luat decât chiftele și pâinea, fără muștar, fără bere. Stați așa!…
Freacă pe cititorul de cod petul și borcanul și bodogăne:
– Decât p-alea le-a luat…
Și omul zice:
– Adică numai pe-alea le-a luat.
Casiera cea nouă freacă mai departe, până se dovedește că e bun de plată vreo doișpe lei.
Tipul scoate trei bancnote hipermotolite și îndeasă cumpărăturile într-o sacoșă de fâș, de pe vremea lui Ceaușescu. Pleacă. Din spate, cu gluga aia gen Karla’s, pare un tip de care e bine să te ferești.
Sau nu?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, d'ale Prăvăliei, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Cu coșul la casă

  1. Drugwash zice:

    Desigur: aparenţele înşală. Se întîmplă extrem de des, uneori din cauza corectitudinii politice, alteori din alte cauze.
    Am păţit-o şi eu, dar cumva invers, cu cîte un individ care părea inteligent şi cult şi care, după ce-a deschis gura, s-a dovedit a fi un mitocan cu un ego cît casa popo(r)ului.

  2. zazania zice:

    Iarta-ma, Principessa! Ai incercat vreodata sa cobori din turnul tau de fildes si sa-i adresezi un salut si un zambet larg si „proastei de la casa”? Ia fa o incercare pe barba mea si s-ar putea sa descoperi ca nu-i chiar atat de urata pe cat ti s-a parut si chiar nici chiar proasta. E doar o amarata platita cu minimum pe economie care incearca sa subziste muncind, nu facand trotuarul. Stii ca, mai nou, prostituatelor nu li se mai cere sa arate ca un model pentru o felatie de 5 lei?

    • Greșești, Zuzu, am și uitat cum arată un turn de fildeș. Eu nu-mi corectez propria colegă de breaslă când vorbește cu ”am decât”, ”flebețe”, ”propii”, de ce m-aș lega de-o casieră necunoscută? Și totuși: e acră, proastă și obraznică. Am remarcat-o pentru aceste trei calități, pe care colegele ei mai vechi și mai cu experiență nu le posedă. Alea zâmbesc, avem glume împreună, sunt conștiente că omul cu coșul le produce salariul. Îmi pare rău, dar și eu lucrez în comerț și nu-i arăt clientului că nu sunt mulțumită de salariu, că mă doare sciaticul, că n-am avut apă caldă toată dimineața.
      Casierele de la megaimaș n-au minimum pe economie.
      Pe vremea bunică-mii, când era Babiclontz vie și miștocară încă, acum 8 ani, era 15 lei o felație, pe Văcărești. Poate că medicamentele s-au ieftinit de 3 ori, dar sexul oral nu.

  3. Mi Argo zice:

    zaza, iti dau dreptate cu cenusareasa. dar cum adica „felatie de 5 lei”? de unde stii tu chestiiile astea de tip „mai nou”?

  4. zazania zice:

    Din convorbirile tiristilor , cand pune Imparatul statia pentru radar. Ai fi uluit de cate poti auzi .

    • Tiriștii nu discută prețuri prin stație – i-am ascultat și eu. Se pun în gardă unii pe alții unde stă mcv-ul poliției la pândă și în ce parcări sunt travestiți, să-i ocolească. E uluitor ce groază au de travestiți. Și mai uluitor, pentru mine, e câți travestiți există pe șoselele patriei.

  5. Mi Argo zice:

    aveam un camarad de pluton, foarte bun baiat, intrase la automatica. tot asa vorbea, cu „am decât asta”. nici nu incercam sa-l corectez, mi-era clar ca expresia facea parte dintr-o zestre dialectala.
    la urma urmei mi se pare logica constructia. „nu am decât asta” e la fel si in franceza, deci nu putem spune ca gresim noi. invers, sunt si contructii lingvistice absurde dar pe care-i musai sa le folosim.

    • Mi Argo, dincolo de legile gramaticii autohtone, mai funcționează și acordul fin. ”Am decât”, în limba română, zgârie la timpan. Așa cum zgârie, în traducerile proaste din engleză, adăugarea inutilă a pronumelui înainte de verb: el o privi uimit”, în loc de ”o privi uimit”.

      • Lotus zice:

        Adică în traducerile filmelor luate de pe net. 😀

      • Nu neapărat! Și în traduceri făcute de traducători plătiți de edituri care se intitulează așa, dar sunt mici afaceri de familie. Adică o duduie căreia i s-a năzărit că e scriitoare îl roagă pe soțu’ să-și facă o editură ca să se publice și ea. Apoi încă patru prietene de-ale ei au aceeași năzăreală. Pe urmă, ca orice editură serioasă, se apleacă și asupra literaturii universale.

      • Lotus zice:

        Eu am văzut la traducerile filmelor, unde e chiar foarte stringentă chestia asta. Cu traduceri oficiale nu prea am avut tangență.

      • Eu am avut norocul să văd cum se schimbă la față un text în funcție de traducător și editor, în bine sau în rău.
        Și mama avea plăcerea asta, să citească o carte în franceză sau germană în original, în paralel cu traducerea ei în română. Și se ambala cumplit. Lungi conferințe telefonice cu exemple. După 20 de minute începea să mă enerveze cu atâta semantică. Azi aș da orice să mă enerveze, la telefon, cu spinoasa problemă a traducerilor proaste.

  6. Mi Argo zice:

    nu e aceeasi categorie semantica.
    pe mine ma zgarie altele. de pilda omni-amploaiatul „sa aveti o zi buna”. de ce nu formidabila? iar francezii au o expresie pe care o invata toti elevii in primele ore: „qu’est-ce que c’est que ça”, care in traducerea fidela inseamna „ce este asta ce asta este asta?”
    si asta pentru ca suntem intr-o lume ilogica 🙂

    • klaus zice:

      Al doilea „que” nu-l folosesc, cel puțin eu nu l-am auzit niciodată :).

      • Mi Argo zice:

        haha, ce auzi de fapt este „keskseksa”
        dar daca vrei sa scrii corect asta, atunci e ca mai sus, garantez io 😉
        româna e o limba fonetica, se scrie cum se aude. franceza nu-i.
        de-aia si foarte multi francezi ortografiaza prost, stiu io sigur 😉

      • Și io cred că e ca klaus. que-ul ăla e în plus. Dacă nu cumva e o formă argotică, sugerând ceva gen ce dracului e asta?

    • Să aveți o zi bună a intrat și în vocabularul babelor care vând morcovi în piață. Dar ele n-au preluat-o de la inglezi, ci de la corporatistele care, o dată pe săptămână, își fac o salată de crudități personal, n-o cumpără de la magazin.

    • Mi Argo zice:

      draga, mi-a disparut raspunsul desi l-am citit editat. l-o fi suprimat demonul argotic 🙂 ziceam doar ca ce se aude este „keskseksa” dar se scrie corect exact ca mai sus. puteti cauta pe google ca e asa cum zic eu, sau va puteti baza doar pe experienta mea cu limba asta de vreo 24 de ani.
      cat despre „sa aveti o zi buna”, s-a transmis din om în om ca un „must”.
      la fel si expresia „va multumesc pentru aceasta oportunitate” care insa n-a tranzitat pana
      la nivelul pietii 😉

      • Mda. L-am găsit la gunoi. Pe răspunsul cu „keskeseksa”. Nici măcar la spam, la gunoi! Deși îl citisem și eu editat. S-a remediat.
        Înapoi la discuția despre clișee verbale: n-am auzit-o p-aia cu oportunitatea. Dar eu nu mă învârt în cercuri selecte. Ca să răspunzi cu mulțumiri pt. oportunitate e musai să-ți fi oferit cineva o oportunitate. Altceva mă enervează pe mine: cerutul scuzelor în loc de bună ziua, ca formulă de a începe o conversație. „Scuzați-mă că vă deranjez. Aveți paracetamol?” Mă simt luată la mișto. Adică ce dracu făceam eu în timpul serviciului, ilegal, ca să-mi zici că mă deranjezi? Nu știu dacă e tot un împrumut din franceză, din engleză sau e o generalizare a atitudinii de milog vinovat pe care o ia orice om când ajunge în fața funcționarului de la un ghișeu de Stat. Mă mai zgârie, dacă tot ai adus vorba de oportunitate, „trebuie să te focusezi pe” și „e o provocare pentru mine”. Focusatul e un barbarism, clar. Încet-încet, limba de lemn a fost înlocuită cu asta de silicon.

        Vocativul despre care vorbeai mi se pare OPORTUN 🙂 🙂 🙂 în conversațiile astea scrise. De ce să pui coada de maimuță în fața numelui și să nu i te adresezi direct cu numele?
        p.s.: Știu că vocativul corect e „fato”, numai că cei/cele care se adresează cu el n-au auzit de vocativ.

      • Mi Argo zice:

        globalizant! expresiile de care zici sunt traduse din engleza, „we focus on” si „this is a challenge”. daca in secolul xix mai era franceza limba universala, dupa primul razboi al umanitatii demente i-a luat locul, incetul cu incetul, engleza. cu alte cuvinte, tot ce apare
        nou in limba româna, sa zicem de la revolutia securista incoace, este numai si numai traducere din engleza. ma intorc la „scuzati-ma ca va deranjez” evocat de tine: pariez ca e vorba de persoane de peste 50 de ani. m? daca am dreptate, o sa-ti avansez teza mea despre asta 😉

      • Da, peste 50 de ani. Teza ta e legată de birocrația comunistă? Stăpânul de la ghișeu vs. sclavul petent?
        Abia aștept! 🙂

  7. zazania zice:

    Oi fi avand si tu dreptate: n-or fi fost tirisi ca aia nu spun decat „Drumuri bune” si „Doamne ajuta”, ori fi fost camionagii!

    • Tiriștii zic, în primul rând, ”colegule!” Așa se adresează oricărui șofer necunoscut în eter. Mi se pare mișto. Am sporovăit și eu de câteva ori cu ei, ca să mă distrez. E foarte utilă o stație de-aia, cu antenă. Dacă te afli în curul unui șir de tiruri pe serpentine, zici ”Colegu, vrancea-23-devebe, mă lași să te depășesc?” Și te lasă.
      Drumuri bune și Doamne-ajută, da… Vezi? Pluralul ăsta, drumuri bune, care se referă la miile lor de km, pe mine mă face să văd o excursie de 850 ca pe o aruncătură de băț.

  8. Mi Argo zice:

    de ce ziceam de „sa aveti o zi buna”. pentru ca: 1. a intrat in vocalizele uzuale exact prin traducerea din engleza a lui „have a good day” si exact dupa anii 1990 odata cu multimea de filme englezesti traduse automat (aidoma cu expresia amintita de renata „he looked to the stripper” = „el se uita la ea”). sa vedem cine poate insa repertoria toate expresiile noi (sau ticurile verbale) intrate cam in acelasi fel in limba româna… si pentru ca: 2. toata lumea s-a obisnuit cu ea, ba a devenit de uz indispensabil, asa incat pe nimeni nu mai „zgarie” la ureche. doar pe mine, carele am auzul calat pe „fin, foarte fin, nu-i bine asa?”

  9. zazania zice:

    Renato, ce zici fato de astia care se luara de transplant ?

  10. Mi Argo zice:

    zaza, bun venit in ONG-ul „salvam vocativul”!
    io zic sa-i schimbam numele in „club” pentru ca ONG are acum o conotatie obscura, eventual mafiota. ce zici? Renato, vino si tu, scrie si tu: „fato, curenteaza-ma…etc”

  11. papagigli zice:

    Eu stiu ca „decit” se foloseste dupa o negatie. Folosit asa cum a facut-o casiera, suna a camin cultural. Dar ce ma calca pe timpane si retine, e folosirea conjunctiei copulative „si” in mod abuziv. Lasind la o parte menirea ei de drept, respectiva conjunctie e folosita si la evitarea cacofoniilor, ceea ce e in regula, daca nu poti evita altfel kk-tul. Dar de la cacofonii, vad ca s-a extins, devenind o moda folosirea ei de-a-n pulea si fara un motiv evident. Ca o foloseste Salam sau Minune e oarecum explicabil, dar durerea e ca nu sunt singurii. Ex: ca si vestimentatie, ca si exemplu …etc
    Si mai e ceva foarte popular, cam ca „deci”-ul de acum citiva ani. Acel „da?” care doreste sa dea un sens interogativ propozitiei careia-i succede. EX: Sa ai grija de tine. Da? Asta e tot un imprumut din engleza unde „OK?”-ul de final e foarte comun, numai ca pe mine, poate numai pe mine, varianta romaneasca ma scoate din minti, desi n-o spun pe moment. 😆

    • DoarF zice:

      >Da? Asta e tot un imprumut din engleza unde „OK?”-ul de final e foarte comun, numai ca pe mine, poate numai pe mine, varianta romaneasca ma scoate din minti, desi n-o spun pe moment.
      Poate linkul asta aduce putina lumina: http://www.radugeorgescu.com/2011/12/06/john-please-acknowledge/

      • papagigli zice:

        Am citit postul propus, dar n-am dat de lumina promisa. Parol!
        Poate in loc de link imi spui ceea ce doreai sa inteleg. What about that? 😉

      • klaus zice:

        Doar F vroia să sublinieze că dincolo de imaginea unui tic verbal, ok-ul așteaptă o confirmare că s-a înțeles mesajul care-l precede. Ca tic ar putea fi supărător dar ca funcție ba :).

      • DoarF zice:

        Exact, klaus, functia lui este obligatorie daca dorim o comunicare eficienta.

      • papagigli zice:

        Guys, chiar credeti ca la nastere m-au tras cu forcepsul de cap? 😆 Evident ca o intrebare e pusa pentru a primi un raspuns. Problema pe care o ridic e ca intrebarea a ajuns sa se puna de fita, fara a pretinde un raspuns.
        In ce priveste comunicarea, e ceva mai complicat decit acel Da? sau OK?
        Din training-urile la care am fost fortat sa particip, rezulta urmatoarele: a comunica nu e ceea ce spui, ci ceea ce interlocutorul a inteles. De aceea pentru a fi convins ca interlocutorul a inteles ce i-ai transmis, il rogi sa repete. Iar daca tu esti interlocutorul, recurgi la: deci daca am inteles corect, ai spus …..bla, bla, bla
        In concluzie, ne-am lamurit. Ma refer la ticul verbal, spus fara a astepta vreun raspuns.

      • DoarF zice:

        >a comunica nu e ceea ce spui, ci ceea ce interlocutorul a inteles.
        Pai tocmai aici a fost problema. Mai exact, acel „unde „OK?”-ul de final e foarte comun”. De acolo si lumina pe care ar fi trebuit sa o aduca acel articol…and so on. Dar avand in vedere ca nu ai fost tras cu forcepsul de cap la nastere, te-ai prins repede ce nu a functionat in comunicare si ai pus punctul pe i. Chapeau

      • papagigli zice:

        F,
        un OK sau un Da nu inseamna ca au inteles. Si mie mi se intimpla sa raspund cu da sau ba fara sa fiu atent la intrebare. De cele mai multe ori nimeresc raspunsul dorit 😆
        Referitor la lumina respectiva, „da”-ul e caracteristic raspunsurilor, nu intrebarilor. Folosit ca intrebare si in mod repetat, supara. Cel putin pe mine.;)

    • Varianta mai nasoală a lui „da?” la finalul enunțului e „Stii ce zic?”
      Românii au reușit să împăneze traducerea okeiului cu sensuri noi. „Da?”, transformat în ticul verbal „Știi ce zic?” presupune că interlocutorul e greu de cap.
      Americanii au o grămadă de clișee verbale enervante. Sper ca noua limbă română vorbită să nu le ia chiar pe toate la tradus. Sper să n-aud ”Ia-o ușor!” pe toate drumurile. Să n-aud ”Stai cu mine!” la căpătâiul unui muribund.
      Lotus zicea că mizeriile astea vin din subtitrările făcute la metru pe filme americane. Dacă are dreptate, înseamnă că românii nu mai citesc decât alea două rânduri albe din josul ecranului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s