Coada cozii

Azi am stat într-o coadă interminabilă și nemișcabilă de auto, ca să traversez fosta Calea Călărașilor. Nu știu cum îi zice străzii pe care mă așternusem la așteptat, dar e una mică, plină de imobile interbelice care n-au observat că timpul se duce, cu semafor special, care ține verdele cât să treacă două mașini.
Pe dreapta mea era o casă de-aia cu ghivece de magnolii suspect de frumoase în geam și pe stânga…
Pe stânga era coada de fani-moaște, care se întindea pe vreo doi kilometri, măcar pe trei rânduri, delimitată de gărdulețe de fier plus jandarmi.
Înaintam cu juma de metru pe minut, așa că am reușit să analizez electoratul fan-moaște la sânge.
O doamnă de vreo șaizeci de ani citea o carte de rugăciuni. De-aia mică, tipărită în pripă, 48 de pagini, cât un sfert de caiet școlăresc. La un moment dat, și-a ridicat privirea spre nicăieri. Avea ochi albaștri, ca morile de vânt de pe cănuța mea de cafea, olandeză.
Alți trei așteptători la pupat schingiuiau netul pe telefoanele lor deștepte, cu arătătoarele ambelor mâini.
În rest, lume cenușie, care nu făcea nimic altceva decât să aștepte. Multe buchete de flori. De toamnă. Tufănele. Țin mult. Presupun că pupi moașta, depui buchetul. Undeva.

Am intrat în benzinărie  ca și cum aș fi condus o mașină de formula unu. Am alimentat. Fata de la casă m-a întrebat dacă nu vreau o prăjiturică. De regulă, nu vreau. Acum am vrut-o. Era o chestie cu trei straturi de pandișpan și două de ciocolată.
Dulce.
Bună.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, autoturisme și alte chestii personale, mai prost decât ai fost proiectat, mizeria umană, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Coada cozii

  1. zazania zice:

    Europa FM e postul de radio pe care-l prind la farmacie si vinerea la pranz au o emisiune incitanta cu CTP si Vlad Petreanu , un tip bun de gura care va face cariera in radio (asta ca o paranteza). Emisiunea se numeste „”Avocatul Diavolului”” si cei doi pledeaza fiecare , unul in apararea, altul in acuzarea Diavolului, subiectul ales. Vinerea asta emisiunea a avut drept subiect faptul ca un popa de la varf a fost chemat la DNA si mai multi popi de rand l-au escortat, facandu-i un scut uman. Orice prost , daca nu era rauvoitor precum CTP si-a dat seama ca escorta era ca sa-l protejeze pe Arhiepiscopul Tomisului de niste ziaristi agresivi, obraznici si fara simtul masurii.
    Ei, unde voiam sa ajung: CTP cred ca a folosit de zece ori expresia „a linge moastele”.
    Si da, ma simt agresata in mediul virtual de cei care se declara atei si care insulta, scuipa si calca pe cei care au ales sa creada in Dumnezeu.

    • Zuzu, încearcă să vezi lucrurile nu doar în alb și negru. Nu toți cei care disprețuiesc obiceiurile ridicole implementate de biserică doar spre a face bani și a ține oamenii terorizați de ideea păcatului sunt atei în sensul marxist-leninist.
      Răspunde-ți singură, nu mie, la câteva întrebări și dacă îți dă mereu cu NU, înseamnă că și tu cochetezi cu o formă de ateism.
      1. crezi tu că strămoșii noștri, primii, sunt Adam și Eva, aia făcută dintr-o coastă?
      2. crezi tu că e util să pupi o sticlă sub care se află osemintele unui muritor în jurul căruia s-a creat o legendă despre faptele lui bune?
      3. crezi că divinitatea, dacă o accepți la adevărata ei mărime suprauniversală, lasă baltă toate treburile ei cosmice și se concentrează fix asupra acestei planete, cu precădere asupra oamenilor?

      • Vero zice:

        Renata, eu mi-s, în genere, de acord cu tine, dar am următoarele obiecţiuni:
        1. Zice-se că Biblia e o scriere metaforică, deci povestea cu Adam şi Eva nu trebuie luată ad litteram.
        2. Credinţa sinceră, în indiferent ce (pastilă sau doctrină), poate avea efect placebo (într-o Evanghelie chiar scrie ceva de genul „credinţa ta te-a mântuit”). Unora pupatul moaştelor (care se poartă pe-aici din moşi strămoşi şi pe care nici propaganda comunistă & maxist-leninistă nu-l bălăcărea cu răutatea veninoasă practicată acum pe net) chiar le prieşte, fie şi numai ca hrană spirituală. De ce să ne batem joc de credinţa unor oameni care, până la urmă, nu fac niciun rău nimănui?
        3. DACĂ EXISTĂ, divinitatea e ceva mai presus de înţelegerea noastră, un soi de computer suprauniversal, care se poate concentra şi asupra treburilor sale cosmice, şi asupra fiecărei bacterii de pe fiecare planetă & asteroid.

        Eu una îi invidiez sincer pe credincioşi. Sunt nişte oameni care văd în faţa lor o potecă, fie ea şi iluzorie, spre deosebire de mine, care azi îmi spun ” e imposibil să existe aşa ceva”, iar mâine îmi zic „şi totuşi trebuie să existe ceva, totul nu poate fi doar rodul întâmplării – şi cine face să se întâmple întâmplările, cine a inventat hazardul etc şamd”.

      • Am avut senzația că deja ți-am răspuns! Dar a fost în gând.:)
        Nici nu-ți imaginezi cât de la fel gândesc și eu!
        Poteca iluzorie, râvnită.
        …„şi totuşi trebuie să existe ceva, totul nu poate fi doar rodul întâmplării – şi cine face să se întâmple întâmplările, cine a inventat hazardul etc şamd”.

        Când am sunat la 112, m-am rugat la SMURD, nu la El. Nu mi-am permis luxul să Îl invoc. Dispecera a zis 6 minute. M-am rugat să nu mă mintă. Ambulanța a ajuns în patru minute. Și dacă ar fi ajuns în 10 secunde, tot ar fi fost prea târziu.
        E complicat să-ți explic cât de duplicitar mă gândesc la Atotputernicul. Niciodată la ananghie. Mai degrabă în mijlocul unei păduri, unde perfecțiunea atinge perfecțiunea și atunci mă gândesc că doar natura, ea, așa, de capul ei și-al întâmplării, nu poate fi atât de perfectă. Există un Regizor, pe undeva…

      • Vero zice:

        Da, un Regizor.
        Sau, poate, un Scenarist şi un Regizor, sau chiar mai mulţi Regizori, de ce nu?

  2. Cârcotaşu zice:

    Na, că mă bag la asta:
    1. Dacă tot avem nişte strămoşi, asta fiind evident, de ce nu ar fi fix Adam şi Eva, că din ce-o fi fost ea făcută nu ştie nimeni, nici până azi!
    2.Da, s-aştepţi tu. Întrebarea e chiar puţin la limita buneicredinţe. Căutând o explicaţie acestui gest poţi găsi o întreagă scară a respectului pentru legenda pentru faptele lui bune, treapta de jos fiind unui gând bun, iar cea de sus pupatu’. Şi ăsta are nuanţe, pupat mimat, pătimaş, de nedezlipit.
    3. „Divinitatea”, dacă te gândeşti la Ea ca noţiune de dicţionar, sigur vei găsi ca fiind normală întrebarea, formularea ei. Sigur că oamenii nu pot concepe „Divinitatea” la dimensiune suprauniversală, nici nu realizează ce-ar presupune asta, dar cred în ea. E mai breaz un matematician care nici el nu poate concepe noţiunea de „∞”, dar o foloseşte zilnic şi nu oriunde, doar în formule şi demonstraţii matematice.Dacă nu mă-nşel, într-o scriere trecută ai folosit termenul „dreptcredincios”. M-am lăsat păgubaş, da’ a m avut ideea să te-ntreb de-o definiţie…

    • Cârco, există atâtea teorii despre Divinitate, că…
      Una dintre ele, foarte S.F., presupune că El ar fi Niște Extratereștri. Care sunt mega-ingineri în genetică. Că suntem un rezervor de gene. Un incubator. Un laborator.
      http://toni-victor-moldovan.blogspot.ro/2011/03/despre-blog.html
      Alta zice că am fost deportați pe planeta asta. Că ne-am adaptat vieții terestre, scăzând în înălțime, având mereu coloana vertebrală chinuită de atracția gravitațională.
      Eu, ca fan S.F., le prefer pe astea. Împotriva unui Dumnezeu antropomorf.
      E limpede că Adam și Eva sunt o metaforă! Dar există oameni care cred sincer că Dumnezeu a făcut Lumea într-o săptămână. Adică o livadă, un șarpe, un măr, un bărbat, o femeie din coastă.
      Singurele lucruri valabile pe care l-am găsit în cartea sfântă sunt că somatizarea unor suferințe psihice există (vindecarea orbului), că hipnoza în masă e posibilă (hrănirea cu doi pești și trei pâini) … O grămadă de lucruri îți dau de gândit, te fac să cauți și celălalt sens, dar de-aici și până la a sta la coadă să pupi o sticlă e cale lungă. Moaștele astea, în raclele lor, sunt la vedere, în biserici, 365 de zile pe an. Cine vrea să-și arate respectul, să omagieze un om care a fost etichetat sfânt fiindcă a făcut numai lucruri bune e liber să intre în biserica deținătoare de moștele lui în orice zi a anului.
      Matematicienii concep noțiunea de infinit, altfel n-ar lucra cu ea ca premisă.
      „Dreptcredinciosul” e unul care respectă ritualul religios până în cele mai mici detalii și înghite dogmele pe nemestecate. În altă ordine de idei, același dreptcredincios poate comite o crimă oribilă în numele credinței sale. Să-l primim cu flori în gară! (Nu în Gara mea!) 🙂
      Cârco, îmi pare rău că nu pot să văd poteca aia luminoasă, vorba lui Vero, către El.
      Eu zic acum că mama e cu tata, cu bunicii, cu câinele ei, cu părinții ei, cu câinele meu… Dar asta e doar o proiecție mincinoasă a lumii reale. Îmi face bine să cred că, undeva, în spațiul infinit, lumea noastră se recompune pe bază de afecțiune și ideal. Îmi face bine să mă mint, dar n-am certitudini.
      Tu știi bine că lucrez într-o zonă delicată, unde comerțul se îmbucă cu etica profesională. Mă străduiesc să nu fac rău – cu bună știință – de dragul banilor. Dar când apare un iluminat de-ăsta, care știe tot fiindcă e pe firul scurt cu Dumnezeu, îl las să piară pe limba lui. Fiindcă mai există mulți, mulți oameni care preferă să stea la coadă la doctor, nu la moaște.

      • Marian zice:

        Eu…eu sunt un fel de ateu insa , chiar nu cred ca ” Adam si Eva sunt o metafora ” oricat d e limpede ti-ar parea asta dumitale , stimata Renata . De-asemenea chestia cu ” hipnoza in masa ” la impartirea painii si peshtelui pai , dumneata sti bine ca asa ceva este imposibil , mai ales ca acolo erau inclusiv copii . Dumneata sti bine ca , poti hipnotiza doi , trei poate zece oameni insa…cateva zeci , cateva sute , asa ceva este de neconceput pentru stiinta moderna . Nu este rau sa ai credinta in ceva . Dumneata insati crezi ca mama dumitale ” este impreuna cu tata , cu bunicii , cu cainele ei cu parintii ei , cu cainele meu ” iar asta ….inseamna credinta , credinta in CEVA . N-o pierde , mai repede iti poti pierde viata dar aceasta credinta in ” ceva ‘ , aia sa n-o pierzi niciodata ! Acei oameni care cred sincer ca Dumnezeu a facut lumea intr-o saptamana { d e fapt , in sase zile } scapa din vedere faptul demonstrat stiintific ca , la Dumnezeu o zi poate insemna …chiar si-o mie de ani deci , nu-i vorba despre zile de douazeci si patru sau…douazeci si cinci d e ore asa cum bine sti . ” Mai exista multi oameni care prefera sa stea la coada la doctor si nu la moaste ” ai dreptate …. insa , daca mergi la moaste , vezi cam cum vei arata dupa ce doctorii din spitalele romanesti se vor ocupa de boala ta . Sa-ti reamintesc nenorocirea din urma cu un an , de la Club Colectiv ?

      • Mariane, crede-mă că am interpretat biblia în toate felurile posibile. De la alegorie fantastică la mesaj criptat. Am mai spus pe-aici, am citit-o cu Däniken și cu Toni Victor Moldovan. Undeva, din când în când, firul logic se rupe.
        Nu hipnoză în masă, ci sugestie în masă era corect. M-am „distrat” chiar și făcând o comparație între relatările acelei minuni, săturarea cu x pești și y pâini – cantitățile diferă de la evanghelist la evanghelist. Ceea ce înseamnă că Ioan era cel mai încrezător în puterile lui Iisus, fiindcă el a notat cel mai mic număr de pești și pâini.
        N-am stat să judec de ce incestul e firesc în Vechiul Testament și apoi e păcat de moarte. Obiectiv, e de înțeles. Un mascul și mai multe femele, chiar dacă sunt fiicele lui, trebuie să înmulțească lumea. Geneticienii ar sări ca arși: probabilitatea aberațiilor genetice e imensă, prima generație ar fi, foarte probabil, dominată de retarzi Mama a încercat să mă facă să citesc biblia ca pe-o carte de istorie și geografie. Profesorul de istoria muzicii din liceu bălmăjea despre chintesența și corolarul unei culturi și civilizații… Nu merge. La mine nu merge povestea, ce să fac? Aș putea să devin avocatul diavolului și să-și explic că, la o adică, din coasta unui om se poate obține o clonă. Osteocitele specializate sunt aduse iar în stare de celule embrionare nedifernțiate și scoți de-acolo ce Galatee vrei tu. Întrebarea e cum? Cu ce tehnologie? Putea Dumnezeu să inhibe toate ”traducerile” ARN-ADN-Proteine și să activeze alte lanțuri de transfer informațional, realizînd, după dorință, noi căi active metabolic? Dacă putea, s-a ratat ca Maestru al Geneticii. Dar dacă nu s-a ratat? Dacă exact asta a făcut și face de-o Veșnicie?
        Vezi? De-aia nu îndrăznesc să mă declar ateu. Fiindcă, la nivelul lui incomparabil cu al nostru, ar fi putut.
        Din toată complicațiunea asta mă declar un sceptic buimac.

      • Nu. Nu te duci la moaște să vezi cu arăți când ieși din spital. Te duci la moaște să vezi cum vei arăta la deshumare după min. 7 ani.
        Eu încă cred în doctori. E absurd să crezi că doctorul de spital vrea să te vadă la morga. Dar corpul omenesc viu are limite.
        A, în ce nu cred: în doctorii de familie. Ăia își aleg specializarea din coadă, când s-au terminat locurile. Și da, sunt convinsă că suficiența doctoriței de familie a adus-o pe mama în fața morții. Că n-a știut cât de periculoasă poate fi o aritmie.
        Eu am închis capitolul ăsta când am sunat-o, disperată, să-i spun că pacienta ei e la T.I. cu un AVC major. \mi-s zis c-o deranjez, că are oameni la ușă.

      • Marian zice:

        Iarta-ma dar…NICAIERI in Biblie nu scrie ca , Dumnezeu este de acord sau ca incurajeaza incestul ! Daniken insusi a spus in lucrarea sa ” Amintiri despre viitor ” c-a fost vorba la ” facere ” la Geneza , despre ECHIPE DE CREATORI , fiecare avand sarcini precise si-n plus…fiind deosebiti unii de ceilalti . Mai mult decat atat , si cercetatorii germani ai celui de-al III-lea Raich ce au facut studii amanuntite inclusiv studii biblice si Daniken insusi citeaza Biblia acolo unde scrie ca : ” nu este bine sa se amestece rasele intre ele ” iar la capitolul…incest , si in Biblie s e spune clar ca …abia dupa al treilea si-al patrulea neam este o scadere relativa a pericolului ca urmasii sa prezinte oarece….defectiuni genetice . Deniken a subliniat in mod special acest lucru in „Chariots of Fire ” facand referire directa la Adolf Hitler si relatiile sale cu una dintre nepoatele sale , relatie in urma careia a rezultat si un copil . Ai dreptate , Ioan era cel mai increzator in puterile lui Isus iar acest lucru este dovedit , scriptic vorbind . Toma era mai pragmatic , el CERCETA INAINTE de-a da vreun verdict , inainte de-a lua o hotarare iar asta insemna ca , se incadra strict in indemnul lui Isus care spunea nu stiu pe unde { culmea…. 😉 inaintea lui Vladimir Ilici Ulianov } : CERCETATI ! Nu-i nevoie sa interpretezi Biblia in toate feluirile posibile , este suficient sa-l citesti pe Leo Taxil care-i autorul de capatai al majoritatii ateilor si , asa cum ti-am mai spus , inclusiv eu sunt un fel de ateu .

      • Marian zice:

        Renata , ai dreptate atunci cand vorbesti despre ” suficienta ” de care-a dat dovada un medic d e familie . Eu insumi m-am prezentat la medicul meu de familie sa ma plng de-o umflatura la genunchi , aceasta m-a diagnosticat cu ” hematom postuncular ” , mi-a bagat un ac in umflatura , a scos vreo doua seringi pline cu lichid , mi-a spus ca…este bine , iar acum { dupa doua luni } , umflatura nu doar c-a reaparut dar este…si mai mare . De ce am ales-o pe aceasta doamna ca medic de familie { de fapt doar a mea } ? SImplu , pentru ca , atunci cand a fost treaba , doamna in cauza era medic la intreprinderea unde imi castigam painea dand cu sapa ca subinginer mecanic si…nu dadea bine in fatza muncitorilor , ca noi TESA sa nu dam un exemplu fiind alaturi de cea ce ” avea grije de sanatatea noastra la locul de munca ” . Acum…chiar nu ma mai intereseaza s-o mai schimb , sunt mult prea batran si-n plus ,sunt un fel de Oblomov modern adica , sunt plin d e lene ! SIncer sa fiu , nici macar la acele analize obligatorii ce se fac anual nu ma duc la dna. Doctor de familie , deoarece mi-este frica sa nu ma trezesc diagnosticat cu…cine stie ce , cu ceva ce n-am avut niciodata neam de neamul meu .

      • Aflu noutăți! Nu știam că doctorul de familie are voie să facă lucruri pe care le fac doar chirurgii. Dacă vrea să-ți ia o seringă de lichid cefalo-rahidian să nu te lași! 🙂
        Da, cunosc frica asta: nu-mi fac analize, ca să nu aflu ceva rău. Și eu procedez aproximativ la fel. Totuși, când păream suspectă de un viitor glaucom, m-am dus la teste. Le-am trecut cu brio. Eram așa de sigură că am, încât bieții mei ochi și-au scăzut, politicoși, tensiunea intraoculară și m-au lăsat în pace.
        Sindromul ăsta românesc, mă duc la doctor numai când mă doare, îmbogățește mafia cimitirelor de nu-ți închipui!

      • Marian zice:

        Inainte sa uit : ceea ce spui dumneata despre medicii de familie …am aflat mult prea tarziu 😡 😡 😡 !

      • Marian zice:

        Chiar daca voi accepta sa-mi ia lichid cefalorahidian ….nu-mi va recolta ea respectiva proba caci , in urma cu niste ani , mi-a citit RMN-ul si m-a diagnosticat ope loc cu…metastaze pulmonare si…cred ca atunci a si vazut ca am creierul gol adica …fara lichid XD XD XD XD . Si…sa nu te mire faptul ca facut o treaba de chirurg caci….chestia asta a ramas scrisa in fisha mea si fireste interventia domniei sala a fost DECONTATA d e catre Casa de Sigurari d e Sanatate . Ce crezi cumva ca celor de la CASS le pasa ca mie mi-a recidivat hematomul ? Alora nu le pasa nici macar d e amaratul ala de Card de Sanatate pentru care s-au batut atata si care …sti si dumneata povestea .

  3. ALM zice:

    Să nu vă supărați, singura chestie ca m-a atras este prăjiturica „cu trei straturi de pandișpan și două de ciocolată”. De ce? Fiindcă n-am voie!

    • Înțeleg că moaștele și coada la ele vă lasă rece. 🙂
      ALM, prăjiturica a fost delicioasă. De obicei ocolesc prăjiturelele, dar întâmplările din ultima vreme m-au adus la dimensiunile mele standard, așa că, o dată, de-un sfânt, de-o moaștă, deocamdată îmi permit.
      Există dulciuri pentru diabetici. Niște ciocolățele amărui sau cu lapte care au gust de ciocolată normală, că am în prăvălie și le-am gustat. Puteți încerca.

  4. sorin zice:

    placut magnoliile, ochii ca morile de vant, tufanelele, oamenii toti indreptandu-se cu effort catre un sens presupus correct. cat despre moaste „Amintirile omului dau formă propriului său Eden din interior.” – Jorge Luis Borges

  5. Marian zice:

    Nu , moastele le pupi , dai cu florile pe deasupra lor si apoi , le cari acasa sa-ti mearga bine …. macar pana-n primavara ! Si-un sfat : nu mai lua ciocolatzele de pe la benzinarii caci , te poti umple d e bube instantaneu la cat d e vechi sant . Asculta-ma pe mine caci sunt Stan Patzitu in materie d e cumparaturi …. gratis 😀 , de pe la benzinarii .

    • Io mă uit la termenul de valabilitate, să fie cu cu 6 luni depărtare de expirare, ca la medicamente.
      Prăjiturica n-a fost gratis! A fost un leu.
      Mai repede te umpli de TBC pupând racla sfântă! 🙂 🙂 🙂

      • Marian zice:

        RENATA , AICI CHIAR AI DREPTATE SI ASTA CU TBC-ul TREBUIE SPUS : IN CAZURILE CELE MAI FERICITE !!!!!!!!!!!!!!!!!!

      • Nu-mi vine nimic mai rău în minte, în caz de pupat geamuri de-astea.
        Mă gândesc și la împărtășanie. Acolo e mai nasol, că înghiți ce-ai băut din lingurița aia care a trecut prin sute de guri. Sunt părinți care-și împărtășesc copiii la vârsta la care încă nu merg singuri pe jos. Argumentul ortodocșilor practicanți e că vinul e sfințit, potirul e de argint, lingurița la fel, argintul e un antiseptic bun. Mă refer la cei știutori de carte. Alt argument e că … dar la restaurant nu mănânci cu tacâmuri mai mult sau mai puțin spălate? Aici le cam dau dreptate. Uneori tacâmurile abia dacă văd jetul de apă, de detergent nici n-au auzit. Totuși, la bodegile alea care fac economie la spălat vase nu-l vezi pe-ăla care a lins lingurița înaintea ta. Mai e și sistemul imunitar care lucrează în favoarea ta… Dar la coadă la împărtășit îl vezi pe ăla după care bei.
        Nu m-am gândit niciodată sertios la asta, dar să zicem că în fața ta e un homeless de pe care curge jegul, bubele etc… Ce dracu faci? Cedezi locul câtorva persoane aparent mai prietene cu igiena, ca să preia ele grosul bacteriilor de pe linguriță? 🙂

      • klaus zice:

        Atunci când ști, sti!

  6. Marian zice:

    Danke herr Klaus 😀 !

  7. Lady zice:

    Apropo de impartasanie, la mine in cartier este o biserica si vad foarte des parinti cu copii in carucior. Nu inteleg cum pot fi unii atat de iresponsabili? Eu de mult timp nu mai sarut icoanele, le ating cu mana ca la indieni si atat. Cand eram mica tineam post si mergeam des la biserica si m-am ales cu un frumos TBC si de atunci am zis ca Dumnezeu ma iubeste si asa fara sa pup moastele si icoanele. Pentru ca el, dupa cum mi-a spus mama, are o iubire nemarginita si iarta pe oricine.
    Referitor la credinta, unii o duc la extrem, de exemplu teroristii sau sectantii. A fost un caz mult mediatizat la tv despre o familie de credinciosi care nu si-au lasat fetita sa faca transfuzie de sange, Adica, tu ca parinte ai drept de viata si moarte asupra copilululi tau? Pentru mine credinta in ceva este ideea ca am un pilon, am ceva care sa ma ajute cand pic in butoiul cu depresie atat de rau incat nu ma mai ridic din pat cu zilele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s