Când plouă

Azi ședeam în coloana de mașini care aveau neapărată nevoie să ajungă, pe ruta ADESGO – ORĂȘELUL COPIILOR , în Berceni. O turmă de animale cu spinări de tablă la fel de deștepte , care evitau pasajul în lucru de la Big Berceni.
Uneori mă bate gândul să risc traseul ăla, că poate e pustiu. Poate de-aia nu înaintează lucrările la pasaj, că s-au prins edilii că, de fapt, pe-acolo nu trec mașini.
Seara, după opt, e pelerinaj între Fabrica de Ciorapi și Cimitirul Eroilor. Dacă te uiți în lungul drumului, ai senzația că mașinuțele se târăsc pe coate și genunchi spre Cimitirul Catolic. Stopurile lucesc ca niște candele. Poți asculta Dire Straits – opere complete.
În fiecare seară, mai ales dacă plouă, zac pe coatele și genunchii mașinii mele la șaptezeci de metri de mormântul maică-mii, în linie dreaptă.
Ăla e momentul în care totul mi se pare absurd.
De obicei, când eram pe-acolo, blocată în trafic, fără să-mi dau seama că pe mâna stângă e un șirag de cimitire, o sunam. Mai schimbam o părere politică. Economică. Îmi povestea ce-a vorbit cu prietena ei, nebună, agorafobă, claustrofobă, aquafobă (adică nu face baie, de teamă c-ar putea să leșine sub duș și să moară înecată) și mi-o critica, neînțelegătoare, fiindcă mama nu concepea să înceapă ziua fără un duș de înviorare.
Acum stau la o aruncătură de băț de mormântul ei, așteptând să se târască batalionul de mașini din fața mea, ca să mă târăsc și eu, și-mi dau seama că vecinătatea cu mama, în felul ăsta, nu mi-e de niciun folos.
Dire Straits cântă asta și plouă aproape torențial.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în aminriri, blog, jurnal, strict autentic și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Când plouă

  1. Vero zice:

    Mama ta e acum vecină cu părinţii mei. Acolo sunt şi ei, ceva mai departe de stradă.

  2. sorin zice:

    DS vrea sa-ti zica ritmat : lasa zacutul pentru mai tarziu si impodobeste-te doar cu ganduri bine ingnifugate, rezistente la orice fel de intemperie 🙂

    • Da. Încerc. Dar am în ochii minții imagini de care nu pot să scap. Privirea mamei plecată spre stânga, indiferent de stimulii vizuali din dreapta. Mama, ca o păpușă stricată. Nu, chiar nu mai vreau și nu știu cum să scap de amintirile astea. Oricât DS aș asculta.

  3. ALM zice:

    Pee vremuri, de la Șincai, o luam pe bdul. Tineretului, apoi „o tăiam” prin parc, pe Calea Piscului, și ieșeam direct în bdul. Brâncoveanu. Ce vremuri !!!

    • Bine zis, pe vremuri, ce vremuri! Comunicarea între Tineretului și Brâncoveanu, prin parc, se pare că a fost închisă pentru auto cu stâlpișori. Cel puțin așa zicea un taximetrist și n-am vrut să verific.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s