Prietenilor mei din știut și din neștiut

Le mulțumesc că m-au acceptat așa, plată, plicticoasă, plângăcioasă, fără simțul umorului.
Le mulțumesc pentru un singur cuvânt, pentru poeme, pentru pilde filtrate prin vis  și pentru soluții pentru ora două jumate – alternative.

Nici nu simt ora două jumate: cineva mă ține de vorbă, altcineva mă stresează administratriv în legătură cu PRĂVĂLIA…

Azi, la șapte și zece dimineața, am observat că lumea există dincolo de mine, fără voia mea.
Un tătic presat de timp, aproape alergând,  cară în brațe două mogâldețe, copilul de grădiniță pe dreapta și canișul pe stânga. E limpede că bietul cățel nu făcea față vitezei de deplasare și-a fost luat pe sus. Și doi într-unul,  – du copilul și plimbă câinele nu mersese.
Câinele tot aluneca, de sub brațul stâng, și omul îl sălta, cu furie, la nivelul copilului.
Am încetinit, să mă uit. Cât erau la același nivel, bot în bot, copilul și câinele se simțeau de minune.
Băi, am râs!
E prima oară când râd în ultimele trei săptămâni și mi se pare un masacru, nu un păcat.
Că n-o să-i pot povesti mamei, la prânz, cum nu se descurca ăla, în pas semi-alergător, spre grădiniță, cu tot cu copil și cu câine…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Prietenilor mei din știut și din neștiut

  1. Iese o rază și pe strada ta 🙂

  2. Drugwash zice:

    Tocmai a zîmbit citindu-te aici, nu mai are nevoie de apelurile alea costisitoare. 😉

  3. zazania zice:

    Eu ma gandesc la batranii nostri care s-au prapadit: cum or fi stand ei la taclale in buza raiului fumand, al tau un kent iar al meu o tigara improvizata dintr-un colt de Scanteia cu resturile de la chistoacele de Marasesti. Or fi zambind pe sub mustata si-o fi zicand: astea doua ale noastre trebuiau sa se nasca baieti:))

    • Al meu, adică tata, fumează Snagov. Sper că Raiul nu duce lipsă de toate țigările pământului, inclusiv Regale, ce fuma bunică-mea.
      Deocamdată, mama nu fumează. Doar se miră.
      Dacă te pregătești să-mi spui că invoc Raiul când nu sunt chiar o drept-credincioasă, îți răspund în avans: Raiul credincioșilor nedrepți e o altă dimensiune. Nici nu sunt sigură că Dumnezeul drept-credincioșilor are acces liber acolo.

      Poate că ar fi trebuit să fim bărbați. Dar cine mai strângea șosetele ghemotocite pe te miri unde, să le arunce în coșul de rufe murdare? 🙂

  4. Ioana Maria zice:

    Incet, incet, o sa vezi, o sa fie un pic mai altfel, dureaza mult pana cand se duce reflexul „stai sa le povestesc si acasa”. Sa ai o zi buna

  5. psi zice:

    scrisul are și rol terapeutic. știu că e o lemnoșenie ce spun, dar te îndem de fapt să scrii. pe-un șervețel, pe o batistă cu muci și lacrimi, pe blog ori pe rețete abandonate. dorul n-o să treacă niciodată de fapt, dar tot scriind o să te înveți cu el.

    • Pisică iubită, încă nu vorbim de dor, vorbim de reflexe mintale. Cred că dorul e când ai acceptat absența. Poate că ar trebui să dau un exemplu cu un biped iubit, dar nu-mi vine în minte decât Lachi – îi aud încă zgripțăitul pe gresie, când venea la usă să mă întâmpine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s