Dincolo de mine

Da, nu pot să ies pe stradă.
Am agorafobie și numai două pulovere negre.
Ies când se termină țigările. Îmbrăcată cu ăla care s-a uscat primul.
În rest, mi-e frig.
Mi-e frig și-n somn, deși noaptea e cald în casă, sfatul bătrânilor de bloc a admis căldura în calorifere înaintea primei ninsori.
Cel mai greu e la paișpe treizeci, trecute fix, când vorbeam cu mama. Nu sună telefonul.
Nu, stați așa, că nu dorul de ea mă preocupă, ci propria-mi tahicardie care se instalează  fără motiv, la paișpe treizeci. Înghit pastile și dau click pe ceasul din bară. Îmi număr bătăile inimii. Penale.
Se pare că pastilelele nu știu povestea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în aminriri, jurnal, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Dincolo de mine

  1. Ana G. zice:

    Oooof! Şi zici că tahicardia aia nu are legătură cu dorul de mama?

  2. klaus zice:

    La ce te așteptai?

  3. Drugwash zice:

    Încearcă un păhărel de ţuică sau coniac înainte, măcar cînd eşti acasă – scade tensiunea şi mai înmoaie stresul. Alt sfat mai bun nu ştiu. Dar ştiu că încet-încet o să se domolească. Dă-i timpului ocazia să facă aşa cum ştie el.

  4. Nu exista sfaturi. Exista doar timp care trece extrem de încet uneori.

  5. sorin zice:

    Muntele Măslinilor
    de Rainer Maria Rilke

    Pe sub frunzișul palid el pătrunse,
    înfrânt și pal, printre măslini, pe munte;
    și aplecându-și prăfuita frunte,
    în mâna lui fierbinte și-o ascunse.

    Povestea lui fusese încheiată.
    Eu plec de-acum și toți mă părăsesc.
    De ce vrei Tu să spun că ești când, iată,
    eu însumi nu te mai găsesc?

    Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
    și nici în alții. Nu ești pe pământ.
    Nu te mai pot găsi. Și singur sunt.

    Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
    pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
    Tu care nu exiști. Ce grea rușine…

    S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline…
    De ce un înger? Noaptea a venit.
    Nepăsătoare, crengile foșneau.
    Discipolii prin somn se frământau.
    De ce un înger? Noaptea a venit.

    Și n-avea noaptea aceea nimic deosebit.
    Era cum sunt atâtea nopți în viață,
    cu câini ce dorm și crengi nepăsătoare.
    O noapte dureroasă, o noapte oarecare
    ce-așteaptă până iarăși se face dimineață.

    Căci îngerii nu vin de obicei
    la cei care se roagă cum el se tot rugase,
    și pentru ei nu-s nopți miraculoase.

    Pe-acei ce-și vor ei singuri pierzarea toți îi lasă,
    și tații lor se leapădă de ei
    și mamele îi izgonesc de-acasă.

    (traducere de Al. Philippide

  6. Vero zice:

    Găseşte, înainte de ora 14:30, ceva care poate să te captiveze. O ocupaţie care să nu te lase să-ţi dai seama că a venit ora tahicardiei.

  7. Pingback: Acelaşi calapod… şi altele | VERONICISME

  8. Renata, închide ochii și gândește-te la o îmbrățișare. Nu știu dacă o să mă crezi sau nu, dar agorafobie am și eu și chiar înțeleg al naiba de bine durerea prin care treci. E greu de unul singur, dar tu nu ești singură, uite, suntem două. Din izolarea mea trimit o mare îmbrățișare izolării tale. Știu să ascult, de vrei să vorbești la distanță cu cineva, știu că ajută. Dă-mi un semn.

  9. lstefan1 zice:

    Dincolo de ieri e miine. E tare greu. Dar timpul va atenua in timp durerea. Gindurile mele bune.

  10. Ioana Maria zice:

    Fiecare incearca sa treaca in felul sau peste o durere de acest gen. Sa treaca sau sa mearga mai departe insotit de aceasta durere. Imi pare rau sa iti spun, nu trece, se modifica usor in timp. Pe mine m-a ajutat faptul ca mi-am impus sa merg la serviciu destul de repede dupa ce am pierdut-o pe mama, era mult de lucru, agitatie si doar cand veneam acasa ma luau toate cele. Iti doresc sa gasesti putere si liniste pentru tine.

  11. garcea zice:

    (parerile sincere de rau si incurajare le las, decent, in grija celor apropiati)
    ramasesem dator c´o provocare, d´aia dau buzna, cu retard&bocancii aia buni, stiind ca esti in doliu si n´o sa ai nici o satisfactie, cum ma devoalez in toata splendoarea´mi:

    băi ce vis de coşmar am avut, în cea mai frumoasă noapte din săptămînă, sîmbătă spre duminică, cînd adorm io de somn natural şi mă trezesc doar pentru că mi bate inima în vezică, da´de multe ori mă culc la loc, după ce trimit ursuleţu´la plimbare. Deci se făcea că fusesem la shopping şi umblam c´o sacoşă d´aia pătrăţoasă de lanţ de parfumerii bengoase gen duglas cu neşte parfumuri greţoase de cucoane cărora vroiam io să le arăt recunoştinţă eternă pentru motive care se pierd în ceaţă la fel ca şi personalităţile lor, în fine să nu´mi pierd vremea cu beţe´n gard, era vreme frumoasă cu soare´n stuff şi io mare amator de plimbări am zis s´o iau pe jos pe un fel de bulevard gen magheru, nostalgii de expat pe malu´ Inn ului, trec ezitînd de un semafor pe verde, pe partea asta sau pe partea cealaltă tot aia e, păi nu prea, la şosea lume puţină, tot genu meu de aiuriţi, mă trece cu un fior, mi se pare că printre siluete o recunosc pe fosta nevastă, mare lucru nu´i să mă prefac c´o salut printre dinţii încleştaţi, da´azi chiar n´am chef, ce dracu caută oare în visu´meu, ei normal să mi´l transforme´n coşmar, doar ştiu că am fost un dobitoc dar mai am şi io nevoie de o pauză de la ştiutu ăsta, mă întorc precipitat poate mai prind semaforu´ăla pe verde, normal că´i verde încă, dacă era deja roşu mai aveam şi io o şansă de miserupism, trecea soarta pe lîngă mine, stăteam şi io pe lîngă ea, dar nuuu, zămislit din mamă eroină, campionu´imbecililor cu genunchi de plumb, dă´i pe roşu, ca la reluare în slow motion, eram deja demult pe partea cealaltă, da´tot exaltat, în galop, ochesc o bancă goală şi mă înghesui pe ea, că doar vorba aia, ajunge o hîdă pe visu´ăsta, şi dac´o traversa s´o duce tot încolo, n´o veni după mine´ncoa..coaieee uit´o că vine, mă ridic relaxat de parcă aş fi planificat totul la secundă şi exact în secunda asta tre s´o iau din loc ca să rămîn în grafic, n´am fost io atît de deştept, ea a fost, asta este, la povestit suntem toţi nişte experţi, la băgat capu´n nisip cînd se aprinde becu´roşu, n´ai ce să´i faci, reresemnează´te, ia´o agale aşa, hopa, atenţie băi, dă iar soarta peste tine, ptiu cine m´a pus s´o pomenesc, din spate aud vocea exei cum mă strigă „sacoşa, prenume, ai uitat sacoşa!” dă´o´n pula mea şi pe aia, bine că n´am uitat punga de un leu cu care am venit. Pormă m´am trezit la loc, am băut cafea şi l´am trimis pe teddy la plimbare.

  12. zazania zice:

    Pai nu se prea cade sa-ti bagi capul in nisip, fa ! Caci suntem o gramada care te asteptam , nu doar neispravitu’ asta !

  13. zazania zice:

    Sunt uluita de atata perspicacitate. Carevasazica m-ai devoalat in toata goliciunea. Sa nu-ti dau eu niste cosmaruri ca n-o sa mai ai erectii cate zile oi mai avea!

  14. psi zice:

    mă tem că nu știu ce să-ți spun să faci. la paișpetreizeci. 😦
    dar stau prin preajmă, dacă te-o enerva vreo pisică la ora aia, barem să fiu eu.

  15. D. Vader zice:

    Renata, de cate ori trec pe langa Spitalul Municipal si Imputit, chiar si dupa atatia ani, ma gandesc la mama, al carei suflet a zburat tot printre balcoanele alea tampite, doar ca de mai sus, de la Unspe. Cand am drum prin zona, destul de des, stau la semafor si daca imi mijesc bine ochii le si vad, lampioanele delicate si palide cum ies necontenit, cum urca si cum se pierd printre nori. Stau si ma uit dupa ele pana ma claxoneaza vreunul din spate ca sa-i dau drumul.

    Ieri dupa amiaza, de voie, de nevoie, singur cu cele trei suflete dragi, motanii Unu si Doi si cu pisica Zero, am curatat niste rosioara ieftina si proaspata si am fript-o pe tabla groasa de fonta veche pusa direct pe aragaz. Mancarea facuta pe aragaz e o porcarie, dar asta stiti deja. Tabla de fonta o am de la mamaie. Bagata in cuptor, cocea turte pe ea. Turte calde cu slanina frageda de porc mancam iarna la gura sobei … Si era bine. Acum tabla e imbibata cu grasime, nu mai coace nimeni turte pe ea, ca mie nu mi-au iesit niciodata atat de bune. De fapt mie nu mi-a iesit nimic bine in viata. Chiar ma uitam ieri in jurul meu asteptand sa se friga pestii si … Nu! Sa o luam altfel, ganditi-va la poza celebra a lui Bin Laden cu fes in cap si cu o patura pe spinare in fata televizorului. O stiti. Probabil asa ma vedeau si pe mine, privindu-ma din a 5-a dimensiune, omniprezentii reptilieni. Un nene trist, parca, parca cunoscut de undeva, fost ofiter al armatei tariste, lasat la vatra si fara mustati, care sta pe un scaun in dreptul aragazului si viseaza la ferestre gotice cu un pahar de vin in mana. Bine, ce nu stiu reptilienii este ca eu vad in plus la fereastra si pe frumoasa printesa care ma iubeste numai si numai pe mine si ma asteapta cuminte, tot numai pe mine … Ei bine, se mai vad, dinspre reptilieni, trei pisici care imi dau tarcoale din interes, desi sunt déjà ghiftuite cu pliculete si cu boabe scumpe, de toate formele si culorile. Motanii sar de pe masa direct pe hota aragazului si se uita la sarmanii pesti de sus, indelung, riscand sa le vina sangele in cap. Pisica Zero sade impietrita langa sticla de vin, atat de nemiscata incat pare o statueta antica, egipteana, din lemn vopsit. Din timp in timp, cand imi umplu eu paharul, mai arunca totusi cate un ochi si in a 5-a dimensiune, la vecinii nostri. Pisicile vad si au puteri si acolo, se stie, pe cand eu nu mai am putere nici macar in amaratele astea de dimensiuni banale. Si mai stiu sigur ca ea era la curent exact cu gandul ce-l gandeam in acel moment, si anume o amintire din copilarie, cu unchiu-meu abia sosit cu bicicleta de la serviciu, de la oras: “Mai baieti, ia luati, ma, galeata aia curata si mergeti pana la MAT, ca mi-a zis nea Costica ca au descarcat azi dimineata un butoi d-ala cu sange de iepure! Hai, duceti-va-ti voi, ca sunteti tineri si nu va tremura inca mainile!” Pe vremea aia bidoanele din plastic erau o raritate, cu alea mergeai elegant la o cununie sau la un botez, in zilele obisnuite oamenii se descurcau cu galeti de tabla smaltuita, alea de erau negre sau maro pe dinafara si albe pe dinauntru. Luam bani din borcan si plecam. De cate ori nu mi-am fortat mintea dupa aceea sa-mi amintesc cat dadeam noi pe o galeata cu “sange de iepure”, dar e clar ca nu dadeam mult din moment ca era deajuns un pumn de monede. Mergeam copiii cate doi, ca la intors galeata era grea si vorbeam pe drum de Winnetou si de copiii capitanului Grant, de ale noastre … “Sangele de iepure” se scurgea suvoi din butoi, si mai sareau stropi reci si pe piepturile goale. Si mirosea atat de tare si de bine, ca si acum, gandindu-ma, mi se face pielea de gaina. Am cautat acel miros in sute de sticle si tot nu l-am gasit si cred ca n-o sa-l regasesc niciodata… Daca as afla pe undeva, printr-o minune, dusumelile scoase dintr-un MAT din vremurile bune, as da oricat pe ele, sa-mi fac din ele pat de pusnic fara perna si apoi sicriu.

    Si ca sa nu vi se para prea urat sfarsitul povestii, copiez si eu din Seherezada, o singura data numai, de forta majora. Asadar, citez:
    “Si de-aci înainte, traira bucurându-se de viata, mâncând si bând cele mai minunate bucate si bauturi, pâna ce în cele din urma sfârsitul, care nu ocoleste pe nimeni, îi ajunse si pe ei.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s