Gândul de azi (1)

N-aveam niciun imbold să scriu azi, dar am citit comentariile voastre, prieteni și nu pot să mă abțin…
Mama se pregătește de plecare. De fapt, nu ea, fiindcă ea chiar nu mai are nicio putere. Parametrii ei biologici îi fac bagajele, îi  rezervă bilet. Ca un portar stilat de hotel respectabil, Timpul le ține ușa deschisă. Doi ioni pe care i-am învățat fără nicio tragere de inimă, sodiul și potasiul, fac tot deranjul ăsta mare, tot acest du-te – vino inept…

Dar să ne întoarcem la Zeu.
Eu cred că nu există, pentru că a lăsat-o pe această femeie care-l venera și își punea toată nădejdea în El, fără să-i ceară nimic, doar mulțumindu-i pentru ce are – bucuria  de-a citi măcar trei ore pe zi, ca să nu i se zaharisească mintea -, fără organul plăcerii ei.
Și tot eu cred că nu-i exclus să existe, fiindcă, după ce a comis măgăria, s-a îmbunat și a decis că n-o va lăsa să experimenteze prea mulă vreme varianta vieții vegetative.

Nu știu, poate că e cum zice Fata Verde, cu gena credinței necondiționate te naști sau nu. Chiar că nu seamănă cu o plantă în ghiveci pe care o uzi regulamentar, îi dai lumină, o cureți de uscături, vorbești cu ea, ca să crească mare, frumoasă, vivace și perenă.

Mă opresc aici, fiindcă iar plâng, ca o idioată ce sunt, fiindcă nu mi se pare drept ca Margo să stea ca un pește prins în năvod.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în jurnal, părerea mea, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Gândul de azi (1)

  1. Drugwash zice:

    Sufletul nu poate lua contact cu lumea fizică decît prin intermediul simţurilor trupului. Poate că Margot deja a plecat, dacă trupul n-o mai ajută, în care caz fii sigură că nu mai simte nici durere, nici tristeţe, nici ciudă nici nimic altceva decît împăcare. Cel puţin aşa îmi aduc aminte vag din propria experienţă şi parcă mai e cineva pe aici care a revenit de „dincolo” şi ar putea povesti.

    Tu trebuie acum să accepţi evidenţa, în primul rînd. Margot a trăit o viaţă normală pentru media trupului omenesc. O fostă colegă de Generală care m-a contactat de curînd mi-a spus că deja vreo trei dintre foştii colegi de clasă au plecat „dincolo” şi asta înseamnă chiar mai puţin de juma’ de veac trăiţi pe Pămînt. N-o fi o consolare prea mare, dar e o realitate şi ştii bine ca şi mine că se poate mult mai rău. Acceptă, împacă-te şi oferă-i şi trupului ei împăcarea.

    Bunică-mea se ruga de fiicele ei s-o ia acasă, că ea nu vrea să moară în spital. Dintre cele două, credincioasa voia s-o ţină acolo forţat, că poate-poate or face medicii vreo minune. Cealaltă a înţeles şi a acceptat să-i satisfacă mamei sale ultima rugăminte. De o viaţă întreagă cele două se ceartă şi sînt opuse în păreri. Cine a avut dreptate, cine a greşit? Nu mai contează, sufletul a plecat, dar a plecat împăcat cu ultima dorinţă.

  2. Nu îmi vine sa pun like. Dar like-ul ăsta e tradus ca gândul meu e la tine. Nu ajută. Știu. ..

  3. ifim zice:

    Și gândul meu e la tine. Am tot vrut să-ți scriu, dar nu știam ce să-ți spun. Nici acum nu știu. Chiar nu știai că vei trece și prin asta? Întreb, pentru că ai fost luată absolut ca din oală. Te înțeleg, pentru că și eu am trecut prin asta. Parcă-l invidiez pe ElZap pentru modul discret în care a plecat.

  4. Cârcotaşu zice:

    Cel mai mare chin pentru un om e să se „topească” conştient fiind. Să nu mai poată urca scările pe care le suia în fugă, să facă 5 minute până la uşă, dar mai ales să se simptă o povară pentru copilul lui. Aşa că mie-mi pare că ce spui de data asta:

    Și tot eu cred că nu-i exclus să existe, fiindcă, după ce a comis măgăria, s-a îmbunat și a decis că n-o va lăsa să experimenteze prea mulă vreme varianta vieții vegetative.

    sună mai realist, ba chiar mai optimist.
    PS. N-am explicat niciodată titlul blogului meu: Numărarea inversă Când l-am ales m-am gândit la „contorul” vieţii, care numără invers încă din momentul naşterii. Nimeni nu cunoaşte cifra cu care a fost încărcat, dar toţi o ştim pe cea finală. Semne despre apropierea ei simţim din momentul din care cam începe să scârţâie ba una, ba alta. Atunci conştientizăm că nimic nu e fără sfârşit şi asta ne priveşte şi pe noi. Şi poţi fi credincios, ateu, satanist şi orice altceva ai mai putea fi.
    Trebuie să fii tare şi va trece şi asta. În orice caz, noi, ce-i ce scriem aici suntem lângă tine.

  5. Cârcotaşu zice:

    Fimi-ar ruşine: …noi, ce-i ce scriem… 😳

  6. Vero zice:

    Şi like-ul meu e tot un gând câtre tine. Ştiu, din proprie experienţă, prin ce treci, dar nici eu nu ştiu ce să spun. Decât că nu ajută să te revolţi împotriva unui zeu în care nu crezi (ţi-a mai spus cineva asta), nici să te zbuciumi gândindu-te că totul e o mârşăvie. Nu e decât „nemilostiva lege a firii”. Răzvrătirea împotriva ei nu e decât un chin în plus.

  7. Cârcotaşu zice:

    E clar, nu-s nici eu acasă! Fi-mi-ar să-mi fie!

  8. sorin zice:

    poate ajuta sa-ti si dau in scris un gand pe care eu il folosesc cand treb sa ma indarjesc ca sa pot razbi peste necazuri: marcel sendrail ‘viata este prin esenta o sfidare provizorie a mortii’.

  9. Imi vine sa-mi dau palme ca n-am trecut de atata vreme prin Gara! Nu ca te-ar fi ajutat cu ceva inca un gand bun si o imbratisare virtuala, nu ca as fi fost eu in stare sa spun ceva inteligent si cumva anesteziant la durerea ta, dar parca am tradat un prieten, am fost absenta cand trebuia sa fiu prezenta. Cand o sa fiu in stare sa spun ceva ce merita spus, o sa revin. Pana atunci tac rusinata si aproape la fel de indurerata ca tine, fiindca stiu bine cum e sa te uiti la neputiinta spre nefiinta cuiva drag si sa nu poti face nimic, doar sa astepti. O sa astept cu tine, atat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s