De ce tocmai mie?

Mă întreb de sute de ori pe zi. De ce eu? De ce tocmai mie?

Azi-noapte m-am întors în Gară cu sentimentul că fac ceva rușinos. Ca și cum m-aș fi dus la o petrecere.
Mai bine trag obloanele definitiv. Să vă scriu asta. Să ne luăm rămas bun. Să mă car dracului în noul meu real. Să fierb un păsat de pui cu legume pentru mâine. Am stat un ceas rezemată în coate, cu ochii înfipți în monitor, cu gura sprijinită în pumnii împreunați și m-am gândit că ar trebui să vă mulțumesc și apoi să sting lumina.
N-am fost capabilă. Mai întâi, fiindcă eram prea obosită să fac până și numai atât. Pe urmă, mi-a fost frică, să nu cumva să fac vreo prostie. Ce vină are Gara? Ce vină aveți voi? Dacă mâine dimineață o să-mi pară rău?
În cele din urmă am adormit, fără să înțeleg de ce eu, de ce tocmai mie…

E opt dimineața și plouă exact ca aseară, cu o dușmănie discretă. Îmi beau cafeaua și sudez țigări. Încă? Da, încă. Păi nici acum nu realizez că…? Ba da. Realizez. De douăzeci de ani realizez și mă tem. Am o listă de frici cu care mă culc și mă scol de douăzeci de ani. Să nu mă îmbolnăvesc de ceva incurabil. Să nu lovesc un om pe trecere de pietoni. Să nu uit fierul de călcat în priză. Sau gazul deschis. (Cu astea două din urmă e o adevărată tragi-comedie când ies din casă. Știu, comportament obsesiv-compulsiv.) Să nu…
Am cel puțin o duzină de frici. În miezul fiecăreia e groaza de moarte. Uite că  am adăugat una nouă, groaza de viață. Niciunul din să-nu-cumva-să-urile mele nu mi s-a întâmplat până acum. S-a întâmplat întâmplarea asta, direct la perfectul compus.

Brusc, mi-am amintit ceva: acum două săptămâni m-am luat de unul, Iosif, care delira mistic, obositor, la Sava pe blog. Nu s-a supărat că l-am repezit. Mi-a răspuns politicos – „Merci pentru interventie,draga Renata ! Ai câstigat ! Îti vei primi rasplata de la cel pentru care ai concurat !:)”
Acum realizez că n-a fost politicos. M-a blestemat sau ceva. Și nu era vorba despre Dumnezeu, că n-ar fi scris în ruptul capului „cel” cu literă mică. Era vorba despre celălalt.
Nu știam că până și habotnicii ăștia, întru-Domnul, apelează la serviciile concurenței.
Acum trebuie să-mi scot tâmpenia asta din cap…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în jurnal, ştiri de neştiut și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la De ce tocmai mie?

  1. iosif se pare ca a stricat feng-shu-iul pe aici, am vazut ca mai sunt cativa care au avut probleme cu el :))

  2. Drugwash zice:

    Cum vrea ea, Mintea, să găsească o motivaţie pentru orice, refuzînd să creadă că lucrurile pur şi simplu se întîmplă
    Ştii, m-am gîndit la acelaşi lucru cu mult înaintea ta. Dar ceva nu se potriveşte: n-ai fost nici prima, nici singura şi uite că ceilalţi doi n-au nimic. „Încă”, îmi şopteşte un drăcuşor de pe umăr. „Meri, mă, în fund la tac-tu, la cazane!”, îi răspund iritat.
    Adevărul e că un asemenea individ e absolut insuportabil, iar eu ştiu asta foarte bine de cînd cu „vindecarea aia miraculoasă” de care-ţi spuneam zilele trecute. Dar dac-a fost el sau altcineva „de vină” – asta nu ştim. Şi nici n-aş vrea să-mi folosesc puterile din nou, deja sînt (dator) vîndut la „frate-meu”. 😉

    În ce priveşte Gara, ea şade bine-mersi aici şi călătorii se bucură de-o bancă liberă. Chiar şi-o gară părăsită poate da adăpost unui amărît de cîine vagabond, dar aici nu e cazul. Acelaşi sentiment de ruşine – amestecat cu multe altele pe potrivă – l-am avut şi eu după Copilu’. Trece greu, aproape imperceptibil. Şi m-am blocat. Ceva s-a pierdut, poate iremediabil. Tu încă eşti, încă ai ce trebuie, încă poţi. Mergi înainte, anunţă trenurile!

    • Ce mă costa să tac, Dragoș? Era pe blogul lui Sava, nu la mine. Dar mi s-a părut că Sava nu are suficientă golănie în ea ca să-i zică „hai, sictir, prea-curatule! Du-te și fă prozelitism pe celălalt trotuar.” Făcea, săraca de ea, eforturi supraomenești să se prefacă a nu înțelege că omul are nevoi speciale, că acum așa li se spune ăstora, n-ai voie să-i faci retarzi.
      Ei, acum, că m-am eliberat de gândul ăsta, mi-e mai bine. Mai aveam nițel și-l căutam să-i cer pardon.
      Doamne, ce ușor o iau razna când sunt disperată.
      Ieri am văzut trei călugărițe venite la o a patra, internată tot pe terapie intensivă, tot cu AVC, numai că era tânără. Și m-am gândit, ordinar, Iisus n-are grijă nici de miresele lui.

      • Drugwash zice:

        Îţi aduci aminte de Twin Peaks? „Bufniţele nu sînt ce par a fi”. Putem parafraza afirmaţia asta în contextul aşa-zişilor habotnici. Dacă vrei un exemplu foarte edificator îţi trimit un link. Deşi poate ai cu totul altele pe cap acum.

        Nu-ţi mai face procese de conştiinţă – de n-aş fi avut experienţa zecilor de ani alături de o „sfîntă” aş fi fost primul care să dea cu piatra, dar aşa am învăţat să-mi conserv energia şi ultimul neuron viabil.

        Hehe, acu’ c-ai adus vorba: de ce oare un om pe Pămînt e judecat şi condamnat pentru bigamie pe cînd ăla are un harem întreg şi huzureşte bine-mersi pe unde o fi acu’?! 🙄

      • Poate nici nu știe, Dragoș, că deține un harem. Numai haremul crede că-l are pe el de stăpân.

      • Drugwash zice:

        Şi te mai miri de ce omenirea acceptă cu zîmbetul pe buze sclavagismul în secolul 21… Mînca-i-aş pula lu’ Brucan, cînd spunea el „stupid people” ştia ce spune şi nu numai cu referire la români!

      • A greșit și Brucan, dând termene. Norodul are nevoie de tătuc. Am scris asta de nu știu câte ori, în nu știu câte moduri. Și nici eu nu cred că e o caracteristică românească. Să zicem că e o trăsătură pământeană. Și, când ne vom împrieteni cu primii extratereștri, nu-i exclus s-o descoperim și la ei. Am impresia, poate greșesc, dar așa văd eu, că cel mai dezvoltat spirit de turmă îl au societățile necivilizate și cele hipercivilizate.

      • Drugwash zice:

        Ţăranu’ împiedică un cal. Elita împiedică un popor. Din aceleaşi motive: lipsa de încredere, nevoia de control absolut, teama de eşec.
        Norodul nu are nevoie de tătuc, are nevoie de educaţie reală şi temeinică – lucrul cel mai temut de către elită.

        În ce priveşte spiritul de turmă, în primul caz se manifestă din instinct iar în al doilea e impus forţat.

        De ce ar fi extratereştrii atît de diferiţi de noi ca societate? De fapt, poate că cei care ne impun nouă toate imbecilităţile astea politically correct sînt chiar extratereştri. Mă rog, poate unii exilaţi de pe planeta de baştină ca alternativă la pedeapsa capitală (pe care s-au grăbit s-o abolească aici ca măsură de precauţie).

  3. Fata Verde zice:

    Cum bine spune și Dragoș, astfel de lucruri se întâmplă oricui. Diferența e că noi ne otrăvim dinainte gândindu-ne la ele. Ceilalți, mai ales credincioșii, se resemnează. Le iau ca pe ceva firesc. Noi analizăm. Și eu am aceleași temeri. Să nu explodeze centrala, să nu mă inund. De când am devenit conștientă de situația mea, să nu paralizeze ai mei. Am ajuns atât de mârșavă în egoismul meu încât îmi doresc să moară subit. Uneori sper să mor eu înaintea lor, să scap de chinul îngrijirii a trei bătrâni. Și de înmormântări. Mai nou a început să mă obsedeze gândul că nu va avea cine să mă însoțească la spital sau să mă îngrijească, în caz de boală gravă sau fractură. Deci știu foarte bine cum funcționează fricile. Nu trăiesc prezentul de grija viitorului.
    Cât despre Iosif, nici nu te mai gândi. M-am abținut cu mari eforturi să nu îl „spurc” rău de tot, tocmai pentru că știam că nu o să mai scap de el. Am ajuns să cred că nu e atât de nebun pe cât îl credem. Pur și simplu îi place să spameze și să enerveze. La mine e în spam.

    • Fată Verde, vorbim de lup și lupul la spam, la postul ăsta! Akismet l-a vârât direct acolo. Îmi zice că dumnezeu mă iubește mult și că mă iartă ȘI pentru păcatul ăsta. El și cu două saituri de pariuri sunt la spam. 🙂
      În altă ordine de idei… Știu sentimentul ăsta, să nu trăiești prezentul de frica viitorului. Îl experimentez de foarte mulți ani. Nu permanent, aș fi ipocrită, nu mă trezesc noaptea de grija zilei de mâine, dar mă înjunghie de câteva ori pe zi.
      Am ajuns la vârsta la care nu mai am himere cu fericirea, cu împlinirea, cu căcaturi de-astea. Apreciez sănătatea și siguranța. Din păcate ambele sunt independente de noi.

  4. zazania zice:

    Draga mea, tu stiai la ce te poti astepta, nu da vina pe El.
    Ne stim de aproape 10 ani , stiu ce a patimit mama ta cu babiclontz si stiu ca de aproape 10 ani te pregatesti pentru asta.
    Iti repet, nu lasa bolnavul sa te distruga : eu am stat luni in sir cu doua cutii de somnifere in buzunar ,una pentru mine si una pentru maica-mea care-mi tot cerea obsesiv „pastile pentru moarte” pana ce am realizat ca trebuie sa traiesc inca, daca asa mi-a fost scris si sa lupt pentru viata mea. Scrie pe blog, aceasta te va usura.

    • Mulțumesc, Zuzu. Știam că înțelegi situația. Nu, adevărul e că în mintea mea maică-mea ar fi repetat modelul Babiclontz, care la 96 de ani a avut un hiatus, adică un tranzitoriu fără urmări și, știi bine, am povestit la vremea aia – cât a stat la UPU, în pat, să vină analizele, i-a zis asistentei care încerca s-o facă să socializeze cu colegul de cameră (un puști cu supradoză) că n-are chef să stea de vorbă cu un drogat sau așa ceva. 🙂 Credeam că Margot va avea nevoie de asistență și prezență fizică după 90 de ani. Că va accepta să-i fac eu cumpărăturile, (alimente, medicamente), poate să-i găsesc pe cineva care să-i facă menajul… (acum nu accepta nimic din toate astea, nici măcar să facă un schimb de casă cu ceva mai aproape de mine).
      Am fost discret și indirect acuzată de un cunoscut de-al ei că n-ar fi trebuit s-o las să locuiască singură. OK. Poate omul are dreptate. Dar treaba asta s-ar fi putut întâmpla când eram plecată în concediu. Dacă aș fi locuit cu ea, aș fi lipsit de-acasă și 14 ore, fără să-i dau un telefon, că doar urma să o văd seara, când ajungeam la „bază”.
      Nu, asta nu fac, nu mă învinovățesc că nu stăteam împreună, fiindcă era genul conducător, adică dacă dormeai o noapte la ea (de revelion), la ora 8 dimineața te-ar fi trimis la baie să te speli, să te îmbraci în hainele de oraș, ce-i aia să stai în pijama și halat, cu urdori la ochi, să-ți bei cafeaua?! Avea o disciplină personală și nici prin cap nu i-ar fi trecut că alții trăiesc altfel. Am început să ne iubim cu adevărat când am îmbătrânit eu suficient, ca să nu-i mai reproșez regimul de batalion disciplinar, fiindcă trecuse perioada aia și nu existau șanse să se întoarcă. I-am iertat toate represiunile din perioada de matriarhat a adolescenței mele fiindcă așa era normal, filial, de bun simț. Era inteligentă, analitică, patologic minuțioasă (are caiete întregi în care nota evenimentele politice ale zilei și pe contra-pagină făcea o analiză amănunțită a etimologiei unui cuvânt. Pe pagina următoare era recenzia unei cărți și tot așa…) 🙂
      Nu știu dacă trebuia să zic toate astea.
      Nu știu dacă interesează pe cineva, dintre vizitatorii gării, experiența mea la etajul IX, A1, terapie intensivă, neurologie, la spitalul universitar din București. Firește, o să scriu jurnalul ăsta fără să vreau. E blogul meu, dreptul meu. În fond, există pe net bloguri cu mult mai puțin interesante, în opinia mea: cu osanale-poeme-rugi înălțate iubitului care te-a părăsit sau, mai rău, iubitului care nu te-a părăsit. Sunt bloguri care dau rețete de găteală fizică ori bucătărească non-stop.
      O Gară în plus sau în minus ce mai contează?

  5. zazania zice:

    Si un „post scriptum”, daca insisti: de ani de zile oamenii cu care am conflicte patesc ceva rau. Iti jur ca nu blestem niciodata dar se intampla, in pofida vointei mele. Ma poti crede sau nu. Cei care ma cunosc , cred ca sunt o vrajitoare:))

  6. zazania zice:

    Asta a fost demult, tare demult. Ti-am mai spus odata: scrii tare bine cand esti suparata si ne face bine si noua si tie !

  7. papagigli zice:

    Daca citeai „Atentionare” la mine, ai fi inteles care era semnificatia „scuzelor” lui demente.
    Desi e in spam, continua sa-mi lase mesaje, de parca l-as fi futut si-am uitat sa-l platesc. Nu stiu ce cacat maninca in ele, dar e de-o insistenta bolnava. Se lipeste ca mucii de chiuveta si refuza sa te slabeasca, indiferent ce i-ai spune. E o dejectie a speciei si nu e singurul.

  8. Lotus zice:

    Uite că mi-ați dat o idee, să-mi trag un nick Moise și să fac pe dătătorul de sfaturi, pe blogurilor rătăciților spiritual. 🙂

  9. psi zice:

    renata, suflete, scrie… scrie chiar și dacă închizi comentariile ori simți nevoia să nu răspunzi. e blogul tău și lumea ta, e locul în care, la o adică te poți descărca și face bine, ție.
    cât despre acel personaj… privește în partea cealaltă. de-ar fi singurul ori primul dintre cei care bat câmpii în așa hal, aș înțelege…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s