Întreabă un prieten

Exact asta am făcut azi. Am întrebat un prieten care „se pricepe” la medicină fiindcă e doctor, nu fiindcă se informează de pe net. Prima lui specializare e medicină de familie. A doua și a treia nu mai conteză în economia discuției.
L-am așteptat să ia prima înghițitură de cafea. Mi-am luat o față prietenos-inexpresivă. și l-am privit cum mai sorbecăie  o dată. M-a întrebat fără introducere:
– Ce e? Faza cu Tolontan?
– Nu, am zis și am priceput că nu-mi ieșise expresia prietenos-inexpresivă pe care o doream.
– Că Tolontan e un jeg, asta e la mintea cocoșului, dar…
Am ciulit urechile și m-am prefăcut că n-am chef de conversație. Mi-am aprins țigara din a treia încercare și m-am uitat critic la brichetă. O păștea o aruncare la coș, dacă mai dădea trei rateuri consecutive și data viitoare. Prietenul meu nu e genul care să intre în concurență cu o brichetă.
– …la Gyuri, da, din nefericire, a fost eroare de diagnostic, a continuat el.
Am vârât bricheta în buzunar și-am mângâiat-o discret. Ticăloasa, își făcuse treaba. Merita o recompensă.
– Gyuri avea diabet… N-ai vrea să sufli fumul ăla pe geam?… Criza de angină e, de obicei, nedureroasă la diabetici.
– Știu, neuropatia diabetică, am zis, ca să nu par de-a dreptul proastă, dar nici să n-o fac pe deșteapta.
– Ei, da! Când auzi că pacientul e diabetic, nu te mai iei după ce simte, că nu prea mai simte.
– Bine, am zis, și am suflat fumul în mod expresiv în altă direcție, dar un medic de pe Salvare, cu specializarea medicină de familie, știe să facă o electrocardiogramă? Știe s-o interpreteze?
– Habar n-am, a zis. Eu știu.
După care a coborât din mașină, fiindcă obstruam  ieșirea din parcare și cineva tocmai dădea semne că vrea să plece.