Prostia, când prinde glas, ar putea fi trecută măcar în categoria contravenție, dacă la infracțiune n-are șanse.

Iar s-a răsturnat oliviera domnului Andi Moisescu pe fața de masă! Iar a murdărit-o ireparabil. Iar tre’ să cumpere bietul om altă față de masă, ori să-și rezeme coatele fix în bălțile alea slinoase, prefăcându-se că, mamă, ce mișto te simți sprijinit în bleascul moale și oarecum călduț!
Nu știu cum citește dumneaei, Oliviera, articole științifice, poate are un tipar, a decupat într-o foaie A4 câteva dreptunghiuri, pune coala peste articol și citește alea câteva cuvinte sau rânduri care apar în ferestruici. Apoi, la un suc de hrean cu ghimbir, sfeclă și rostopască, trage concluziile. Le trage și le trage de păr, până iese de-un text cât ridichea uriașă din poveste.
Acum e despre cancerul de sân, cum trece el, ca guturaiul, dacă-l ignori.
Încep să cred că această instabilă piesă din bucătăria lui Andi lucrează sub acoperire la concurența lui Big Pharma la Big Sfarma (Viață).

I-aș da un sfat Moisescului, care mi-e foarte simpatic: de ce nu-și încuie Oliviera într-un dulăpior tapetat cu mușama, să se verse acolo de câte ori o cutremură talentul, fără să mai păteze fața de masă și obrazul familiei?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, mai prost decât ai fost proiectat, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Prostia, când prinde glas, ar putea fi trecută măcar în categoria contravenție, dacă la infracțiune n-are șanse.

  1. krantz zice:

    N-are cum. Omul o fi parolist. La bine și la rău, nu?

  2. zazania zice:

    Voi astia, blogosfera, sau din inalta sfera , cum sa zic pentru ca sa nu gresesc, pardon, primiti cumva cate o tema de mursecat in paralel cu temele mas-mediei de rand care se stie ataca subiecte mai pentru peizani ?

    • Dar ce, ăsta e un subiect de can-can? Femeia ar trebui internată.la balamuc. Și mai e una ca ea, Vereș, care oferă consultații pe net, ia 100 de E și a găsit deja deștepți care să întrerupă citostaticele copiilor lor.

  3. klaus zice:

    Oliveira o fi nevasta? Oricum, nu mă interesează. Chiar de-s peizan, vorba lu’ Zuzu, sunt sigur că-s deosebit, nu citesc nimic din Click! 🙂

  4. Lotus zice:

    Că nu se vindecă singur, sunt de acord. Aici greșește Olivia, că o dă într-o extremă. Dar că Big Pharma ar avea interesul pacienților în prim plan, asta n-aș zice. Apropo, uită-te la Generation RX, tot filmul, de o oră jumate sau cât e, ți-l dau eu dacă nu-l găsești. Bine, opinia mea nu e fundamentată doar într-un film. Dar asta așa, că tot suntem la subiect. Sau că am fost? Eu citesc cu întârziere. 🙂

    • Nu sunt o corporatistă și nu m-a spălat nimeni pe creier. N-am făcut facultatea de farmacie din pasiune, ci fiindcă familia mea avea concepții mic-burgheze, n-ai diplomă, nu exiști. Prin urmare, după toți ăia 8 ani de studii+stagiatură+examene și concursuri de dreptul de-a practica la oraș, de-a fi specialist, de-a avea nu știu ce grad, nu mi-au întunecat rațiunea.
      Big Pharma e canalizată pe profit, asta e limpede, economiștii știu că nu marile industrii de mașini sau cine știe ce chestii spectaculoase țin în spate pib-ul unei țări, ci industriile farmaceutice. Nu vreau să-ți povestesc eu ție ce mînării se fac, fiindcă n-o să mai iei nici măcar aspirina aia despre care ziceai că n-o iei. Mânăriile se referă la costuri. Orice producător de moleculă nouă, princeps, vrea să-și scoată cheltuielile din primele 10 loturi de produs vândut. Există o grabă programată ca un medicament să iasă cât mai repede pe piață, din motive pecuniare. Se mai umblă la procente în studiile clinice, în studiile de biodisponibilitate și bioechivalență, dar niciun fabricant de medicamente nu-și dorește să scoată pe piață un produs NOCIV cu bună știință, nu deschide un război ascuns împotriva omenirii, fiindcă nu vrea să iasă de pe piață printr-un scandal monstru. Prin urmare, orice reprezentant al conspirației Big Pharma are cât poate el de bine grijă de consumatorii produsului, nu din dragoste față de semeni, ci din dragoste față de propriii bani. Crede-mă că, dragostea și grija față de banii și brandul lui sunt atât de disperate că, prin ricoșeu, nu apar pe piață medicamente genocidare.
      Dacă există 1/1000 efecte care ajung să fie luate în discuție de comisia de Farmacovigilență, producătorul deja se gândește cum să înceapă altă afacere, că asta a căzut. Presa și concurența de specialitate sunt câinii de pază ai non-toxicității fără sens al unui medicament.
      Crede-mă pe cuvânt: efectele terapeutice ale cortizonului încap în patru paragrafe. Reacțiile adverse în 4 pagini. Dar există o plajă de patologie în care n-ai de ales, mai bine îl ții în viață pe bolnav și, cu alte medicamente,secundar, reduci impactul negativ al primului.
      Crezi că numai Olivia Steer a citit pe net că citostaticele radioterapia n-au suficientă specializare, că nu atacă doar țesutul malignizat, ci și țesuturile normale? Nu, știu asta toti oncologii, dar ce să întrebe bolnavul? Vrei să mori în două luni cu minunata podoabă capilară sau să mai trăiești 8 ani, purtând vreo două luni o tichiuță pe chelie? (Firește, ca să-mi susțin argumentația, am ales și eu răul cel mai mic).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s