Prima Zi de Școală

Nu credeam să scriu vreodată despre asta dar, cu cât te îndepărtezi de anul nașterii (a mai aruncat cineva eufemismul ăsta pentru bătrânețe?!), ajungi să găsești semnificații pentru orice zi, ajungi să bați calendarul bisericesc cu armele vieții laice, adică, dacă e să te iei în bâză cu popii care nu-i recunosc Mașinii de Spălat Rufe dreptul ei de-a fi o bagaboantă fără dumnezeu care amețește, acolo, niște cârpe, în vreme ce niște cucernice ființe umane umblă pe coate și pe genunchi, dând ocol… Stop!
O iau pe arătură. Poate o să zic altădată ce  cred eu despre puturoșenia evlavioasă.
Acum voiam să vă zic doar că azi a fost prima zi de școală.
Băi, prima zi de școală!
Ăia care au copii de liceu nu pot să constate decât că manualele arată ca un sfert din almanahurile epocii de aur, adică niște fascicule de pagini  prost legate, reciclate, care s-au deshăimat de copertă.
Ăia care au copii de școală primară se plimbă cu liftul ochilor pe învățătoare, să vadă cât ar trebui să coste poșeta-cadou de Moș Nicolae și, pe bune, în ciuda multelor sărbători bisericești, de-acu’ și până-n moșul cu ghetele nicio atenție creștină nu poate trece altfel decât mită.

Cum a fost prima mea zi de școală acum cincizeci de ani?

Răcoroasă. Mă strângeau ciorapii treisferturi. Mă zgâria gulerașul apretat, motiv pentru care nu mă uitam nici în stânga, nici în dreapta, m-am așezat în banca a doua de pe mijloc cu cine s-a nimerit. Pe bancă erau fix și numai două cărți, Abecedarul și poate opusul lui, embrionul științelor exacte și două garofițe sălbatice și frez care miroseau bestial, legate alături de un fir de floarea miresei care nu miroase a nimic, niciodată.
Tabla era perfect neagră, încă nu se făcuseră studii științifice cum că tabla neagră te predispune la depresie și, cu cretă albă, cineva scrisese caligrafic pe ea – Bine ați venit la școală!

Acum, la cincizeci de ani distanță, realizez că scrisul ăla era doar pentru copiii care deja știau să citească. Ăia pentru care Abecedarul era deja  o plictiseală.
Dar garofițele miroseau atât de frumos!… Cu părere de rău recunosc: asta e tot ce-mi amintesc eu din prima zi de școală.

Voi?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, aminriri, copilărie, părerea mea, strict autentic și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la Prima Zi de Școală

  1. ivanilici zice:

    Imi amintesc ca m-a dus mama la scoala. Evident, nu stiam pe nimeni dintre colegii mei, am miorlait ca vreau sa fiu coleg de clasa cu un vecin care statea la etajul al patrulea, mama m-a dus la clasa in care era respectivul, dar orarul era nefavorabil, asa ca transferul a picat, iar atunci ne-am intors la clasa dintai si doamna s-a ofuscat motivand ca, in locul meu (care eram copil de muncitor si casnica), a venit un copil de inginer, dar mama a spus ca nu conteaza atat de mult originea copilului si uite-asa am nimerit eu fix in prima banca pe randul de la usa, coleg cu Alina, o fata cu o fetisoara rotunda, un pic durdulie si in a carei prezenta ma simteam stanjenit.

    • Ivan, te-ai oprit din povestit exact unde începea ce e mai interesant, Alina, durdulia cu fețișoara rotundă, n-a devenit prima ta iubită?

      • ivanilici zice:

        Renata, n-am fost atat de precoce. 🙂

      • Io da, Ivane! M-am amurezat în clasa întîia de un tolomac ochelarist. Cred că de milă. În clasa a doua de un ungur împăiat, se uita dintr-o parte ca găina. Într-a treia și a patra mi-am văzut și eu de viața mea, că eram îndrăgostită de Tom Sawyer. A cincea – cuminte, a șasea a fost cu năbădăi și cu bilețele. Pe la jumatea anului m-a tradus, l-am dat uitării. Într-a opta am pierdut șirul iubiților în taină: toți golanii de-a zecea și a unșpea care cântau Cântece lăutărești de Sarasate mă băgau în program de suspine melancolice. Viață grea, liceul ăsta de muzică!

      • ivanilici zice:

        Apai, pacatele mele. Prima data m-am amorezat prin clasa a patra cred. Nu de mila, ci de simpatica si inaccesibila si dragalasa ce era. Dar nu i-am zis nimic. Mi-a trecut, iar in a sasea mi-a picat pe o alta colega, care vorbea frumos frantuzeste si canta la pian. Eram atat de tembeli incat nu ne spuneam nimic, si ne tot ironizam. Apoi, prin clasa a opta, mi s-au aprins calcaiele dupa o colega de la alta clasa careia i-am cerut prietenia printr-un biletele si cu care m-am plimbat de vreo 2-3 ori, dupa care mi-a dat papucii. :)) La liceu am schimbat foaia si am fost complet inabordabil, provocand indragostirea tuturor colegelor de clasa. 🙂 Ca eram istetel, dragalas si nu eram spurcat la gura. Ba una dintre colege (pe care o foarte placeam, dar careia nu avusesem curaj sa ii spun ceva) mi-a spus la intalnirea de zece ani ca se indragostise iremediabil de mine fascinata fiind de… bunatatea mea. Ce ti-e si cu adolescenta asta!

      • Marian zice:

        Pentru dumneata Renata si toti vizitatorii blogului : ceea ce spune ivanilici , nu-i o poveste !!! In anul 1957 in scoala 117 din Bucuresti raionul Nicolae Balcescu { actual sector 5 } , erau doua clase a I-a : A cu elevi ai caror parinti erau ” muncitori si…tarani ” 😉 iar la B…copii ai caror parinti erau oarece functionari ai RPR . Aveau grije inca de pe-atunci sa nu fim amestecati cu viitorii nostrii sefi … 😦

      • Te cred. Eu am făcut școala din 67. La școala de muzică era democrație totală. Copii de țigani alături de copiii compozitorilor și dirijorilor celebri.

      • Marian zice:

        Sa nu uit : pe-atunci , spre deosebire d e azi , copii aveau cu totii manuale noi pe banci indiferent de clasa…chiar si de clasa sociala !!!! Nepotii mei , au inceput si ei scoala si… este al nu stiu catelea inceput de nou an scolar cand , n-au primit nici o carte inca . Sa nu mint : au primit …” Educatia Civica ” 😉 !

  2. Drugwash zice:

    Acu’ înţeleg eu de ce am fost deprimat atîta amar de vreme: tabla! XD

    Dincolo de asta, amintirile din şcoală le pot număra pe degete (şi-mi mai rămîn cîteva libere), iar de prima zi nu-mi aduc aminte ni’ca. Ceea ce înseamnă că a fost neimportantă, la fel ca şi cei doişpe (de fapt treişpe) ani care i-au urmat.

    • 🙂 🙂 🙂
      Acu înțeleg și eu cum m-a lovit depresia la bătrânețe. Bine că mi-ai deschis capul. De la tablă ni se trage. A dracului, pe mine m-a lucrat lent, juma de secol și acum m-a dovedit!

      • Drugwash zice:

        Moamă, aşa de uşor am făcut trepanaţie mentală?! Şi nici măcar nu mi-au tremurat mîinile, cu tot efectul „antibioticului lichid”. Chirurg de suflete trebuia să mă fac, baszmeg – mi-am ratat cariera (de piatră)! 😛 XD

        Revenind în cheie serioasă, pentru mine şcoala a fost un coşmar fiindcă n-a făcut altceva decît să-mi ia cu forţa libertăţile pe care abia le conştientizasem. Şi mai tîrziu, cînd a început să se prefigureze şi viitorul de culoarea tablei de clasă… Da’ – la naiba! – am avut şi eu zece la ceva: muzică, desen şi limba engleză. Foarte folositoare materii, într-un oraş de găzari… 😐

  3. Fata Verde zice:

    Din prima zi nu-mi aduc aminte decât cum am pășit eu în clasă de mână cu acela care avea să abandoneze școala în clasa a șasea. De bine ce se obișnuise cu starea de ebrietate. Condamnată la incompatibilitate, se pare, încă de pe atunci. Am foarte puține amintiri din școala primară. Chipul învățătoarei mi s-a șters complet din minte. Îmi amintesc doar cerceii ei din aur în formă de frunză (celebra frunză) și unghiile lăcuite alb sidefat cu roz. Câteva frânturi de la serbări. Moartea căprioarei, El Zorab, Soacra cu trei nurori (am fost și eu o dată noră la viața mea) și cam atât. Și corecturile cu roșu de pe caietul de caligrafie. Și compunerile pe care le uram pentru că nu erau niciodată cu fraze meșteșugite, ca ale colegei mele de bancă. Nu susur de izvoare, nu tril de păsărele, nimic. Mama mea nu avea fire de artist. Poate pentru că nu era moldoveancă?

  4. Vero zice:

    Eu mi-aduc aminte doar că-mi scriseseră numele greşit: Ana Viorica. Şi, când s-au apucat să ne strige ca să-şi ia fiecare dintre cele 5 învăţătoare turma, n-am răspuns. Fiindcă nu era numele meu. Mi-a trecut prin cap că putea fi o greşeală, dar eram timiditatea în persoană, am preferat să tac chitic. 😀
    Am rămas de căruţă, cu alţi 5-6 mameluci care nu-şi auziseră sau nu-şi recunoscuseră numele, ne-au luat pe toţi cu binişoru’ şi ne-au întrebat cum ne cheamă, s-a descoperit eroarea şi m-a dus învăţătoarea de mânuţă până în clasă – la spartul târgului. Mi-am luat cărţile şi am plecat cu toţii acasă.

  5. krantz zice:

    Eu știu că am bocit puțin pe motiv că, după împărțeala pe învățători, nu nimerisem în aceeași clasă cu alți prieteni de la grădiniță care merseseră mai toți la una paralelă. Chiar am vrut s-o tai de acolo, dar noroc cu maică-mea care îmi făcea un marcaj strîns și de tovarășa învățătoare care mi-a servit pe loc prima porție de vrăjeală. Pe care, normal, am înghițit-o cu poftă, împreună cu mucii aferenți.

  6. A lovit nostalgia in voi cu Alifantis si Nichita inainte sa va strecurati in masina spre job ?!? 😉
    avennniiittDoooaaammnnnaaa,incepe sa miroasa a otet fiert si frunza de laur ,daphin si piper.
    La mine distanta de DOB ( AD) e asaaa de mare de -mi amintesc …nimic ,nada, zilch.
    Ce imi amines vivid ,in classa l-a am chiulit prima si ultima oara,pe la inceputul iernii….brrrr.
    Nu stiam ca asa se numeste fuga de la ore 😉
    (povestea, doar daca sunteti curiosi si-mi permite gazada)

  7. sorin zice:

    amintirile neplacute mi le sterg rapid din memorie. inceperea unui an scolar e legata de un fel de senzatie de exil dintr-un univers amabil intr-unul ostil…

    am citit azi pe fb cum lucreaza memoria lui cartarescu despre subiect:
    Pe 16 septembrie 1963 a fost prima mea zi de școală. N-am s-o uit niciodată. Mai întâi, învățătoarea, o femeie în vârstă, care s-a pensionat în anul următor, ne-a înșirat câte doi în fața ușii clasei I C. Eram tare fericit. Mă gândeam: ”Copiii ăștia necunoscuți au să fie colegii mei!” Cu mare drag l-am mângâiat pe umăr pe cel din fața mea. La care el s-a întors și mi-a tras un pumn în față, așa că prima zi de școală am petrecut-o cu buza zdrelită. Tovarășa ne-a lăsat apoi să intrăm în clasă și ne-a așezat în bănci. Am uitat episodul cu pumnul repede, căci am fost pus lângă cea mai rea fată pe care am văzut-o vreodată (și am văzut destule fete rele până la vârsta mea!) De la-nceput, a tras o linie cu creionul pe mijlocul pupitrului: ”Dacă treci de linia asta îți rup capul!” mi-a zis, literalmente. Apoi tovarășa a ieșit pe hol cu o altă învățătoare, spunându-ne ”Să fiți cuminți!” S-a-ntors după câteva minute. Când am văzut-o, i-am spus cu inima deschisă: ”Eu am fost cuminte, tovarășa!” (n-am fost la grădiniță și nu știam regulile). La care ea: ”De ce vorbești ne-ntrebat? În picioare!” Și-am stat în picioare întreaga oră, prima mea oră de școală. În acel prim trimestru am avut 9 la purtare, deși eram cel mai cuminte copil imaginabil. Învățătoarea nu m-a uitat, căci prima impresie contează.

  8. Marian zice:

    Renata….FELICITARI !!!! Eufemism pentru batranete – cu cat te indepartezi mai mult de anul nasterii . 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 Nu mi-ar fi dat asa ceva prin creierul din mintea capului , nici daca-si mai traii o suta de ani de-aici inainte . BRAVO !!!

  9. opantazi zice:

    Hmmm… Eu imi amintesc doar ca am fost smulsa din banca in care ma asezasem, pentru ca gresisem nu doar scaunelul, ci si clasa. Acolo era una de pilosi si eu n-aveam fata (sau, mai bine zis, spate) de clasa I A, unde invatatoarea se numea Postelnicu (tovarasa Tudor Postelnicu, pentru cunoscatori) ;). Ah, si imi mai amintesc prima mea compunere, la care am luat un zece nemeritat. Incepea asa: „Buci (sic!) mei sunt batrani.”. Karma mea s-a razbunat crunt – m-a facut corector… 😀

    • Drugwash zice:

      Hm, ce fel de corector eşti tu dacă aici nu scrii cu diacritice? 🙄 Nu cumva ai făcut… şcoala de corecţie? 😛 😀
      (just kiddin’…)

      • opantazi zice:

        Drugwash, scriu de pe un Mac, care are diacriticele setate doar pentru QuarkXPress. Na, nimeni nu-i perfect! 😉 Dar ca să-ți fac pe plac, poftim!, am intrat pe diacritice.com. Pe de altă parte, crede-mă, lipsa diacriticelor e cea mai mică problemă în blogosferă. Dacă aș sta să fac pe grammar nazi, mai mult de juma’ din populație ar ajunge la… școala de corecție.
        (just kiddin’!) 😀

      • Drugwash zice:

        Să-nţeleg că eşti la muncă şi n-ai drepturi de administrator pe sistemul respectiv ca să poţi opera modificările necesare? 🙂 Recunosc, nu am absolut nici un fel de experienţă cu Mac, dar avînd în vedere că sistemul de operare e şi el un derivat de Unix cred că s-ar putea rezolva dacă ar avea cine să se intereseze cu adevărat (adică departamentul IT, desigur).

        Întotdeauna m-a frapat faptul că alte ţări au avut chiar şi întreg sistemul de operare în limba lor nativă (Franţa, Italia, Spania, Rusia, China, Korea, Japonia etc), nu numai layout-ul tastaturii şi au lucrat întotdeauna în limba lor oficială, pe cînd în România nici măcar nu s-a încercat educarea populaţiei în sensul folosirii layout-ului RO şi a setărilor regionale româneşti pe ansamblul sistemului deşi asta e posibil încă de pe vremurile MS-DOS. Poate că n-au fost destui grammar-nazi atunci cînd trebuia?

        Mnoh, nimic personal – zic şi eu aşa, că mă mai roade amărăciunea din gînd în gînd… Sînt probleme mult mai mari în lume, în general, dar dacă pe-alea mari nu le putem rezolva (noi), încercăm cu cele mai mici. La şcoala de corecţie cu ei! 🙂

      • Cârcotaşu zice:

        Surprinzător!
        in curs de aprobare
        Review pentru: Tastatura Canyon CNS-HKB4, Slim, Multimedia, USB, Aluminium

        S-a găsit un importator să ne aducă o tastatură inscripţionată şi pentru limba rusă, care există în ofertele producătorilor, dar nu s-a găsit încă niciunul care să comande măcar unui producător tastatua inscripţionată pentru limba română, cu diacritice, deşi aceasta a fost definită de Microsoft încă de pe vremea lui Windows 3.1…
        Ăsta-i un review postat de mine pe siteul E-mag, acu’ f’o 10 zile, neaprobat nici azi. Sigură că pe DOS 4.1 puteau fi redefinite taste, dar la W 3.1 se seta tastatura pentru România la fel ca variantele ulterioare.
        Suntem singura ţară din Europa în care oferta este numai de tastaturi SUA. Iată că acum s-ambogăţit oferta cu tastaturi ruseşti. A, mai e R. Moldova, unde se găsesc numai tastaturi ruseşti (vreau să spun cu layout rusesc).
        De vină sunt „negustorii” (importatorii pârâţi) care nu comandă, că cică n-ar avea vânzare.
        Sigur, deţinătorii de Mac, foarte puţini de altel, sunt o altă categorie… La banii pe care i-au dat i-a interesat mai mult să etaleze un măr muşcat!

      • Drugwash zice:

        Sînt de acord cu tine în ceea ce spui. Însă tot secretul aici nu şine de ceea ce scrie pe tastatură, ci de setările regionale din sistemul de operare. Acolo se spune ce caractere să producă tastatura, iar aceea poate fi absolut de orice tip şi cu orice inscripţionări, atîta vreme cît operatorul ţine minte unde sînt semnele corespunzătoare.

        Tastaturile mele de zi cu zi sînt vechi de douăzecişicinci de ani, au şi semne germane pe ele, dar am învăţat unde sînt grupate ĂÎŞŢÂ, că Y şi Z sînt inversate (avantajul meu e că pot foarte uşor schimba între ele căpăcelele cu caractere de pe taste – vezi tastaturile original IBM Model M) şi cum se produc celelalte semne non-literale, aşa că nu am nici un fel de probleme în a scrie corect româneşte şi a deschide/salva fişiere ale căror nume conţin diacritice, atîta vreme cît sistemele de operare au setările regionale româneşti iar tastatura are layout RO. Şi am mai conceput şi tutorialele de pe blog, cu ilustraţii, pentru cei ce nu ştiu cum se face, dar prea puţini au fost interesaţi de asta. Majoritatea urmează calea cea mai uşoară, oferind diverse motivaţii puerile. Treaba lor, pînă la urmă – fiecare are dreptul să aleagă pe cine să citească şi pe cine nu. Însă eu nu aş accepta în veci să lucrez într-o instituţie aflată pe pămînt românesc care să-mi interzică scrierea românească.

        „Cînd sistemul se teme de popor, e democraţie; cînd poporul se teme de sistem, e dictatură”. Nu reţin cine e autorul citatului dar asta nu-l face mai puţin adevărat.

      • Cârcotaşu zice:

        Dragoş,
        Nici mie nu-mi trebuie ca tastele să fie inscripţionate cu diacritice, eu tastez şi pe întuneric, am învăţat dactilo pe maşina de scris, i se spunea metoda „în orb”, cu mulţi ani în urmă. Totuşi, pentru marea majoritate a posesorilor de calculator aceasta rămâne cel mai mare impediment. Foarte mulţi au setat Windowsu’ pe limba română, altfel textele scrise cu diacritice devin un chin la citire, dar majoritatea „ciocănind” cu 2 degete nu-şi setează şi tastatura pe lb. română tocmai din cauza remapării care se produce, care pe un nefamiliarizat cine ştie ce cu lucrul la taste îl bagă-n ceaţă şi-i adevărat, devine foarte greu să scrie cu diacritice fără o tastatură inscripţionată corespunzător.
        Absolut de neânţeles este această nepăsare a instituţiilor de stat, care a comandat mii de calculatoare, pentru uz oficial, dar nimeni n-a avut ideea să comande tastaturi layout românesc. Câte mii de calculatoare a cumpărat numai ministerul învăţământului pentru dotarea şcolilor. Cum şi-au permis o asemenea comandă pentru cei ce învaţă, să nu-i înveţe limba română pe echipamente adecvate? La o asemenea comandă toţi producătorii ar fi oferit acum tastaturi româneşti ca opţiune, sau chiar şi fără a mai întreba. Ei produc ce li se cere, dar n-a fost nimeni dispus să spargă gheaţa şi să comande. Inversarea lui Y cu Z rezultată din mapare e normală pentru limba română. Caracterul Y nu este folosit deloc în româneşte, în schimb caracterul Z are o mare frecvenţă de apariţie, motiv pentru care e mult mai ergonomică plasarea lui pentru accesare cu arătătorul decât locul pe care îl ocupă în tastaturile americane. La fel, în lb română, cu gramatica ei, semnele de punctuaţie sunt mult mai frecvent folosite decât în lb engleză şi din acelaşi motiv tastatura românească are semnele de punctuaţie plasate diferit, mai accesibile.
        MS Office are şi „Tesaurus” (dicţionar+ortografie română) de la varianta 2000 în sus, şi-ţi poate corecta automat greşelile de ortografie, sau îţi subliniază cu roşu greşelile, iar la corectură îţi sugerează forma corectă. Te corectează imediat dacă scrii ăsta şi nu acesta etc. Ei te învaţă deci chiar să scrii corect şi literar, dar dezmăţul de azi de pe net nu ar fi fost posibil fără indiferenţa unora, care sunt responsabili, faţă de limba română. Asta e! 😦

      • Drugwash zice:

        Da, e greu la început cu remaparea şi majoritatea n-au timp să stea să înveţe două (sau mai multe) layout-uri diferite. Asta fiindcă acasă e una (sau două pentru cei de alte etnii), la serviciu e alta, iar coordonarea celor două segmente e aproape imposibil de realizat. Deşi e al naibii de simplu să apeşi o combinaţie de taste (de obicei Alt+Shift) ca să treci de la un layout la altul, iar setul de caractere românesc îl include pe cel englezesc, ceea ce înseamnă că s-ar putea scrie foarte bine NUMAI cu layout-ul românesc atît în română cît şi în engleză, iar cu puţin efort chiar şi în alte limbi.

        Comenzile de computere şi sisteme de operare la nivel de instituţii se fac într-un fel care mie îmi pare nu-prea-legal. Numai dacă mă gîndesc la dezastrul care înseamnă Windows10 şi mă întreb cum de a putut Primăria noastră să impună angajaţilor aşa ceva cu forţa, deşi cei mai mulţi sînt nemulţumiţi? Sigur, aş putea specula ce şi cum, dar fără dovezi m-aş trezi cu vreun proces, cu toate legile astea imbecile.
        Ideea e că departamentele IT fie nu-şi bat capul să facă instalări de bun-simţ, fie li se ordonă să o facă aşa, poate fiindcă toate datele oficiale ale instituţiilor noastre trebuie să ajungă undeva, departe, unde să fie „analizate” – iar aceia, ştim bine, nu cunosc alte limbi şi sistemele lor sînt incompatibile cu setările noastre (şi ale altora). Aşa că lasă să fie totul în engleză, ca să le fie „lor” mai uşor.
        Aş vrea să greşesc dar ceva îmi spune că nu. Şi-atunci vorbim discuţii ca să uzăm vopseaua de pe taste, că nici măcar astea nu se mai fac cu simţul răspunderii – adică semnele turnate în plastic, ca odinioară.

      • Cârcotaşu zice:

        Ei, Dragoş, dragule, Eu unul am altă părere. Te citez:

        Numai dacă mă gîndesc la dezastrul care înseamnă Windows10 şi mă întreb cum de a putut Primăria noastră să impună angajaţilor aşa ceva cu forţa, deşi cei mai mulţi sînt nemulţumiţi?

        Ştiu că lucrezi încă pe Windows 98 şi că ai considerat că-i „cel mai tare din parcare”. Trebuie să recunoşti că asta presupune un conservatorism aproape feroce. N-am înţeles până acum ce semnificaţie au cifrele „98”, că windowsu’ în cauză era în uz în 1996.
        Eu fac parte dintre cei ce le-au avut pe toate, inclusiv „2000 server” la un moment dat. A urmat seria „Me”, „XP”, „7”, am sărit 8-u care mi s-a părut mai adaptat nevoilor unui telefon, iar pe la începutul lui iulie m-am înscris la upgrade-ul Windows 10. La ora fixată punct, după ce mi-am reconfirmat acordul, băieţii mi l-au instalat în 20 mn. Cunoşteam condiţiile conform cărora mă puteam întoarce la Windows 7 în termen de 30 zile, dacă nu-mi plăcea.
        Ei bine, nu m-am întors, m-am acomodat foarte uşor cu el şi vreau să-ţi spun că nici nu m-aş întoarce. Toată isteria cu „renunţarea la intimitate”, cu supravegherea etc. n-are niciun suport. Păi supravegheat eşti din ziua în care ai intrat prima dată pe net, Google culege o gamă mult mai largă de informaţii şi chiar le şi foloseşte în mod păgubos pentru utilizator. În rest, la W10 ai opţiuni la fiecare capitol pentru a share-ui sau nu etc. Orice lucru nou, din start, presupune o doză de rezistenţă din partea utilizatorilor, mai ales în domeniul acesta, unde perioada de acomodare presupune un oareş’care efort. Să spunem lucrurilor pe nume, rezistenţa asta şi larga contestare are la bază şi un pic de lene. Nu prea multă da’ nici prea puţină! 🙂 Pe de altă parte, orice nou sistem de operare cere şi-un pic de upgrade hard, pe care unii nu-l pot face, alţii nu vor. C-aşa-i omu’. Păi de la W 86 până acum am făcut la upgrade hard de nici nu mai ştiu. De fapt n-a rămas nici măcar carcasa. Sigur că W 10 nu poate funcţiona în 528 MB RAM. Părerea mea este că W 10 este de departe cel mai evoluat, oferă cele mai multe posibilităţi şi se mişcă muult mai bine decât orice-am avut, bate şi W 7, pe aceeaşi configuraţie de acum. Vreau să-ţi spun că am încercat, la vremea lui şi OS X, dar consuma la resursă de numa-numa şi normal, se mişca slab de tot.
        În ceea ce priveşte primăriile, care i-ar fi obligat pe angajaţi să folosească w10, iartă-mă te rog, da’ unde ai văzut tu vreo firmă să-şi consulte angajaţii când face vreo investiţie? Nu-s mulţumiţi? ‘Aida de! Păi lenea unuia multiplicată cu câteva sute cum e? Le-a cerut vreun ban pe asta? Culmea ar fi ca-ntr-o primărie fieş’care să utilizeze SO-u’ care-i place. Haos complet! Mai mult ca sigur că, după nu prea mult timp, un nou SO de-al lui Microsoft va genera un nou val de nemulţumiri şi aceiaşi angajaţi care azi nu-s mulţumiţi de W10 vor vorbi elogios de acesta şi-şi vor manifesta nemulţumirea faţă de cel nou.
        În rest, noi să fim sănătoşi! 🙂

      • Drugwash zice:

        Ştii care mi-e singura lene în clipa de faţă? Să caut un link direct ca să citeşti ce s-a tot discutat despre WinSpy10 de cînd a apărut şi pînă în prezent. Dar e uşor de găsit: MSFN boards -> Windows 10 – deeper impressions. Du-te pe guglă dacă ţi-e prieten – eu l-am blocat complet, cu toate dependinţele lui. Găseşti acolo, în acel forum, link-uri către articole scrise de către specialişti/jurnalişti recunoscuţi, dacă şi se pare că eu sînt părtinitor.

        Problema mea nu e rezistenţa la nou, ci la imbecilizare pornită din răutate şi egoism. Ar fi mult prea mult de povestit de ce nu vreau – pe lîngă că nu-mi permit – să accept ceva ce-mi transformă fierul propriu şi personal într-o unealtă a altuia. Pur şi simplu eu vreau să continui să folosesc ce-mi place, ce cunosc şi ce pot controla 100%. Vreau să fiu lăsat să aleg, nu să mi se bage cizma pe gît.

        De trecut am trecut şi eu prin multe, pornind de la CIP01/Sintez/HC91 pe procesor Z80, am făcut instalări şi configurări pînă mi s-a acrit (la alţii) şi ca programator amator cunosc ceva mai mult decît utilizatorul de rînd, aşa că nu mă poţi da la întors. N-am să enumăr cîte versiuni de Windows 95 au fost înainte de 98 Gold (sau First Edition) care a apărut în 1998, după care a fost 98 Second Edition – lansat în aprilie 1999, nu în 1996 după cum spui – şi care în ce priveşte libertatea utilizatorului e unicul care o conferă pe deplin, cu toate riscurile aferente care se subînţeleg şi pe care un cunoscător le acceptă fără discuţie.

        Toată măgăria asta cu „actualizările” ţine de avariţie, egocentrism, egoism şi pe undeva dorinţa de supravieţuire cu orice preţ în ciuda (şi împotriva) dorinţelor societăţii. Astea sînt cele mai proeminente caracteristici ale sistemului capitalist căruia nu-i pasă de OM ci de BAN. Exclusiv. Iar eu sistemul ăsta îl refuz cu toată fiinţa mea.

        Suficient, am deviat mai mult decît era permis şi îmi cer scuze gazdei.

  10. Cârcotaşu zice:

    Renatoooo!
    M-a mâncat spamu’!

    • Nu te-a mâncat, te-a pus la păstrare. Te-am redat eu lumii acum.

      • Ba cred că te-a pedepsit și te-a băgat la spam fiindcă povestești niște chestii care, dacă nu m-ar lăsa rece (că nu mă pricep la care Windows e mai bun, pentru mine e cel mai bun ăla pe care mi l-a instalat coabitantu și trebuie să am musai, în bară, opțiunea RO/EN), m-ar lăsa mută de câte știți tu și cu Dragoș.

  11. psi zice:

    pfuaiii! prima zi de școală? tot niște garofițe și fixe doo cărți și la mine. doar că toarșa era atâta de tânără și de frumoasă și avea niște ciuboțele mamă-mamă. asta-mi amintesc: ciuboțelele copilei ăleia de urma să ne învețe pe noi, tăunii, buchiile. cât am mai salivat eu după pantofiorii ăia. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s