Pâine cu untură…,

…sare și piper. Asta mâncam, de două ori pe zi, în timpul sesiunilor de iarnă, în toți anii de facultate. Nu, nu urmează să depăn amintiri de tristă amintire, nu sărăcia e subiectul în propoziție, ci comoditatea și frigul. Când locuiești, iarna, la parterul unui bloc din Prelungirea Ghencea, în care termometrul din sufragerie e singurul care își cațără mercurul până la cinșpe grade, că ăla din dormitor obosește și renunță la șapte, când ai sute de pagini de învățat tot la două-trei zile, credeți-mă că nu-ți arde să pierzi vremea încălzind ciorbe de legume și tocănițe de cartofi cu zdrențe de carne. Le lași să zacă în frigider și alegi un fast food nesănătos, dar perfect pentru interesul tău: pâine cu untură.
Imaginați-vă că vorbim despre anii optzeci. Pe vremea aia, valoarea normală a colesterolului era 200+vârsta. Anul III, Frmacodinamie. Anul IV, chimie sanitară.
Untura de porc ținea de cald, la propriu, prin aport de calorii. Nu știu dacă și creierul se bucura de tartinele cu untură, sare și piper, dar e cert că nu conspecta cursurile decât o singură dată și lua notă de trecere spre foarte bună. Creierul e gras și vrea grăsime. De-aia nu poți mânca creier pane fără condimente, că e scârbos de gras.
Însă motivele principale pentru care mâncam toată sesiunea pâine cu untură, sare și piper erau două: 1) Pierdeam trei minute din timpul de învățat ca să „gătesc”  și 2) Chiar îmi plăcea.
Pe bune! Și azi bălesc la o felie de pâine unsă cu untură de porc, stropită cu sare și piper. Și, în timp ce-o mănânc, am douăzeci și ceva de ani și am luat  zece la Farmacodinamie, cu Dobrescu, deși aproape 70% dintre colegii mei vin la toamnă…

Și linkul spre Domnul Profesor Dobrescu nu e publicitate, e omagiu și mulțumire că încă trăiește și, Doamne, cum s-o fi crucind el, azi, în mare secret, când citește despre alimentația sănătoasă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, aminriri, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Pâine cu untură…,

  1. Fata Verde zice:

    Nu mi-am permis plăcerea de a mânca „nesănătos” din cauza problemelor digestive pe care le am de când am și primele amintiri. Îmi era atât de rău după ce mâncam dulciuri, crudități sau grăsimi încât îmi dezvoltasem o voință fantastică în a le rezista, încă de copil. Îmi aduc aminte cum am mers în vizită la o prietenă și ne-au servit clătite cu gem. Mama nu făcea niciodată, deci nu știam dacă îmi fac bine sau rău. Să fi avut vreo opt-nouă ani, poate mai mult. Am ținut clătita în mână până când am ajuns acasă, să văd ce și cum. Nici acum nu sunt o pofticioasă. Dar, dacă nu aș avea problemele acestea imediate, cu siguranță nu m-aș gândi la ce mi s-ar putea întâmpla peste zece ani dacă mănânc sare sau zahăr în exces. Mă amuză și mă irită în același timp politica aceasta dusă la extrem, a hranei „sănătoase”, a vieții sănătoase în general. Prostologeală.

    • Eu mănânc nesănătos de la un an. 🙂 Scobeam cu labele din față prin farfuria mamei și ce storcoșeam pe-acolo sugeam din jgheabul palmei. Pe la 2 ani urlam ca sirena lui Vasile Roaită când simțeam miros de salată de castraveți verzi. Pe vremea aia dacă tăiai un castravete cu fereastra deschisă se ducea aroma aia minunată, inconfundabilă, până în stradă. Daaaa… și cu mărar. Și-acum mi se face rău de poftă, când doar scriu.
      La clătite eram disperată. Le mâncam fierbinți, cu zahăr, în timp ce bunică-mea le făcea. Am senzația că până pe la vreo 7 ani m-am comportat exact ca un cățel. Furam mâncare. Întotdeauna ce furi e mai bun decât ce ți se pune în farfurie. A, și ce capeți de la străini. E muuult mai bun ca ce-ai acasă.

      • Fata Verde zice:

        Se pare că eu am fost cel mai cuminte copil posibil. Aveam de pe atunci mania onestității și a corectitudinii 😆 . O mai întreb uneori pe mama cum de a reușit să mă facă să o ascult în toate. Cred că nici ea nu știe.

      • Ei, cuminte eram și eu. Nu umblam cu chibrituri, nu ieșeam din curte… Dar iarna tot nu rezistam să nu sug eu, pe furiș, un țurțure de la streașina magaziei de lemne.

  2. Cristian zice:

    Aaah ce vremuri. În ziua de azi copiilor/tinerilor nu le mai place, considera asta ceva supranatural.

    • Nu-i așa? Până la sfârșitul anilor 80 habar n-aveam că există noțiunea de mâncare nesănătoasă. Frigănele. Felii de pâine prăjite în ulei și date prin zahăr. Dacă azi ai mânca așa ceva, cred că ți s-ar face dosar penal. 🙂

  3. Drugwash zice:

    Nu-ţi trebuie facultate pentru aşa ceva. Unii dintr-o anume parte a ţării ar spune că nu-ţi trebuie nici măcar sărăcie. Eu sînt undeva la mijloc, fiindcă sărăcia mă defineşte la fel ca şi acel sfert de ungur ce-mi aleargă prin vene. Dacă untura pe pîine mi-ar permite accesul la fericire atunci nici nu mi-aş mai dori altă masă vreodată. Permite-mi totuşi să adaug Delikat şi/sau măcar pastă de ardei pe untură alături sau în locul piperului. Fiindcă în armată am învăţat şi eu ceva de la colegii mei ardeleni. 😉

    Iar viaţa – futu-i morţii ei cu cine îndrăzneşte a-i da o definiţie strictă! – constă numai şi numai în ceea ce ŢIE, ca individ, îţi face plăcere, indiferent de ce căcat mănîncă guvernul, reclamele şi restul lumii. Howgh!

  4. domnuio zice:

    Chiar că e bună,
    io,personal, aș fi adăugat ceapă…dar atunci se lasă fără pupături

    • Domnule io, problema mea cu ceapa nu era pupăturile interzise după, ci faptul că e foarte soporifică. Cel puțin la mine. Mănânc o ceapă, adorm instant. Ori în sesiune somnul era cel mai crunt dușman, vezi bine!

  5. Marian zice:

    Ce ma ??? L-ai avut pe Dobrescu in facultate ??? Pai…asta i-a fost profesor , lector , conferentiar ceva si maica-mi prin ’57 ! Era bun amic cu ala batranu ca erau de-un leat si-n plus fusesera si colegi de liceu . Mai traieste inca ….da’ cati ani are tipul ? Mama saraca { ca- intre timp sa dus sa moara nitzel } tot cu-asa ceva s-a hranit in acei ani pe cand urma UMF-ul { ca majoriattea studentilor acelor ani } , si ea manca la dejun paine cu untura , la pranz la fel iar seara la cina… { sti figura } : CE…AI 😉 !

    • Da, am avut marele noroc porcesc, privilegiu sau cum i-o fi zicând să învăț farmacodinamie cu profesorul Dobrescu (da, trăiește, slavă cerului!), analitică cu nu mai puțin celebrul Morait ch. farmaceutică cu Victor Zota, farmacognozie cu Ciulei. Aș fi nedreaptă să nu-l pomenesc și pe profesorul Ionică, spaima spaima cucurbitaceelor și-a întregii sistematici botanice.

  6. Stii ce smuggler eu din Ro ??? jumeri in untura, care se vor doza pe o perioada aleatorie pana pleaca/vine altcineva ce face gleseala sa spuna: * plec in Ro , vrei sa-ti aduc ceva ?* si se incumeta sa calce legea 🙂
    Am incercat sa le confectionam aici dar , porcii astia n-au ce au aia din Ro :)…test of homeland…

    • Daaa, jumări. La magazinul de sibieni din piață m-am împrietenit cu o vânzătoare/producătoare și, când cumpăr brânză și cârnați de la ei, mă milogesc să-mi dea și mie o jumară din borcan, că le ține la vedere și nu rezist. Nu-mi cumpăr, că le-aș mânca pe toate odată. 🙂 Numai „porcării” aș mânca. Dar știi cum se zice: tot ce e bun este ori ilegal, ori imoral, ori îngrașă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s