D’ale Prăvăliei. Spânzuratul.

– … Și de-astea dați-mi două cutii. Cât face pân-aici?
– O sută douăzeci de lei, zic.
Se întoarce către soțul ei, care numără exasperat plăcile tavanului fals:
– Să luăm și pentru tine? Niște vitamine?
– Ia ce vrei tu, dragă!
– Da’ le-nghiți?
Alți ochi dați peste cap.
– Înghit tot ce-mi dai tu, dragă!
Mă uit la ei ca la viitorul apropiat: nițel săriți de șaizeci, ea volubilă, el plictisit la culme. Totuși, ascultător. Acceptă vitamine, niște protector hepatic, niște…
– Nu, omega de pește ia pentru tine, mie nu-mi place. Miroase a pește stricat.
E rândul ei să dea ochii peste cap:
– Dragă, dar din pește e făcut!
În clipa aia îi sună telefonul, se scuză, îmi spune, prin semne, să nu țin cont de dobitoc, să-i dau și omega de pește, ridică două degete, adică vrea două, zice „Alo?” și iese în stradă să vorbească. Pun două omegi de pește peste grămada de cutiuțe și aud un fel de urlet – vaiet, venind de-afară:
– CUUUUM?
Înțepenesc. E limpede că a aflat o veste proastă. Mi-e destul de clar, după groaza din vocea ei, că o să pun frumușel în raft tot ce-a comandat, fiindcă o femeie care strigă așa nu mai are nevoie de sănătate la flacon. Vine înapoi, cu mers de marinar beat, cu o față de nerecunoscut:
– S-a spânzurat Miticăăă!…
E alb-verzuie și gâfâie ca un maratonist. Știu ce am de făcut: iau o pastilă mică de anxiolitic universal și mă pregătesc să i-o îndes sub limbă. Soțu’, calm și lucid, o întreabă:
– Care Mitică?
– Cum, care Mitică?!
– Păi, frati-tu sau bărba-su lu’ Angeluța?
Stupoare și speranță. Nu știe care Mitică.
– Nu știu…
– Păi, cine te-a sunat?
– Nu-u-hu știuuu… Plânge în hohote. Nuuu ști-hiu, că plâ-hângea…
– Păi sună la numărul care te-a sunat și vezi care din ei s-a spânzurat.
Cumva, în starea aia, femeia vrea să fie politicoasă și alege să vorbească la telefon tot de-afară. Stăm amândoi, eu și soțul ei, ca doi proști, față-n față. E genul de moment în care mie îmi tremură nițel genunchii și cel mai mult aș vrea să nu fiu acolo. M-am obișnuit cu canceroșii terminali, m-am obișnuit cu drogații care-mi arată plăgi deschise până la os, cu genul ăsta de situație nu doar că nu sunt familiarizată, dar mi se întâmplă pentru prima oară. Să zic ceva:
– Sunteți foarte calm!
Bărbatul face un gest de lehamite cu mâna:
– Din partea mea, să se fi sinucis amândoi. Frati-su e o belea de om și ăl’lalt e nebun, o amenință pe nevastă-sa că o aruncă peste balcon, nu vrea la doctor…
Femeia revine după nici două minute. Știu! Frati-su, beleaua, e viu. S-a spânzurat celălat.
– Haideți să ne grăbim un pic, zice, că avem de mers…  Cât am de plătit?
– O sută șaijdoi, zic, că pusesem și omega de pește, între timp. Luați pastiluța asta. Puneți-o sub limbă. Stați nițel pe scaun, vă aduc un pahar de apă… Nu vă las să plecați în halul ăsta!
– Lasă că-mi revin pe drum. Am crezut că e frati-miu, dar nu, e schizofrenicul, ăla care o amenința pe nevastă-sa că o aruncă de la balcon.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, d'ale Prăvăliei, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la D’ale Prăvăliei. Spânzuratul.

  1. ciupico zice:

    schimba titlul (e prea bun restul)

    • Ai stofă de editor! Primul lucru pe care-l fac ăștia e să vrea să-ți schimbe titlul. Lăsând gluma, eu zic să-l lăsăm așa, fiindcă am o grămadă de pastile de-astea pe blog cu D’ale Prăvăliei și nu vreau să schimb tiparul titlului.
      Altminteri, mulțumesc pentru „restul” din paranteză. Aici nu te mai comporți ca editorii, care nu au în vocabular cuvinte ca „foarte”(bun) sau, doamne ferește, acest generos „prea”(bun).

  2. Nu s-ar zice ca te plictisesti .

  3. Mi-am luat și eu pastila de umor! 🙂

  4. Drugwash zice:


    Am rîs zdravăn de dimineaţă, mulţam fain! 🙂

    • Să fie primit, Dragoș! Sper c-ai râs destul de tare, să te-audă și Copilu, să se bucure și el.
      Mai sper că n-am făcut o gafă cu ultima propoziție. În mod misterios, de când a plecat Copilu, mi-e un dor de-al meu de mă sufoc. Ne-or bârfi pe-acolo, pe unde sunt?

      • Drugwash zice:

        Nu ştiu, dar eu îi cer iertare Copilului cu glas tare de cîte ori – rareori – se întîmplă să rîd. N-am idee dacă mă aude, dar simt că trebuie s-o fac.
        Aş vrea, tare aş vrea să ştiu dacă a ajuns pe Veşnicele Plaiuri ale Vînătoarei; chiar de nu-şi mai aduce aminte de mine, măcar să-i fie bine acolo. Şi poate şi Lachi îi e alături şi – cine ştie – Căţeaua Duracell, pe numele ei Bella, de care Copilu’ părea a fi îndrăgostit pînă să plece ea prima acolo…

      • Fii sigur că raiul lor e mai simplu și mai bun ca al nostru. NONO zicea că RAI e Regatul Animalelor Independente. Firește, Nono n-ar fi zis asta niciodată dacă eu n-aș fi crezut că așa e. Unde cerul e albastru, iarba-i verde ca smaraldul… Fă tu versurile mai departe, că te pricepi.

      • Drugwash zice:

        Unde cerul e albastru,
        Iarba-i verde ca smaraldul,
        Peste noi străluce-un astru
        Luminos precum nu-i altul
        Şi-mprejur e armonie,
        Nu e suflet să cerşească,
        Nu e strigăt sau mînie,
        Nici mîndrie omenească…

        Mi-e greu să scriu printre lacrimi…

      • Las’ că ți le șterg ei, Dragoș… Ia auzi cum scrie Copilu mai departe:

        …Și nu plouă-n miezul toamnei
        Cum ploua la noi pe stradă
        Ca să-i dea prin minte doamnei
        Să ne bălăcească-n cadă.
        Iar ciulinii-s de matase
        nu se-ncurcă-n blana fină
        Câinii au grămezi de oase
        Și ne tot poftesc la cină
        Ne închină serenade
        Șoareci fericiți și capii
        Pomii-s grei de-atâtea roade:
        whiskas, pedigree și chappi…

      • Drugwash zice:

        Ţuicomicina şi dorul de Copilu’ fac o combinaţie periculoasă.

  5. Cat de bine e descrisa societatea romaneasca si vremurile astea in doar o scena 🙂

  6. Tipsynel zice:

    Colegii au întors capu’ spre mine când am izbucnit în râs prima dată! A doua oară au venit lângă biroul meu toţi să vadă. Le-am citit tare, printre hohote! Săru’ mâna pentru pastila de dimineaţă!

  7. krantz zice:

    Deci iată cum moartea cuiva face numai bine: s-a liniștit și doamna, s-a liniștit și Angeluța, a scăpat de chinul schizofreniei și spînzuratul. Deci, într-un fel, deși e un minus, toată lumea a ieșit pe plus.

  8. Cârcotaşu zice:

    Veselă… farmacie dom’le, veselă farmacie!

  9. Cristian zice:

    Atâtea concluzii poți trage dintr-un singur text…
    Frumos !

  10. psi zice:

    scriere cinematografică așa ca-n gară mai rar! brava, brava! sigur, și materialul clientului e generos, dar… 🙂

  11. Pa mine postarea ta m-a desamagit! Ma pregateam sa pariez toata pensia si pa soacra-mea in viu ca fata a fost sunata da la radio ZUM, ca ala de-o sonase ierea Buzdugan si ca cistigase o sedinta de masaj cu Mircea Radu sau macar cu Pepe sau Stefan Banica. Drept pentru care ti-a cerut sa-i indesi in sacosa, PA SUSTACHE, o dusina da protexative, spre propasirea pravaliei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s