Ochiometria

Înainte de-a părăsi Mîncătoria de pe strada noastră definitiv, îi schimbasem numele. Mai întâi fiindcă e mai corect să-i zic Ochiometrie de când a dezactivat cântarul și a oficializat ochiometrul și apoi ca s-o pot deosebi de Mâncătoria nouă pe lângă care ne-am aciuat.
Fata aia care pune la caserolă nu mai cântărește. Acum ochiometrește suta de grame de pui, de ceafă, de cârnat, de piure, de orez. Poate de-aia e așa boccie, că nu-și mai folosește ochii la privit, ci numai la măsurat. Trăznește o paletă de maglavais – sos cu legume – în cutie, stă la pândă o clipă să observe dacă se lăbărțează  ca lumea sau rămâne ghemuit într-un colț. Dacă nu se-ntinde, îl mai alungă ea cu linguroiul pe diagonală. Dacă nici așa nu se relaxează mîncărica, mai adaugă trei păstăi și două rondele de morcov. Cumpănește o țîră, retrage o păstaie și-o rondea, pe urmă ridică puțin, foarte puțin pleoapele și măsoară clientul cu o sclipire coclită, piezișă, să-și dea seama dacă ăluia porțioara i se pare chiar o porție. Uneori omul se uită pe pereți, în tavan, în vitrina cu salate. Ăla e momentul în care izgonește la loc în tavă cele două păstăi nou-venite, ba poate și-o surată de-a lor, mai pricăjită, care era, oricum, atât de subdezvoltată, că și cu ea, și fără ea, tot la fel te săturai. Sau nu. Înainte de-a repezi și-un copănel de pui preșcolar (care sigur are 150 de grame, că n-are cum să fie mai ușor de-atât) în mâncare, mai toarnă două-trei linguri de sos. Privită de sus, toată chestia aia seamănă cu o piscină pentru începători, în care fac pluta câteva legume. Piciorușul de pui aterizează într-o rână, unde-i apa mică și se uită de-acolo, cu jind, la camarazii  vegetali de bălăceală.
Țac-țac, fata pune capacul. Aveți grijă să nu se verse, treișpe lei cin’zeci! – te bodogăne ea, aproape invariabil. Aproape invariabil, zic, fiindcă de la o zi la alta ceva se modifică: prețul. Aceeași ciorbiștină costă, în funcție de aglomerație, de vreme și, firește, de ochiometria domnișoarei, între nouă și cinșpe lei.
O să vă întrebați unde a dispărut cântarul. N-a dispărut. E la locul lui. Ține loc de supra-tejghea. Pe el așează fata punga de plastic, o lărgește la gură, îi netezește fundul și pune casoleta în cea mai echilibrată poziție, ca să nu fie acuzată de complicitate la vărsarea zemii.

Ultima oară când am mâncat de-acolo mi-a pus mămăligă în loc de piure, dar n-a fost vina ei. A enervat-o un dobitoc de corporatist care-a cumpărat nu știu câte porții, parcă hrănea toată multinaționala, întrebînd de bon. Ei, ăla a fost momentul în care fata n-a mai răbdat, și-a lăsat ochiometrii slobozi, fix în mecla palidă a trepădușului cu cămașă bleu și cravată bleumarin și l-a admonestat, exact cum merita prostul dracului:
–  Păi, nu v-am scris pă fiecare cât costă?!
A fost încă o dovadă, pentru ea, că marile companii asta fac: angajează numa’ fraieri d-ăștia, spălați pe creiere. Vasăzică stă idiotul la coadă, o vede că scrie de căpiază cu carioca aia pe capace și tot mai cere bon.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

67 de răspunsuri la Ochiometria

  1. Drugwash zice:

    De fapt, la ce foloseşte bonu’ ăla?

    • Bonul ăla, Dragoș, e un floc în calea evaziunii fiscale. Nu că m-aș înnebuni după Fisc, dar cu-o taxă toți suntem datori. Cum zice și Cârco, dacă ăla cumpără zece kile de carne crudă, să nu-i iasă 20 de kile de friptură. Eu zic că, după salut, bonul fiscal e minimum de respect pe care i-l arăți clientului. Să știe că nu-i vinzi la preț alb marfă cumpărată la negru.
      Eu disper când îmi zice vreo melteancă dichisită și generoasă: „Lăsați, nu mai bateți bon!” Cum morții mă-tii de parvenită, să nu-ți bat bon? Crezi c-am adus pastile d-acasă și le vând de sub tejghea?!

      • zazania zice:

        Adica, sa ma scuzi , tai bon pentru fiecare bulina vanduta la bucata? Consumi ditamai bucata de hartie pentru fiecare cacatis vandut? Eu tai bon doar peste 5 lei. Pentru celelalte cacaturi de 25 de bani le adun pe un singur bon mai lung. Marfa la negru n-am vandut niciodata dar ma seaca daca imi cere bon pentru trei aspirine tamponate.

      • Drugwash zice:

        E din ce în ce mai clar că nu-i locu’ meu în lumea asta. Mai bine mă duceam în lumină atunci cînd am avut ocazia! 😦

      • Lotus zice:

        Eu aș fenta statul de câte ori aș avea ocazia.

  2. Cârcotaşu zice:

    Păi foloseşte la o mulţime de lucruri:
    – face dovada cumpărării mărfii „X” din prăvălia la care poate vrei să te întorci, să reclami calitatea sau cantitatea. Fără „bonu’ ăla” eşti trimis la plimbare;
    – când cumperi haleu pentru mai mulţi, normal să vrei bon, să le dovedeşti ălora cât a costat, fără să-ţi arate f’unu’ obrazu;
    – constituie dovada cheltuielii într-un scop decontabil;
    – în faţa patronului face dovada cantităţii vândute şi a banilor ce trebuie să fie în casă. Fără înregistrare vânzătorul poate avea intrare de 10 kg de peşte (să zicem) şi să vândă 20 kg. Fără bon, te face angajatu’ de nu te vezi, de parcă prăvălia ar fi a lui;
    – ultima chestie, da’ nu ultima utilitate, loteria bonurilor fiscale! 🙂
    Interesant e cum a apărut casa de marcat, ce l-a chinuit pe inventator http://www.zeusservice.ro/blog/111-aparitia-caselor-de-marcat-scurt-istoric.html

    • Cârcotaşu zice:

      PS – Şi poate ce-i mai important, bonul conţine informaţii despre articolul cumpărat, cantitatea (rezultată în urma cântăririi şi nu a „ochiometriei”), preţul per unitate, făr’ de care preţul total anunţat e un cânteg de leagăn pentru fraieri!
      Pe vremuri circula o glumă despre măcelarul care-ţi arunca carnea pe cântar, nici nu se liniştea indicatorul (deh cântarele alea care erau atunci) şi el îţi spunea fără să clipească: „33 de lei şi şai’ş’cinci de bănuţi”. Gluma era: „ete-al dracu’ dacă-l pui să-ţi facă calculu’ pe hârtie nu ştie cum s-o facă”!

      • Drugwash zice:

        Aşadar totul se reduce la „s-a dus pulii de suflet încrederea între oameni”. Ăsta-i unicul numitor comun al tuturor motivelor înşirate mai sus. Iar eu aş vrea să ştiu:
        1. De ce?
        2. Cum să readucem acea încredere?

        Fiindcă lumea asta în care fiecare îl suspectează pe fiecare e un căcat, nu o comunitate civilizată.

        Scuze de limbaj, dar asta nu se poate aşeza într-un limbaj decent fără a-i pierde conţinutul emoţional.

      • Cârcotaşu zice:

        Ai fi prea pretenţios, dacă n-ai fi utopic. Tu chiar n-ai aflat că există poliţie şi puşcării? Şi nu numai la noi, că cică n-am fi cilivizaţi. Chiar ai încredere în ăla care stă cu mâna-ntinsă la colţu’ străzii şi-ţi spune că i-a ars casa, nevastă-sa e-n comă şi copiii, pardon, copilaşii-i mor de foame? Încrederea-i încredere şi aia se câştigă, nu se acordă din oficiu, iar credulismul e altă gâscă…
        La întrebările tale io ţi-aş răspunde:
        1. D’aia!
        2. N-ai să afli… 🙂
        Da’ după cum vezi n-o fac!

      • Drugwash zice:

        Ce altceva mi-a mai rămas dacă nu utopia, lumea şi viaţa fiind aşa cum sînt…

      • klaus zice:

        Bonul nu conține mereu informații despre obiectul cumpărat, Cârco! Mă rog, nu foarte precise! Dacă-ți cumperi un întrerupător sau un metru de cablu electric, pe bon poate apărea mențiunea, în ambele cazuri, electrice.

      • Când bonul nu conține informații precise despre obiectul cumpărat e un bon gri.

      • klaus zice:

        Nu te opri, renule, spune-ne mai multe! Ce-i ăla un bon gri?

      • E simplu! Dacă mie casa de marcat îmi scoate un bon cu obiect generic MEDICAMENT și altul cu SUPLIMENT ALIMENTAR, un eventual control nu poate face stocul cantitativ, ci doar valoric. Clientul care s-ar întoarce pentru o reclamație – mi-ați vândut un produs care expiră peste o lună și eu îl consum în două luni – primește flit, că nu poate dovedi cu bonul decât că a cumpărat MEDICAMENT sau SUPLIMENT.
        Nu știu cum e în alte comerțuri, dar în comerțul cu medicament trebuie să asiguri trasabilitatea produsului, adică să poți urmări, în scripte, acel produs, de la producător la consumator, trecând prin verigile intermediare, angrosist, detailist.

  3. zazania zice:

    „Loteria bonurilor fiscale”, ce mai gogoasa! In fiecare luna se trag bonuri de peste trei cifre.

  4. Marian zice:

    Mai zilele trecute , ” ai injurai ” pe aia de la PROFI , acum ti-a casunat pe amarata aia …ochiometrica ? Poate-o fi neam cu madamme Monica Pop si d’aia ” cantareste ” din ochi 😉 te-ai gandit la asta ? Ala , corporatistu’ { apropos mai esti amica cu tipa corporatista de la ” Philip Morris ” ? } , ala cerea bon deoarece …asa-i corect , ce-l interesa p’ala ca aia , tuta de ochiometrista , i-a scris pretul pe fiecare pachet de parca era in anul …. 1950 !?! Iar in materie d e tzafna…lasa ca nici cu voi farmacistii nu-mi e rusine . Am incercat zilele trecute sa-mi cumpar niste nenorocite de Algocalmin-e si ” doamna d e la tejghea ” m-a intrebat in sictir : ” da ce mosule n-ai aflat pana acum ca trebe retzeta ” ? Despre care ” Mancatorie ” vorbesti , despre aia dupa colt langa arabul ala cu…fel d e fel de chestii ?

    • Marian, să răspund pe rând:
      – Corporatistul cerea bon ca să divizeze suma totală pe cap de coleg furajat. Sau ca să vâre cheltuiala în contabilitate. Sunt firme care decontează și abonamentul la sala de gimnastică, nu doar masa de prânz.
      – Nu mai știu nimic de prietena de la Ph. Morris. De vreo 20 de ani. Schimbă asta cu ceva situația?!
      – Pentru Algocalmin ai nevoie de rețetă. Ca și pentru celelalte medicamente care conțin metamizol. Mă îndoiesc că persoana din spatele tejghelei farmaceutice te-a apelat cu ”moșule”.
      – Vorbesc despre http://www.mancare-lacoltea.com/meniul_zilei.html

      • Marian, am citit comentariul tău într-o cheie cam… ostilă. De-aia am răspuns și eu atât de acru. Scuze! Cred că oboseala serii era de vină.

      • Marian zice:

        Da , schimba situatia deoarece bazandu-ma pe amicitia voastra …doream sa obtin ceva si anume , unul dintre ” cacadourile ” 😉 pe care Ph. Morris le ofera colaboratorilor sau chiar angajatilor , dar acum…asta e . Nu te mai indoii de faptul ca domnisoara farmacista m-a …. apelat cu ” mosule ” . La cum aratam si nebarbierit { ma omora dantura…aia pe care-o mai am si , nu suportam sa ating obrazul…nici macar cu lama } si-n baston …cum dracu sa-mi fi zis aia : tinere cavaler 🙂 🙂 🙂 ?! Chiar nu-i problema c-ai citit comentariul in …cheie ostila . Uneia care-a fost in iarna lui 2012 la proteste fie si-o singura zi , ai pot ierta ORICE ! Zi buna in continuare Renata Carageani !!!

  5. Cârcotaşu zice:

    Ehei, ciudat este că mulţi protestează împotriva unor practici care, la urma urmelor, sunt în folosul lor.
    Cu ceva ani în urmă, în tinereţe, având ocazia să mă călătoresc şi pe alte coclauri, mă şocase faptul că intrând într-un magazin şi întâmplându-se să aibă loc o pană de curent, toată lumea rămânea înăuntru, casele nefuncţionând (normal, azi fiind aparate electrice, nu din cele antice cu manivelă), orice vânzare înceta până la revenirea alimentării electrice. Tot normal se strângea lume la case, dar stăteu toţi liniştiţi aşteptând. Alţii lăsau cumpărăturile din coş, ieşeau şi plecau (cei grăbiţi). Noi, românii, obişnuiţi cu stilul nostru, ne agitam şi ne ziceam: băi, ce proşti sunt ăştia, dacă le-ai luat curentul nu ştiu să socotească (casele de marcat indicând inclusiv restul de dat), să ne ia banii şi treaba să meargă. S-a milostivit unul mai trăit pe-acolo să ne explice că, să şi vrea, casierul nu poate încasa. Lasă că nici nu i se deschidea sertarul cu bani al casei fără o operaţiune marcată, deci nu putea da restul, dar fiecare produs având un cod, „prăvălia” nu putea reface vânzările, stocul de mărfuri fiind ţinut de casa de marcat.
    Ce-nseamnă asta? Simplu: la intrarea în stoc (în prăvălie) a cantităţii de una sută cutii de OMEPRAZOL (la farmacie să zicem) o cutie vândută se scade automat din stoc, avertizând astfel negustorul, la momentul potrivit, că respectivul produs fie a fost aprovizionat excesiv, fie nu şi e aproape de epuizare, atenţionând că e nevoie de o reaprovizionare. O să spună cineva că stocul se poate face la sfârşitul zilei sau a lunii. Am uitat oare cum se punea hârtia cu „INVENTAR de la…. la” pe uşa prăvăliilor de stăteau astea-nchise cu zilele? De ce să faci asta când se poate face automat, astfel încât în fiece moment din zi şi din noapte să cunoşti stocurile cu o simplă apăsare de buton?
    Zâzania ne povesteşte cum notează toate vânzările fracţionate şi, la sfârşitul turei face un bon cu mărunţişul adunat. Da’ mă-ndoiesc că se oboseşte chiar atât încât să-şi noteze şi despre ce produse era vorba şi să le introducă codurile fiecăruia. Or, în condiţiile astea, îl citez pe Dragoş, „s-a dus pulii de suflet” stocul şi am intrat în ceea ce ne spune Renata, categoria bonurilor gri.
    Îşi închipuie cineva că ar putea exista şi funcţiona în stilul ăsta un supermarket? Oricare din cele existente?
    Şi pe de altă parte Zâzanio, ţi-e mai uşor să memorezi sau să notezi zece vânzări fracţionate, să faci la urmă un bon centralizator, decât să marchezi la momentul respectiv 50 de bani, chiar dacă o faci de 10 ori pe zi? Aduci argumentul cu consumul de hârtie. Să fim serioşi, chiar dacă vrei să te dai ecologistă să nu-mi spui că ţipă conştiinţa în tine când foloseşti batiste de hârtie. Aaa te-ai referit la cost? Păi fiece prăvălie are nişte costuri de funcţionare, care se scad din suma impozabilă şi care oricum sunt infime în cazul de faţă. Şi pe urmă nu prea mai ştiu ce poţi cumpăra cu 50 de bani azi de la o farmacie în afară de punga, dacă mi-o dai, pe care oricum o marchezi. Funcţionarea unui aparat de aer condiţionat (fără de care nu prea mai găseşti nicio farmacie) presupune un cost infinit mai mare decât cea a bonului eliberat chiar şi pentru 50 de bani.
    Până una alta, legea fiscală prevede că „cumpărătorul este obligat să ceară bonul fiscal şi să-l păstreze până la ieşirea din magazin”.
    Ori, cei ce cârcotiţi împotriva acestui fleac (bonul fiscal) vreţi să ne băgaţi în postura de contravenienţi, expuşi la a fi amendaţi în cazul unui control inopinat? Deci discutăm inutil. Comerciantul e obligat să elibereze bon fiscal, iar clientul e obligat să-l ceară. Eu nu-mi amintesc să fi cumpărat ceva dintr-o farmacie fără să mi se dea bonul fiscal. Ba la un moment dat m-am mirat să găsesc în pungă un bon fiscal pe „zero”. Medicamentele respective, evident cu reţetă gratuită, erau pentru diabet. Dar ele figurau în bon, fiecare cu cantitatea respectivă. Ehei, stocu’ săracu’!

    • zazania zice:

      Sa ma scuzi dar bati campii. Daca apa, paharul de unica folosinta si aerul conditionat intra pe costuri , hai sa mai crestem costurile si pe un cacat de bon pentru o pastila de aspirina care costa 15 bani si pe care o cere orice mahmurel la prima ora cand se retrage de la barul de noapte, cu buzunarele goale inspre domicil? Iar punga, tocul de hartie (pe care-l cere orice smecher desi pastilele sunt pe blister mai ceva decat intr-un adapost antiatomic) si pungile de plastic, ecologice sau ba, nu costa nimic.

      • Cârcotaşu zice:

        Nu te pot scuza, pur şi simplu nu-mi stă-n fire să-ţi răspund în aceeaşi „cheie”. Tu-ţi permiţi, eu nu, punct.
        Calculatorul, maşina de marcat şi alte alea funcţionează cu energie electrică şi materiale consumabile, printre care şi rola cu hârtie de imprimat. Toate astea se scad pe costuri şi n-am auzit niciun negustor să spună că ar fi costurile de funcţionare prea mari. La costul unei role de hârtie ce se bagă în imprimantă, te-aş ruga să-ncerci să calculezi cât costă un bon, fizic, nu toată rola şi să ne spui şi nouă. N-am auzit, la fel, în farmacie fiind, pe nimeni să ceară o aspirină fără să aibă bani. I-aş plăti-o eu, fără să clipesc şi nu-s farmacist, dar eu nu dau un ban la cerşetori, dar unui om aflat în suferinţă îi ofer ajutorul.. Intru în farmacii care-mi oferă şi un pahar de apă rece pe caniculă, în alta mi se oferă drept bonus o cutie cu fursecuri dietetice pentru cumpărăturile pe reţeta pentru diabet. Eşti cumva în Bucureşti? Aş vrea să ştiu doar ca nu cumva să intru, din greşeală, în farmacia în care o oficiantă manifestă aşa dispreţ pentru oameni.
        Altfel pot să te asigur că şi pungile fie ele de hârtie sau de plastic, nu-ţi cresc pe tejghea, ele sunt tot cumpărate, cele de plastic costă 3 lei per suta de bucăţi, negre, gri, sau transparente, iar dacă ai din cele imprimate cu numele mult mai mult. Dar nu contează, ele tot în costuri merg, iar dacă declari că le dai gratuit, mă rog, o fi politica firmei, dar e ilegal, conform fiscului trebuie să colectezi o taxă de 40 bani pentru cele neecologice, pe care s-o verşi la fisc. Şi tu visezi tot un fel de utopie, inversă ca a lui Dragoş, ai vrea prăvălia ideală, să-ţi aducă bani fără nicio cheltuială. Tot o curiozitate: eşti cumva patroana famaciei despre care vorbeşti? Nu de alta dar dacă nu eşti, trebuie să ştii că şi salariul tău cu toate taxele plătite tot pe costuri merg. Te-ai gîndi cumva la o reducere de costuri pe segmentu’ ăsta? Dacă eşti patron, îi plâng pe angajaţii tăi, probabil că au cele mai mici salarii din branşă.
        Oricum, s-avem sănătate, dar să ştii că până acum nu mă interesa bonul fiscal, pe care de multe ori nu l-am luat. Citind însă ce spui, cum spui, o să fiu mai atent cu el. 🙂

    • Cârco, eu abia acum am înțeles ce n-ai înțeles tu: Zuzu nu face un bon valoric, global, adunând minuscule vânzări (1 cpr. antinevralgic, 1 tampon, 1 pipetă, 1 plasture de bătături = 5, 75 lei). Ea face, la un moment dat al zilei, un bon care listează ce-am pus eu în paranteză, bucată cu bucată.
      Casa de marcat și calculatorul îți fac stocul scriptic. Stocul faptic se face cu afiș INVENTAR pe ușă, cu prăvălia închisă și se confruntă fapticul cu scripticul și se ajunge la un minus sau la un plus de inventar. Dacă o să mă întrebi de ce ar trebui să apară diferențe între ce-i pe raft și ce ai în stocul electronic, înseamnă că nu ții cont de eroarea umană, de răzgândeala clientului după ce ai dat enter pe bon, de multe și mărunte detalii care dau bătăi de cap unui gestionar, inclusiv alea moderne, când mașina comite eroare și readuce în stoc o unitate deja vândută sau invers, îți scade cinci cutii ”în capul ei”, că tu nu vezi nimic în neregulă pe ecran, când ai vândut 5 capsule.

      • Cârcotaşu zice:

        Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar eu nu asta am considerat esenţial. Ce n-am înţeles eu e altceva, anume că se complică şi valoarea hârtiei bonului nu poate fi o motivaţie suficientă. Păi repet, să stai să memorezi fieş’care operaţiune cu mărunţiş, să faci apoi un bon centralizator, e un efort stresant în plus. Mai simplu e să marchezi bonul pe moment, nu te doare capul, iar adaosul la cost e oricum derizoriu şi mai e şi cuprins în preţul produsului. Chestia cu stocul era o paranteză, un amănunt.

  6. Lady zice:

    Eu am ramas totusi cu o nelamurire. Corporatistu’ a primit mancarea sau i-a zis printre dinti:” Ia-o fato si spala-te cu ea pe cap! Fara bon, raman falit!” Pe mine cel mai tare ma enerveaza cand nu primesc bon fiscal la taxi.

  7. zazania zice:

    Carcotasule, nu toate farmaciile din tara asta danseaza cu Arsinel si Stela, dandu-ti tie medicamente moka pentru diabet cu nu stiu ce intelegeri sordide intre Casa de asigurari, farmacie de lant si medic prescriptolog. Unii chiar se straduiesc sa respecte regulile fara sa bage in straita pacientului medicamente de care n-are nevoie. Si da, sunt si patron si angajat totodata si pe fiecare bon fiscal ,indiferent daca sunt vitamine pentru diabetici de cateva sute de lei sau un paracetamol de douazeci de bani scrie societatea, cod fiscal si va multumim , veniti si altadata. Nu, multumim!

    • Cârcotaşu zice:

      Să-nţeleg că insulina se vinde la tine-n prăvălie? Pentru diabet nu e un program care funcţionează cu toate farmaciile? Asta în ce ţară?
      Că-mi dă mie medicamente moka? Mie ca individ din cauza medicului „prescriptolog”, care-ar avea relaţii „sordide” cu Casa de Asigurări? Sau cumva din cauza lu’ Stela şi Arşinel? Şi cine a vorbit de medicamente de care n-am nevoie? Adică o cutie cu „fursecuri dietetice” e f’un medicament? Fiecare-şi atrage clienţii după posibilităţi. Unii manifestă amabilitate, pe care o apreciez, alţii consideră că-mi fac un favor şi pe-acolo nu mai trec că hă, hă, are balta peşte.
      Da’ apropo, îmi zici şi mie preţul insulinei Glargin, per pen sau per cutia de 5 pen-uri?
      Acum tocmai mi-ai întărit convingerea că nu eu bat câmpii. Aveam eu o bănuială, deşi la momentul în care mi-ai reproşat c-aş face-o am stat să mă analizez un moment, întrebându-mă din ce-a rezultat concluzia asta. Eu îţi doresc să-ţi meargă prăvălia, dar din câte am constatat eu, firmele care socotesc că reduc cheltuielile cu 0,01 bani (îţi spun eu că atât revine costul unui bon) la 50 de bani, se zbat să supravieţuiască, dar până la urmă nu rezistă. E greu să fii farmacist+negustor, dar asta-i viaţa. S-a cam saturat piaţa de „negustori” care nu prea ştiu cu ce se mănâncă negustoria. Azi îi vezi, mâine nu-i mai vezi.
      Renato, văz că eşti diplomată! E de apreciat, da’ totuşi… 🙂
      PS – pentru cei care n-au nevoie şi să dea Dumnezeu să nici nu aibă vreodată, o reţetă „compensată” pe codul pentru diabet, are statutul de GRATUITATE pe tot teritoriul României. Sunt exceptate puţine medicamente prescrise pentru afecţiuni legate de diabet, acelea fiind numai compensate. Nu căutaţi preţul insulinei că nu-l veţi găsi. Sunt şi farmacii din lanţuri de famarcii chiar, care din diverse motive nu aprovizionează gama de medicamente cu regimul de gratuitate. Nu ştiu de ce, nici nu-mi fac probleme, e treaba lor, dar de aici până la a afirma că ar fi vorba de „aranjamente sordide” e cale lungă. Sigur, mai sunt şi farmacii care nu eliberează medicamente în regim compensat. Astea n-au niciun contract cu CAS şi de regulă, pentru patronii lor toţi strugurii sunt acri, înjură tot ce prind.
      Nu ştiu de ce, dar discuţia asta îmi lasă un gust amar…

  8. zazania zice:

    Si daca tot rascolesti amintirile cat sa sangereze, iti marturisesc ca am eliberat si eu programe de sanatate cu ani in urma. Un sfert dintre pacienti isi luau retetele desi medicamentele le prisoseau, unii dintre ei imi propuneau un schimb ‘onorabil”, toti voiau aparate si teste gratis si mai mergeau si la farmacia de alaturi sa verifice daca nu era cumva mai ieftin. Sincer? Mi s-a acrit de pacienti d-alde tine pana’n gat.

  9. Zuzu, de acord cu referirea la farmaciile care-și fac reclamă cu Arșinel și își permit discounturi la medicamente cu preț impus. În afacerile alea se și spală niște bani.
    Dar la asta cu să nu consum hârtia de pe rolă pentru un bon de 15 bani (un plasture de-ăla pentru cînd te rod pantofii) nu m-am gândit niciodată. În fond, o punguță farmaceutică de hârtie, de 15 cm pătrați, costă mai mult decât o bucățică de hârtie de rolă. I-ai dat, vreodată, cuiva, un comprimat de paracetamol și o aspirină direct în palmă? Nu cred!

    Cârco, la noi casa de marcat e legată printr-un soft de calculator și asta face: scade din stoc la fiecare operațiune. Cum zici tu, face, în timp real, inventarul scriptic. Softul respectiv e astfel conceput încât, dacă e casa închisă/defectă, blochează calculatorul și-ți sistează vînzările pînă la remediere. Când zic la noi, mă refer la farmacii, în general, nu doar la prăvălia mea.
    Dacă nu corectitudinea te obligă să scoși bon pentru fiecare tampon, pastilă, plasture, măcar teama că cel care face o asemenea minusculă cumpărătură ar putea fi un tip care lucrează la fisc sau are un prieten acolo sau e obsedat de încălcarea legii te determină să scoți bon pe orice rahat. Și obișnuința, firește. Și frica de penibil. Să iei o amendă pentru că n-ai bătut un bon de 15 bani frizează prostia.

    • Cârco, acum am citit mai atent PS-ul tău. Partea cu „dar de aici până la a afirma că ar fi vorba de „aranjamente sordide” e cale lungă.” m-a făcut să râd. Ești naiv sau te prefaci?
      Calea nu e nici scurtă, nici lungă. E nevoie de un spate sigur și niște relații sigure, la vârf.

      • Cârcotaşu zice:

        Adică vrei să-mi spui că toţi diabeticii din România primesc tratament gratuit pe baza unor aranjamente? Că farmaciile care eliberează asemenea reţete sunt „cu spate”, alţii nu mai au loc? Hmmm. Eu despre asta am făcut vorbire. Dacă deranjez…

      • Nu, Cîrco! Programele gratuite sunt gratuite și basta. Mă refer la atrăgătoarele oferte cu rețete compensate unde aceeași rețetă, în trei farmacii, costă altfel. Mă refer la circuitul rețetelor fictive în natură care n-a scăzut nici cu 1% după introducerea cardurilor de sănătate. Mă refer la generozitatea unor famacii de-a vine, la liber, medicamente cu 15-20% mai ieftin decât prețul cu care au fost achiziționate de farmacie.
        Dacă mai faci mult pe naivul, o să cred că ești un „acoperit” care mă trage de limbă. Și nu vreau să dau din casa colegilor de breaslă, că nu e frumos.

      • DoarF zice:

        Carco, daca citesti putin mai atent mesajul initial o sa constati ca intelegerile nu se refera strict la programele de diabet desi pot exista si acolo(vezi cazurile cu citostatice) ci la modul general.

      • Cârcotaşu zice:

        @ DoarF
        Citostaticele n-au nimic comun cu diabetul şi în plus nu se comercializează în farmacii.

      • DoarF zice:

        @carco
        Pe bune?
        Hai sa ti zic un banc: sotia ii zice sotului: Sa te duci sa cumperi paine. Daca au oua, sa iei 10. Pleaca sotul la alimentara si intreaba: Aveti oua? Da, raspunde vanzatoarea. Vreau si eu 10 paini.

        Daca insisti sa citesti inginereste fiecare comentariu nu putem avea un dialog normal. Ca vin si eu si intreb: dar cine a zis ca citostatice ar avea ceva in comun cu diabetul sau ca se comercializeaza in farmacii? Asta asa, de amorul artei ca lucruri in comun se gasesc: statul plateste bani, prin programe nationale gratuite, pentru ambele. Sper ca nu te apuci sa invoci inexactitatea formularii mele pe motiv ca unul e dignostic iar altul medicament

    • klaus zice:

      Aoleu, s-a încins rău atmosfera!
      Cârco, pe mine mă speriați cu siguranța cu care trageți concluzii! Așa, din trei cuvinte! N-am răbdare și timp să răspund postării domniei voastre prea elaborate. Pe mine mă fac să bat în retragere certitudinile cu răspândire prea mare pe metru pătrat. Cu scuzele de rigoare…

  10. Cârcotaşu zice:

    Păi hai să fac nişte precizări:
    1. Discuţia a pornit pe tema bonului fiscal, că ar fi, ba că n-ar fi util.
    2. Tema a alunecat uşor în domeniul farmaceutic, evident ca urmare a specialităţii despre care atât Renata cât şi Zâzania pot vorbi concret.
    3. Mi s-a spus ba că bat câmpii, ba că trag concluzii cu prea multă siguranţă (din trei cuvinte), ba că postarea mea e „prea elaborată” (mulţumesc de apreciere).
    Eu nu am făcut decât să-mi exprim părerea în care cred. Altfel s-ar putea spune că pălăvrăgesc, zic eu, Dacă „am luat cuvântul” am făcut-o pentru că am avut ceva de spus pe tema în discuţie. S-ar putea să mă fi înşelat, să fi spus ce-am spus doar ca să spun şi eu ceva… Eu zic să nu confundăm convingerile (formate în urma unei experienţe acumulate) cu certitudinile (formate de obicei mult mai simplu).
    Renata mi-a spus că fac pe naivul, c-aş fi periculos 😯 , ca posibil acoperit venit s-o trag de limbă… 😯 🙂 şi că nu vrea „să dea din casă”. Rog pe cine are bunăvoinţa să recitească tot dialogul şi să spună unde am vorbit eu despre „ofertele cu diverse preţuri la reţetele compensate”, la reţete fictive sau la „generozitatea” unor farmacii de a vinde cu 15-20% mai ieftin decât preţul de achiziţie. Doamne! Eu nu m-am referit decât la reţete pe program de diabet, program gratuit. De unde să fi vorbit eu despre „reţete fictive”, cum aş putea să emit vreo părere despre aşa ceva?
    Renato, ai citit pe sărite ce-am scris eu. Să încerc să te liniştesc în privinţa „acoperirii”? Păi mie dacă-mi rămân medicamente de la o reţetă la alta nu mă duc cu ele la farmacie ci la medicul care mi le-a prescris, că şi mie mi-a dat din rezerva lui atunci când nu am găsit pe piaţă. Când a fost lipsă pe piaţă de DIGOXIN pe piaţă, luni de zile, am procurat din Spania şi având o mică rezervă, am oferit chiar aici pe blog, o cutie unui alt vizitator al gării aflat în lipsă, care între timp îl procurase din Ungaria parcă. Cin’ să fie, cin’ să fie? Nu mai ştiu.
    Am 66 de ani, de profesie sunt inginer, ocupaţia actuală – pensionar (neacoperit). Posed o colecţie îndestulătoare de boli, motiv pentru care a doua ocupaţie a devenit aceea de client permanent al farmaciilor.
    Ce să fac, o să încerc să fiu mai tăcut.

    • Da, Cârco, discuția a pornit de la piure și iahnie fără număr, fără bon și a ajuns unde ne doare pe mine și pe Zuzu. La prăvălia de hapuri. Că-mi pare rău să-i zic așa, dar așa a ajuns.
      Totuși trebuie să-ți precizez un lucru: și dacă ai veni cu medicamentele tale neconsumate să le dai retur la farmacie, nu știu cum o fi la alții, dar eu nu și le primesc. Că poate le-ai ținut pe calorifer sau lângă aragaz și le-ai îmbătrânit în trei zile cât în șase luni. \ți eu ar trebui să le dau altuia de proaspete. Noi înghețăm la aer condiționat ca să nu sară temperatura de 25 de grade ÎN SERTARE, că vine controlul și măsoară temperatura în dulapuri și sertare, nu sub aparatul de aer condiționat, și îmi iau amendă. Vara te costă curentul pe lună ca și cum ai locui la patru stele. Așa că la noi e lege: nu primesc înapoi decât produs cumpărat în aceeași zi, și numai din farmacia mea.
      Nu văd cum de-am ajuns la discuția asta despre returnat medicamente și ce relevanță are ea, dar, dacă tot ai adus vorba, sunt oameni care vin cu sacoșe de medicamente rămase de la pacienți decedați și nu vor decât un șampon, un deodorant și-o pastă de dinți pe ele. Pleacă așa cum au venit. Și sunt rude proaspăt îndoliate, și-mi iau blesteme cât cuprinde.

    • klaus zice:

      Nu cin’ să fie! Eu am fost! Am și mulțumit pentru intenție, o apreciez și acum cu aceeași măsură. „Nu mai știu” ăla mă pune în încurcătură.
      Analiza pe text…..io zic să rămână așa. Convingerea mea, certitudinea în același timp, e că dacă vrei să ataci jugulara ar fi bine să fii sigur că poți s-o deosebești de hemoroizi. Chestii de ingineri!

      • Cârcotaşu zice:

        Ştiu c-aţi mulţumit pentru intenţie, dar nu ştiu în ce încurcătură vă pune faptul că nu am reţinut cui i-am oferit ajotorul. Trebuia să notez? De ce aş fi făcut-o? Pentru mine nu a fost ceva memorabil, era un gest obişnuit, din care fac şi live şi n-am notat nicăieri ca să strig pe stradă după om: băi, vezi că io sunt ăla care te-a scos din…!
        Nu ştiu unde vedeţi atac la vreo jugulară. N-am vrut decât să subliniez că nu fac parte din categoria acelora care au medicamente moka surplus şi care vin cu ele la farmacie să le revândă sau să le schimbe cu alte mărfuri. Că parcă aşa-mi zicea, mai sus, Zâzania:

        Un sfert dintre pacienti isi luau retetele desi medicamentele le prisoseau, unii dintre ei imi propuneau un schimb ‘onorabil”, toti voiau aparate si teste gratis si mai mergeau si la farmacia de alaturi sa verifice daca nu era cumva mai ieftin. Sincer? Mi s-a acrit de pacienti d-alde tine pana’n gat.

        Şi dacă vreţi să o luăm inginereşte, înainte de a te pronunţa asupra unei probleme, trebuie să-i studieză toate datele cu atenţie. Altfel, glumiţa cu jugulara şi hemoroizii ar fi bună…
        Cu reciprocă apreciere.

      • klaus zice:

        A, deci știți c-am mulțumit da’ ați uitat cui ați oferit. Cârco, i-os dintro zonă cu puțină frână la gură. Da’ mai mai mult de să mă lăsați necuratului, nu poci zîce.
        Vă doresc o sănătate unică! Cu convingere…. cu certitudine? Io zic s-o lăsăm dracului. Așa, inginerește!

  11. DoarF zice:

    „Carcotasule, nu toate farmaciile din tara asta danseaza cu Arsinel si Stela, dandu-ti tie medicamente moka pentru diabet cu nu stiu ce intelegeri sordide intre Casa de asigurari, farmacie de lant si medic prescriptolog”.

    Eu cred ca asta a fost punctul de ruptura unde tu ai asociat intelegerile sordide cu programele gratuite pentru diabet. Si ai atacat pe aceasta tema. Pentru cei care cunosc cat de cat sistemul, postarea Zazaniei este cat se poate de clara: unele au spatele mai lat si isi permit __sa ia parte__ la programele gratuite deoarece isi primesc banii pe acele medicamente in timp util, nu dupa tz luni. Si altele de genul bagate la gramada prin sintagma „intelegeri sordide”. Si cum tu te-ai dat „naiv” si nu ai vrut sa pricepi in ruptul capului, lumea a venit sa detalieze lucrurile.
    Eu cel putin asa vad lucrurile. Tu?

    • Cârcotaşu zice:

      Nu, greşeşti. Urmăreşte firul dialogului. Eu am dus discuţia la diabet, pur şi simplu ăsta a fost exemplul pe care l-am găsit mai potrivit, iar ce mi-a zis Zuzu a fost răspuns exact la asta.

      • DoarF zice:

        Gresesc? Unde? Ca ceea ce povestesti tu este inaintea a ceea ce eu am denumit punct de ruptura. Adica momentul in care discutia polemica a luat-o direct prin balarii, tu vorbind total decuplat de renata si Zuzu

  12. zazania zice:

    Sa fiu a naibii: blogul tau era ultimul loc unde credeam sa citesc teoria_utilitatii_bonului _fiscal precum si disertati_privind _managementul_unei_afaceri_profitabile (volumul 3- biscuitii dietetici)

  13. Doamne, ceva normal nu se intampla in Ro ??? 😦

  14. klaus zice:

    Probabil că nu! Toată o consumați voi! Normalitatea. Ce ne mai rămâne? Normalitatea anormalității! Sau mângâierea vorbelor lui Bukovsky, Charles: „Unii oameni spun despre alții că ar fi nebuni fără ca despre ei să existe cea mică dovadă că ar fi normali” ( reproducere aproximativă). Ăsta de-a grăit așa nu prea simțea că vine dintr-o țară în care-i full de normalitate. Îl dăm dracului, nu?

  15. sorin zice:

    ca tot veni vb de mancatorie, fiscalitate si diabetic 🙂 cred ca impozitul forfetar ce va sa fie ii va stimula pe vanzatorii de mancare preparata sa evite casa de marcat.. si intreb si eu ca unu’ care consuma din banii poporului de niste ani buni : bandeletele pentru glucometru sunt gratuite ori ba? ca mi se dau moka doar daca platesc consultatia la medicul care imi scrie reteta pentru insulina (pe care o primesc si gratis)
    salutari!

    • Sorin, nu am contract pe diabet, deci nu știu. Poate știe Zuzu.
      Dacă băieții de la Fisc n-ar prefera o sacoșă de mușchiuleți în schimbul unei amenzi, impozitul forfetar nu le e de mare folos vînzătorilor de mîncare, Se duc la Metro, la Selgros, cumpără pe cod fiscal de firmă, carne, brânză, ouă de două ori pe săptămână – 20 de milioane vechi. Luni cumpără de 10 milioane (de luni până miercuri au vândut mâncare procesată – adaos măcar 100% de 4 milioane vechi) și joi iar fac aprovizionarea – de alte zece milioane , tot carne, brînză, ouă. Orice proaspăt absolvent de șt. economice înțelege că ceva pute. Eventual carnea achiziționată în prima tură. Cred că se fofilează cu perisabilități. Dar cât de prost comerciant să fii, să cumperi tot la 3 zile 10 kile de carne, când tu ai un consum mediu de 2 kg pe zi, conform bonurilor fiscale?
      Aș fi tare curioasă, să-mi spui că, legal, nu sunt controlabili.
      A, încă ceva, de can-can. Tot ce e grill, luni, și nu se vinde, marți e mîncărici: pui cu mazăre, tochitură, tocană de porc… chestii de-astea. Totul e reciclabil, mai puțin mămăliga și peștele. Dar dacă un polonic de mămăligă costă cât punga de mălai, chiar nu contează. 🙂

      • sorin zice:

        la impozitul forfetar nu se mai pierde vreme cu calculul adaosului. platesti un procent pe care il stabileste statul din ce afiseaza casa de marcat. pe vremea boc-pogea s-a mai incercat ceva asemanator si s-au inchis o multime de firme iar dupa un an s-a renuntat la idee. baietii de la fisc au la indemana o declaratie 394 prin care pot controla incrucisat orice fara sa mai iasa pe teren. doar ca evazionistii sunt atat de multi incat numai la cei mai importanti se duc sa-i atentioneze personal, apoi sa-i avertizeze verbal si daca chiar e ordin sa le verifice si profitul si sa-i lichideze.

    • Cârcotaşu zice:

      @ Sorin,
      Dacă tot m-am băgat în discuţiile de la acest topic, să ajut să-nţeleagă sistemul pe un necunoscător. Ca diabetic trebuie să te înregistrezi la un medic specialist căruia, dacă eşti asigurat, nu trebuie să-i plăteşti nicio consultaţie. Pentru diabet de tip 2 nu este obligatoriu să ţi se prescrie insulină ci alte preparate care stimulează pancreasul să secrete insulină. Bandeletele nu sunt gratuite pentru această categorie de diabetici şi nici glucometrele. Din momentul în care ţi se prescrie insulină ai dreptul la un glucometru gratuit (la prima reţetă) + 2 cutii de „bandelete” la 3 luni odată. Nu înţeleg cum plăteşti consultaţia, de ce?
      În orice caz, pe reţetă nu pot figura testere (bandelete, cum le zici) fără insulină. Dacă le vrei le plăteşti. Explicaţia? Simplă. Cei cu diabet de tip 2 într-o fază uşoară nu au nevoie să-şi controleze glicemia zilnic, aceasta fiind necesară numai în cazul dependenţilor de insulină pentru a-şi putea regla următoarea doză injectabilă.

      • sorin zice:

        @c-sunt dependent de insulina. platesc consultatia medicului specialist pt a castiga timpul pe care l-as pierde daca n-as merge la cabinetul lui particular. oricum n-are ce sa-mi recomande trimestrial. se intampla sa nu primesc testerele cuvenite la 3 luni si atunci mi le cumpar. ma gandeam ca s-o fi modificat ceva din gratuitatea la bandelete. multumesc pt interes !

  16. Samanu zice:

    Am o intrebare care n are legatura cu topicul. In farmaciile din tara mai exista albastru de metil sau un produs echivalent pt tratarea hipertrofiei amigdalelor. Va multumesc anticipat pentru raspuns.

  17. zazania zice:

    Dar apropos de topic…
    Ca m-a cam luat valul si uitai sa-ti zic. Gratie Imparatului (si nu farmaciei mele falimentare) m-am intors zilele trecute din Elvetia, cred ca cea mai scumpa tara din Europa. Nici punga si nici programul nu ne -a prea permis sa mancam la restaurant ci la „impinge tava” pe traseul autostrazilor. Nu cantarea nimeni mancare nicaieri: plateam si eu la fel cu Imparatul desi acesta lua o portie tripla:)) Nu stiu cu si-o scoteau din gestiune:))
    PS Eu, de mic copil fac alergie la epoleti.

  18. clujanu zice:

    Elvetia, frumoasa tara! cand mi-au cerut 12 euro pe o cafea am inteles de ce-si cere regele Mihai cu atata insistenta averea de aici!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s