Pana mea!…

De cauciuc, firește.
Ce credeați? Că înjur eufemistic?  De obicei nu înjur. Dar, dacă mă aflu într-o situație  de-aia nasoală, când mă sperie ceva rău, mă enervează rău ceva, decât să mi se spargă barajul encefalic și să dau în AVC, mai bine deschid ecluza vorbelor pe care mama nu le-ar rosti niciodată și mă răcoresc. Mă răcoresc birjărește, direct, violent, nu cu pene, pui și picioare.
Deci, dacă am pus în titlu pana mea, înseamnă că exact asta mi s-a întâmplat ieri dimineață: rulam pe direcția Cimitirul Bellu spre Fabrica de ciorapi Adesgo pe banda a doua, ascultam smart fm  și eram toată numai bună dispoziție și zen. La nici o sută de metri înaintea cimitirului s-a pus roșu.
Bălăngăneam din cap, relaxată, pe ritmul unei melodii din playlist-ul smartinalului cu Alex Bogdan și Andrei Huțuleac și odată aud cum mă claxonează un tip aflat la volan, paralel cu mine. De fapt, n-am fost sigură că pe mine mă claxonează, dar așa m-am învățat eu că, dacă undeva, în oraș, se aude un claxon și eu mă aflu în trafic, claxonul ăla pe mine mă ceartă, ca am greșit cu ceva. M-am uitat la tip. Părea că-mi face semnul ăla urât, dar cu arătătorul, nu cu mijlociul, și nu în sus, ci în jos.
M-am uitat să văd dacă era singur în mașină. Nu era. Era cu o tipă care se farda în oglinda de curtoazie.
În prima secundică m-am gândit că o fi vreun canal descoperit, pe care l-am ratat cu roata din față și dau în el, când se pune verde, cu roata din spate. Gânduri de femeie la volan. Geometric vorbind, dacă n-ai o mașină complet strâmbă, ce-ai ratat cu dreapta-față, ratezi și cu dreapta spate.
Am coborât geamul.
L-am auzit pe tip zicând: ”Aveți pană pe spate!”
Instantaneu, m-am gândit la toate cazurile alea pe care le vezi la știrile de după-amiază, cu hoți de mașini care te fac să părăsești habitaclul și să lași cheile în contact, iar unul dintre derbedei îți fură mașina. Nu era cazul.  Nevastă-sa ajunsese la eliminat surplusul de mascara de pe gene cu o periuță auxiliară. Era așa de absorbită, că nici nu observase că al ei vorbea pe geam. Deci, nu, dacă ăla ar fi fost un hoț de mașini, lucra pe cont propriu, aia nu era în echipă cu el.
O voce, așa, din creierul meu, m-a îmboldit să-l întreb tare: „Cât e de grav?” Și tipul a pendulat  din cap drapta-stânga, adică era un rău care merita să devină o provocare. Deci era grav!
Când un bărbat  necunoscut zice că merită să riști în legătură cu mașina ta, poți să fii sigură că celălalt bărbat, al tău, o să zică că numai o inconștientă ca tine putea… Am tras pe dreapta imediat, în fața Cimitirului ortodox Bellu. Cauciucul dreapta-spate se cerea la terapie intensivă.
M-am suit iar la volan și m-am gândit: dacă sunt înmormântări azi, au belit-o! Nu mai intră cu mașina mortuaară în cimitir, decât dacă aduc mortul în tanc. Să mai fac câțiva metri. Câți?! Două zeci? Două sute? Am închis radioul ca să mă pot concentra pe problemă. Am pus avariile și m-am gândit așa, exhaustiv, ce e pana de cauciuc. Păi, e ca în romanul lui Asimov, Sfârșitul Eternității. E schimbarea minimă necesară care modifică ireversibil un destin, care se relaționează cu alte destine…
Citiți cartea! Și dacă sunteți profund religioși – citiți-o!
M-am târât ca melcul până mai jos de Fabrica de Ciorapi Adesgo. Am tras pe dreapta și m-am uitat din nou la roata vrăjmașă: nu se panificase mai mult, dar nici nu părea că vrea să ajungă la destinație.
Am încuiat mașina, ca pe-un cal mort, și m-am dus pe jos până la intersecție. M-am urcat într-un taxi, i-am zis șoferului ceva de pană-dreapta-spate, strada Colței, a pornit, l-am întrebat dacă prinde SMART FM și dacă da, să-l prindă, și am ajuns în timp util la Prăvălie.

Vreți o concluzie? N-am! Deși, aparent, fac publicitate la SMART FM, de fapt, pe șestache, zic să citiți acest ușurel roman al lui Asimov – Sfârșitul Eternității.

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Pana mea!…

  1. Drugwash zice:

    SF-ul m-a fascinat dintotdeauna, cred că e singurul lucru care mă mai ţine (cu greu) în lumea asta. Pe Wikipedia se zice că „Sfîrşitul Eternităţii” a fost tradusă abia în 1994, o fi adevărat? Îmi amintesc că în copilărie am citit multe cărţulii de-alea subţirele cu SF-uri, printre care şi Asimov, dar nu-mi mai amintesc ce şi cum.

    Oricum, multe dintre realităţile lumii actuale îmi par extrase direct din SF-urile de demult şi n-aş putea spune că sînt cele pozitive la care visam în inocenţa mea copilărească, ba dimpotrivă. Iar ce urmează presimt că n-a fost „văzut” vreodată nici măcar de către cei mai „meseriaşi” vizionari ai lumii, însă acest viitor pe care-l „simt” va rămîne în istorie la fel de sumbru precum Evul Mediu şi Inchiziţia.

    Mă întreb însă: cum dracu’ n-ai simţit că ai pană, ca şofer cu vechime?!

    • Te întrebi, îți răspund: de cîteva sute de metri mă mișcam ca melcul. Radioul acoperea orice sunet suspect. Mașinuța se mișca drept.

      • Drugwash zice:

        Mda, de fapt nici nu mai contează, acum că eternitatea e pe sfîrşite. Sau nu?

      • Am stat să mă gândesc cam mult… Nu, Eternitatea nu e pe sfârșite. Dacă ar fi fost așa, mi-ar fi dat Lăchiuț vreun semn! 😦

      • Drugwash zice:

        Poate că e vorba de o cu totul altă Eternitate aici…
        Lachi şi Copilu’ nu ne cheamă, ei doar ne aşteaptă. 😉

      • În lumea De Dincolo, pe mine mă așteaptă doar două ființe: Lachi și Tata. Ordinea nu e întâmplătoare.
        Aș putea să-ți scriu un tratat despre asta, însă ar fi nedrept. La final, s-ar trage concluzia că un cîine te poate iubi mai mult decât propriul tău părinte.

      • Drugwash zice:

        Şi ai ceva împotriva concluziilor corecte…?

        Povestea poate merge foarte bine şi în revers, ca cineva să iubească un animăluţ – sau un stol de porumbei, spre exemplu – mai mult decît pe propriul copil. Pe tema asta aş putea scrie eu acel tratat, dar la ce bun…

        Eu nu ştiu cine mă aşteaptă de cealaltă parte însă ştiu pe cine aş vrea să revăd. Iar taică-meu nu e pe listă.

  2. Marian zice:

    Aveai service imediat pe stanga , la intersectia Serban Voda cu , Cutitul de Argint asta ca sa nu mai amintesc de vulcanizarea aia de pe dreapta , la mai putin de cincizeci d e metri de ADESGO …pana-n fostul spital TBC Zerlente si mai este o vulcanizare pe sos. Giurgiului chiar langa Cimitirul Evanghelic iar aia au si masina de interventie in dotare !!!! Bravo , a dat Dumnezeu sa descopar si eu o dama care sa injure birjareste pentru asi racorii nervii din cap , scapand in acest fel de grija unui atac cerebral . Doar nevasta-mea nu vrea sa-nteleaga ca , atunci cand injur la randu-mi …birjareste { ca am cunoscut destui birjari adevarati la viata mea } , o fac doar in scop terapeutic si…preventiv 😉 . Prin anul de gratie 1965 am citit ceva SF de-a lui Isaac Asimov …publicat de Editura Stiintifica , daca nu ma-nseala memoria ceva numit : ” Eu robotul ” o lucrare SF foarte interesanta pe-atunci despre care am auzit mai nu stiu cand , c-ar fi fost si ecranizata , evident de catre americani . Chiar nu m-asteptam sa amintesti numele lui Asimov pentru acea intamplare , in astfel de situatii , bucurestenii { si cam toti soferii } fac trimitere … la Dracu . Fireste , tot asa pe sestache…indemn si eu la citirea a ceva nu prea usurel , in care-i pomenit Intunecimea Sa , un roman numit ” Maestrul si Margareta ” al lui Mihail Bulgacov care , desii a fost interzis in USSR-ul lui Stalin…a fost publicat in RSR .

    • Ah, da, Marian! Așa mi-a zis și taximetristul. Pare-mi-se că am făcut pană însingurul punct din București unde eram asediată de vulcanizări și service-uri, dar eu nu le-am văzut. Cred că intrasem în stare de prostrație și nu mă gîndeam decât la Asimov, fir-ar să fie. Uitasem cu desăvârșire povestea aia a lui și-acum, brusc, mi-am reamintit-o și mi-a plăcut să mă rătăcesc prin ea.
      Asimov a scris o tonă de sf. Credf că am citit tot ce s-a tradus în românește. Îl iubesc!

  3. Uite-asa imi mai amintesc niste versuri de mult uitate, dar de o sensibilitate aparte:
    Un corb batrin pe-o creanga sta / Si pliscu-i, versuri croncanea
    Pai daca rupi o ramurea / Ce-i pasa codrului de ea?
    Ce PANA MEA!? Nu-i pana ta!
    E pana mea , si fac ce vreau cu ea!
    (Din ciclul „Corbul, frate cu ruminul”)

  4. papagigli zice:

    Citind titlul si nefiind familiarizat cu expresia, am crezut ca ai facut tu vreo pana la vreun picior sau la vreun auricul. Mi-am revenit tirziu, cind am citit si prima fraza. 😆

    • Da cât ți-a luat, frate, să citești prima frază? Va-zică așa te gîndeai, că mi-am rupt piciorul. Uite, în miliardele de frici pe care le am, numai p-asta n-o aveam. Noroc cu tine. De-acu să mă uit pe unde calc.

      • papagigli zice:

        Offf, Renato, draga mea, ca uite cum ma pui tu sa-ti explic pina si evidentele! Nu mi-a luat mult, dar secunda respectiva, din cauza de emotii care-mi strabateau creierii, mi s-a parut un veac 😉 Mai pe scurt, suferinta-mi dilata timpul.
        A fost doar un gind pasager care mi-a trecut prin cap ca rapidu’ prin Chitila. Ca daca ai fi spus in loc de „pana mea”, „Mi s-a dezumflat in trafic”, atunci as fi trecut linistit la text, crezind ca ai nascut 😆

      • Gigli, poate n-ai înțeles, din contextul Gării – am 57 de ani. 🙂

  5. papagigli zice:

    Nu e niciodata prea tirziu, ci doar mai tirziu 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s