Pe pământ avem de toate, și mai bune și mai rele…

La rele nu mă apuc eu să fac listă, că o aveți fiecare pe-a voastră și sunt sigură că e mai bună ca a mea. Adică mai lungă. 
La bune, lista mea e mai scurtă. Încă respirăm dar nu se impozitează, încă mâncăm brânză cu roșii toată vara însă rinichii noștri nu depun o moțiune de cenzură sub formă de piatră…

”Asta-i bună, frate!” e, de obicei, la rele.
E chestia aia atât de nasoală, de periculoasă, de rea, că nu mai stai să te cenzurezi de ce ai zice „Asta-i bună, frate!

Doar zici, și ți-ai și înfipt  mâinile în șold!…

Deci, zice un băiat, într-un comentariu despre concertul Rihannei, la București:

”In alta ordine de idei: am auzit ca Rihanna a facut playback. E adevarat? Nu, nu sunt genul care sa tina cu dintii de “live” pe scena (unii artisti chiar suna prost live si prefer un playback reusit decat un live facut praf), dar sunt chiar curios daca asa a fost. Nu ar fi primul artist “de renume mondial” care face chestia asta. Oricum, nu imi place ce canta, ci doar cum arata.😜

Băi, voi auziți asta?!
„Prefer un playback reușit decât un live făcut praf”.
Îți vine să-ți pui mâinile-n șold și să exclami – „Asta-i bună, frate!”
Dar,  pe de altă parte, lași deschisă, mereu, lista Răului.
Cu tot ce poate însemna el.

 

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Pe pământ avem de toate, și mai bune și mai rele…

  1. papagigli zice:

    Bun, mi-am pus miinile-n solduri, ca inca mai am doua. Asa, si acum ce comentez? Ca mi-as trage-o cu Rihanna? Sau ca prefer un playback bun, unor tipete de gaina sugrumata?
    Referitor la Schindler’s List, pot spune fara echivoc, dar cu raspundere ca a mea-i in mod sigur mai lunga decit a ta 😆

  2. Drugwash zice:

    1. Artistul prestează playback sau live în funcţie de cîţi bani primeşte de la organizatori
    2. Artistul alege să se menajeze într-un show dintr-o ţară neimportantă pentru a fi apoi capabil de live într-o altă ţară civilizată
    3. Artistul şi/sau managerul pot avea impresia că ţara nu merită efortul sau că audienţa e prea proastă ca să-şi dea seama
    4. Mi-e lene să mai caut motive

    Sincer să fiu, pe-aia nici măcar n-aş pirata-o, nici dacă ea însăşi m-ar plăti pentru asta. Chestie de gusturi.

    • Dragoș, eu nu comentez ce alege așa-zisul artist – înregistrare sau cântat în direct – într-o țară de orice mână. Pentru mine, cineva care iese pe o scenă cu „merge banda!” nu se numește artist.
      Mă oripila poziția consumatorului de artă, care dă 100-150 de euroi, fără să-i pese dacă e live sau playback, penbtru simplul motiv că el, de banii ăia, nici măcar nu știe ce e aia scenă, artist etc…

      • Drugwash zice:

        Poate că pînă la o anumită vîrstă (mentală) contează mai mult atmosfera în care pătrunzi şi te scalzi, energia pozitivă a grupului, socializarea „în real” şi simpla prezenţă fizică a artistului acolo, decît prestaţia propriu-zisă. Deşi o prestaţie proastă poate strica într-o fracţiune de secundă tot acest „feng-shui”, de aceea compromisul – inacceptabil împătimiţilor de artă „adevărată” – ca mai bine un playback bun decît un live prost.
        Desigur, asta probabil că n-ar funcţiona la un concert simfonic, la operă/operetă ş.a.m.d. unde atmosfera e cu totul diferită.

      • Nu, la muzică clasică nu s-a auzit de playback. He, he!… Asta a fi culmea.
        Într-un concert maximum de nenorocire care i se poate întâmpla solistului e să uite versurile, să rateze o intrare…
        Asta se rezolvă din mers, dacă între orchestră (să-i zic band sau cum?) și solist există comunicare permanentă. Ca să nu mai spun că, dacă te știi cu goluri de memorie, la atâta tehnicăraie câtă e pe scenă, un mic monitor pe care să curgă textul, așezat cu spatele la public, nici nu se observă.
        Ce nu înțeleg eu: de ce un concert trebuie să fie ca în clip? De ce cîntăreața trebuie să dovedească ce condiție fizică bună are? Nu zic să stea ca momâia, dar nici nu trebuie să fie campioană la aerobic.
        Fetele astea care sunt produsul unei industrii de gen n-au curajul să fie doar cîntărețe. Or fi știind ele de ce.
        Poate că-s eu prea anacronică. În tinerețe mergeam la Iris. Am fost la Jethro Tull și la ăla cu nume de cîine… Cocker. A, și la unchiulețul Phil Collins. Oamenii ăia erau ocupați să cînte bine. N-am văzut să-i fluiere cineva că nu făceau spagatul pe două scaune.

      • Drugwash zice:

        Cred că de o bucată de vreme, de cînd cu tehnologia, a început să curgă la muzică din toate gurile că la un moment dat a trebuit să se departajeze „premierea” după cu totul alte criterii şi – evident – cel mai aproape a fost mişcarea scenică. Cu timpul, pista audio a început să devină neinteresantă în favoarea imaginii şi iată că acum avem „cîntăreţi” care fac tumbe în direct şi vocea în playback.
        Totul, absolut totul, e produsul unei societăţi materialiste care a distrus însăşi ideea de artă în toate formele ei de manifestare.

        La viaţa mea n-am participat decît la două concerte, în adolescenţă: „Celelalte cuvinte” şi o formaţie străină despre care am uitat complet. Ambele la noi, la Sala Sporturilor, că altceva nu-mi permiteam. Nici o şansă de playback, dădeau băieţii în instrumente mai să le spargă. Am prins cîteva ediţii de SanRemo, tot în direct şi live. Ultima dintre ele a fost cînd Mario Rosini i-a lăsat pe toţi din sală paf cu „Sei la vita mia” (există două versiuni: cea de CD şi cea live, care diferă enorm – caut-o pe cea live, să vezi cum urcă) şi totuşi a cîştigat Marco Masini (care ştii că îmi place foarte mult) deşi piesa lui şi interpretarea au fost mult mai slabe.

        Înţeleg o indispoziţie de moment, o cădere de voce, dar dacă se repetă frecvent atunci fie respectivul artist e mai bine să rămînă exclusiv în studio, fie îşi alege o altă carieră în alt domeniu.

  3. sorin zice:

    dintre cele bune ceva despre eternul masculin exprimat cam in minutul 36 de pe
    http://www.tvrplus.ro//editie-mic-dejun-cu-un-campion-396275
    🙂

  4. krantz zice:

    A naibii coincidență, fix înainte de a citi aici despre chestia cu a trage sau nu mîța de coadă la un concert, am văzut un mare plus vis-s-vis de prestația lu Sia de la București. Știind că are niște melodii ce bagă corzile în boale, am zis să văd un live de-al ei. Și am dat de asta. De remarcat propria autoapreciere a solistei. Exact: shit!. Dar important e că lumea era fericită și aprecia banda. Și eventual fetele alea din backing vocals care au voce dar n-au față/spate/noroc.

    • Totul îmi amintește de povestea Milli Vanilli. Deși acolo adevărații cîntăreți cîntau live în culise. Doar fiindcă ăia cu vocile aveau fețe de cur și ăștia care ieșeau pe scenă aveau pobabil voci de cur… 🙂

  5. papagigli zice:

    Cei din sala nu sunt de condamnat. Ei au platit s-o vada si s-o auda pe respectiva. Ca le place si ce le place e treaba lor pentru ca e pe banii lor si nu vad de ce i-am judeca. Dar ca un artist de talie 25 sau cit o fi avind Rihanna-n mijlocel, sa se prostitueze cu o inregistrare la un concert live, e penibil, desi pe ea o doare fix in parerea noastra de experti, de parerea noastra de experti 😆 Isi va pierde vreun fun care va plati sa intre la concertul urmator? Nu. Ne pierde pe noi pe care oricum nu ne-a avut niciodata. Si atunci care-i subiectul? Arta? Pai cind e in voce face arta iar arta nu e un animal unanim acceptat sau apreciat. Asa ca, let’s dance! 😆

    • În spectacol un cîntăreț trebuie să coregrafieze doar atît cât îi permite acâiunea de-a cînta. Nu cred că e nevoie să țopăie ca în clipuri.
      Adevărata problemă a acestor dive cîntărețe e că nimeni nu știe dacă vocile lor nu sunt făcute mai mult din butoane. Câte au curajul să cînte unplgged? Câte ar mai rămâne în top după testul ăsta?

      • papagigli zice:

        Aaaaaa, toate. 😉 Astea cuceresc cu prezenta, nu cu vocea. D-aia trebuie sa danseze pina le transpira coardele. Tot asa si pustii care cinta in grupuri sau solo. La un American Idol au cistigat de multe ori niste voci ofilite, tocmai pentru ca veneau din piepturi tinere votate de pustoaice.
        Arta nu e doar ce-ti place tie sau mie sau lu’ popa Ilie, ci si aia care vinde in draci. 😉 Iar profesionalismul e apreciat de profesionisti. Citi or mai fi, in marea diletantilor?

      • Aproape că zici ce-i răspund eu lui Dragoș. 🙂
        Ai uitat că noi… „gândim la fel, simțim la fel, iubim la fel…” 🙂 🙂 🙂

      • papagigli zice:

        Cum as putea sa uit vreodata? 😉

      • Lotus zice:

        @Gigli

        Arta nu e doar ce-ti place tie sau mie sau lu’ popa Ilie, ci si aia care vinde in draci.

        De fapt, aia nu-i artă, ci percepția maselor asupra artei. Arta e fix aia care place celor puțini și rafinați. Chiar dacă nu-i rentabilă comercial.

        Nu se schimbă harta lumii doar pentru că 7 miliarde de oameni poartă ochelari.

      • papagigli zice:

        Lotus,
        Iar te iei de mine fara motiv si acoperire? 😆
        Hai s-o dam pe concret. Arta populara e pentru rafinati? Dar arta naiva? Dar arta psihedelica. Dar Arta Florescu? 😆
        Cu toate astea imi esti simpatic 😉

  6. Cârcotaşu zice:

    Playbackul nu este o invenţie a zilelor noastre. În spectacolele televizate, care mai practică şi prim-planul, este foarte vizibil pentru cine urmăreşte sincronizarea imaginii cu sunetul. Pe stadioane este şi greu să susţii un concert live. S-a observat „uşoara” gâfâială când dialoga cu publicul, care dispărea imediat ce începea să cânte. Concertul a durat 90 de minute, din care o fi cântat cât a cântat, plus bâţâiala de rigoare. E foarte greu să găseşti un „gurist” care după ce cântă live 30 de minute să nu-şi piardă suflarea. Cine vrea totuşi o prestaţie de calitate nu o caută-ntr-o piaţă publică sau pe stadion. N-am fost prezent la „concert”, dar din ce-am ascultat, înregistrările existente, regia de sunet ori n-a existat, ori a fost simbolică. Başi cu nemiluita, să-ţi bubuie capul, cam la fel cu ce oferă şi-n clipurile ei, iar restul ce mai conta? Că vocea nu se prea auzea. Or, e ştiut că prima grijă a regiei de sunet e aceea ca orchestra să nu acopere solistul!
    Cât despre despre ce spui tu Renata:

    Pentru mine, cineva care iese pe o scenă cu „merge banda!” nu se numește artist.

    Hm! Nu ţi se pare că cam (cu voie) îşi spun artişti azi? 🙂

  7. Cârcotaşu zice:

    Erată:
    Nu ţi se pare că cam mulţi îşi spun artişti azi? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s