D’ale Prăvăliei. Tristul misterios.

Parcă la Tristul ăsta rămăsesem datoare cu povestea…

A intrat cu vreun ceas înainte de ora închiderii. Trist, cum v-am zis. Trist, dar ager. Ce-am scris cu italice a fost un gând atât de scurt, că nici nu l-am luat în seamă, pe moment. Deși ar fi trebuit.
M-am concentrat asupra imaginii de bază: un slab de-ăla care-și strânge cureaua deasupra oaselor bazinului ca să fie sigur că nu pierde nădragii pe drum. Nădragii, bej. Cămașa albă, cu mâneci scurte, guler răsfrânt, vârâtă în nădragi. Vedeți personajul?Orice documentar despre anii cincizeci ți l-ar da în prim-plan, agitând, măcar de frică dacă nu din convingere, un steag roșu cu secera și ciocanul. Un militant care strigă ceva, de sub șapcă.
Tristul meu n-are șapcă. Are doi ochi rotunzi, de bufniță, care parcă nu-i aparțin. I-a luat cu împrumut ca să iasă cu ei în oraș. În mod normal, ar fi trebuit să zăbovesc ceva mai mult asupra ochilor de prădător nocturn, care nu se potriveau, neam, cu părul rar, lipit de țeastă, ca al unuia care abia și-a scos șapca.

Vrea ceva. Nu știe exact ce. E frământat tot. Fața i se contorsionează în toate felurile, pare sfâșiat la conștiință de-o mare dilemă – să zică ori să nu zică, dar tot atât de bine poate fi chinuit de-o pântecăraie gravă și nu știe cum să abordeze subiectul: Pot să folosesc veceul dumneavoastră? Îl ajut, mai ales că i s-a umplut fruntea de sudoare lucioasă și asta  nu prevestește nimic bun, în afară de faptul că sfincterul anal l-a trădat și nu mai e timp de pierdut:
–  Vreți la baie? Întreb.
–  Nu, e vorba de fratele meu.
Aș fi putut să râd, dar ecusonul din piept e ca rana din pulpă  a Curcanului: nu mă lasă.
Rămân stană ca Statuia Înțelegerii  Totale a Situației și zic:
–  Fratele dumneavostră vrea la baie?
–  Nu, îmi zice, privindu-mă cu ochi de bufniță care n-au clipit niciodată până acum. Fratele meu are cancer. Noduli la plămâni, metastază la creier.
Nu, nu… Nu duc o mână la frunte, nu scot suspinul de început de priveghi. În asemenea situații, oamenii au nevoie să le ungi felii de pâine cu unt de arahide, cum își ung americanii când sunt distruși de-a binelea, și să-i minți frumos.
Am luat fața aia cu care nu dau greș niciodată: e-he, câte povești de-astea n-am auzit eu!… și l-am întrebat:
–  Ce vârstă are fratele dumneavostră?
Asta e întrebarea care, indiferent ce răspuns ai primi, poți asigura speranță. Dacă zice o cifră între 30 -50, îi zici că organismul e viguros, are toate șansele în lupta cu cancerul. Dacă zice între 60 – 80, îi zici că procesul de cancerizare e lent la bătrâni, nu apucă boala să ucidă, că intervine decesul de moarte bună, decesul biologic.
Firește că e o prostie fără margini, cancerul n-are CNP-ul nimănui, seceră și el cum poate, e plătit la procent, nu la cazuri bine sau rău instrumentate.
Fratele e din categoria aia în care statistica zice că boala curge galopant.
Peste zece minute trebuie să închid Prăvălia. Nu știu de ce nu-mi vine să bag speranța numărul unu, aia cu organismul care luptă și luptă.
Ochii de bufniță luminează ca două faruri date pe faza mare, în dușmănie.
Ce să fac! Las ochii în jos și fac pasul înapoi.
Tristul începe să vorbească,
Mă uit la el, dar nu pentru el, ci ca să descopăr amvonul în care s-a cocoțat și vorbește:
–   Eu aș putea să-l vindec, dar e încăpățânat! Face numai ce zic doctorii. Ori, cum probabil știți, boala asta nu ascultă de doctori. Există un remediu, nu chiar ieftin, care nu doar că previne, dar și vindecă cancerul… Sunteți farmacistă și n-aș vrea să vă jignesc cu lucruri pe care deja le știți, din facultate: moleculele redox
M-am uitat la ceas. Îmi rămâneau șapte minute ca să fac registrul de casă și să verific, obsesiv-compulsiv, dacă am scos din priză tot ce era de scos, dacă nu picură nicio chiuvetă, dacă florile au apă, dacă eu sunt eu. Am luat taurul de coarne și am zăngnit cheiele farmaciei ca pe cătușe:
–  Dacă urmează o prezentare ASEA, domnule, vă rog să plecați exact în clipa asta! Două minute mai târziu e prea târziu. Am apăsat butonul de alarmă al firmei care ne păzește  și, vă garantez, din intervențiile anterioare, ajung  în fix două minute. O să petreceți noaptea la poliție.
Ochii de bufniță s-au stins. O secundă, i-am văzut ochii lui de slugă speriată, care dăduse greș cu povestea, în ciuda sutelor de ore de training.

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la D’ale Prăvăliei. Tristul misterios.

  1. zazania zice:

    Chiar asa? Doua minute, sa mori tu? La circulatia din capitala? Iar firma de paza il salta si-si petrece noaptea la Politie? Zau asa, principessa, vinde-le altora astfel de brasoave.

    • Inteligențata proverbială, zuzu, te-ar fi obligat să bănuiești că ar fi o exagerare, de dragul mesajului. Dar, uite, nu! Firma noastră de pază e la cinci case de noi. Sediul și garajul . La exercițiile de probă, ajung într-un minut și ceva.

  2. krantz zice:

    Bag de seamă că suporți mult mai ușor înjurăturile directe la adresa familiei decît să auzi pronunțîndu-se pe lîngă tine: ”molecule redox”. 😉

    P.S. din ciclul ”bine că ești tu deștept”, aș opina că pulpa cu bubă era a sergentului dorobanț. Dar asta doar așa, să nu ne apucăm să dăm moleculele minune cui nu trebuie.

    • Sunt foarte egoistă. Dacă mă înjuri, nici nu-mi pasă de ce mă înjuri. De morți, de vii, de cruce, de castelabru… mi-e tot una. Nasol că m-ai înjurat. Pentru tine. Că recționez, fără înjurături, dar după ce termin, ți-ar fi plăcut să te fi înjurat.
      Molecule redox e un fake. O sintagmă inventată spre prostirea cu profit a deja existenților proști. Puteau fi molecule subțiate, molecule destresate… același lucru pentru mine. Zero, Panglici, Escrocherie, Circ.

  3. Lotus zice:

    Băi, ce josnic! Pe mine m-ar fi făcut. Nu cu redoxul, dar cu fratele da.

  4. psi zice:

    știi cum e asta? ca toate reclamele care curg pe la tembelizor cu genele care cresc lung și năprasnic cu bonilash ori ca prostiile care ne fac veșnic tineri și neliniștiți.
    pentru o clipă m-am gândit de câte ori am auzit în jur cuvântul ”cancer” și m-am întristat. 😦

    • Mie mi se pare culmea tupeului și-a lipsei de scrupule să asociezi cuvântul acela cu vânzări de păr de broască și genunchi de șarpe. Nici nu trebuie să fii relifios ca să n-o faci. Ar fi suficient să te conducă morala laică.

    • Eu îl aud și îl văd zilnic. Ghinion de neșansă – Prăvălia e lângă un spital cu oncologie.
      Sunt zile în care mi-aș dori să fiu măturăreasă la Rosal. Aș da cu mătura, aș trage din țigară și m-aș gândi că și gogorița asta, cancer, e ca încălzirea globală și ca sfârșitul lumii: o sperietoare de ciori, ca să nu observi ce salariu mic ai.

  5. papagigli zice:

    De ce-oti fi neica asa cruzi si nemilosi? Eu i-as fi spus ca si sora-mea sufera de lepra si ca: „daca ati fi dispus sa faceti o mica donatie, v-as fi foarte recunoscatoare, atit eu cit si intreaga leprozerie de la Tichilești” 😆
    S-a-nrait lumea, soro! 😆

    • O fi bine ce zici, Gigli, dar în alt scenariu, Escrocii ăștia înregimentați, cu creiere spălate, care au fost dresați să manipuleze, au fost dresați și să surzească în momentul în care apare de la interlocutor o contra-poveste.
      Totul s-ar rezolva atât de simplu: declari ilegală vânzarea piramidală, tu, fisc. Ilegală și pușcăriabilă. Adio AMWAY & co, adio ape divine…

      • papagigli zice:

        Respinge-i c-o alta piramida. Cred eu ca cel mai eficace mijloc de-ai indeparta e cu propria lor arma.
        Lu’ Ramses i-as fi spus: iti cumpar vircolaxul daca-mi cumperi si tu masina de prajit inghetata care mulge boul din alergare.
        Caci nu uita Renata, cui pe cui se scoate din farmacie 😉

  6. Cârcotaşu zice:

    Ete, am avut şi io curiozitatea de a mă interesa de aşazisa apă ASEA, aia cu „molecule REDOX gârlă”. Stai aşa, că nu-i simplu, că ei cică nu vor să fie vânzători ci să atragă consumatori. Cum îi atrag? Simplu:
    În primul rând tre’ să te înscrii ca membru, taxa 32 &#8364, cu garanţia că vei cumpăra lunar 4 (patru) litri de apă ASEA, la preţul de 820 lei. Omu’ zicea că e vorba de bani şi de sănătate, la care io mi-am permis să-i spun că banii-s siguri, sănătatea ba. Ba apa-i şi salină, cum spun ei „apă salină pură”. Cum o veni chestia asta eu unu’ nu ştiu şi dacă e cineva să mă lămurească, îl rog s-o facă.
    Discutând mai multe despre „suplimentele alimentare”, i-am spus că s-a sărit calul din toate direcţiile cu preţurile, la care omu’ n-a putut zice nimic. I-am dat un exemplu clar: turmericul, un condiment de provenienţă indiană, numit şi şofran de india, component de bază al cunoscutului „curry”, costă la plafar 5 lei plicul de 50 g. Pus în capsule şi vândut sub numele de CURCUMIN, costă peste 100 lei 90 de capsule. Nici nu mai interesează efectul, nici ce explicaţie a încercat să-mi furnizeze omu’, e vorba clar despre o escrocherie la nivel mondial. Suntem obişnuiţi să apreciem numai nivelul prostiei de la noi. Din păcate, sau din fericire, prostia n-are graniţe, iar o apreciere globală e imposibil de făcut. Cine are timp şi răbdare, evident şi cunoştinţe de limbi străine, să citească bloguri de aiurea pe teme naturiste.

    • Americanii n-au prea auzit de asea LOR. Doi la mână, și dacă bei sodă caustică, stomacul tinde să readucă pH-ul său la normal, apa care se duce în țesuturi e reparată, nu alcalinizează nimic.

  7. Cârcotaşu zice:

    Erată: „&#8364” este codul pentru Euro în HTML. Nu ştiu de ce a ieşit aşa.

    • Drugwash zice:

      Codurile HTML trebuie terminate cu semicolon:
      Pe tastatura românească îl faci cu ALT+0128 ➡ €

      • Cârcotaşu zice:

        Colonu’ meu se ocupă cu alte treburi. Cum e aia cu „semicolon” n-am aflat! 🙂

      • Drugwash zice:

        Semicolonul e semnul „punct şi virgulă” ➡ ; .

      • Cârcotaşu zice:

        Ei, era un joc de cuvinte. Trebuia desen? Erata era doar lămuritoare pentru greşeala mea, aceea de a da copy incomplet! Or’ş’cât, mulţam de lămurire. 🙂

      • Drugwash zice:

        E doar o reminiscenţă a vremurilor cînd ajutam o categorie largă de persoane şi era recomandabil să pornesc de la zero, pentru ca oricine să înţeleagă. Nu uita,totuşi, că la un moment dat s-ar putea rătăci pe aici şi cineva care chiar nu ştie.
        Hm, altruismul ăsta s-ar putea să mă omoare. E amuzant că nici măcar nu-mi pasă (prietenii ştiu de ce).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s