Supiera numită feisbuc

80723998_3_1000x700_urgent-supiera-din-portelan-bohemia-1922-piesa-colectie-stare-excelent-arta-obiecte-de-colectieMaică-mea are vreo trei în bufetul din sufragerie. Bine, maică-mea are, încă, bufet în sufragerie, adică un sarcofag din lemn de cea mai bună calitate (fațetat cu panouri din noduri de trandafir) în care s-au strâns, de-a lungul a o sută de ani, obiecte fragile și drăguțe care nu mai folosesc nimănui, dar nici nu te înduri să le faci vânt la ghenă, fiindcă provin din lumea trecută, aia în care coșar era  meserie, nu mărțișor și, din patru în patru case, era un atelier de reparat pantofi, nu o bancă, nu o farmacie, nu un beauty shop, cel mult o frizerie…
Maică-mea are trei supiere în bufet, așa cum eu am trei conturi de FB. Pe primul l-am făcut ca să-mi fac publicitate la prima carte. Pe al doilea l-am făcut din greșeală, pe al treilea tot așa… Doar primul a fost util, o vreme.

După câțiva ani, m-am hotărât să-l șterg pe unul de praf și să pun ceva în el. Ce să pun? Că supă nu mănânc decât de două ori pe an. Să pun ceva nimicuri dulci, fursecuri, bomboane, fructe confiate… Să ridice prietenii capacul, să ia d-acolo, să le placă.
Prietenii!… Cu ocazia ștersului de praf, am văzut că am niște prieteni deja făcuți, cândva, total necunoscuți. Și mai am niște viitori prieteni în așteptare, pe care, tocmai fiindcă-i cunosc, în real, nu mi i-aș face prieteni la supieră. La dracu’, mi-e destul că trebuie să-i suport, uneori, în real.
Deci, asta e cu feisbucul meu. Am dooșcinci de musafiri la masă, pe care nu-i cunosc, dar așteaptă să vin eu cu castronul de supă, ca să aibă ceva de sorbecăit, licăit, lăicuit.

Ce?
Ce să le servesc, că pe feisbuc, unde salți capacul supierei și tre’ să fie iami-iami pentru toți, nu e ca pe blog – doi mici cu moștar, la botul calului. Nu, pe feisbuc, trebuie să dai haleală universal-bună, să le placă și ălor 25 care au ajuns la masa ta întâmplător, ca și celorlalți 25, care adastă pe la ușă, în așteptarea unei supe bune.

Ia! Ia, că las eu castroanele de supă în bufet! Unde au stat neșterse de praf trei ani, poa’ să mai stea și restul. Că nu cer de mâncare!…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în părerea mea, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Supiera numită feisbuc

  1. Vero zice:

    „Prietenii” mei de pe facebook sunt 500+. Pe cei mai mulţi nu-i cunosc „în real”. Iar dintre cei pe care-i cunosc în real, cei mai mulţi nu-mi dau atenţie. Nici ei mie, nici eu lor. 😛
    În general, dintre cei 500+, nu mă „lovesc” decât de a zecea parte, cred. Are grijă facebookul să nu-i văd mereu pe toţi (pe unii nu-i văd niciodată) şi să nu mă vadă toţi. Facebook nu e supieră, e o supă cu multe zarzavaturi şi alte alea, din care iei în lingură ce se nimereşte. 😀
    În plus, poţi şi să alegi în a cui lingură să intre sau nu ceea ce pui pe-acolo.
    Iar dacă vrei să-ţi umpli contul cu ceva, poţi trimite automat linkuri către articolele de pe blog.

  2. zazania zice:

    Cum adica, Principessa? Te mai indoiesti? Pai iti zic eu: ca blogger de rand prea putini iti cunosc mecla dar daca ai cont pe FB te stie intreaga lume . De pilda te poate recunoaste vanzatorul de la magazinul unde iti faci cumparaturile. Acesta va zice „Wow!” cand te va vedea in carne si oase si te va ierta de 5 sau 10 bani, ba chiar iti va zambi si-ti va face un semn cu mana. Pentru tine care ai un sertar cu sute de monezi de 1 bani pe care nimeni nu-i vrea rest poate pare putin dar pentru cineva care stie valoarea banului e mult!

    • Zuzu, mă iei peste chișior?! La ce-mi trebuie să mă cunoască toată mahalaua? Dacă te recunoaște vânzătorul, înseamnă că i-ai dat add la prieteni.
      Alta-i problema mea: pe voi vă cunosc de niște ani. Pe Fata Verde o știu de o lună și-mi place de ea, nu știu cât e de verde, dar scrie ca un bărbat (ăsta e un compliment). Pe toți cei din blogrollul meu îi știu, le știu gusturile, părerile, stilul, dar pe mulții ăia de pe FB nu-i știu în proporție de 90% și stau și-acum să mă întreb dacă eram sub influențe chimice sau etilice sau mă autohipnotizasem, că nu-mi aduc aminte de ce mi i-am împrietenit. Ălora nu știu ce le place. Îi doare în cur de ce scriu eu pe blog. Să le scriu acolo, pe FB ceva, general-uman valabil. Ce? Bună dimineața, hai să ne bem cafeaua împreună. (și pun o poză cu o cafea cu caimac în formă de inimioară de pe google. Păi asta fac toate feisbucistele pe care le „ador”.
      Deci, acum, că mi-am recuperat parola și pot să intru, stau și fac pe voyeuristul p-acolo.

  3. Fata Verde zice:

    Am în jur de 150. ”Prieteni”. Cu unii doar împart aceeași profesie. Cu unii nu am schimbat o vorbă. Majoritatea nu dau niciun semn că m-ar fi vizitat, dar știu absolut tot ce fac. Că eram trează la două din noapte, că am văzut nu știu ce film, deci am avut timp de pierdut, când hârțoagele pentru serviciu stau teanc, pe masă. Speculează orice indiciu, orice anunț. Pentru că am făcut imprudența să îmi las numele real, primesc cereri de prietenie de la persoane pe care chiar nu mi le doresc în coastă. Consăteni ai părinților mei, părinții elevilor, rude îndepărtate. Am abandonat primul blog, ale cărui articole le distribuiam, transparent, pe cont, pentru că devenise ”periculos”. Îmi atrăgeau atenția, în familie și la serviciu, ba că sunt prea directă, ba că sunt prea tristă, ba că am înnebunit. Prin orice scriam, deranjam. Cu alte cuvinte, să nu mai scriu sau să scriu doar …zen. Mi-am atras numai priviri răutăcioase/invidioase și cuvinte deloc elogioase. Așa că i-am păcălit. Nu mai scriu. M-am lăsat ;). Și am făcut și curățenie în listă: am scos toate rudele curioase și pe toți cei care-mi dovediseră aplecarea lor spre spionaj. Sper să reușesc să îmi șterg profilul de tot. Deja s-a transformat în dependență.

    • E,e, asta e! Mai e și periculos. Că io mi-s slobodă la gură și foarte puțin diplomată și când citesc o platitudine d-aia cu șerbet și apă rece, nu-mi vine să dau like. Odată mă pomenesc că sictiresc persoana. Și mă taie de la prieteni. Și, măcar că nu-o cunosc, io-s foarte orgolioasă și-o să mă rănească psihic vita încălțată.

  4. papagigli zice:

    Eu am un FB caruia-i uitasem parola. Am incercat eu s-o „recuperez” din creieri, dar se pare ca ajunsese deja prin maduva spinarii, ca n-a fost chip. In fine, dupa ce am injurat-o de citeva zeci de ori, si dupa indelungi rugaminti, am reusit sa-l induplec pe FB sa mi-o schimbe (parola 😉 ). Dar acum c-am schimbat-o, a intervenit o alta problema. Ce sa fac eu cu noua parola, daca nu accesez FB niciodata? Banuiesc c-o voi uita si p-asta si peste vreo trei ani am sa mai pierd o jumatate de ora s-o schimb. Cum vad, e bun si FB la ceva. 😉
    Si o intrebare. „Prietenii” e doar o titulatura a carei semnificatie este „alti facebook-sisti”? Ca „am prieteni pe care ii evit”, nu suna prietenos. 😆

    • 🙂 🙂 🙂 Și io o uitasem, dar m-a întrebat Mr. Gugule dacă nu vreau alta.
      Da prieteni e un eufemism pentru niște idioți care sunt intercorelați și, dacă nu caști ochii bine, îi cam iei la pachet.
      Odată m-am jucat un joculeț de-ăla naiv, de pe marginea FBucului, și peste o oră scria peste tot, și pe cantul paginii, că Renata s-a jucat 17 minute cu nuș ce mărgeluțe, că mi s-a făcut așa rușine, că cred că de-atunci n-am mai călcat pe-acolo 2 ani.

  5. D. Vader zice:

    Acum vreo trei dimineti prajeam alene, in amintirea anilor ce trec, niste carnati din soia in putin ulei de papadie bio de stepa. Stepa virgina central-siberiana, soia era din Galapagos. Fara ochelari, ca eu nu ma las cu una cu doua!, am inteles de pe ambalajul din foaie fina de policarbonat alimentar ca respectiva soia a fost recoltata dimpreuna cu roua diminetii numai dupa ce asupra recoltei si-a aruncat privirea intelegatoare si aprobatoare o broasca testoasa in varsta de 1450 de ani, in drum spre locul ei obisnuit de cacare senina de dimineata, la loc curat si luminat si de lume neumblat si bineinteles, necontaminat. Si preparam eu acest mic-dejun magnific cand aud din spate, din directia Craiesei, care, desi nespalata inca pe ochi, din varful patului si cu laptopul in brate isi rezolva corespondenta. “A! Aaa! A! Ia uite, masina ta!”. “Ce-ai, fa? Unde?”. “Masina ta la Vama Veche, pe Facebook la o prietena de-a mea!”. Deodata mi se pun toti curentii in miscare… trag toate heblurile, trec instantaneu in DEFCON 2, in cap imi tiuie a sirena un greiere de titan…
    https://garapentrunoi.wordpress.com/2016/07/10/poveste-cu-testoasa-bio-de-galapagos-si-iepure-drag/

    • Maestre, Vadere, m-ai făcut să plâng de rîs. M-a auzit coabitantul și-a venit țîfnos – „Parcă ți-era rău de la tahicardie. Ți-a trecut?” Băi, îmi trecuse. Nici nu mi-am dat seama, dar am băgat un pumn de bisoprolol pe sub nas și s-a mai domolit. „Când te-am rugat să-mi faci masaj, ai zis că mori de rău. Acu te hlizești pe net.” Și buf, buf, și-a înfipt labetele în adidași și-a plecat cu băieții la o bere,destul de uimit de alternanțele mele morbide.

      Ai, că te pun pe covertă, mîine dimineață, să râdă și ăia care nu citesc p-aici, pe la subsol.
      Ti pup, craiule de munte la mare! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s