Arta de a da sfaturi

Bun. Eu am pus titlul ăsta și tot eu vin și zic că e greșit. A da sfaturi nu e o artă, e un defect, pe care trebuie să-l controlezi. Excepție fac sfaturile de specialist în ceva, atunci când un profan se prezintă la meseriaș cu o problemă care face obiectul specialității ăluia. În rest, sfătuitorii pe care-i  recomandă vocea și talentul, cei care-ți dau sfaturi la o bere sau când se intersectează cu tine pe palier, ei venind de la ghenă cu găleata goală, tu ducându-te cu ea – ochi, ar trebui să se abțină. Fiindcă de cele mai multe ori sfătuiesc prost, conform unei scurte specializări pe care și-au făcut-o, întâmplător, tot pe drumul de la sau către ghena de gunoi, când se intersectau cu celălalt vecin de palier.
Preambulul ăsta se adresează doritorilor de sfaturi pe gratis, obținute comod, fără să iei tramvaiul sau taxiul ca să ajungi la sfătuitor; e suficient să ieși la momentul potrivit pe palier, să duci gunoiul.
Cuprinsul se adresează dătătorilor de sfaturi, talentaților pricepuți la orice, de la când se schimbă plăcuțele de frână până la viața sănătoasă, cu semințe de in și fără vaccin.
Sfatul meu către sfătuitorii de profesie sfătuitori, e următorul: Lăsați-vă!… Hai, dacă nu vă puteți lăsa de tot, și încă păcătuiți între ușa apartamentului și ușa ghenei, măcar lăsați-vă de sfaturi în scris. Dacă aveți pârtie liberă la scris pe un site și trebuie musai să scrieți, că altfel nu vă simțiți utili sau nu vă luați banii, scrieți despre veverițele de Vatra Dornei, despre cea mai frumoasă amintire din copilăria voastră, dar nu mai dați sfaturi, că deveniți ridicoli.
Am citit ieri opinia unei contributoare (nu știu ce meserie e asta, dar sunt oameni mulți care o practică) despre dacă e normal să aibă copilul teme școlare pentru vacanța de vară sau nu.  Concluzia contributoarei e că să nu. Că orice copil are nevoie de VACANȚĂ ca să-și odihnească mintea. Trei luni. Ca să se joace, să zburde, să alerge, să bată mingea, să sară coarda, să meargă pe bicicletă… Da, aproape orice copil ar face asta, dacă n-ar avea tabletă și dacă ar ști ce e aia coardă – o sfoară între două mânere. Sigur că există și copii fără tabletă, fără net, fără apă curentă, fără pastă și periuță de dinți, dar ăia nu se joacă în vacanțe. Cosesc, se duc cu vacile, culeg merii, împrăștie bălegar… Pentru cei din urmă, temele de vacanță devin vacanță și ar trebui încurajați să și le facă. Poate așa mai reduc din handicapul  lor față de cei cu tabletă și Xbox.
La un moment dat, în lunga și culta pledoarie a autoarei pentru contra lecțiilor în vacanță, zice că părinții pot interveni discret în repaosul total al minții copilului, oferindu-i niște mici exerciții sub acoperire: să țină un jurnal de vacanță în care scriu toți membrii familiei, zilnic, inclusiv copilul (asta mi se pare deștept, cu condiția ca toți membrii familiei să știe să scrie) și să fie implicați în mici probleme de calcul haioase, de care te lovești în viața de zi cu zi. De pildă să-i zici așa, din senin, copilului, în timp ce conduci spre supermarket: Am avut 24 de furnici, 14 le-am pus în dulapul surorii mele şi trei le-am dat broscuţei mele. Câte mai am?

Am avut senzația, după ce am citit exemplul ăsta, că distinsa contributoare nu doar că n-are copii, surori sau broaște (țestoase), dar n-a avut niciodată furnici! Poate doar virtuale, pe sub pielea capului, când i-o fi zis careva, fără sfaturi și diplomație: „Vai, cât ești de proastă!”

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Arta de a da sfaturi

  1. ivanilici zice:

    Motivul pentru care eu n-as da teme copiilor este acela ca, in timpul procesului de invatare, e foarte important sa ai un feed-back competent. Si nu stiu cat de interesati si competenti sunt parintii in a-l oferi.

    • ivanilici, nu știu cum sunt temele în ziua de zi, adică am mai tras așa, cu coada ochiului la ăia de școală primară, dar feed-back-ul îl dă profesorul, nu părinții. Cel puțin, pe vremea mea, ai mei nici nu știau ce materii fac la școală și tata a aflat unde e școala în clasa a doua.

      • ivanilici zice:

        Renata, de acord cu tine. Dar cand profesorul NU are timp macar sa verifice ce au facut TOTI, ce rost mai au temele?
        E ca si cum m-as duce la antrenament la tenis, m-ar invata profesorul ce am de facut, m-ar supraveghea, iar eu, acasa, as exersa singur. Daca nu e cineva langa mine sa imi spuna: „genunchii jos, intinde bratul etc.”, s-a dus pe copca toata invatarea mea. Pentru ca voi invata gresit si nu va fi nimeni sa-mi atraga atentia. Iar diavolul asta, cum ii mai place lui sa se ascunda in detalii…

      • Am prins ideea… Știi tu că profesorul nu-i puricește pe toți, la teme,în mod egal? Te cred. Poate ai un puștiulache prin casă și ești în temă.
        Dacă-i pe=așa, e o umilință să-i dai copilului de lucru în vacanță și să nu-ți pese dacă a făcut sau nu. Înseamnă că atunci încață copiii românilor pe „las-că merge și așa!”

  2. papagigli zice:

    In privinta sfaturilor cred ca trebuiesc date daca te pricepi si mai ales, daca ti se cer. Daca nu ti le cere nimeni, da-ti-le tie sau de-le dracu.
    In privinta lu’ summer homework, sfatul meu ar fi (ah, mi l-a cerut careva? Nu?), da-l dracu ca si asa who cares about summer homework? 😆

    • La noi nu-i așa, Gigli! Am auzit că unii au de rezolvat culegeri întregi, pe timpul verii.

      • papagigli zice:

        N-am spus ca n-au de munca, am spus ca n-am ce sfaturi sa dau. Dar pentru ca insisti 😆 , voi formula o parere. As spune ca vacanta e vacanta ca elevii sa se vacanteze. Ca altfel ar fi numit-o vacanta partiala sau scoala cu intermitente. Si, by the way, daca nu rezolvi culegerea ce se intimpla? Te lasa corigent la „vacanta de vara”? 😆 Adica incepi scoala, in toamna, c-o restanta? Stupid!
        Pe de alta parte, e posibil ca masura sa se fi luat ca rezultat al rezultatelor 😆 slabute sau slabe cu bataie spre proaste. Nu stiu, n-am o statistica la-ndemina si nici nu sunt vreun profesor implicat si cunoscator al programei scolare romanesti. Nu m-ar mira sa reintroduca astia bataia, ca element motivational si corectional, daca homeworkul varatec nu da roadele scontate.
        Dar daca ar fi sa fiu eu ministru, (hopa, deja umblu la tupeu!) as da vacantele pe care le-am avut si eu, inclusiv cele pe care mi le acordam cu de la mine putere 😆 😆
        Hai ca bat cimpii si nu da bine la premianti 😉

      • Homeworkul văratec merită sărit dacă l-ai înlocuit cu ceva care chiar te pasionează și te caracterizează. Dar dacă l-ai înlocuit cu solitaire – oh, cunosc kile de părinți imbecili care sunt mîndri că odrasla joacă non-stop bomboane și pune păr și gene false unei păpuși din maus, deci le au cu calculatorul! – atunci mai bine citeai Scufița Roșie, care acum e considerată periculoasă poveste, că incită la violență.

  3. Cârcotaşu zice:

    Acu’ ce să zic, era să zic şi io ceva, da’ m-am gândit că s-ar putea să nu zic ceva deştept şi să fiu taxat la fel ca şi „distinsa contribuitoare”. Despre sfaturi, ce să zic? Tocmai îi zisesem vecinului, când voia să ducă gunoiu’ la ghenă, eu venind de acolo, să aprindă lumina mai întâi, că ştiţi cum e cu automatele astea de scară, da’ el mi-a zis că are podu’ plin de sfaturi, aşa că a continuat pe-ntuneric. Treaba lui, da’ s-ampiedicat de prima treaptă, a căzut şi-a vărsat şi conţinutul găleţii pe scară; Unu, cu care beam o bere pe-o terasă, voind să plec tocmai când începuse să plouă, m-a sfătuit să mai stau, să treacă ploaia. Da’ io de unde, lasă băi că n-o să mă topească. Adevăr e că am avut dreptate, nu m-a topit, da’ m-a făcut de comandă, deci mai multă dreptate a avut el, că dacă mai stăteam mă mai costa o bere, că ploaia a trecut în 15 mn, pe când aşa…
    D’aia, că nu venisem aici pentru sfaturi nici cu taxiu’, nici cu RATB-u’ şi nici măcar cu metrou’, da’ mă gândesc totuşi c-ar fi bine să mă documentez şi cum e cu veveriţele de Vatra Dornei. Îmi poţi recomanda o bibliografie? 😯

    • Până nu te duci tu la VD să vezi dacă-ți mănâncă veverițele din palmă sau nu, nicio bibliografie nu face 2 bani.
      Am văzut că mă iei nițel la mișto, dar, crede-mă, de obicei toți vecinii de palier sunt doctori, mecanici auto, instalatori și electricieni, chiar dacă, în realitate, avem de-a face cu o casnică, un diriginte de poștă și un blănar pensionar,

      Mi-am permis s-o iau peste picior pe distinsa contributoare fiindcă e ridicol să pretinzi că faci cu copilul exerciții de calcul folosind probleme din viața de zi cu zi, și să dai exemplul cu furnicile.
      Dacă e să iei un exemplu rupt din viață, atunci zi așa: o familie de vasluieni are 13 copii. 2 au fugit de-acasă, pe 3 i-au mâncat păduchii, 3 sunt la orfelinat, pe 2 i-a rupt ta-su în bătaie. Câți copii mai au prea-cinstiții vasluieni?
      E? Și e și aritmetică, și nițică română, cu metafore, hiperbole, sens figurat, gen.

  4. Tzipi zice:

    Eu sunt din gasca celor care e disperat dupa „sfaturi” ( de fapt, dupa informatie ). Eu ascult cu atentie orice sfat, indiferent cat de idiot imi pare a fi. Apoi merg acasa si ma documentez despre subiectul respectiv ( in caz ca sfatul continea informatii noi pentru mine, sau subiecte pe care nu le stapanesc ) ca sa imi fac propria parere despre asta.
    Insa e adevarat, majoritatea sfaturilor sunt idioate, pentru ca vin de la babauini care habar nu au ce scot pe gura, vorbeste gura fara ei. Insa printre atata logoree, uneori mai rasare si o informatie valoroasa, ca nu stii niciodata de unde sare iepurele.

  5. Cârcotaşu zice:

    Ei, după părerea mea, distinsa contribuitoare n-a dat niciun sfat, şi-a spus părerea despre ce-ar trebui să fie vacanţa odraslei sale. Bună, rea, o părere doar. Că dacă ţin bine minte eu aveam în fieş’ce vacanţă lectură obligatorie şi probleme din culegeri la mate, că ochii care nu se văd se uită, aşa şi învăţatu’. N-am regretat. Sigur, mulţi părinţi azi cred că la şcoală există nişte chimicale care li se instilează copiilor pe… urechi şi uite-aşa ajung toţi de nota 10!
    Altfel nu mi-am permis să te iau „niţel” la mişto, a fost o mică ironie acolo…

    • Da, am exagerat, știu că ai fost doar ironic…
      Eu nu mai țin minte câte exerciții și probleme primeam în vacanță, nici câte lecturi obligatorii cu rezumat aveam, știu doar că aveam dreptul să părăsesc domiciliul maximum trei săptămâni în 3 luni de vacanță, fiindcă pianul nu te iartă, l-ai lăsat, te lasă. 3 zile fără tine pe claviatură, te simte și te pedepsește. Ca un cîine nerecunoscător, ceea ce nu există.
      Regimul ăsta era valabil și la izmenitele alea de la coregrafie… Cred că ăia de la Tonitza erau cei mai câștigați, că un caiet de schițe și doi-trei cărbuni poți căra cu tine pretutindeni. Cred că părinții copiilor de la școli de-astea speciale nu mârâie nici în ziua de azi, nu simt nevoia să-și odihnească odraslele fix trei luni, ca să nu le strice copilăria, fiindcă le e teamă să nu le strice ipotetica_carieră. Zic așa ca să nu fiu nevoită să explic de ce am ajuns vînzătoare de medicamente, după atâta amar de pian.
      În schimb, la școlile astea normale, o pauză de 3 luni pare că garantează succesul în anul următor. Deci, prin definiție, școala normală e un chin, o oboseală… De ce? De ce creierul și-ar aminti automat tabla înmulțirii după vacanța mare, în schimb degetele și poantele și cărbunele au nevoie să fie păstrate calde, ca să nu scârțâie pe cinșpe septembrie, următorul an școlar?
      Răsturnînd datele problemei: copiii de la școli de artă rezistă 12 ani fără vacanțe mai întregi? Cum?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s