Gina

Am botezat-o Gina fiindcă ginește drumul, cred că v-am mai spus. Pe scurt și fără figuri de stil, e televizorașul ăla care se luminează în bordul mașinii și îți arată unde ești tu (o căpiată ca mine ar avea nevoie de el și prin casă, nu doar la drum întins) și pe unde s-o iei ca să ajungi la destinația pe care i-ai tastat-o. Bun, până și eu, o săracă cu duhul tehnic, știu că nu-i programezi „acasă”, fiindcă televizorașul nu e Dumnezeu, să-i scrii tu în acatist s-o ia dracu p-aia!…, și el să-ți analizeze conflictele sociale și s-o concensioneze  concurenței, fix p-aia pe care o urăști tu. În acatist pui cu nume de botez și, pentru mai multă siguranță, adaugi numele de familie. Poate și CNP-ul ajută. Sper că mai mult decât cardul de sănătate…
Deci, așa cofetăreasă cum sunt în domeniul electrono-fono-ficat, nu știu dacă să-i zic gipiesului gadget sau device, pentru simplul motiv că nu mi-e clar ce e unul și ce e altul.
Pentru mine rămâne o sculă care are nevoie de satelit donor și de ceva-ul receptor din bord care te face vizibil în spațiu, ca să primești pe micuțul ecran date certe, despre unde ești și cum să procedezi ca să ajungi unde vrei.

Scula asta, adică GPS-ul, are, cel puțin în mașina noastră, o secretară care-ți transmite datele. Peste 300 de metri fă giratoriul și încadrează-te pe a treia ieșire. Urmează i-sixti-eit. Ce nu știe, proasta, deși calculează, după cât de repede mergi, la ce oră vei ajunge în strada, numărul: nu știe că, înainte de Predeal, ieri seară, era un codârlău de mașini în care, dacă ne-am fi eternizat, ei i-ar fi rezultat că ajungem acasă marți. Dar eu marți trebuie să fiu la Prăvălie, așa că am întors, am mers înapoi 30 de kilometri și-am ales varianta Cheia – Văleni – Ploiești.

Gina, adică vocea care ne mână în lupta cu drumurile românești, a zis de câteva ori, autoritar, că să virăm imediat la dreapta. Când a ridicat tonul la noi exagerat, i-am dat liber și am ascultat, la întâmplare, un CD foarte vechi, unde se făcea apel la doctor Dick. Și, pe bune, fata asta, Gina, are nevoie de doctorul Dick, fiindcă se impacientează ca o nebună, înainte de vreme.
Pe la Văleni am lăsat-o iar să vorbească. Vorbea ca și cum ea ne-a zis că e  de rău pe valea Prahovei. Nesimțită, calmă, sigură pe ea, ca orice secretară care a greșit, dar are un șef care mătură în urma ei.
Ori nu s-au progresat suficient fătucele astea virtuale, ori le-a insuflat un progrămel că poa’ să fie nesimțite după ce greșesc. Exact ca alea reale, care au țâțe și cur, pe sub vocea care ar justifica asemenea forme de relief.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, blog, bloguri care merită citite, citesc şi-mi place, cronici, experimente, mai prost decât ai fost proiectat, o ţară frumoasă, părerea mea, strict autentic, Uncategorized, ştiri de neştiut și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Gina

  1. psi zice:

    pe-a noastră o cheamă când ”scumpa mea” când ”proasto”, încă nu-s foarte lămurită. 😀

    • E firesc! Scumpele astea proaste n-au minte nici cît un cățel, nici cît o pisică.Nu=și iubesc stăpânii, din lipsă de minte, doar îi slujesc.

      • psi zice:

        cam mult spus slujesc când te afli pe pod și zice toanta: virați brusc la dreapta! pe urmă, ca o soacră, se răstește, poate-poate te-arunci.

      • Nu, nuu…! Gina nu știe ce e o soacră. Fiindcă nu e măritată. E o corporatistă sadea, spălată pe creieri cu duș de satelit, căreia tipul de la volan, deși a fost umilit la greu, încă-i mai zice: Da, PISI!
        Păi, futu-i mnezeii ei de PISI, cînd și-o trage cu satelitul, de ce nu se uită în jos, în timp real, să vadă că e drumul blocat?!

  2. krantz zice:

    Să știi că prin alte țări, chiar sunt Gine mai deștepte. Și stau înfipte de-a dreptu în satelitu ăla deștept de sus, care vede tot și le face să-ți șoptească languros că ar fi bine să o iei cotită. Asta dacă nu insiști tu s-o ții dreaptă fiindcă îți place cu pu și pi.

    • DA? Eram precisă că există și Gine mai interactive cu șoferul. Dar să știi că în softul original al mașinii Gina nici nu știa că există România. Acu, de bine, de rău, contra cost, o „vede”.

  3. Omg ,gina noastra e miss gipy si este o adevarata lady .cand schimbam planul initial ne roaga ,” please ,perform an U turn if it’s possible ” ( cu brit accent ,neaos ) cand zice *perform* e un deliciu .
    Si este foarte informata. Ne spune din timp daca drumul e blocat de ceva blestematii,oferindu-ne varianta B.
    La intoarcere e cel mai simplu : *home, Gipy*£);)

  4. KOH I NOOR zice:

    Renisor,pestisor
    Io cred ca Ginuta e „tunata”,da,da cu plumb, precum sardina si zmeurica .Explicabil de ce e asa smarty si clever. Numai GINUTELE virtuale sunt asa tupeiste ,de la tunare…..
    Hi,hi,vremea ,soarele,insolatia,toate conlucreaza sa ma conturbe, da’ raman pe linia de plutire,aviz amatorilor de ghidusii…..hi,hi!
    Racoare,iubire,iubire………

    • D. Vader zice:

      “Racoare, iubire, iubire”… yam, yam -> realism poetic inocent! Uite care-i treaba, acasa este istorie, asta e clar, dar nu conteaza. Asta seara la 10 sa iesi pe balcon fara balast inutil, adica haine sau bijuterii ieftine. O sa vina un modul spatial ca sa te ia antigravitational spre 0 existenta mai buna. Sa nu strigi de bucurie, fara balamuc in cartier! Vezi ca modulul nu ridica mai mult de 70 de kile!

  5. papagigli zice:

    Gina mea e virgina. Eu inca n-am pus-o la treaba ca dupa 20 de ani, am cam invatat drumul spre serviciu iar pentru alte … bauturi, ma ghidez dupa miros 😉

  6. Isis, misis, pisis , zeita sau terorista? zice:

    Vaderica ,
    Dragalasule ,let the show begin .
    Ma pregatesc nici imbracata, nici dezbracata, nici calare , nici pe jos.
    Ma urc doar daca te vad pe tine pilotand modulul cu warp 1000.Altfel cu necunoscutii , ecuatia se complica……
    Da cu virgula e complicheisan…….Acasa , cartierul, sunt o citadina inraita, sa renunt la artificiile care dau bine la orice varsta??????
    O seara super stelara cu praf evident tot stelar la ruinele unei vechi pasiuni….
    P.S.Existenta mea e super buna in lumea asta,sau ai alta teorie in care protagonistii sunt alte animalute?
    Ciocolata e prozaica daca n are si particule de aur comestibil.
    Fezabilitate,logistica, strategie……

  7. KOH I NOOR zice:

    Renisor,pestisor
    Daca imi indeplinesti 3 dorinte ……….
    Feelingul meu imi spune ca Vaderica ,lunaticul dragalas nu s-a gandit la vreun flirt stelar…….
    Cred ca s-a gandit ca in Bucuresti ,la un anume 9 stelar spital,astia cauta figuranti si cantareti sa faca partea a doua din hitul lui Banica jr.’Veta mi-ai stricat chiuveta’.(sa moara Banica de inima rea) A vrut sa faca o ghidusie ,mai voalat,mai la vedere a comis-o ,asa lucrez eu cu materialul clientului , si acum sa-l citez pe el:
    ‘O sa vina un modul spatial ca sa te ia antigravitational spre 0 existenta mai buna. Sa nu strigi de bucurie, fara balamuc in cartier! Vezi ca modulul nu ridica mai mult de 70 de kile!’
    Draga mea Renisor,tu l-ai complimentat ca cele mai bune scrieri s-au nascut din euforiile bahice,ma gandesc ca aseara o fi fost animat de vreun Mateus,Chardonay,Dom Perignon…….
    Mentiunea mea e ca are de castigat Vaderas ,iepuras dragalas, daca o tine,intr-o euforie , de circumstanta si proximitate,dar pierde ce-i mai important la varsta lui…..ELONGATIA, de la atata euforie bahica si extaz afrodisiac devine minima ,in loc sa fie maxima…..Se face de poveste in fata Evelor…….
    WEEKEND RACOROS,CU LOVEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE !
    ISIS,MISIS,PISIS,ZEITA SAU TERORISTA ????????? DE SERVICIU……
    Răspunde

    P.S.Vaderica sper ca stie de gluma si nu se supara…….o mai da voalat,pe dupa gard ,pe dupa visini……

  8. D. Vader zice:

    Draga mea, in primul rand apreciez ca esti ascultatoare: 10 am zis, la 10 fix ai aparut! Foarte bine, esti pe drumul cel bun. Va fi un drum greu, intortocheat, dar la sfarsit vei ajunge intr-o poienita plina cu cicoare, floarea soarelui si niste lavanda pe margine. Acolo te asteapta inca de pe acum un unicorn mare, gri, puternic si decis. Si trebuie sa stii ca te asteapta ca sa-l incaleci fara false regrete ca sa o ia la fuga cu tine in lume. Sunt nevoit totusi sa Insist cu acele 70 de kilograme. Treaba ta!
    Si vezi ca in text s-a strecurat o greseala, nu e „spre o existenta mai buna”, este „spre 0 (zero, n.m.) existenta mai buna” :).
    Nu beau in fiecare zi, dar mai pe seara o sa ma imbat cu scotch datorita acelui Brexit minunat! Pentru ca eu sunt total Contra!!
    Fata de casa si „de serviciu” – hai, la munca! sa mai facem si niste treaba!

  9. Isis, misis, pisis , zeita sau terorista? zice:

    Vaderica,dragalasule,
    Eu nu incalec decat pur sange arab, cu virtualul nu ma incurc ca doar nu ai vazut tu unicorn mare puternic si decis
    Mai bine cu maturizarea si cu resposabilitatea zic sa cochetezi……. Povestile nemuritoare m au fascinat in copilarie……
    Deja fantezia a luat o nitel razna.Scotchul?
    Treaba o fac altii ptr mine, eu sunt doar cu indicatiile, sunt pretioase si valoroase.
    Brexitul nu ma intereseaza……
    Love si weekend racoros, muzical si pasional
    Sau ,Craiasa e cu pumnalul la jugulara ta, ai grija de tine…..

  10. Isis, misis, pisis , zeita sau terorista? zice:

    Hotaraste te ba i unicornul , ba modulul, Kg sunt sub 70, sunt asa un fel de mumie, o stafie , fara dinti si cu peruca.
    O aratare, asa cum esti si tu cu masca aia sub care te ascunzi.
    Deci, unicornul, modulul , poienita si floricelele , alt studiu , sau o labilitate afectiva, depresiva…..
    Pai, nu mai tu sa faci studii cu iepurasi, eu fac studii cu materialul clientului,,,,,hi,ha,hiiiiii

  11. Am dat drumul la aceu și mă dixtrez maxim, citind acest preludiu înfoiat al plimbării ce va să vie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s