Părerita și complicațiile ei

Azi toată lumea suferă de părerită. Nu-i grav. E ca o epidemie de gripă. Doar că în gripă oamenii  tușesc și fac schimb de microbi – nici asta nu-i rău, crește imunitatea, pe când în părerită tușesc păreri, și tot ce crește e distanța de adevăr.

Asta am văzut aseară la televizor, oameni dornici să-și tușească părerile cât mai contagios, cât mai fără mână la gură. Mi-a sărit în ochi femeia aia care stătuse cel puțin douăsprezece ore îmbrăcată în aceleași haine, făcuse drumuri peste drumuri, la televiziuni, la Parchet, la locul faptei, apoi iar la televiziuni… Seara, târziu, starea ei se înrăutățise vizibil, nu mai tușea păreri, tușea certitudini.

Lumea îi zice Martorul accidentului/sinuciderii/crimei. De fapt, e martorul unei depășiri regulamentare pe un drum drept, asfaltat, străjuit de copaci bătrâni, în care încă-viul Condrea a fost Depășitorul, iar ea – Depășita.  Am luat cu copy-paste paragraful următor din Evenimentul Zilei și n-am făcut decât să evidențiez cu roșu ceea ce a văzut și auzit femeia înainte de incident, când habar n-avea c-o să se întâmple ceva cu mașina din fața ei, cu gri ceea ce a văzut și făcut după ce evenimentul se petrecuse (când ea e doar primul sosit la locul tragediei și observă urmările) și cu albastru – accesul de părerită ridicată de jurnaliști la rang de declarația martorului ocular.

Mergeam spre casă cu copilul, o maşină m-a depăşit, avea viteză mai mare decât a mea, 110 km/h să zic, că aveam eu aproape 90 km/h, deci, clar m-a depăşit. Vorbea la telefon. Nu ştiam cine e că nu m-a interesat. Am mers, pur si simplu în linie dreaptă, dânsul a dat semnal, m-a depăşit, s-a încadrat înapoi pe drum şi am mers, că era şoseaua liberă. La un moment dat am auzit o bubuitură puternică. M-am uitat mai bine şi nu era maşina. Am ajuns acolo, nu se vedea nimic. Am zis să mai căutam, poate traieşte cineva. Nu se mai vedea în interiorul maşinii. La aproape un metru de maşină era un cadavru. M-am ridicat şi i-am strigat biciclistului că l-am găsit. De la 112 mă întreba dacă mai e cineva. I-am zis biciclistului că l-am găsit decedat. Între timp a venit o maşină de poliţie care a zis că e întâmplător acolo. Am găsit portofelul. Poliţia a ajuns lângă mine, am ridicat portofelul de jos, am scos un permis de conducere, am citit: Condrea Dan Alexandru. Mi-a zis poliţistul să-i dau permisul, să anunţe ei prin staţie, CNP-ul l-a dictat el prin staţie. Nu m-a depăşit în nicio curbă. Se vede clar că a mers 6 metri şi a încercat să intre din nou pe şosea. Nu era în satele acelea când m-a depăşit, eram în câmp, sunt vreo 10 km în câmp. Eu am vazut doar că a dispărut de pe şosea şi s-a auzit o bubuitură. Nu era urmărit de nimeni pentru că nu era nicio maşină, drone nici atât

Ce mi se pare uluitor de-a binelea, e că din toate afirmațiile astea tipărite, plus interviurile televizate, eu am înțeles că femeia șofează de puțină vreme, dar a învățat deja să aprecieze viteza relativă a unui vehicul care o depășește și s-a specializat în traseologie, că, uite, a citit în urmele lăsate de cauciucuri în iarbă, intenția celuilalt șofer de-a redresa mașina pentru a intra din nou pe șosea. Poate că dumneaei așa ar proceda, când ar scăpa volanul de sub control și s-ar trezi în câmp, n-ar face altceva decât să revină repejor-repejor, cu 150 la oră, printre copaci, înapoi în șosea, ca să nu se facă de râs în fața eventualilor alți participanți la trafic.
Firește, bomboana declarației rămâne certitudinea că nu era urmărit de nici o mașină, drone nici atât. Drone nici atât!
În cazul fericit dar improbabil în care ea știe ce sunt dronele, femeia ar trebui sfătuită să-și lase postul de ”operatoare la bîl-bîl-bîl” (că n-am înțeles exact cu ce se ocupă și unde, dar e evident, după cum a lăsat privirea în jos când a zis treaba asta că nu e foarte mulțumită de slujba ei) și să-și deschidă o afacere de tip Ochiul și Timpanul, mai ales Ochiul. Fiindcă e capabilă să conducă de puțin timp un Matiz cu copil de șase ani la bord, să nu-și ia ochii de la dosul mașinii care a depășit-o, să vadă și-n spate, în oglinzi, dacă nu vine ceva în urma ei și să cerceteze și cerul, ca să se asigure că nu zboară vreo dronă pe deasupra copacilor. Ca să nu mai zic că citește în urmele de pneuri prin iarbă, mai ceva ca-n zațul de cafea.

Copilul ăla de șase ani, lăsat singur pe bancheta din spate, cu motorul pornit (că așa a zis ea, mă-sa, martora polioculară și auditivă a evenimentului), e un copil tare cuminte, înțelept și norocos, fiindcă nu i-a venit ideea să coboare din mașină și să exploreze, și el, câțiva metri de carosabil, așa, din curiozitate copilărească naturală sau moștenită, că avea cu cine să semene.

Pe feisbuc, unde femeia-martor a activat imediat, cu poze și text, deși mie mi-ar fi tremurat genunchii și stomacul două zile după ce aș fi văzut un mort proaspăt strivit și numai de rememorări și repovestiri n-aș fi avut chef, scrie ceva vecin cu „Dosarele X”, și asta chiar nu mi-o pot explica nici în ruptul capului:
”Eu am fost femeia şofer care a ajuns la nici 2-3 minute la faţa locului am coborât deoarece am văzut cum zburau bucăţi din autoturism pe şosea şi maşina derapase de pe şosea…”

Poate să-mi explice și mie cineva, cum la aproape două minute de când ai auzit bufnitura cu copacul, încă mai zboară bucăți de mașină prin aer?

Na, că-s gata să dau din gripa asta banală în părerită, cu complicații!…

P.S.:  Stați, că mi-am luat pastilele de răceală și mi-a mai venit o întrebare în gâtlejul îndurerat de-atâta tuse:
Vasăzică aia mergea cu 90 de km la oră. A auzit bubuitura și a ajuns la locul bubuiturii după două minute. Iubita mea regulă de trei simplă îmi șoptește că, dacă parcugi în 60 de minute 90 de kilometri, în 1 minut parcurgi 1,5 kilometri și în 2 minute – 3 kilometri. Deci: ești în Matiz, cu geamul deschis, ca să-l tragă curentul pe micuțul de pe bancheta din spate, ai radioul închis, ca să mai vorbești cu copilul, n-auzi decât torsul blând al motorului de Matiz și, brusc, POOOC! – bufnitura (ca un tunet, zice martorița) a Opelului în trunchiul copacului, care se întâmpla la 3 kilometri distanță în fața ta, pe direcția ta de mers.
Întrebarea e: se aude, la 2-3 kilometri distanță, dintr-o mașinucă Matiz, bușitura frontală a unui Opel cu un copac?
(Elemente ajutătoare: structura unui copac e complet diferită de structura unui zid de beton. În secțiune transversală, trunchiul copacului arată ca un disc format din cercuri concentrice. În linii mari, alternează cercuri de țesut „moale”, de creștere și hrănire cu cercuri de țesut „tare”, de rezistență. Adică și copacul are, ca și noi, țesut moale – piele, mușchi, rețea vasculară și țesut tare – oase. Numai că dispuse în cercuri concentrice. Deși pe verticală (de la rădăcină spre coroană) viteza de transmitere a sunetului în țesutul lemnos e spectaculoasă, 6000 m/s,  pe orizontală e modestă, spre negativă. De-aia se folosește lemnul și  ca izolator fonic. Ori impactul mașinii cu domnul copac a fost orizontal. Ce s-o mai lungim, cercurile alea de țesut moale funcționează ca un buffer în acustica spectacolului.)
Întrebarea rămâne, mă duc să-i răspund lui krantz, pe urmă o să dorm puțin.

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, autoturisme și alte chestii personale, părerea mea, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Părerita și complicațiile ei

  1. krantz zice:

    Eu nu înțeleg de ce te miri atît vis-a-vis de o amărîtă de mașină, cînd ditai avioanele diferite intră în două blocuri diferite, la unghiuri diferite, iar blocurile fac implozie ca proastele în mod identic și civilizat, să nu facă prea multe stricăciuni în jur. Asta ca să nu mai vorbim de martorii lui Pentagon care au văzut ei alt ditai avionul căzînd din cer peste casă, vaporizîndu-se apoi brusc de parcă ar fi fost vorba de Vlaicu I, făcut din lemn și cîrpă.

    • Nu mă mir, krantzulino. Doar constat. Așa cum toată lumea care a admirat cât de decent s-au făcut blocurile gemene țărână, spre a nu crește numărul victimelor colaterale, a constatat și atât.

  2. psi zice:

    eu rețin doar atât și sunt întru totul de acord: când ești martor la o grozăvie de-asta, omenește- dacă nu cumva și logic- ar fi să tremuri ca o frunză suficient de multă vreme încât să nu-ți ardă de feisbuc, declarații și alte prostii. adică fie empatizezi într-atât încât doare și trăiești un soi de frică și muțenie, fie nu empatizezi pentru că ai fost remunerată corespunzător ca să fii în propoziția aia.
    și am mai văzut atitudinea aceasta de detașare nefirească la bunica acelui copil ucis de câini…

    • Pisicuță-pis-pis-pis, mi te-ai strecurat în vis! Io băgam cuțitu-n rană, tu îl învârteai la blană. Ca-ntr-o scoarță de copac, Ce să fac? Să zic? Să tac?…

      Nu bunica băiețelului ucis de câini m-a speriat de moarte, ci MAMA LUI, prezentă la televiziuni, în turul de onoare, în chiar ziua înmormântării sau a întâmplării, nu mai știu…
      Tu zici că-i vorba despre bani?
      Nu te contrazic.
      Vorbim despre o femeie care are doar un Matiz. Poate vrea un Opel Astra?-Excelentă mașină! Umblu cu modelul care a făcut cunoștință cu copacul. Are un demaraj spectaculos. 🙂

      • psi zice:

        că bine zici de mama lui copil. fusesem însă atât de scârbită de revărsarea aia de furie încât am refuzat la un moment dat să citesc sau văd orice era legat de subiect. culmea, mi-o încasasem de la un pensionar care hrănea cu pioșenie maidanezii din jurul blocului, phii, ce horor a fost! și ce de păreri înverșunate pe oameni!
        opel astra era? uite că nici nu știam. eu doar ce-am văzut (ieri) câteva imagini cu duamna și atât…

  3. papagigli zice:

    Eu as fi bagat-o cu UFO-uri si alte extraterestriale, ca sa ma afle si strainatatea, nu doar Adevarul si Gazeta Sporturilor 😉

    • gigli, dar toată relatarea cucoanei are detalii de paranormal!

      • papagigli zice:

        O fi, dar un OZN ar fi facut multe valuri. Poate chiar un tzunami 😉 Toate agentiile ozeniste din lume i-ar fi batut la usa si toti scriitorii de SF i-ar fi propus publicarea istorioarei…samd. As putea elabora, dar n-as vrea sa crezi ca m-am lovit, proaspat, la cap 😆

  4. zazania zice:

    Lasa-i sa manance si gura lor o paine. Trebuia nu la martora sa te uiti ci la Nevasta, aia facea toti banii.

    • M-am uitat. 🙂 🙂 Doamna suferă de tulburare bipolară, așa au zis ieri la tv. Ăsta e și motivul pentru care nu are custodia copilului și nu-l poate vedea decât în prezența bunicii (mamei ei).

      • Nebuna are o memorie fabuloasă. Și parcă nici nu-i chiar așa de nebună. Scenariul avizării la ANM și Min.San. e cristal. Fix așa era, pe vremea aia, cel puțin. Un medicament putea să stea 3 luni sau 2 ani la analizat și aprobat. Depinde pe cine cunoșteai. Eu am trecut prin faza cu 2 ani, la început. 🙂

  5. neax zice:

    Recunosc spăsit, m-am uitat nițel la A3. Nu mai fac, promit. Dar am avut senzația că văd o schiță de Cehov, ecranizată, în care mesenii discută cu deliciu subiecte macabre.
    Mă găndeam: ce femeie lasă un copil în mașină și se apropie de o mașină care poate exploda în orice clipă. Stă ore în șir la locul accidentului și scorbolește printre resturi. Copilul, cuminte, tot pe banchetă.

    • Și eu mă uit la A3, și mai fac!
      Asta m-a obsedat toată seara. Un copil mic, cuminte, care nu vrea apă, nu vrea pipi, nu vrea să știe ce-i cu mă-sa pe câmp… Apoi dus la poliție, stat și-acolo, declarații.
      Încep să cred că faza cu copilul în mașină a băgat-o la plesneală. Ca să pară mai veridic.

  6. Samanu zice:

    Este un copil aparte. De aia a stat cuminte in masina. Apropo averi medicamente pentru parerita?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s