Ce știe spițeru’ ?! (3)

Latină.
NU, asta e o minciună. Spițerul știe tot atâta latină cât știe Dan Puric cine-a fost  Kant. (Asta nu-l împiedică să dea citate din el.)
A fost odată o vreme când Spițeria chiar mirosea empireumatic și cel intrat să-și ia leacurile prescrise de Doftor avea grijă să-și scoată basca, pălăria sau șapca înainte de-a întinde rețeta Spițerului.
Rețeta. Pe bune! Știți de ce-i zice rețetă, ca la cartea de bucate?
Știți de ce, chiar și azi, orice prescripție începe cu Rp. ?
E prescurtarea de la „recipio” – primește.  Adică „ia (și prepară)”.
La final, doctorul scrie D.s., adică detur signetur (dă și semnează), cu variantele corespunzătoare oricărei căi de adminstrare. Atât s-a mai păstrat în rețeta modernă din limbajul ocult, codat, prin care doctorul îi indica farmacistului componente (denumirea latină), cantități și forma în care ar trebui să fie înglobate acestea. M.F., misce fiat, adică amestecă și fă: soluție, suspensie, unguent, supozitoare, ovule, pulbere, trochiști…
Ai zice că, pe vremuri, toată prosteala asta între medic și farmacist, pe latinește, ținea de orgoliu și de spirit de castă. Înclin să cred că e adevărat, în parte.
Obiceiul ăsta elitist s-a pierdut, cu timpul. Prescripțiile se fac în limba indigenă.

Dacă s-ar fi păstrat însă prescripția în latină, ca limbă universală pentru medici și farmaciști pe toată planeta, indigenul care ar pleca azi în străinătate cu rețeta la el, pentru un tratament cronic, să zicem, ar putea să elimine etapa extrem de plicticoasă a traducerii legalizate.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ce știe spițeru’ ?! (3)

  1. Cârcotaşu zice:

    Ei lasă, că de azi n-o să mai ştie nici atât cât ştia pân-acu’, că cică se scoate limba latină ca materie de studiu în liceu.
    Dar de ce traducere legalizată? E mai simplu să te duci la un medic de origine poloneză, de-un exemplu şi să-l rogi să-ţi elibereze una în limba locală! Am zis polonez aşa, la plezneală, că în Polonia se studiază latina mai ceva ca-n Franţa. 🙂

    • 🙂
      Cârco, ești sigur că la polonezi te duci la doctor și-l rogi să-ți dea ce vrei tu, și gata? Mi-e teamă că o să vrea să te consulte. Și să-ți taie chitanță.

      Latina, nu te supăra, așa cum am învățat-o eu în școală e perfect inutilă. Conjugi câteva verbe. Le înveți pe dinafară. Iei un 7 și asta e latina de scoală. Dacă ar fi un curs de lingvistică comparată, poate că da, ar fi nu doar fermecător, dar și util.

      • Cârcotaşu zice:

        Da, chiar am beneficiat de asemenea servicii. În general oamenii sunt amabili, nu aşa cum începem să devenim noi şi da, dacă-i dai o reţetă românească pe care-o pricepe (şi-o pricepe uşor), nu se dă înapoi în a te ajuta şi reface. În plus faţă de altele medicii sunt educaţi să nu se contrazică între ei, deci el nu va contrazice ce-a prescris un confrate. Oricum te va avea ca viitor client. Şi la urma urmelor, pe-o traducere legalizată nu plăteşti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s