Față de Lelea Floarea nu știe nimic.
Lelea Floarea știe că sunătoarea și mușețelul fac totul. Practic, dacă bei toată viața ceai de sunătoare și mușețel și mori la șaișcinci de ani e normal. Că tac-su a murit la 39, călcat de tren și mă-sa la 42, de avort, cu ibovnicul, dar nu băuseră măcar o cană de mușețel cu sunătoare, până s-au dus. Băuseră numai rachiu de vin – el și ea băuse vișinată. Făcută-n casă. Curată. Numai că la o tăiere de moț, când era văduvă de-a binelea, a băut vișinata cu un vecin și s-a încăpâțânat să nu-i facă Floarei un frate din flori, până n-o cere vecinul de nevastă. Și-a vârât nu știu ce coadă de mușcată în uter și-a murit aiurea, fiindcă Floarea își dorea un frate.
Din toată amintirea asta, Floarea a rămas cu statutul de orfelină și cu certitudinea că sunătoarea și mușețelul fac minuni.
Blog de blog
NONO
+(3).jpg "NONO")
Ultimele comentarii
Gara pentru noi 
Hahaha, jalnică încercare de a trage spuza pe turta ta. Va trebui să faci un efort mai mare ca să te creadă cineva. 😉
ApreciazăApreciază
Şi cred că răspunsul meu anterior (aici) ar fi perfect pentru articolul de faţă. 🙂
ApreciazăApreciază
Nu, Dragoș, nu trag spuza pe turta nimănui. Fiecare cititor are dreptul să admită sau să ignore orice propoziție de-a mea, după cum îi vine lui bine,
Răspunsul tău de „acolo” mă face să zâmbesc. Șocul anafilactic e o urgență medicală pe muchie de cuțit. Pacientul scapă numai dacă spitalul e mai aproape de 1/4 de oră de el și dacă echipajul ambulanței a început, deja, manevrele corecte. Șocul anafilactic, adică edem glotic (sufocare) nu poate fi pus la respect cu ceai. E nevoie de cortizon i.v. Dacă a mers ceaiul, nu era șoc anafilactic. Alege tu ce-a fost.
.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La naiba cu denumirile, eu nu lucrez în domeniu. Am spus doar ce s-a întîmplat, dar pentru o mai bună înţelegere detaliez: am înghiţit doza necesară de Eritromicină pentru tratamentul clasicei amigdalite iar după vreo zece minute, plecînd în vizită şi uitînd complet de asta, am luat o înghiţitură de lichior de caise, aşa cum era el pe piaţă acu’ vreo treizeci de ani.
Unii n-au nici pe dracu’ dacă amestecă antibioticele cu alcoolul, alţii mor în cîteva minute – asta din cîte am auzit. Spune tu cum se cheamă combinaţia respectivă.
Simptomele în ambele cazuri au fost: corpul complet acoperit de „blînde” roşiatice care se mutau permanent dintr-un loc într-altul şi se simţeau inclusiv la interior, pe esofag pînă spre stomac, cu mîncărimi groaznice şi pe dinăuntru şi pe afară. Şi da, au fost semne de sufocare, însă din fericire cantitatea de alcool îngurgitată a fost extrem de mică, mi-am amintit în secunda doi de antibioticul administrat şi am fugit înapoi acasă imediat cum au apărut simptomele (eram la vreo 50-70 de metri de casă).
Ar trebui să-l consider incompetent pe medicul de atunci (din primul caz) care n-a fost capabil să dea un diagnostic corect şi un tratament corespunzător sau am fost cumva subiectul unei minuni medicale fără explicaţie? Habar n-am şi nici nu mai contează acum.
ApreciazăApreciază
Văd că te-ai bosumflat, în ultimul comentariu, către Cârco! 🙂
Nu e cazul. Fiecare are opinia lui. N-o lua personal că nu prea sunt de acord cu tine. E o diferență între tratamentul cu plante recomandat de un om care a studiat tipul ăsta de terapie și același, recomandat de deja celebra lele Floarea.
Presupun că de fiecare dată ai făcut o reacție alergică la unul dintre alimente (salam, lichior). Am zis lichior și nu alcool. Acum 30 de ani și mai bine, toate băuturile populare din comerț erau bombe chimice otrăvitoare. Tratamentul corect ar fi fost cu un antihistaminic, chiar două asociate, timp de 10 – 15 zile, la care adăugai, cum ai și făcut, litrii ăia de ceaiuri depurative (hepatic da, sunătoare da, mentă și tei nu, că n-aveau niciun efect în problema ta). Asocierea antibiotic-alcool egal nocivă e un mit. Dacă ești băutor ocazional. Doar că ficatul e mai solicitat, amble având metabolizare hepatică. De aceea e recomandat să nu bei pe timpul tratamentului cu AB. Recomandat, nu interzis. Există însă AB care dau cu alcoolul reacții de tip disulfiram. (nu e cazul eritromicinei) Atunci prospectul te atenționează clar: este interzis consumul de alcool pe timpul etc… Te atenționează și doctorul, și farmacistul.
Poate că nu e cea mai fericită idee acest foileton. Intenționam să povestesc mici chestii care sunt bine de știut, să mai distrug din mituri, dar cred că e mai bine s-o las baltă.
ApreciazăApreciază
Mi se pare jenant să bat monedă pe întîmplarea respectivă corelată cu tratamentul greşit recomandat în prima ocazie de medic dar trebuie să fac precizări. Eritromicina a fost pentru mine precum bomboanele pentru alţii, începînd de la vîrsta de trei ani, după congestia pulmonară care m-a lăsat cu o sensibilitate cronică a căilor respiratorii şi pînă hăt tîrziu la vreo douăzeci şi ceva de ani cînd am început să refuz categoric medicamentele. Aşadar, dacă ar fi fost vorba de vreo alergie s-ar fi manifestat poate şi înainte de asta şi după. Întîmplarea cu alcoolul de care am vorbit mai sus mă găsea undeva pe la vîrsta de 18 ani, probabil pînă în încorporarea obligatorie pe atunci. Apoi, şi înainte de asta şi după am mai consumat alcool de toate felurile, inclusiv acel lichior-bombă chimică, aşa cum îi spui, însă simptomele descrise mai sus nu s-au mai repetat niciodată de atunci. Mai mult, vecinul/amicul meu al cărui tată ne servise cu lichior, a băut şi el deodată cu mine şi nu a păţit nimic, iar eu – dacă mai trebuia să repet – doar am pus pe buze, adică un sfert de înghiţitură dintr-un păhărel minuscul, nu l-am dat pe gît ca ţăranu’, fiindcă imediat mi-am adus aminte de antibiotic şi au durat cîteva secunde pînă la reacţia adversă. Aşadar ce să fi fost: o coincidenţă nefericită, tentativă de crimă, extratereştri?
Nu mi-ai spus cum se traduc acele simptome într-un diagnostic oficial. Cum îi spune medicul la ciudăţenia aia cînd simţi că ţi se plimbă gîndaci roşii de bucătărie prin esofag şi pe tot corpul, te mănîncă şi pe afară şi pe dinăuntru şi din păcate în gît şi în stomac nu te poţi scărpina? Ştiu că mi-a dat ceva cu clor în denumire: Clorfeniramin, Clorfenoxamină – ceva de genul ăsta, am uitat de atîta vreme, pe atunci eram în liceu, cred că a noua sau a zecea, adică pe la 15-16 ani. Plus un unguent mentolat care să atenueze senzaţia groaznică de mîncărime.
Şi ştii ce era ciudat? Dacă ieşeam afară la aer, simptomele dispăreau aproape complet. Cum reveneam în casă (pe atunci locuiam la bloc cu bunica şi mătuşa) cum reveneau şi simptomele. Bineînţeles, ele două n-aveau nici pe dracu’. Na poftim tîmpenie!
Cam asta era de spus. N-am vrut să mă întind atît, de-aia am încheiat brusc mai sus. Nu m-am bosumflat că n-are sens, informaţiile incomplete duc la concluzii incomplete sau greşite şi nu voiam să deturnez topicul da’ acu’ dacă aşa a fost să fie… Poate că sînt eu una dintre cele mai ciudate fiinţe de pe Pămînt, cine ştie…
ApreciazăApreciază
Dragoș, o ții una și bună că doctorul ți-a greșit tratamenttul. Uite că nu! Clorfeniramină sau Clorfenoxamină sau ceva cu „clor” la începutul cuvântului (chiar și clorocalcin merge în alergii ușoare) era un antialergic sau antihistaminic. Pasta mentolată sau mixtură, ce era, se dă pentru calmat mâncărimea. Poate ți-a recomandat și un regim fără proteină animală și cu lichide multe. Omul ți-a prescris fix ce trebuia. Alergiile nu trec în 2 zile. Uneori nici în 2 săptămâni. Uneori devin cronice (nu e cazul tău!). Ia intră tu pe net și citește tot ce spun medicii despre alergii. Ia vezi, nu cumva poți deveni sensibil la un alergen, la un moment dat, deși înainte nu erai?
Te citez, fiindcă mi-a atras atenția fraza asta: „…doar am pus pe buze, adică un sfert de înghiţitură dintr-un păhărel minuscul, nu l-am dat pe gît ca ţăranu’, fiindcă imediat mi-am adus aminte de antibiotic şi a durat cîteva secunde pînă la reacţia adversă.”
Hai s-o psihanalizăm: imediat mi-am adus aminte că iau antibiotic – zici. (Și te-ai speriat, completez eu.) Și mai zici că reacția a apărut în câteva secunde. Frate, nici glonțul și nici cianura nu te omoară în câteva secunde. În câteva secunde numai subconștientul poate să transmită sistemului nervos vegetativ ALARMĂ GENERALĂ! și vegetativul, prostuț cum e el, dă drumul la robinete aiurea, varsă mediatori chimici în creier și în sânge cât pentru un elefant și SIMULEAZĂ, cu simptomatologie obiectivă, atacul alergic.
Nu trebuie să mă crezi. Trebuie doar să ții cont că literatura de specialitate notează cazuri de orbire atunci când nervul optic e integru, căile de transmitere sunt întregi și ochiul e perfect sănătos. Mai notează paralizii de membre inferioare rezistente la orice tratament, pe pacienți neurologic sănătoși. Ca să înțelegi despre ce e vorba: să luăm cazul unei adolescente de 16 ani care se culcă seara ok și se trezește dimineața cu mâna dreaptă „moartă”. Nu racționează la stimuli tactili de presiune, temperatură etc. Practic, dacă ridicai securea deasupra mâinii ei, urla de frică, dar nu putea s-o miște. Neurologii au tratat-o câteva luni fără succes. O fetiță cu o mână mai puțin. E, nu e chiar de netrăit. Spre norocul ei, un psiholog a preluat cazul și a aflat, ce să vezi, că dreapta era mâna cu care se masturba de ceva vreme, de când era îndrăgostită. Dintr-o familie cu principii morale de fier, îi interziseseră să se vadă cu băiatul respectiv, educată cum că masturbarea e cel mai netrebnic și rușinos păcat… De îndată ce psihologul i-a amorsat sentimentul de vinovăție și a făcut-o să înțeleagă ce și cum cu masturbarea, mâna domnișoarei a reintrat în normal.
E un exemplu despre puterea subconștientului asupra somaticului. Criza asta de isterie a durat aproape un an.
Și-acum să ne întoarcem la tine:
”Şi ştii ce era ciudat? Dacă ieşeam afară la aer, simptomele dispăreau aproape complet. Cum reveneam în casă (pe atunci locuiam la bloc cu bunica şi mătuşa) cum reveneau şi simptomele. Bineînţeles, ele două n-aveau nici pe dracu’. Na poftim tîmpenie!”
Chiar nu trebuie să fii domnul Freud ca să pricepi că deja ți-ai dat răspunsul: simptomele dispar AFARĂ, departe de mama și mătușa și apar ÎN CASĂ. Adică în apropierea lor.
Firește că ele n-aveau nimica, fiindcă pe ele nu le deranja prezența ta. Pe tine te deranja prezența lor. Erau ca o invazie. O invazie de gândaci roșii de bucătărie. Comparația îți aparține, n-am născocit-o eu.
Discuția poate continua, dar nu vreau să devin plictisitoare. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, parcă era şi Clorocalcin. Dar trebuie să repet că primul tratament a fost complet ineficient? Habar n-a avut ce am şi mi-a dat la plesneală. Abia a doua oară „a nimerit-o”, că diagnostic canci. Tu spui că ar fi chestie psihică? Pe naiba, că la bunici/mătuşa era pentru mine un rai, faţă de atmosfera de acasă unde raportul bătaie/mîncare era net superior. Şi nu uita că simptomele au apărut în timp ce eram în uzina Brazi, la practică, licean fiind. Ce-are dînsa cu prefectura? Şi nu, nu urăsc salamul.
Problema e că nici dracu’ nu ştie care e diagnosticul real şi e mai uşor să ghicim una-alta, că poate-poate se repară din greşeală. Nţ! S-a reparat a doua oară numai şi exclusiv cu ceai. A doua zi eram ca nou. Ghinion: n-a vrut dracu’ să mă ia! 🙄
ApreciazăApreciază
Nuş’ de ce, dar mi-am amintit de un proverb: tot ţiganu-şi laudă ciocanu’! Este adevărat că uneori frumos, elegant, cât de cât …
ApreciazăApreciază
Touché!
ApreciazăApreciază
:D. 😀
ApreciazăApreciază
Dom’le, or’ş’care om e liber să se trateze cum vrea el, cum consideră el că-i prieşte! Evident, libertatea asta conţine şi posibilitatea de a se spânzura, ca remediu definitiv. Fiind într-o situaţie festivă, şi-n acelaşi timp tocmai începând un tratament cu antibiotic, l-am întrebat pe un comesean, Prof. Dr. Miclăuş Ioan, ce se-ntâmplă dacă după… oxacilină (de-un exemplu) ciocnesc şi eu, ca tot omu’, un pahar de vin. Cu umorul propriu, care nu l-a părăsit decât la… sfârşit, mi-a răspuns că nimic altceva decât că voi plânge după banii daţi pe Oxacilină, că am luat-o degeaba, da’ că nu-i bai, mâine o pot lua de la capăt şi că dacă nu mai ciocnesc un alt pahar de vin va avea şi efect.
În consecinţă, eritromicina poate fi luată cu lichid, care poate fi şi vin da’ şi whisky şi n-o să ai nici pe dracu’! Dacă însă eşti alergic la Eritromicină, sau la vreunul din constituienţi, poţi s-o iei şi cu apă distilată, tot dracu’ te ia!
D’aia medicu’ te-ntreabă, la orice început de tratament, dacă te ştii alergic la vreun medicament, în timp ce baba Floarea nu te-ntreabă nimic. Dacă eşti gălbejit ea ştie să te taie sub limbă şi să toarne ţuică-n tine, de uneori nu prea ai scăpare. Ea zice apoi că dacă „doftoru'” nu te-a făcut bine, ce-ai cu ea? A-ncercat. Dacă însă „doftoru'” cheamă popa, tărăşenie mare, malpraxis, scandal, justiţie, despăgubiri etc. Altfel, de câtă vreme fac eu umbră pământului, n-am auzit pe nicio „lele” să trimită pe cineva la „doftor”. „Doftori” să-ţi recomande şi ceaiuri am văzut însă mulţi, chiar şi regimul alimentar recomandat este tot o recunoaştere a experienţei medicinei populare. Acu’, în rest, hai să vorbim despre vorbire! 😯
ApreciazăApreciază
Hm, şi dacă aş da colţu’ după o combinaţie de-asta „complet nevinovată” antibiotic + alcool, ce-ar zice dom’ profesor: „ghinion”, precum prezidentu’?! În pana mea, pînă la vîrsta „accidentului” respectiv făcuseră deja ai mei vînzare la Eritromicină cît pentru zece oameni, aşa că nu se pune problema de alergie sau intoleranţă decît dacă în timp s-a schimbat cumva compoziţia (ştiu că am intoleranţă la Ampicilină). Iar în coincidenţe nu cred. Apoi, fiecare organism reacţionează diferit la stimuli identici.
Şi-acu’ mă tac, că-i mai bine. Sănătate!
ApreciazăApreciază
Poţi să fi luat kilograme dintr-un produs, fără nicio manifestare, iar o reacţie alergică să se manifeste la un moment dat. La urma urmelor orice are un început. Citeşte şi chestia asta: http://www.sfatulmedicului.ro/Alergiile/alergiile-la-medicamente_9533 Altfel nu-i de loc rău să crezi că reacţia a fost de la consumul de alcool simultan cu administrarea de antibiotic, dar e foarte improbabilă această manifestare. Dacă ar fi reală, în prospectul oricărui antibiotic ar fi obligatorie avertizarea pacienţilor, la modul imperativ, or, în prospectul Eritromicinei nu apare o asemenea atenţionare. Este menţionat totuşi că pot apărea efecte adverse (inclusiv alergice) după 1-2 săptămâni de administrare! 😯
Pe dom’ Profesor lasă-l în pace, a fost o somitate în domeniul lui.
Păi dacă ai deja intoleranţă la Ampicilină (tot o penicilină), las-o dom’le cu etilicu’, că n-a fost d-acolo! 🙂 Oriş’cât, zi merci că n-ai fost în pericol de şoc anafilactic, că vorba Renatei, de-asta se cam dă colţu’! Printre multele alea pe care le am sufăr şi de o clasică şi cronică alergie la polenuri (coriza fânului), de la 14 ani şi am fost în diverse situaţii de reacţii alergice, mai mult sau mai puţin grave, dar în orice caz groaznic de neplăcute!
De acord, Sănătate!
ApreciazăApreciază
Nu mă ştiu să am alergie la ceva anume. Într-o vreme, deja după treizeci de ani, am contractat cîteva pneumonii anuale din motive necunoscute, avînd în vedere că stăteam numai în casă (la bloc). Am luat de fiecare dată Doxiciclină şi în afară de senzaţia clasică de greaţă nu am avut alte simptome sau reacţii adverse. După cum am explicat mai sus Eritromicina făcea parte din dieta lunară în copilărie, apoi ceva mai rar; ar fi anormal să se fi dezvoltat o alergie la o utilizare rară dacă nu s-a dezvoltat atunci cînd o consumam lunar. Şi apoi de ce nu s-a mai manifestat şi după, cu ocazia următoarelor administrări?
În fine, repet: fiecare organism reacţionează în modul propriu la anumiţi stimuli sau cumul de stimuli, aşa că ce-mi face mie rău altuia s-ar putea să-i facă bine şi invers. Oricum, la ora actuală prefer o pălincă decît un pumn de „nasturi” – mai bine să mor satisfăcut decît cu greaţa-n gît. Hai noroc!
ApreciazăApreciază
He! Abia acu’ am citit răspunsul Renatei, ăla cu „Văd că te-ai bosumflat…”. Să mor io! 🙂
ApreciazăApreciază
la noi în casă se zice ceai de sonerie… 😛 poate am să povestesc odată și odată cum a fost botezat ceaiul așa. e bun cu spume, nici cânele nu-l bea.:))))
ApreciazăApreciază
Golanii îi zic „ceai de sculătoare”, deși nu scoală și nu culcă nimic. E doar un joc de vocale și consoane.
Eu îi zic ceaiului sau tincturii de „Trei frați pătați” (panseluța sălbatică) „de trei frați PĂTRAȚI”. Fiindcă te duce cu gândul la o imagine haioasă, trei gâlme grăsuțe. Pacientul zâmbește. Stresul scade. Omul se relaxează. Poate că bea de două luni ceaiul ăsta depurativ, detoxifiant și nu-i face nimic. Îl cumpără dintr-un reflex devenit aproape superstiție. Dar de mâine, când o să-și facă inutilul și inofensivul ceai de frați pătați, o să aibă, măcar pentru o secundă, senzația că e mai presus de ceaiul ăla, că râde de el. N-am dovezi științifice, dar zeama aia de panseluțe sălbatice și grăsuțe o să înceapă să-și facă efectul.
Vreau povestea ceaiului de sonerie!
O punem aici, pe blog, la guest post.
renata.carageani@gmail.com
Și-așa, după cum vezi, autoironia ”ce știe spițeru?!” devine crunta realitate. 🙂
ApreciazăApreciază
ok, ok, ok… o să scrim povestea ceaiului de sonerie. e doar din copilărie, să știi. :))))
ApreciazăApreciază
Coboară omul bine dispus de la munte ( in două zile ,7 beri, 1/2 l de vin roșu, 4 păhărele de țuică de prună ) si dă pe la gară, si ce află? ca degeaba bea zilnic ceai de urzică ca degeaba bagă tinctura de mesteacăn (sau asa ceva).Adica de aceea am săptămănal criza de gută că baba Floarea e fără școală? sunt deosebit de dezamăgit, aveam incredere in geniul poporului ramăn!
ApreciazăApreciază
Umorul dumitale, clujene, salvează situația Gării. Mulțumescu-ți!
ApreciazăApreciază
Dragoș, ce dracu’? Mă enervezi!
Eu cunosc un caz, nu e singular, de apicultor care a devenit alergic la veninul de albină după patruzeci de ani de înțepături. Mușchiu’ lu’ alergia se încoardă când vrea ea.
Spui mai sus că nu te știi alergic la nimic da’ mai apoi zici că ampicilina îți dă la gioale.
Am baut eu prea mult?
P.S. Domnule ALM, m-ați dat pe spate! ….frumos, elegant, cât de cât. 😀
ApreciazăApreciază
Îmi cer scuze, am urmărit de curînd toată seria originală Star Trek şi cred că m-am îmbolnăvit de Spockită Logică Acută. Promit să tac de acum la toate subiectele cu tentă medicală. Cel puţin.
ApreciazăApreciază
Io zic să nu taci. Doar să nu confunzi accelerația cu frâna, fi-mi-ar polisemantismul al dreacu! 🙂
ApreciazăApreciază