Buchetul

aranjament-din-hortensii-frezii-NBM52_produs_mareFutu-i!…
Că nu-mi găsesc rahatul ăla de cutiuță neagră în care se vâră acumulatorul aparatului de foto, să se încarce la priză, ca să pozez buchetul Prăvăliei de ziua mea.
Îl caut de trei zile.  De duminică îl caut, că știam că se face luni și vine Buchetul, și să pun blestemăția aia de mașinărie în funcțiune…

Poftim! L-am găsit acum. Unde? Într-o geantă de voiaj pliată și înfiptă în debara. Practic, în halul ăla profesional de împăturire, nu rămânea loc nici de-un microfilm ascuns în buzunarele laterale și totuși conținea ditai ustensila, neagră, cât pachetul de Kent scurt. L-am căutat prin toate cutiile, cutiuțele, săculeții cu  resturi inutile care și-ar putea trăi o a doua viață, dacă voi mai avea eu vreodată răbdare să le reabilitez din gunoi în materie primă fiindcă, dintr-un alt punct de vedere zodiacal, sunt Șobolan și nu arunc nimic, dar nu l-am găsit.
Bun. L-am găsit în geanta de voiaj pe rahatul dreptunghiular care are o scobeală dreptunghiulară unde înfigi acumulatorul aparatului de fotografiat, dar unde-i cablul?
A, cablul poate fi oriunde. E un șarpe scurt, cu două capete, unul în formă de ștecher, celălalt în formă de microbinoclu. De-astea avem o grămadă. Avem o comodă cu șase sertare în care oamenii normali depozitează chiloți, ciorapi, prosoape, așternuturi. Noi depozităm cabluri. Și subansamble de calculator. Niște bucăți, dreptunghiulare, și ele, care, dacă mă uit mai bine, seamănă cu niște orășele văzute de sus, din satelit. Fiecare orășel de-ăsta costă cât o pereche de cizme de firmă, de-aia în care s-au consumat două ierbivore adulte întregi pentru fiecare pereche. Că n-au cusături.
Am găsit cablul. Să mai așteptăm două ceasuri, să se încarce acumulatorul.
Îmi fac un senviș cu pateu de ficat și castraveciori murați. E bun. Mănânc la el și mă uit la buchet: s-a afanisit.
Deci, pe bune, când am ajuns luni cu el acasă, arăta ca în poza asta furată de pe net. Arăta ca un buchet de mireasă!
S-a aprins ledul verde în mizeria de dreptunghi încărcător.
Liber la pozat.
Ce să pozez? Natură aproape moartă cu frezii, hortensii și trandafiri?!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în blog, d'ale Prăvăliei și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Buchetul

  1. Drugwash zice:

    Priveşte lucrurile în felul ăsta: era mai bine să ai aparatul perfect pregătit întotdeauna şi să n-ai ce poza fiindcă nimeni nu-ţi trimite nimic niciodată de ziua ta? 😉 Nu dispera: mie mi se întîmplă ambele situaţii, exact atunci cînd chiar nu aş vrea să se întîmple. Să merg la vrăjitoare să mă dezlege de blesteme…? 🙄 Sau mergem amîndoi, să primim discount? XD

      • Drugwash zice:

        Nu cred că-mi permit tariful. Lucrează şi pro bono? 🙄

      • Nici io nu mi-l permit permit, din principiu. Credeam că ai tu pe cineva, care ghicește pe gratis și zicem, pe blog, că am fost la Omida! 🙂

      • Drugwash zice:

        Mvaaai, adicăcarevasăzicăcînd o fi de raportat, să umblăm cu… cioara vopsită? Nţ nţ nţ…! 😛 XD XD XD

      • Da. Să umblăm cu cioara vopsită. Asta ne face acei frumoși nebuni ai lumii virtuale.
        Altminteri, e o țigancă pe Cavafii Vechi. Doi pași de Prăvălie. Ghicește de te frânge, Pe țigări. Un pachet. Vin parlamentărițe cu ochelari de soare.
        Mă-ntreb ce se va alege de noi, când se lasă asta de fumat.

      • Drugwash zice:

        Po’ să-mi pun io pene de cioară vopsită şi-n cap precum căpeteniile apaşe, că frumos n-o să fiu, veci! Nebun însă – pentru aia nu-mi tre’ nici un fulg din guşă, că deja mă ştie lumea. XD Poate la tine să mai fie nevoie de ceva mişmaşuri. 😛

        Cît despre ghicitoare, aia nu face doi bani găuriţi; nouă ne trebuie vrăjitoare adevărată, dezlegătoare de blesteme cu viziune şi puteri oculte, nu de-asta de-ţi ghiceşte (con)soarta în filtru’ ţigării. 😉 Într-o vreme dădeam io-n cărţi şi mi se aşezau aşa de bine (de fapt, ‘bine’ e un termen relativ, că vedeam mai mult de rău) că m-a luat frica şi m-am lăsat de sportu’ ăsta. 🙂

  2. psi zice:

    apar și io la spartul târgului: mai primiți cu lamulțeanu’ coniță? că am fo’ dusă pe uliți și-am uitatără să viu pe la mneavoastră tocma’ când se-mpărța tort.
    mie îmi plac florile la cășile lor sau barem la ghiveci. așa, par a avea șanse să nu devină naturi moarte.

  3. clujanu zice:

    Să va povestesc cănd m-am intălnit cu haita de lupi si nu aveam aparatul foto la mine?

    PS. Vine 1 Martie, 8 Martie, poate rămăne incarcat acumulatorul incărcat pănă atunci!

  4. 🙂 cand o sa-l gasesti in frigy ,atunci sa te ingrijorezi 😉

  5. tu1074 zice:

    L-ai găsit e perfect !
    Numai gândește-te că toată casa mea e o debara …ce șansă aveam !!!
    Ce relativă e fericirea 😉

    • Adică… aproape instantaneu, nu?
      Adică o cutie neagră, ca o cutie goală de conserve de sardine, dar mai pătrată… care ar fi putut ateriza la coșul de gunoi…

      Și casa mea e o debara. Acum. Cândva, puneam lumânărele parfumate în mici incinte de sticlă. Ștergeam praful de 3 ori pe săptămână și pictam cufere și prietenii făceau ah, aaa, ce drăguț!…
      Pe urmă s-au întâmplat niște lucruri așa de ciudate, că praful a început să fie fericit: îl deranjam mult mai rar.

  6. Rhorm zice:

    Imi place cum suna numele tau. Renata Carageani. Renata nu prea e romanesc. Nici Carageani. Are o rezonanta aparte, cand pronunti Renata Carageani. Am pronuntat acum de cateva ori si imi place cum suna. Imi vine in minte o italianca. M-am uitat pe google cine e Renata Carageani, am vazut ca e scriitoare? Poate ma insel. Renata Carageani. Si ai cincizeci si ceva de ani? As fi vrut sa traiesc in aceeasi era cu tine, adica sa fim de aceeasi varsta, eu sa incerc sa te cuceresc, tu sa ma lasi cu ochii in soare. Ma simteam mandru cand spuneam altora ca imi place de una Renata. Cred ca te-as fi luat de sotie pentru ca imi placea numele tau. Doar ca apoi nu te-ar mai fi chemat Carageani. Dar tot suna misto cand il pronunt. Renata Carageani.

    • Domnule, nu e niciun mister. Numele e aromân, de la tata. Prenumele e de la mama, inspirată de faptul că imediat ce m-am născut, tot stăteam să mor. Scriitoare sunt numai atunci când îmi duc cartea până la capăt, și n-o ard, de lene, pe blog.
      De trăit, trăim în aceeași eră. Și când am fost măritată m-a chemat la fel, pentru că există această opțiune la starea civilă, să nu-ți schimbi numele.
      Am devoalat misterele,am înlăturat impedimentele.
      Problema e că, în realitate, nimeni nu se îndrăgostește de un nume. Mie mi s-a întâmplat exact pe dos: ce păcat că-l cheamă icsulică!
      p.s.: ți-ai făcut un cont de mail doar pentru comentariul ăsta… 🙂 Micul detectiv care doarme în mine a căzut pe gânduri.

      • Cârcotaşu zice:

        Pst! Pst!
        Nu-i spui şi de Patricia? 🙂

      • Cârco, mă crezi că am și uitat de numele ăsta?! 🙂 Îți dai seama cât de bătrână sunt, dacă uit și cum mă cheamă?
        Adevărul e că nu mi-a plăcut niciodată.

      • Cârcotaşu zice:

        Nici mie nu mi-a plăcut niciodată spanacu. Aveam f’o 5 ani când maică-mea, ca să mă facă să mănânc spanac, mi-a spus într-o zi că „diseară, la ziua lui Peter, prieten de joacă, mama lui mi-a spus că v-a făcut spanac”. Ei bine, când a fost să mă duc la „petrecere”, pieptănat, frezat, mă rog, mumos, m-am dus la uşa amicului, am sunat, i-am pus cadoul în braţe şi tunde-o băiete, pe scări în jos, cât m-au ţinut picioarele şi m-am ascuns unde nici dracu’ nu m-ar fi găsit, într-un beci al unei case părăsite, „casa bombardată” cum îi ziceam noi. Ei, da’ acu’, cu două ochiuri, merge şi spanacu’! 🙂 🙂 🙂

      • Cârco, io nu văd legătura între un nume și o mâncare. Și mie îmi plac acum, la bătrânețe, chestii pe care le uram în tinerețe, dar Patricia n-are nicio șansă. E metalic. (Na, că și spanacu e metalic!)

      • Cârcotaşu zice:

        Ş-acu’ ce vrei? Să-ţi fac o teorie să leg spanacu’ de un nume? Păi e simplu, e un exemplu de categorii care pot genera reacţia de plăcere sau de respingere. Mai sunt şi multe altele, da’ mie ăsta mi-a venit în minte. Singura soluţie acceptabilă, raţională şi supercalifragilistică ar fi acceptarea, că tot n-ai încotro! 🙂

      • Ascult și mă supun, zise Șeherezada.:)

  7. krantz zice:

    Lasă dragă, că l-ai pozat cînd era proaspăt. Cu ochii minţii. Din toate unghiurile. Plus că orice poză e doar pentru alţii. Şi cele 1000 de cuvinte din ea sunt înţelese de fiecare în felul lui. Contează ce-ai simţit tu atunci. Şi e arhisuficient.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s