Răutăcisme

Ce mi-o fi trebuit?!
Mă tot întreb, de trei zile, de când mi s-a întâmplat să mă vâr pe un blog (știți, exact genul ăla de blog pe care nu l-aș citi nici dacă ar fi singurul din blogosferă) și să mă bag în seamă pe-acolo cu un comentariu.
Văzusem – de ce să nu recunosc? – de la prima vizită (că asta era a doua oară când scorbeleam în tărâțe) că nu e genul meu: prea multă fericire, prea multă iubire de semeni, prea multă speranță, prea multă puritate sufletească, prea multe apusuri și răsărituri dă vis, prea mulți trandafiri, prea multe clișee, prea multe puncte-puncte (așa le place unor damicele să arunce cu puncte de suspensie printre cuvinte, ca să pară mai simțitoare). Și totuși m-a mușcat șarpele și-am sfătuit-o pe autoare să dășchidă o gramatică între două suspine de fericire, că e inadmisibil să scrii „niște extratereștii mulatrii” și după aia să inviți cititorii la un cerc literar.
Normal că vorbele mele au stat ce-au stat la moderare și pe urmă au dispărut, ca o inimioară desenată pe nisip cu vârful piciorușului, sub acțiunea necruțătoare a unui val înspumat. E drept că au dispărut din text și acei „extratereștrii mulatrii”. Ceea ce e de bine, zic.

Mă gândeam să vă întreb: voi, când dați de-o gogomănie de-asta în scrisul cuiva, cum procedați? Ieșiți de-acolo tiptil și nici că mai intrați veci, sau vă mănâncă tastatura și o scărpinați nițel?

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în apucături proaste la români, părerea mea, strict autentic, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

72 de răspunsuri la Răutăcisme

  1. Irina zice:

    Am avut o singură dată îndrăzneala să atrag atenția cuiva, într-un grup de cadre didactice, unde gogomăniile tot apăreau, asemenea ciupercilor după ploaie. Cei care m-au susținut au fost minoritari în raport cu apărătorii gogomăniilor ( pentru că nu forma contează, ideea este importantă, intenția nobilă, important este să ne înțelegem, să fim toleranți, tot omul mai greșește, nu-i așa? ), astfel încât din acel moment mi-am văzut de treabă. Încă mai văd colege care se luptă cu morile de vânt, în dialoguri interminabile, în cadrul grupului respectiv. Le admir perseverența, dar eu prefer să nu mă mai enervez de pomană 🙂 .

    • Iaca, Irina, asta mă încurcă și pe mine: de ce trebuie să fiu tolerant? De ce „bine că ne înțelegem”? Adică am ajuns să ne bucurăm că, scriind prost, cu greșeli care împiedică un școlar să treacă dintr-a patra într-a cincea, totuși e bine că ne mai înțelegem încă, în limba maternă? Dar ce cugetare atât de genială e aia care-ți permite s-o ortografiezi ca un analfabet?
      Există unii, intransigenți (Surorile Marx la mine în blogroll de exemplu), care zic cam așa, pe scurt: scuzați-mă că nu vă citesc mai departe, doar fiindcă v-a scăpat un „i” în plus sau în minus!… Cam au dreptate. Că una e să mănânci o literă, de grabă, de oboseală, de neatenție, și alta să greșești în zonele intrate în reflex, în limba maternă. Adică, oricât ai fi de grăbit, n-o să scrii „vrei să ști ce m-a frapat la ea?”, decât dacă fix așa ai fi ortografiat și în condiții de maximă atenție și confort, fiindcă ți se pare corect.

  2. assabis zice:

    M am brodit si eu pe faimosul blog la momentul in care faceai corectiile gramaticale, m a pacalit un pic pretiozitatea termenului „cerc literar”, eram dupa o zi din aia cand tragi jaluzele si ,ca sa (o )uiti, intri in prima carciuma sa te mbeti. Bineinteles, doar pt a continua cu betia si in altele. Prima carciuma , pe net, a fost sa fie…Commul tau , prin care ai pus la punct papusa Barbie , m a facut sa ajung aici. Nu stiu daca meritam condamnarea doar pentru ca am vazut. Ce e periculos e mediocritatea care o impinge sa fie lider si commurile de raspuns, grave, sententioase, amuzante, pana la urma. S ar putea ca si eu , inginer de moda veche, sa pun o virgula aiurea. Nu degeaba era bancul ala vechi si sec , ” un inginer statea de vorba cu un intelectual”

    • Assa, nu pari genul de inginer care stă de vorbă cu un intelectual. 🙂
      Văd că eviți cratima, dar pui o pauză în locul ei. Treaba ta! Atâta timp cât scrisul ți-e viu și interesant…
      Tipa nu e o păpușă Barbie, așa cred. E o femeie Barbie. Una care se închină de câte ori trece pe lângă o biserică sau de câte ori își amintește că două străzi mai încolo e o biserică. Și e – la dracu’, trebuie s-o zic și p-asta! – cam prostuță. Că-mi dă un like DUPĂ ce am denigrat-o. 🙂 🙂 🙂

      • assabis zice:

        Da, Netty, suntem inconjurati de o armata de cocalari si pitipoance, de cruci si matanii, de citate din Arsenie Boca, totul pentru a acoperi intervalul de existenta cioranian , dintre maimuta fara par si ingerul fara aripi. Pe bloguri aceasi ultrapolitete si laicuri fortate, nu e bine sa – ti pierzi comentatorii, mi -e dor de un „fuck you” colegial, e aproape o forma de respect intre parti, arata ca esti viu, nu esti doar o indiferentza putin mai organizata. Sincer, ma enervasera putin primele tale raspunsuri, oficiale.

      • Hai, hai să ne concentrăm puțin! 🙂 Păi, dacă io îți zic ”assa”, tu cum ar trebui să mă strigi, mm? Nu cumva „ren”, cum îmi zice și klaus, cu care mă trag de șireturi de 7 ani? Netty ,câh! Nu vreau nici Neti, că mă gândesc la o colegă de Prăvălie (și nu trebuie să fac asta și acasă) ori la ciudata aia de la protv, care prezintă zodiile.
        Pe mine cocalarii și pițipoancele nu mă deranjează. Sunt atât de altfel decât noi, ăștia distrușii care am sărit de 50 și-am terminat școala pe vremea ailaltă (doamne, când îi auzi cu vremea ailaltă, parcă am fi trăit pe partea nevăzută a Lunii), încât, cum ziceam, n-am nimic cu ei; altă rasă, altă specie, altă încrengătură. Mă supără armata de hibrizi, adică ăia care nu ascultă manele decât la 4 dimineața și sunt capabili să-ți argumenteze oarecum pertinent de ce și maneaua e artă (ei) și care au terminat „relații internaționale” și/sau „psihologie” și nu se botoxează, dar la unghii de 2,5cm nu pot renunța și umblă cu citate din Cioran, cum umblă popa cu dascălu după el, de Bobotează (ele). Ăștia mă deranjează. Fiindcă sunt o armată de infiltrat, de borderline și, dacă ești naiv, cu ăștia te frigi.
        Arsenie Boca e, pe parte religioasă, un fel de Poptămaș pe FB-ul laic. Cred că omul n-are nicio vină că a devenit, post mortem, o industrie a împrostirii.
        Dacă vreodată îți începi comentariul cu fuck you și-l termini cu ce prost ai scris, fii sigur că nu ți-l șterg. O să fac din el articol, data viitoare sau măcar motto la textul următor.

      • assabis zice:

        Am sesizat figura de stil legata de sirete( uri?). Nu ma lua prea in serios ( Hm), sunt dominat de un spirit ludic, nu pun emoticoane, sunt din Ploiesti, nu din Baia Mare, cred ca Vasile era ultraserios, insa am cel putin un avantaj fata de el: vin dintr- un oras republica, deci stramosii mei au fost cetateni , chiar daca numai pentru o zi , pe cand ai lui Vasile au fost supusi ai austro- ungarilor.. Ce mi – a picat pe Vasile? Habar n – am , cred ca un pic de frustrare inginereasca fata de intelectualul care a putut sa combata un an de zile pe subiectul Scufita Rosie. O sa- ti spun Ren.

      • Ei, Ploieștiul!… Îl am la degetul mic. Am făcut stagiatura acolo, dar nu despre asta e vorba. Văd că e despre Vasile. N-am vorbit un an despre Scufița Roșie și despre simbolistica acestui basm. Am mai vorbit și despe John Updike, și de alți scriitori… Șoc total: când am vorbit cu Vasile la telefon păstra, vag, accentul de Maramu. Plăcut urechilor mele, dar ireconciliabil cu enciclopedia care era. Înțelegi unde bat? În virtualul clasic, fără FB, oamenii n-au vârstă, chip, miros, accent, dureri articulare, jenă financiară. Sunt doar scrisuri. Și m-am obișnuit să tratez oamenii virtuali ca pe niște scrisuri. Cu cât mai frumoase, cu atât mai bine.

      • assabis zice:

        Ploiestiul la degetul mic?,Renule, e aproape declaratie de razboi. Suntem orgoliosi si sensibili. Suntem parsivi. Daca ai facut stagiatura aici , tre sa ai amintiri neplacute. Unde anume s- a intamplat? Te rog, dezvolta. Daca am fost contemporani ? Daca viata ne- a pus fata in fata ?,Doamne, ce roman! Despre Updike, nu poti discuta cu mine, n- am citit decat ” O luna de duminici”, nu am o parere formata, excesul de termeni licentiosi ( vina traducerii?) ma duce spre Henry Miller, am ceva in traducerea Antonetei Ralian, sper sa am si timp. Imi place, in schimb, la nebunie Aldous Huxley .Vasile sa ma ierte.

      • Assa, io cred că Vasile ori e prea bătrân și s-a lăsat de datul pe net, ori… Așa că lasă-l în pace.
        La oile noastre: 2 și 1/2 ani am bătut Ploieștiul. Îl iubesc. Îl știam pe dinafară. Lucram lângă Hale, la farmacia 3. O vreme am lucrat la județean.Nu era zi să nu bântui Galeriile. Am fost prezentă pe 21 dec. 1989. Când pierdeam trenul, făceam autostopul pe bulevardul ăla frumos, cu castani, care duce spre Gara de Sud. Nu mai țin minte cu ce autobuz mergeam la Gara de Vest. Am numai amintiri frumoase. Și ploieștencele care mi-au pus mojarul în mână – excepționale femei.
        Updike, da, termeni licențioși, dar scrie fără pic de ipocrizie. Henry Miller, da. E de citit. Și mie îmi plăcea Huxley, dar nu l-am mai citit de ani.
        Dacă erai născut în 89, dacă ai intrat vreodată în farmacia 3, vizavi de Hale, poate că ne-am văzut. 🙂

      • assabis zice:

        Cunosc si farmacia si castanii si traseul 2 , de la Gara de Vest la Gara de Sud. Revolutia am facut o tot la Ploiesti. Sigur te am vazut, d – aia m – am intors, probabil am o datorie pe care n – am returnat- o si inconstientul m – a trimis aici. Sunt convins ca intorceau capul dupa tine pe Bulevard toti baietii.Pacat ca n – ai stat decat doi ani.

      • Assa, exersezi cratima? Se pune fără pauză între cunvinte. 🙂
        Traseul 2. Da! Mi-l amintesc. Și era un tramvai care mergea în Nord? În dreapta gării, cum ieși dine ea, e spitalul CFR. Era un autobuz 4 care mergea spre centru sau visez? Și o patiserie. În Galerii era un magazin Braiconf. Cămăși superbe! Am avut una pe care am purtat-o ZECE ANI, după Ploiești. O iubeam. Șefa mea de la farmacia 3 era doamna Ștefănescu, soția Prim-Secretatului de la Casa Albă. Cât lupta femeia aia să rămână om, deși era nevastă de nomenclaturist.
        Când s-a tras în muncitorii de la Uzina 1 Mai, a venit o slinoasă, secretara de partid a uzinei, la farmacia lu toașa Ștefănescu, să cumpere pe șestache o listă imensă. Ștefăneasca mi-a plasat mie lista fără s-o citească. Am umplut câteva sacoșe cu vată, bandaje, comprese sterile, plasturi, rivanol, apă oxigenată, tinctură de iod. I le-am pus lu vaca aia de activistă în față, care zisese că pentru trusa de prim-ajutor. Ștefăneasca s-a speriat. A zis – auăleu, dar ce faceți cu astea, că nu… că trusa de prim ajutor… Și eu i-am zis că e cumpărătură de război, e trusa de prim ajutor pentru oameni împușcați. Și amândouă s-au înverzit la față. Și m-am gândit că e un bun prilej ca să mă dea afară din Ploiești. Că mă săturasem de trenul de Măneciu, ca de mere acre.

      • Drugwash zice:

        Traseul patru trecea pe strada mea. Nu ştiu dacă mai circulă, nu mă mai ating de mijloacele de transport în comun de ani de zile şi nici la poartă pe bolovanul de bordură nu stau. Cîndva mă grăbeam să-l prind pe la cinci dimineaţa, să nu scap trenul de 5:20 spre Cîmpina, la liceu.

        Braiconf e(ra) marca fabricii de confecţii din Brăila. Da, erau cămăşi bune pe atunci. Nu ştiu dacă mai există fabrica acum, combinatul de celuloză şi hîrtie l-au desfiinţat de mult (şi n-a fost rău, că aburii de acid sulfuric emanaţi de acolo rodeau – nu prea încet – oraşul şi plămînii locuitorilor lui, printre care m-am numărat şi eu timp aproape un an de zile).

        Galeriile s-au mai modernizat între timp, s-a făcut un pasaj suspendat acoperit între ele şi Winmarkt/Omnia. Spitalul CFR tot acolo e. Singura blondă din viaţa mea (şi Scorpioancă) locuia chiar vizavi. Pînă să se mărite. Cu altul, desigur.

        Scuze pentru intruziune, mi-erau amintirile cu mîna pe sus ca la şcoală.

      • Frumos asta, Dragoș – „Până să se mărite. Desigur, cu altul.” Eu am aflat întâmplător ce mai învârtește un tip cu care aș fi vrut să mă mărit. Nu s-a putut, că eram divorțată și mă-sa punea egal între divorțată și curvă. Omul e bine-sănătos, la casele lui, dar cu totul sub sechestru, acum. Ce să zic? Bine că s-a însurat cu alta, că eu n-aș fi făcut față situației.

      • Drugwash zice:

        Să-nţeleg că sintagma „la casele lui” conţine o subtilitate. 🙄

        Adevăru-i că nici io n-aş fi făcut faţă (ne-am reîntîlnit după vreo două’j de ani şi încă mai comunicăm sporadic), da’ pe atunci ce ştiam eu de proiecţii (şi proiecte) de viitor. Nu ca-aş fi mai breaz acu’ după ce-am văzut viitoru’ în globu’ de cristal – ptiu, că mai negru ca dracu-i! XD

    • assabis zice:

      Imi ofer scuzele pentru atat de neinspiratul Netty, nu o sa folosesc Ren pentru ca nu ma trag de sireturi cu tine, desi mi-as dori-o , fie si numai pentru a te dezbraca de costumul convenientelor si al conventiilor, o sa folosesc Renata, ca sa ma – nvat minte sa nu mai nashesc.
      Deja am devenit niste mici grammar nazi , pornind de la una dintre cele mai insipide scrieri. E bun exemplul tau cu criticul Stefanescu si cartea recenzata. Da , aici merita sa deschizi un front. Mizele mari provoaca seretonina. Duduia care te-a aplaudat dupa corectura merita cel mult indiferenta. Nu e prostuta. Faptul ca a sters commurile arata ca e cel putin shireata . Faptul ca s-au legat atatea comentarii nu face decat sa confirme teoria unui antropolog , Robin Dunbar, care leaga marimea creierului uman de universalitatea plina de vitalitate a barfei.In nici-un caz creierul nu a crescut pentru ca am incercat sa rezolvam problema hranei si l-am fortat (exemplul africanilor nemancati care nu au creierul mai mare). Da, Renata, suntem niste barfitori. Superbi, daca citesc mai atent comentariile.

      • Hm! Poți să-mi zici cum vrei, începând cu R. Trasul de șirete era o figură de stil care accentua vechimea relației cu klaus, nu punea o barieră.
        N-am citit Robin Dunbar. Singurul antropolog cu care m-am conversat, pe tema basmului Scufița Roșie, preț de un an, era un profesor de antropologie din Baia Mare care semna pe forumuri „Vasile”. Era atât de conștiincios documentat în meseria lui, că mă înroșeam ca Scufița, la fiecare răspuns. Pe deasupra, era tolerant. Mă accepta și așa ignorantă cum eram, în antropologie. Bafta mea, îi plăcea cum scriu.
        „Superbi, dacă citesc mai atent comentariile” e o remarcă cel puțin interesantă. 🙂

  3. Drugwash zice:

    Acu’ dacă tot ai menţionat: de-a lungul timpului mi s-a întîmplat de două ori aici, la tine, să comentez, să-mi fie prins în moderare (apărea clar că e aşa, din cauza a două sau mai multe link-uri), apoi după nu multă vreme, la un refresh al paginii, comentariul să fie dispărut definitiv – nici aprobat şi afişat, nici în moderare unde fusese. Şi, evident, nici vreun răspuns care să mă lămurească dacă am bătut cîmpii şi nu meritam aprobarea sau altceva. Ceea ce, recunosc, m-a călcat rău de tot pe făcăleţ.

    În ce priveşte subiectul principal: e ceva vreme de cînd m-am lăsat de deşteptat proştii. Şi asta fiindcă, de obicei, au o reacţie complet adversă: se cacă-n potecă, galben şi moale. Şi ăsta e un altul dintre lucrurile care mă calcă pe făcăleţ.

    Da, mai atrag atenţia, subtil, cînd e vorba de persoane care mă cunosc bine şi ştiu că o fac pentru a-i ajuta, nu pentru a-i denigra. Oricine mai scapă deştele-n taste din motive enumerate şi de tine în articol, mi se întîmplă şi mie asta de multe ori, dar e păcat de un text valoros să fie lăsat aşa, imperfect. Fiindcă vezi, cubul lui Nichita nu se aplică în chiar orice situaţie şi mă ştiu pe mine că un asemenea defect minor poate distruge instantaneu starea abia transmisă de acel text.
    Cine înţelege mulţumeşte simplu şi purcede la corecţie; cine nu… am spus mai sus. Şi pute.

    Şi ca o ultimă consideraţie, în lumea în care trăim acum se aplică mult mai bine zicala modificată (de mine) decît cea originală:
    „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul – du-te cu toporul!” 😈

  4. Pretioaso ! Stii, nimeni nu iese viu din lumea asta .
    Timpul e scurt /2 , ai nevoie de doi sa tango ,durerile mari sunt mute, si , si ,si… ( vezi , si eu miss indragostita de puncte , puncte) 😉
    Doar la Ro exista *comma correctness , i correctness *,
    Pe unde traiesc eu , m-au zis ( real) : * scrierea voastra este math, dar foarte mult cu minus , nimic cu + *…. hahaha S minus AU ,V minus ATI…etc

    ps. mii de ani am explicat *cuiva* ca nostri si vostri se scrie cu un singur i; de ce si de cum- gramatical. DEGEABA . In capul multora * suna cu multi ii *. La mine in familie sunt doua surori . Una frumoasa si alta studenta la politehnica . Eu n-s frumoasa 🙂 intretimp -m-am facut 😉 or mi-a trecut .

  5. Cârcotaşu zice:

    M-am mai băgat şi io pe ici pe colo, doar când mi s-a părut că textele respective ar fi meritat să fie şi scrise corect. De cele mai multe ori mi-am luat-o. Mi s-a întâmplat şi să mi se mulţumească, da’ mai răruţ că-i mai drăguţ, aşa că m-am obişnuit să nu mă bai bag, vorba aia, fiecare crocodil pe limba lui pere! Chestia cu i-urile e şi grea şi creează multe confuzii. Ce limbă-i asta, dom-le, câ când e pentru plural, când e articol hotărât! Păi ce, tre’ să transpir io să-nvăţ toate „fineţurile” astea. Las’ că cine ştie înţelege şi la urma urmelor asta-i important, să putem comunica.
    Eu ştiu că copii e la plural, aşa tre’ să fie şi pentru director-directorii, ministru-miniştrii! Şi la urma urmelor ce-i ăla articol hotărât, că tova-şa nu ne-a prea explicat. Cum? că pentru copii articulat se scrie copiii? Ete na, păi atunci pun şi io directoriii, miniştriii.
    Ptiu! Să scuip în sânt, mai e şi pârdalnicu’ ăla de verb a fi. Păi cum, vere, să-mi zici mie că la imperativ se pune fii deştept, iar la negativ tre’ să zici nu fi prost, da’ pe urmă să-mi zici că-i corect „contează să nu fiiprost?
    Hai, ‘te matale-n altă parte să-i înveţi pe alţii, că io am şcoala vieţii, bre, auzi? Şi dacă vreau pot să scriu şi cărţi, că au ăia corectură… 🙂

  6. Diana Radu zice:

    Când mă mănâncă, mă trezec cu vreo 2-3 cuvinte dulci. Şi pe urmă stau şi mă întreb: cine naiba m-a pus? Şi îmi spun că nu îmi mai bag nasul, că îl las pe respectivul sau respectiva în prostia lui/ei, dar nu mă pot abţine şi îmi mai vâr codiţa de nu ştiu câte ori. Rezultate există? Aud din sală un lung „NUUUUUUUUU”. Tot eu mă enervez, tot mie mi se ridică tensiunea… Încerc să îi las în prostia lor. De ce să ne batem capul?

  7. papagigli zice:

    Pe mine ma dispera dulcegariile si aprecierile laudative pline de metafore siropoase, de tip ceausist. Mai grav e ca sunt si barbati care se balacesc in pelteaua asta inutila. De fapt multe din aceste dulcegarii sunt absolut gratuite, ca si cum ar fi menite altui post.
    Critica nu e bine primita si in general criticatul sau criticata iti sar la beregata, ca rata la muci 😆
    Pe de alta parte, mai sunt si „importanti” care se considera mai destepti decit o pot dovedi si care critica chestii de care sunt complet straini.
    Bag sama ca astea-s caracteristicile virtualului.;)

  8. klaus zice:

    http://adevarul.ro/life-style/parinti/frumusetea-mamelor-proiect-foto-arata-adevarata-frumusete-trupurilor-femeilor-devenit-mame-1_55079481448e03c0fda07c95/index.html

    Io n-am blog! Sper să mă ierte ren pentru offtopic. Da-s tare curios să vă aflu părerea. Dacă aveți una…..(punctele de suspensie-s pentru precipitarea sentimentului de prețiozitate :)))
    De citit și comentariile la articol.

  9. M-am întors la culculator, fiindcă nu pot să dorm. Și nu pot, de groaza gândului că mâine e luni și iau gerul la picior cu noaptea-n cap. (știe Dragos!)

    Dragoș. îmi pare că așa ne-am cunoscut: făcusem o greșeală impardonabilă, aceiași(?!), când ar fi fost aceeași? Parcă! Dar a fost o scăpare și cred că te-am convins pe parcurs. Nu sunt obsedată, nu mă aștept să fie toată lumea Grauri și Pruteni, greșim cu toții, dar există o limită de jos a greșelilor repetate peste care nu poți trece. Cunosc o contabilă care scrie fără excepție stat de salari. Salarile. Propi. (Ăsta trebuie tradus: proprii)

    windwhisperer, nu fă pe nebuna! Și eu scriu miss pentru mi-s, dar oamenii gării știu de glumă. Astă seară era un film pe unul dintre canalele AXN. Subtitrarea nu auzise de cratimă. Citeam nui, so, lai, cei, mai ș.a., parcă era traducere în chineză. Mă gândeam: se uită oameni care nu pricep atâta engleză cât să nu-și arunce ochii pe subtitrare. Rămâne mesajul subliminal, vizual. Și canalele astea se vizionează pe bani, abonament cu factură, nu-s niște șușe neoficiale, de cartier.

    Cârco, acum 8 ani scriam ”nu fii prost”. M-a corectat un forumist, la vedere. I-am mulțumit, la vedere. Îi mulțumesc și azi, în gând.

    Diana, cred că să nu ne batem capul ca să nu ne crească tensiunea e corect, dar nici să ne facem cărare prea des la scrisurile alea…

    Gigli. ăsta e alt subiect. Mierluiala zaharisită pe post de comentariu. Din partea bărbaților… Arată ca bărbații cu păr vopsit și fond de ten pe meclă.

    klaus, pozele alea sunt perfecte. Corpul femeii care alăptează, care e în ultima lună de sarcină, rămâne corp omenesc. Dacă facem o incursiune – dar n-o facem acum! – în istoria nudului pictat, rămânem cu gura căscată.
    p.s.: de ce nu-ți faci blog? E complicat pentru una ca mine, care mă înspăimânt că poți să-ți prăjești calculatorul cu un click, dar, dacă-l rogi pe Dragoș, ai blog în 10 minute. Pe urmă îți dă parola de admin pe mail, în privat. Mi-ar plăcea să ai un blog! Și lui i-ar plăcea o pălincă de la tine.

    • Drugwash zice:

      Lumea urăşte Lunea – oare şi Lunea urăşte Lumea sau e doar o impresie de-a mea fiind prea treaz? 🙄

      Nu mai ştiu cum ne-am cunoscut sau unde, niciodată nu am ţinut minte asemenea detalii. De fapt, memoria mea e cel mai ciudat lucru pe care l-am întîlnit vreodată. Cît despre corecţii, pe atunci încă îndrăzneam; uneori simţeam că „e loc”, alteori picam ca musca-n lapte. Da’ să ştii că şi eu scriam „nu fii” la imperativ (parcă aşa se cheamă, nu?) şi la fel am fost atenţionat de cineva din zonă. Ofuscaţii ăştia nu pricep că există pe lume oameni plătiţi (prea modest, din păcate) ca să le arate celorlalţi cum să şi cum să nu – ei se numesc oficial învăţători şi profesori. Cînd primesc sfaturi şi ajutor ‘moca’ ar trebui să mulţumească (şi să verifice informaţia), în paştele mamii lor de imbecili aroganţi, c-acu’ m-apucă dracii. 🙂

      În ce priveşte blogul, cel mai corect e s-o iei singur de la zero, ca să ştii ce ai făcut şi ce să nu mai faci vreodată, altfel nici nu înveţi. Iar eu n-o să fiu o viaţă aici să repar, să modific, să… De fapt, cu conexiunea mea modestă rareori reuşesc să intru şi la mine în Dashboard. Dar pot răspunde la eventuale întrebări, neclarităţi, în măsura posibilităţilor.

      • klaus zice:

        Ce ciudat! Ce coincidență! Și mie mi se pare că memoria mea e un lucru foarte ciudat. Nici pâna azi nu cunosc pârghiile prin care vrea să rețină lucruri pe care le-ai considera, la prima vedere, banale. Aproape tot timpul se încăpățânează și nu vrea să mă ajute când mă întreabă cineva: Bă, câți ani ai? Urmează o pauză mult prea lungă. E lungă pentru că mă gândesc, invariabil, la faptul că doar un cretin poate să nu spună din prima câți ani are. Mă străduiesc să-mi revin și încep calculele….anul în care suntem minus anul în care m-am născut. Parcă-mi revine culoarea în obraji și-i mulțumesc tatei, Dumnezeu să-l ierte, tot în gând, când mă învăța să memorez cât mai puțin și să deduc cât mai mult. Cum de știu din memorie în ce an m-am născut și în ce an sunt, rămâne un mister :).
        Dragoș, bem ceva?

      • Drugwash zice:

        Întortocheate sînt aleile neuronale… 🙂 Bine, la mine-n cap e ca-n spaţiul cosmic: trec ani lumină pînă să ajungi de la un neuron la altul şi cînd ai ajuns îţi dai seama că de fapt ai mers în cerc. 😀

        Aş bea da’ sînt abstinent financiar, aşa că tac, înghit în sec şi mă uit la un film în care nu se bea decît apă, eventual suc. Hai noroc! |_|

      • klaus zice:

        Am uitat!
        Io n-am scris niciodată la imperativ „nu fii”. :)). Ia-l ca un fel de payback time fără muțunaci. Dar sinceritatea ta….. sunt fără cuvinte, dracu’ să le ia de englezisme! Prefer să bag puncte de suspensie în locul lor (deși ar fi sunat atât de bine :)) ).
        Da’ mi-am mai propus ceva!
        Mi-ar place să parcurg toată materia împreună cu fetele mele(două la număr). Pentru că aș vrea să reîncep să învăț, să invăț altfel, cu alți ochi. Deocamdată „sunt” în clasa zero, mă descurc :)).
        Dragoș, bem ceva?

      • Drugwash zice:

        Hahaha, payback? Nah, nu ţine la mine. 🙂

        Să-ţi trăiască sănătoase fetele, să-ţi fie mîndrie în viaţă! A mea nu se poate lăuda decît c-un copil şi curînd urmează al doilea – deh, face şi ea ce poate. 🙄

        Spor la reînvăţat! 😉 Ah şi era să uit: eşti Capricorn cumva…?

      • klaus zice:

        Nu, bunicule, sunt vărsător! :))
        Mulțămim de urări, asemenea vă dorim!
        Văd că ai evitat întrebarea mea ultimă.
        Dacă ren, matroana șefă aici, va binevoi a-mi transmite mail-ul domniei voastre, putem rezolva, departe de ochii lumii, problema penuriei de alcool.
        Da’ repede, în februarie vine „clujanu’ ” în Bihor și nu vreau să mă fac de râs cu zero stocuri bahice :)).
        Toate cele spuse mai sus se vor desfașura cu acordul domniei voastre, se înțelege. klaus. terminat(sau stop)!

      • Drugwash zice:

        Ah, am fost pe-aproape. 🙂
        Mulţămesc la rîndul meu de urare. 😉

        Cred că ar fi mai bine să lăsăm licorile la stadiul virtual, ar fi prea complicat şi stînjenitor pentru mine altfel. Intenţia e apreciată. 🙂

      • klaus zice:

        Facă-se voia ta!

  10. Renato, ma tem ca va veni, mai curind decit ne asteptam, ziua in care va deveni, cvasi sau chiar oficial ca nu e necesara o „hipercorectitudine” a exprimarii scrise sau vorbite.
    Sa ne amintim ca bietul raposat Graur se dadea cu curul de pamint sa ne „determine” sa spunem/scriem „antecamera” si „a sezisa”. Numarul celor ce spuneau altfel era insa atit de mare (si tot crestea) ca, la un moment dat un sobor de libisti a scos-o p-aia cu „uzul face legea”, Adica daca toata lumea spune gresit, atunci ASA e corect.
    Probabil, urmatoarea „regula” va fi „e corect cum vreti voi!” Sau, ca sa parafrazez oameni celebri, ” scrieti cum vreti, numai scrieti!”
    Singura sansa de a scrie si a vorbi corect este de a citi mult, foarte mult. Ori, din pacate, cititul e pe moarte, fiindca devoreaza timp, strica ochii si e obositor. Cei care vor fi citit, intr-o viata, 1000 de carti vor deveni o minoritate absoluta. Si bizara. Iar astia ca tine (sau ca mine), care se mai baga unde nu le fierbe oala si dau sfaturi pe care nu le-a cerut nimeni vor parea niste papagali care isi dau aere sau se baga singuri in seama.
    Asta e! Sistemele de valori se schimba, vrem noi sau nu!
    Nu mai e important sa scrii corect, ci doar sa fii cool, fata!

    • Augustine, am stat o noapte întreagă pe un forum de ziar ca să le inculc comentatorilor ideea mea – că ANTIcameră e un non-sens, dar mi-au dat cu dicționarele în cap până m-au răpus.
      Unde erai tu, atunci, Augustine?!
      Cât privește cititul: am văzut oameni care se considerau poeți, prozatori, i-am văzut și auzit când declarau, cu mândrie, că ei NU CITESC, fiindcă asta îi împiedică la scris. O spuneau pe tonul cu care ar zice cineva „m-am lăsat de fumat”. Era tonul transgresiei în altă dimensiune. Firește, nu citiseră nici înainte de-a se apuca de scris. Ăsta era și motivul pentru care scriau pe bandă rulantă.
      Am fost la o lansare de roman de Maestru, despre care Al Ștefănescu a zis, în prezentarea cu public, că nu e doar un AS al romanului polițist românesc, dar e un scriitor de o vastă cultură. Undeva, în paginle cărții cu autograf, am găsit că în nu știu ce stație de metrou berlineză se revărsau, în boxe, acordurile nemuritorului vals „Valurile Dunării” de Strauss.
      Bun! Poate că Al Ștefănescu își mâncase rația de ceafă și mici ca să zică asta, mai ales că fusese coleg de facultate cu scriitorul. Dar textul unui roman trece pe la editor și pe la corector înainte de-a fi publicat. Noroc că Ivanovici era mort de ceva vreme, la ora discursului.

      • Renule, eu de fo 5 ani ma tot rog de un comentator sportiv nu sa spuna ca mine, ci sa deschida dracu` DEX-ul. I-am zis si pagina. Neam! Vorba Zazaniei: sintem pe cale de disparitie!

      • Da. Augustine! O să se înființeze un ONG intitulat „obsTRETICA limBI române” care va strânge 25 de milioane de români (că vine și diaspora!) în Piața Matache și-o să se zbiere lozinci gen „Vă urâm cu patimă/fincă pune-ți cratimă!” și unii vor trece la fapte abdominabile, gen luat piuitul cu cuțitul. Și uite-așa o să pierim, în mod (vio)lent, evident.

  11. zazania zice:

    Mi-ai luat vorbele din gura, Radescule. Si e cu atat mai cool cu cat prescurtezi cuvintele si bagi mai multe inimioare roz si emoticoane de toate felurile. Noi suntem o generatie pe cale de disparitie.

  12. @Renata, recent am înțeles de ce se folosesc i-urile în stilul ăsta. Exemplul bun e tot cu extraterestrul. Un extraterestru, doi extratereştrii, trei extratereştriii, şi aşa mai departe. 🙂

  13. Martin zice:

    Noi, când găsim un portofel pe stradă, ne uităm bine în jur… și ori îl luăm, ori nu-l luăm! 🙂

  14. BRRRRRRRRRRR! Cu-m, Renato, asta ne asteapta? Pai e aproape la fel de rau ca DNA-ul! V-ai 9!

  15. psi zice:

    am renunțat de multă vreme (după ce pe mulți mi i-am pus în cap) să fac critică literară și corectură gramaticală. așa că tac, înghit în sec și mă mir cum naiba plătește un sponsor un articol în care bloagheru’ îi pocește numele cu aplomb. dar tac, zău, așa că nu-s miss marple la faza asta și nici nu tai io chitanța. 😀

  16. Cârcotaşu zice:

    Ehe, Renata, Dragoş, alţi amatori!
    Până nu vedeţi asta: https://gabizicebine.wordpress.com/2009/09/08/o-viata-un-destin-gabi/ se poate spune că n-aţi văzut nimic! Se-ncumetă cineva să critice?

    • Drugwash zice:

      Poţi încerca să corectezi un I în plus sau în minus dar nu poţi repara o dramă umană indiferent cum ai arunca cu literele. 😦

    • Ce sadic ești, Cârco!…
      Firește că nu se încumetă nimeni să critice nimic. Zici Doamne ferește și-ți faci cruce cu limba-n gură.
      Stau și mă-ntreb de ce ai făcut asta, Cârco? Să ne arăți că în viața unora există drame infinit mai mari decât scrisul incorect? Ai dreptate. Există mii ca el, irecuperabili fizic și mintal, care trăiesc un iad, nu o viață. Există alte mii și zeci de mii care sunt perfect lucizi și în toate facultățile mintale și îi ucide lent sau galopant o boală nevindecabilă. Și alte mii care și-au pierdut absolut tot și au rămas în stradă. Și mii de copii în canale. Și mii de bătrâni cerșind la colțul străzii. Și sute care și-au pierdut copilul și continuă să trăiască, o altă formă de iad. Există o lume de umbre, aproape nevăzută, formată din ființe care se târăsc dincolo de limita imaginabilă a suferinței de toate naturile și continuă să le bată inima.
      Nu cred că e ăsta un motiv să nu ne mai spălăm, să nu ne mai îmbrăcăm curat, să nu ne mai ducem la muncă, să nu mai avem speranțe, așteptări, neliniști, nerăbdări, frustrări, bucurii. Și dacă tot trăim viețile noastre normale, așa cum ne-au fost date, în ciuda faptului că alături de noi avem semeni în prăpastia de mai sus, în respectul și iubirea pe care o datorăm miracolului că noi ducem o existență normală, putem să scriem corect, atunci când scriem, nu? Ce zici? Face parte din normalul nostru, ca spălatul pe dinți.
      Și-acum o să te șochez nițel, dar tot o zic: crezi că dacă noi, ăștia fără handicap fizic și mintal, am ridica în slăvi analfabetismul și sfertodocția și agramatismul și poptămășismul, bietul Gabi spre care ne-ai dat link ar sări peste masturbarea de dimineață, o zi pe lună, în semn de considerație pentru noi?

      p.s.: e posibil să te fi supărat, prietene, oi fi sărit peste cal, dar linkul pe care ni l-ai dat e o lovitură sub centură și nu pot să n-o amendez.

  17. Cârcotaşu zice:

    Renată, nu mă cunoşti. Nu mă supăr, reacţia ta e, oarecum justificată, doar că nu înţeleg de ce mă crezi sadic? Singurul lucru pe care am vrut să-l spun este acela că (sic) acesta-i internetul. Aici poţi întâlni orice. Handicapat, handicapat, da’ vezi că foloseşte fonturi de culori şi dimensiuni diferite, chestie pe care mulţi zdraveni nu ştiu s-o facă şi asta nu pentru că n-ar fi capabili…
    Chiar şi din acest exemplu un om normal, cu instincte normale şi toate alea normale poate învăţa ceva. De ce crezi că sunt sadic? Am vreo contribuţie la existenţa acestui nefericit? Doamne feri! De ce ne ferim să întâlnim asemenea cazuri? Ne-am simţi mai bine ignorându-le? Singurul lucru care m-a reţinut puţin a fost că abia acest caz ar putea constitui subiect de postare separată. Eu cunosc blogul ăsta de mai mulţi ani. Consideră-l mai degrabă un îndemn, pentru unii, de a nu se situa pe o poziţie care, oricât ar părea de imposibil, poate fi comparabilă cu a lui Gabi!

    • Da, Cârco! Eu, și numai eu, poate alții altfel, mă simt mai bine ignorându-l.
      Am remarcat și eu fonturi și culori diferite. Un gând jegos îmi zice că cineva îi ține blogul. Poate că nu e el DE VINĂ că există acest blog. Precum nu suntem noi de vină că există el. Pe care eu o să-l ignor.

  18. Cârcotaşu zice:

    Nu cred că-i ţine cineva blogul, ai găsi acolo şi o urmă de normalitate. E însă atât de încâlcit încât nu poţi accesa alte postări decât după link, ca şi cum ar fi alt blog.
    Să-l ignori nu vei putea, poate doar să te faci căl ignori. Acum ştii că există! Înainte nu ştiai, doar pentru simplul motiv că nu te-ai gândit c-ar putea exista.

  19. Cârcotaşu zice:

    Hă, hă, hă! …te faci că-l ignori. Of course!

    • Cârco, de 2 ori am vrut sa-ti raspund; de 2 ori am sters.
      N-ai facut altceva decit sa ne reamintesti ca exista lumi paralele, aproape incredibile, cu care e greu chiar si sa empatizezi. Cum ar fi lumea canalelor, fata de care sintem intr-o ignoranta aproape totala, de parca ar fi pe Marte, iar nu la citiva metri distanta de noi.

    • Frate, nu mă fac că-l ignor. Îl ignor. Mi-au trebuit zeci de ani ca să învăț că ce nu pot repara, ce nu depinde de mine trebuie ignorat. Am reușit să-mi ignor propriul trecut profesional. O căsnicie ratată . Un posibil alt destin. Toate astea ca să nu înnebunesc, să rămân pe linia de plutire, s-o mai iau o dată de la zero. Și înc-o dată. De câte ori a fost necesar. Va să zică am rupt carne din mine ca să învăț să nu-mi pese, să nu regret, să nu-mi plâng pe umăr ca să-mi scuz ratarea, și-acum vrei să-ți spun că l-am descoperit pe tipul ăsta cu probleme IREVERSIBILE neuro-motorii și psihice și trebuie să cad jos.
      Îmi asum responsabilitatea cuvintelor mele. Ești liber să mă detești. Sau… să mă înțelegi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s