Păi, dacă e să ne batem în amintiri din liceu…

Lui Gigli, de ziua lui. Și LA MULȚI ANI!

Cel mai tare profesor pe care l-am avut, de fapt m-a ferit cerul să-l am, era directorul adjunct Tucaliuic. Preda teorie muzicală. De fapt, nu mai preda teorie muzicală de când era director. Dacă predase vreodată teorie muzicală și solfegiu era treaba lui și ghinionul înaintașilor care făcuseră cu el.
Era complet răgușit, poate noduli pe corzile vocale, poate îl ajunseseră blestemele foștilor elevi, nu știu, dar când vorbea,avea o voce care semăna cu…
Imaginează-ți că razi hrean sau morcov pe răzătoarea manuală și pui un microfon lângă ea (asta câd vorbea calm) și, din când în când, lași morcovul și iei un șmirghel și-l freci de perete, tot la microfon (asta când se enerva și avea impresia, în capul lui, că țipă la noi).
Când se deschidea ușa clasei și apărea ceafa lui Tucaliuc, fiindcă intra cu spatele, ca să vadă băieții din vreme care e modelul de tunsoare admis în liceul de muzică , care nu era suficient de pierdut pe ceafă (genul cătană înainte de jurământ), deja începea să-și strângă caietele și să le vâre în ghiozdan, ca să nu mai pierdem toți vremea aiurea – oricum, lua o exmatriculare pe 3 zile.
După ce își lăsa ceafa la vizionare cam 2 minute, pornea printre rândurile de bănci, ca să descopere eventuali idioți care nu se simțeau vinovați că le crescuse chica. Recolta era de 3 până la 5 băieți, pentru tunsoare. Bașca băiatul lui Marin Constantin, care avea cravată bleumarin, dar cu trei puncte albe sub nod. Alea trei puncte nu erau prevăzute în regulament. Avea Ionică un bulan… de câte ori se nimerea să fie tuns regulamentar, o greșea cu cravata. Sau cu șosetele. Cumva, o zbârcea și primea arest la domiciliu 3 zile, nota șapte la purtare. Cred că Maestrul Marin Constantin a vizitat liceul nostru ceva mai des decât a concertat corul Madrigal în străinătate, din cauză de Tucaliuc. Pe vremea aia nu conta cine e tac-tu, veneai cu el tuns la școală.
Pe mine nu m-a exmatriculat decât o dată, fiindcă, deși eram mai tunsă ca el, fată fiind, trebuia să port bentiță. Aș fi purtat-o, dar îmi tot aluneca pe ochi, fiindcă n-avea în ce se propti. M-a prins fără ea. Reacția a fost ca și cum m-ar fi prins în pielea goală. A fost singura dată când s-a deranjat tata până la școală.
Surpriză! Tata era mai tuns ca Tucaliuc, dar nici unul dintre ei nu era tuns ca mine – aproape miriște. Tata i-a zis: Domnule Director, eu sunt farmacist și muzica mi se pare un moft. Dar fiică-mea vrea la liceul ăsta de muzică. Muncește 17 ore pe zi. pentru ceva ce nu-ți asigură existența. Câte zile ar trebui exmatriculată, ca să o dați afară din școală?
Tucaliuc a rașchetat o cifră, din burtă. Poate că a zis 30 de zile. Habar n-am!
Și ce trebuie să comită pentru ca s-o dați afară definitiv din liceul de muzică? – a mai întrebat tata.
Tucaliuc n-a știut ce să răspundă.
Tata i-a promis că, pe viitor, o s-o roage pe mama să nu mă mai tundă în halul ăla, ca să aibă pe ce se sprijini bentița. A venit acasă și mi-a zis că mâine să mă duc la școală, fiindcă mi s-a anulat exmatricularea.
M-am dus la mine în cameră și am bocit 10 minute, pe șest: au fost singurele zece minute în care mi s-a părut că Tucaliuc e, totuși, un om bun.
Pe urmă game și arpegii de încălzire, apoi nenorocirea asta de Impromptu de Schubert, unde, dacă nu se aude repetiția pe aceeași clapă în arpegiul frânt, ești mâncat!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în aminriri, bloguri care merită citite, citesc şi-mi place, concert, copilărie, cronici, pianist, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Păi, dacă e să ne batem în amintiri din liceu…

  1. domnuio zice:

    🙂 mi-a plăcut mult !!!

  2. papagigli zice:

    Cum zic, taica-tau pare un tip cool si un farmacist atipic. Dar mi-a placut cum i-a pus-o lui Tavalug ala al vostru 😉
    Sarut mina pentru urari si la rindul meu iti doresc numai de bine!

    • Tata era un tip cool, dar un farmacist tipic.Colindam împreună munții și, în timp ce ploua torențial, că abia se mai zărea cabana, el nu se-ngrija să-mi stea gluga pe cap, așa cum fusese dresat acasă, ci rupea flori mici, le mângâia petalele și bolborosea, în vers alb: familia ranunculacee, ordinul ranunculales, specia ranunculus…
      Mă uitam la el, dârdâind, ca la un nebun. Dar îl iubeam și așa, nebun, fiindcă era tata.

      • papagigli zice:

        Mie, intotdeauna mi s-a parut ca farmacistii, spre deosebire de doctori sunt niste tipi sobri, integri, stricti, ordonati si tipicari. N-as putea sa-ti spun de ce, dar asta-mi inspira mie farmacia in general. Din dialogul cu Tavaliuc nu mi s-a parut a fi asa, dar evident ca din citeva cuvinte nu-ti poti forma o parere obiectiva.

  3. Cârcotaşu zice:

    Oriş’cât, n-am văzut liceeancă să suporte bentiţa, da’ nici profesor să suporte lipsa ei! 🙂
    Da’ ce-avea mama ta cu tine de te tundea aşa? Tunsorii ăleia i se spune: în faţă tifos şi la spate scarlatină! 🙂

  4. Drugwash zice:

    Toate regulile astea imbecile împreună cu imbecilii care le impuneau m-au transformat într-un asocial. Ca să vezi unde dai şi unde crapă! Nu puteau să mă lase naibii în pace?!

    Sper că Ţucalu’ ăsta al tău fierbe în smoală la ora asta! 😈

  5. clujanu zice:

    frumoase amintirile din liceu. eu am fost aproape un elev normal.singura suspendare si scadere nota la purtare a fost cand, si, numele meu a aparut in ziarul local. nota din ziar incepea cam asa: aflam de la Inspectoratul de Politie… :))

    despre profesori, numai de bine!

  6. klaus zice:

    Io n-am d’astea cu Miliția. Am doar un 7 la purtare și incapacitatea de a-mi aduce aminte dacă am avut vreodată 10. La liceu.

    • Adică… 10 la purtare, nu? Mi-e imposibil să cred că n-ai avut niciun zece tot liceul. Măcar la biologie, ce dracu!

      • klaus zice:

        ren, sunt un ciudat, cel puțin după anumite norme. Dacă pe un trimestru aveam media zece, aproape sigur rămâneam corigent pe următoarele două. Media generală avea de suferit….la greu. La matematică am rămas corigent pe vară în anul în care murise tatăl meu. Atunci am vrut să renunț la liceu, dar orgoliul profesorului meu de matematică, era și dirigintele meu, a fost mai mic, spre surprinderea mea, decât al meu. M-a trecut în vară la corigențe (nemeritat) dar n-a uitat să menționeze printre dinți că un ratat tot ratat rămâne. L-am reîntâlnit după câțiva ani, culmea, într-o librărie, ne despărțea un stand de cărți. Terminasem anul doi de facultate cu media zece, pentru bursa de performanță, să fie clar. Am simțit atunci că trebuie să-i spun ceva și aproape am alergat la capătul standului, înfierbântat de câte aș fi vrut să…… am văzut lângă el o mogâldeață de om, o fetiță, nepoata lui. M-am întors și am luat cartea în fața căreia pierdusem ore, mi s-au părut mie, și aproape am fugit cu ea la casă…… Etiomorfopatologie veterinară. M-am scotocit de toți mărunții. Nu era scumpă, era scumpă pentru mine.

      • klaus zice:

        :). Cu biologia, la liceu, e altă poveste. Mendel a fost Pepsi pentru mine. Din cauza lui am luat zece la examenul de genetică la facultate când mi s-a cerut să explic sex-linkage 🙂 . Sau gene transmise înlănțuite cu sexul.

  7. cmuscariu zice:

    Astept cu nerabdare si alte povestiri !Multumesc frumos !

  8. clujanu zice:

    dada, asa e; era Militia si nu cred ca era Inspectorat cred ca se numea Sectia….nu mai tin minte, ce dracu, am aproape 62.

  9. clujanu zice:

    Sa fii fost prin clasa X-a sau a XI-a spre sfarsitul scolii. In anii aceia strandurile din oras se deschideau la data de 1 mai. Era deja cald si se putea face baie..O sama de colegi ne-am dat intalnire la unul dintre staranduri pentru a petrece timpul impreuna. Unul dintre noi a intarziat, noi eram bine imbaiati cand a sosit el si am hotarat, cu acordul lui, sa-l facem vant in apa imbracat. Subliniez faptul ca stia sa inoate bine,cred ca era coleg de polo cu mine. Zis si facut, il aruncam in apa imbracat si incaltat.
    Nu stiam ca strandul avea un angajat pe post de salvamar si supraveghietor a toate cele.
    Vine flacaul la flacaul nostru care iesea din apa si-i spune ca daca nu declara numele celor care l-au aruncat in apa va fi amendat si alte nu mai stiu ce urmari.

    Urmarea a fost a doua zi in ziarul local Faclia La rubrica „Aflam de la Sectia de Militie…”

    Si incepea asa; ” Infieram pe acesta cale fapta elevilor ( urmau fo 4-5 nume ) de la liceul L.N.B. care in jocullor erau sa innece un coleg care a fost salvat in ultimul moment de catre salvamarul strandului”
    Ceva de genul acesta si nu sunt sigur ca nu se insinua de fapt dorinta noastra de a-l inneca.

    No, va dati seama ce a urmat dupa ce directiunea liceului a fost informata de aceasta abominabila fapta a elevilor acelui liceu 🙂

  10. Maria zice:

    Doamne, cum o chema, Tudorea?! Profa de teorie, inel cu piatra uriasa pe care o intorcea in palma cand stateam la coada la corectat caietele cu dictari, arma alba, folosita la lovituri in cap pentru fiecare nota gresita….Camelita era directoarea?! Nu-mi vine sa cred ca nu le mai tin minte numele! Eu am parasit liceul la sfarsitul clasei a opta, nu mi-am dorit niciodata sa fac muzica, mi-am dezamagit crunt parintii cand am avut curajul sa le spun ca nu pot mai departe, ca nu mai pot sa fac ce nu-mi place…Au fost 8 ani de calvar pentru mine, plecam cu noaptea-n cap din Militari, ajungeam la scoala cu sosonii plini de noroi – cand acolo era uscat ca-n palma… M-am ales cu o scolioza de la carat servieta cu partituri, asta ca sa am o amintire „vie” pe viata!! Imi placea castanul de la poarta, cred ca doar de el imi amintesc cu placere…Prima prietena – Paladi Irina… Cred c-a fost „intr-o viata anterioara”, ca sa citez un clasic in viata!

    • Elena Tudorie. Stela Cameniță.
      Eu cu scolioză și spondiloză. 🙂 Pe vremea aia părinții nu crâcneau în fața greutății ghiozdanului, dar noi, cu traistele alea de partituri, eram mai antrenați la cărăușie decât orice hamal din gară.
      Irina Paladi… Nu-mi amintesc decât că era frumoasă.
      Mi le amintesc și pe A.M. Avram, și pe turcoaică… Pe Sorin Melinte, pe Ina Macarie… Ce vremuri! Și castanul, da, minunat copac.
      Să nu-mi spui că l-ai putut uita pe proful de mate, Ciubuc! 🙂

      • Maria zice:

        Nuu, am avut-o si diriginta pe profa de mate, cu…B? Grasa, in varsta, blonda (sau carunta?)… Ma paste Alzheimerul! Din „creier de pasare”, „scarrrrrrnavie” – nu ne scotea!!! Irina era frumoasa, desteapta si temperamentala! Stiam ca e fata de compozitor si stia si ea, n-am fost mult timp prietene, dar ea a fost cea dintai. E de mult in Germania. Ana Maria era… Nu pot s-o descriu, cred ca ea a fost macar un mic geniu, era o vapaie, mainile-i uriase cred ca dintr-a patra cuprindeau decima! Am fost o data la ea acasa, intr-o casa-vila, nu-mi dau seama, ticsita cu obiecte pretioase… Gonul era o bijuterie exotica, un bibelou de portelan… Buna pianista dar cumva prea delicata… Aa, si Gabi Basarabescu, statea in fata noastra cu Alexeevici Sorin! Pe care eu, o fatuca destul de mititica, l-am calcat la propriu in picioare intr-o recreatie, fiindca in timpul orei imi luase extraordinar de scumpa mea guma chinezeasca parfumata, primita de la vara-mea, o bagase-n gura si o muscase!!! Neconsolata!
        Si bufetul cu senvisuri cu parizer.
        Curtea din spate, cu cladirea dispensarului medical. In curtea aia, pe-un maldar de gunoi am vazut prima pisica moarta din viata mea. N-o s-o uit niciodata. Cineva incercase s-o salveze, avea un bandaj gros in jurul burtii. Am zacut bolnava niste zile.
        Am terminat la Zoia Kosmodemianskaia, colega cu Oana Pelea si Baconschi!!! In clasa paralela, Cristina Topescu… Doamne, cred ca am fost un copil rebel si am detestat „burghezimea”! Am facut dreptul si m-am linistit, asta era ce voiam.
        Iarta-ma ca am dat buzna in casa ta in halul asta! Mi-ai ravasit amintiri lasate sa moara ca paiele nerascolite!
        (nu sunt procuror, nici judecator, deci sunt ok, cred!)

      • Maria, îl știu pe Basarabescu, pe Alexeevici… pe tine de ce nu te știu?
        Pe profa aia o chema Butnariu. Română am făcut cu o cretină, Viorica Carp. Pe celălalt profesor de română nu știu acum cum îl chema. Cu Z… Genial! Am făcut vreo trei ore cu l, când a lipsit dobitoaca de Carp.
        Casa veche din curtea școlii, unde era cabinetul medical. În spatele ei m-am pupat într-a șasea cu unul, Sorin Marțin, un tip șters și pistruiat. A fost ceva…! 🙂 L-am iubit aproape două luni. Dar, ca de obicei, în fiecare an oftam cel puțin un trimestru după vreun violonist de-a unșpea sau a douășpea, care cânta la concertul de sfârșit de an Pablo Sarasate.

        🙂
        Cu Marțin ăsta m-am întâlnit 20 de ani mai târziu, eram la o firmă de import medicamente și el era șeful recepționerilor de la Intercontinental. Era sigur pe el, suficient, important… M-a întrebat cu ce mă ocup, i-am spus… În final, mi-a zis – nu știam că se face faculate ca să fii vânzător de medicamente. 🙂 🙂 🙂

        Ai putea fi procuror sau judecător, din partea mea! Nu am obiceiul să dau numitor comun persoana non grata din pricina unor jigodii. Fiecare profesie are uscăturile ei. Mai ales a mea.
        Aș fi făcut și eu dreptul, mi-ar fi plăcut, dar nu corespundeam la dosar. Mi-ar fi plăcut să fiu avocat.

        Îmi plac frânturile astea de amintiri. O gură de aer proaspăt.

  11. Maria zice:

    Butnaru sau Butnariu, cred.

    • Maria zice:

      Pe bune?! Asta insemna farmacist in acceptiunea lui de „mic burghez” cu tot mic creier in dotare?!! Foarte tare! Eu cred ca ti se potriveste perfect farmacist si scriitor! Asa mi se pare mie, dupa cat te-am citit aici, urmeaza cartile. Esti o persoana prea complexa, sensibila si cerebrala pentru un muzician, cred…Poate gresesc!
      Nici eu nu te stiu pe tine! Poate eram mai retrase? Nu tocmai dive?!! Aveam si atunci ochelari si cozi lungi. Si sosoni albi pana dadea iarba. Am detestat sosonii aia. Si servieta imensa si veche a bunicului.
      La pian eram cu Andriescu Anca si Asfadurian Carmen (cred ca si ele sunt in tara) , la doamna Dina Stancu, o rusoaica blonda cu un accent adorabil! Pe mine ma dispera ca nu voia niciodata sa-mi dea bucatile pe care le doream, dar i le dadea Ancai! Mie imi dadea numai Hayden, ei Beethoven! Vorbesc de sonatele pt sfarsit de an. Mie toate sonatinele si sonatele de Hayden imi sunau fix la fel si incepusem sa fac alergie la acelasi tip de muzica – serios, si acum le pot reproduce, desi n-am mai pus mana pe un pian de 25 de ani cel putin! Ca sa rezist psihic si sa ma razbun invatasem si cantam, spre totala si neputincioasa disperare a vecinilor, concertul in la minor de Grieg – stii, ala de bubuie…!!! Mamaa, ce ma distram! Era fix pe temperamentul meu – cand bubuiala, cand tandrete…Mama saraca ma intreba daca am eu asa ceva de studiat, se uita in caiet, nimic, ooo, da, mama, am, nu le scrie doamna pe toate acolo!!!
      Ma mir ca-l cunosti pe Alexeevici, cred ca era la vioara, era cel mai mic si insignifiant coleg! Gabi era grasun, ochelarist, cam zapacit si nesigur…! Faceau astia o pereche….!!!
      La romana o tin minte pe Matilda, micuta, brunetica, foarte cocheta, rea de nu se poate, descoperisem ca eram vecine de cartier! Murea de oftica, nu te pot lasa corigenta, scrii prea bine si n-am rubrici separate literatura-gramatica! Diatezele – Doamne, a crezut ca-mi bat joc de ea, m-a tinut toata ora la tabla impreuna cu unul Cocos, el explica ce si cum, apoi trebuia sa repet eu – nada, zero, taceri imaculate! Intr-o zi ne-am intalnit in autobuz si i-am explicat ca nu pot invata gramatica, nu-mi intra-n cap, nu fac greseli probabil fiindca citesc foarte mult, sa nu ma mai chinuiasca degeaba…! Ani mai tarziu, la Zoia, profa de romana ma dojenea molcom – hai, iar nu vrei sa zici, stiu eu ca tu stii gramatica, nu ma pacalesti! La literatura stai mai prost, ma mir ca l-ai citit pe Preda! Deci asa ceva!
      Nu am intalnit pe nimeni de la Enescu in 30 si mai bine de ani, de asta sunt atat de emotionata cu tine! Nu mi-a placut, dar e parte din viata mea si acum parca se vede altfel…
      Invatatoare mi-a fost doamna Dabo. Imens de inalta, cu unghii nesfarsite si rosii…Ma speria…
      Da, avocatura mi s-a potrivit, toti amaratii, toti perdantii, asupritii, nedreptatitii…continuand sa-i adun ca pe puii de pisica bolnavi, chiori si schiopi din cartier, adusi pe ascuns in casa….
      Ma ierti? Ma intind chiar prea mult! Dar ce deliciu!.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s