Nimic nou pe frontul fericitelor și sfintelor sărbători

Poate doar atât: ce nu se face cadou nici de Crăciun, nici de sfinții cu roșu în calendar, nici de ziua de naștere sau de onomastică, nici de „să nu mă duc cu mâna goală”.

COSMETICE.

Nu vă duceți c-un gel de duș plus șampon, nici dacă sunt de la o firmă exclusivistă. Dar, dacă totuși o faceți, nu vă supărați c-ați fost descălțați la intrare, fiindcă o meritați.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în apucături proaste la români, sărbători și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Nimic nou pe frontul fericitelor și sfintelor sărbători

  1. Drugwash zice:

    Asta-i valabil pentru cei care trăiesc cu mult deasupra liniei de demarcaţie dintre supravieţuire şi decenţă. Pe mine nu m-ar deranja un şampon, o cremă de ras, un săpun, un deodorant, o cutie de detergent sau de Axion, un box de hîrtie igienică ş.a.m.d. De fapt nu m-ar deranja nimic, fiindcă de multe ori nici de pîine n-am.
    Vezi, trăim în lumi diferite. 😉

    • Văd, dar nu prea înțeleg. Ești tătic de electronică, nu? Din asta se trăiește destul de confortabil.

      • Drugwash zice:

        Hm, doar dacă eşti dat dracu’ la suflet.
        Pentru mine, electronica a fost doar o pasiune, o îndeletnicire învăţată de unul singur, amatoriceşte. A fost distractiv pînă am început a nu mai vedea de aproape. Atunci am şters totul din mintea mea aşa cum ştergi tabla la şcoală cu un burete nou plin cu apă. Au mai rămas doar colţurile încăpăţînate, palide şi acelea. E a doua iubire pe care mi-am negat-o cu o ambiţie şi înverşunare demne de un ţel mult mai înalt. Şi am rămas un simplu nimic, o umbră a ceea ce aş fi putut fi dacă. Iar acel ‘dacă’ e al dracului de mare şi complicat. De aceea nu înţelegi, de aceea nimeni nu înţelege – uneori nici măcar eu însumi nu mai înţeleg de ce continui să exist fără scop. Exist din pură inerţie, la voia întîmplării – atîta tot.

    • Cârcotaşu zice:

      Eeeeee!

      Vezi, trăim în lumi diferite.

      Ba trăim exact în aceeaşi lume. Nimănui nu i se pare ideală, dar d’aci până departe e cale lungă. Păi dacă nu faci decât să stai, e absolut normal să suferi de lipsuri.

      Pentru mine, electronica a fost doar o pasiune… A fost distractiv pînă am început a nu mai vedea de aproape.

      Păi ăsta-i beteşug cu leac, de la o vârstă-ncolo cam toată lumea suferă de el şi nu se sfârşeşte lumea. În meseria asta, electronică, nici n-ai să vezi pe f’unu’ trecut de 40 de ani fără ochelari. D’aia există şi remedii mai tari, cum e lentila aia mare cu suport şi lumini pe care o vezi pe fiecare masă de electronist. Eşti primul pe care-l aud că s-a lepădat de o pasiune (aşa ai definit-o) dintr-un asemenea motiv. Şi pe urmă dacă dezamăgirea (care, de ce?) e aşa de mare, crezi că restul oamenilor care practică o meserie o fac din pasiune sau pen’c-ar fi distractiv?

      De aceea nu înţelegi, de aceea nimeni nu înţelege

      Păi nici nu văd ce-ar putea fi de înţeles în afara faptului că probabil ai făcut o altă pasiune, din a te lamenta! Am înţeles că ai un permis de conducere în buzunar. Păi nici cu ăsta nu poţi să te vaiţi că nu te-ai putea descurca!

      …uneori nici măcar eu însumi nu mai înţeleg de ce continui să exist fără scop.

      Păi cine-şi pune întrebarea de scopul pentru care există, face un simplu exerciţiu de retorică, ce se vrea intelectualist, la modul ostentativ. Altfel, nimeni nu are tot ce-ar vrea să aibă, toţi suferim de anumite lipsuri, în mai mică sau mai mare măsură, dar nu văd pe nimeni să arate că asta l-ar defini.
      N-aş fi făcut comentariul acesta dacă nu aş fi observat, de ceva timp, cum îţi plângi de milă cu fiecare ocazie. Pe mine mă face să mă simt jenat, de parcă ai fi pedepsit de cineva pe nedrept. De fapt eşti singurul care te pedepseşti şi drept urmare nu ai niciun motiv să-ţi plângi de milă.
      Poate nu ţi-o doreşti dar eu îţi urez sănătate ca să poţi să îndrepţi ceva, dar măcar pentru faptul că n-ai asigurare de sănătate şi… ferească Dumnezeu!

      • Drugwash zice:

        Haide, bre, nu mai fi cîrcotaş! 😛 😀
        Lucrurile nu sînt niciodată atît de simple precum ar putea părea. Şi nici n-am de gînd să-mi povestesc public toată viaţa, de-a fir a păr, fiindcă ar părea cu atît mai mult că-mi plîng de milă, după cum spuneai mai sus. Deşi nu fac decît să expun anumite aspecte, atîta tot. După cum vezi, n-am pus nici măcar un muţunache trist sau plîngăreţ care să cerşească mila cuiva. Dar poate că e prea subtilă diferenţa asta.

        Hai, sănătate şi sărbători fericite! 🙂

  2. Mai bine tac. Dacă e o distrofie de nerv optic, nicio lentilă nu ajută. Dacă e altceva, cu siguranță nu reiese ori nu m-am prins.
    Dacă e doar furie OARBĂ…, atunci nu necesită doctori și medicamente.

    • Drugwash zice:

      Şi dacă e o combinaţie a mai mulţi factori fizici şi psihici… facem haz de necaz şi atît. 🙂

    • Cârcotaşu zice:

      Scuze,

      … am început a nu mai vedea de aproape.

      Este vorba de prezbiopie, o distrofie de nerv optic afectează vederea în general, fie ea apropiată, fie depărtată. Oricum, nu e o tragedie, eu port încă o pereche de „ochiuri” de +2,5, văd că şi tu eşti ochelaristă şi, după cum arată ochelarii, nu suferi de miopie. Cred că e vorba de „furie OARBĂ”, dar nu sunt convins că asta nu necesită doctori şi medicamente. Ne rămâne să gustăm humorul lui Drugwash (că doar el face haz de necaz), chiar dacă asta ne lasă un gust amar.

  3. psi zice:

    lamulțeani, renată! 😀
    subscriu la ce spui. de fapt, eu cred că dacă tot te-apuci de făcut cadouri, atunci acel gest mic, de prețuire, de mulțumire, de politețe sau ce-o fi, ar trebui să aducă bucurie.
    gelul de duș e cam intim…
    și mă gândesc de ce-o fi așa desuet să dăruiești cărți? eu o mai fac, cu mare plăcere.

    • Numai de bine să pervăzuiești, Pishichi mic, mulți an de-acu încolo!
      Io cred, așa cred io, nu e vreo regulă, că un cadou nu poate fi ceva cu care-i economisești cadorisitului niște bani, cu excepția celor foarte apropiați (mama), care poate chiar nu se-ndură să „arunce” banii pe o cremă de corp. În rest, cosmeticele țin de individualitatea pielii fiecăruia și de preferința sau nonpreferința pentru anumite parfumuri, arome.
      Da. Un cadou, oricât de mic, trebuie să fie un semn de prețuire. Adică o carte are în subtextul gestului (știu că-ți place să citești), dar un deodorant… (cam puți!) 🙂
      Da, în ziua de azi cărțile sunt un dar dificil. Fiindcă lumea citește pe net sau deloc.
      Cel mai tare cadou pe care l-am primit: șase concerte de vioară celebre, cântate de Vengerov. Păi cadou mai de firmă ca ăsta, nici nu visam!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s