Povestea Porcului

În Prăvălie, când se face de prânzișor, parcă vine eclipsa totală de soare. Orătăniile fug în cuibare, oamenii fug la televizor să vadă în direct, pe ecran, ceea ce se mai întâmplă pe cer. Pe cerul din dreptunghiul ferestrei. Fiindcă e mai bine să vezi ce ți se arată, decât să te uiți cu ochii tăi, să vezi ce se vede.
Vreau să zic că, de obicei, când se pupă limbile, între unu și cinci și două și zece, poți să ieși în pielea goală în fața Prăvăliei, că e ca și cum ai intra în baie: nu te vede nimeni. Fiindcă nu e nici țipenie de om pe stradă. Timpul stă pe loc, tu stai pe locul tău din fața casei de marcat și-o auzi cum ruginește. Asta se întâmplă. Zi de zi.

Mai puțin ieri, când doamna cu mopul a scos un oftat adânc, de mare jale. Am crezut că iar o doare miljocul în mod inuman de rău și am întrebat-o ce s-a-ntâmplat.
Nu se întâmplase încă, dar urma să se întâmple.
Era vorba despre Porc.
Porcul urma să fie tăiat săptămâna viitoare, la ea, la țară. Oftatul venea din durerea că Porcul mai are câteva zile de trăit în viu și ea nu e lângă el, să-l consilieze, că e la Prăvălie, la dat cu mopul.
Adică Porcul Marianei de la țară o să fie unul dintre Porcii ăia care mor fără consilier spiritual, fiindcă eu n-am înțeles, la timpul potrivit, de câte zile libere ar avea nevoie Mariana ca să-l pregătească pe  Porc să ajungă cu sufletul  în Rai. Bașca, să ajungă cu trupul pârlit, jupuit, tranșat – asta de friptură, asta la borcan în untură, asta de piftie, restul la cârnați și lasă un metru pătrat de șoric, pentru fraieri.
Toată drama acelui oftat din rărunchi s-a petrecut fiindcă eu n-am Porc. Și n-am La Țară.
Și nu prind esența și șpilul și inefabilul nevoii vitale, ancestrale a românului cu Porc la țară de-a nu mai face nimic la job cu zece zile înainte de Crăciun, cu gândul la Porcul ce va trebui să moară în ăste două săptămâni, nu se știe când.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, mai prost decât ai fost proiectat, păcat că e populată, strict autentic, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Povestea Porcului

  1. Cârcotaşu zice:

    Păi cu liberu’ dinainte de Sf Andrei, 1 decembrie, multora abia li s-a deschis pofta. Auz pe unii că se pregătesc să facă Crăciunu’ de luni până duminică. Ba, că să facă sarmalele, ba curăţenie, aşa că ce să mai zici şi cu Ignatu’?

  2. ultimulunicorn zice:

    buna asta! nici eu n-am La Tara… si toata viata mea pana in prezent am fost frustrata din cauza asta. De porc mai putin, ca il primeam gata transat ceea ce mi se pare f ok.

    • Dacă n-ai La Țară, precis ai avut o copilărie tristă! Ca a mea. Toată vara mâncam niște dude scârboase din unicul fructifer comestibil din curtea situată în Calea 13 Septembrie, București, și vomitam lângă el. Mai pe urmă, când m-am mutat la bloc. i-am dus dorul. La bloc, singurul lucru interesant era bătătorul de covoare. Pe care te cășărai, dar nu mâncai nimic.

  3. Drugwash zice:

    Viaţa e despre muncă, compromisuri, renunţări şi frustrări, nu despre distracţie şi relaxare. Da’ unde ne credem, în filmele americane?! Ei, drăcia dracului! 🙄

  4. Eu am La Tara, dar n-am porc! Asa ca n-am pe cine consilia, cui spala matele si face crestineasca pomana…Asta e, o sa-mi fac datoria de crestin indopandu-ma cu niste sarmale si racituri manufacturate din porc capitalist, de-ala de supermarket!
    Pe mine altceva m-a socat seara, in drum spre serviciu: doar pe ulita mea erau patru case cu geamurile belite, adica fara perdele! Oare asa-i datina strabuna, sa speli perdelele cu o saptamana inainte de Craciun? Ca daca-i asa, iadul ma mananca…

    • Varianta ușoară e să n-ai perdele. Să ai storuri, draperii d-alea longitudinale care se strică imediat ce le-ai pus… Important e să ai ceva care acoperă geamurile atât de comod, încât să nu fii nevoit să le speli tot la două zile.

  5. sorin zice:

    sa auzi cum rugineste casa de marcat e privilegiul urechilor aristocrate. etajul urmator ar fi apetitul pentru asasinarea mistretilor 🙂

  6. clujanu zice:

    1. „Timpul stă pe loc, tu stai pe locul tău din fața casei de marcat și-o auzi cum ruginește.

    iaca,, unul din motivele pentru care intru pe la Gara
    2.io am si La Munte si La Tara. dar procedam la asasinat doar prin ianuarie de data aceasta.

    ps. sa nu ganditi ca oi fi fun privilegiat; doar cu prietenii!

  7. psi zice:

    ignatul îi pe 20 decemvre, renată. se știe când decedează herr porc. întrebarea e de ce decedează el fixe de ignat. probabil de-aceea doamna cu mopu’ ofta: azi îi duminecă. și azi să porcăim?

    • Zău? Pe 20? Habar n-am avut. Eu credeam că fiecare își taie porcul când îl lasă sufletul și programul de la serviciu. Știi care-i faza? Aș fi putut să trimit, via e-mail, către casa de asigurări, un anunț că între Ignat și Sfântul Ioan prăvălia e închisă. Că toate farmacistele au zile de concediu nenumărate. Dar n-am făcut-o, în parte pentru clienți, care și-ar fi pierdut toată încrederea în noi. În parte pentru noi, care n-am fi avut din ce ne lua avansul pe decembrie și, firește, pentru doamna cu mopul, care nu ține cont decât de Herr Porc și de un avans din salariu luat foarte în avans. Nu știe că banii se fac și pe 24 decembrie, seara, și pe 31 dcembrie, seara.

      • psi zice:

        știu ce spui. tot din părțile astea e și ”prăvălia” mea dășchisă până pe-nserat. 😦
        dap, ignatul e pe 20, zi importantă în copilăria mea, atât de importantă că mă mir cum de nu-s vegetariană încă. bunicii păstrau cu sfințenie ritualul de ucidere în masă a trei porci și duamne feri să fi lipsit de la event.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s