A fi câinele cuiva

Câinele arăta fix așa:
imagesNumai că ghetele erau gri.
Baba arăta ca orice babă  de optzeci de ani, căreia îi ajunge pensia de la o lună la alta, ba îi mai și rămâne. De unde am dedus eu chestia asta: după manichiura făcută la salon și după boarea de parfum clasic, bun, scump.
Strada arăta, și ea, cam ca în poză, doar că nu era așa de pustie, câțiva trecători făcuseră cerc în jurul cățelului, să se mire de ghetele lui și să culeagă informații. Baba răspundea pe bandă rulantă, scurt și la obiect, fiecărui curios.
Dacă ăia n-ar fi fost simpli trecători, ci reporteri de teren, cu microfoane, s-ar fi zis că baba e în conferință de presă.  Spre deosebire de jurnaliștii profesioniști, curioșii puneau întrebări de bun simț: dacă se găsesc de vânzare sau sunt de comandă; dacă s-a acomodat ușor cu ele; dacă-i fac bine;  dacă doctorul veterinar e de acord să umble bichonul încălțat.
Baba le-a oferit răspunsuri tuturor, cu o răbdare de vedetă aflată pe val, dar care mai are nițel de muncit la locul ei în top: de la petshop sau de pe internet; sunt măsura doi, există toate măsurile; le poartă de la patru luni și acum are doi ani; veterinarul i-a recomandat să-l încalțe de mic; e fericit să le poarte…

M-am aplecat și l-am mângâiat pe căpățâna aia incredibil de fragilă, cu cărare pe mijloc. S-a uitat la mine trist și dulce, cu ochii ăia perfect rotunzi, ca două măsline oxidate, ținute în ulei de măsline presat la rece. A făcut o jumătate de pas înapoi. N-ar fi vrut să fie acolo, în centrul cercului de iubitori de animale, pentru nimic în lume, asta era clar.
În timp ce-mi îndreptam spinarea și mă pregăteam să plec, cineva a întrebat:
–  Și poate să alerge cu ele?
Și baba, mirată de prima întrebare tâmpită care i se pune, a răspuns politicos și scurt:
– Nu.

N.B.: Am scris textul ăsta, pe care nu l-am sărat nici măcar cu un praf de ficțiune, fiindcă mă întreb dacă, nu cumva, protectorii acreditați ai animalelor fără stăpân, n-ar trebui să deschidă un paragraf nou în obiectul lor de activitate – protecția animalelor cu stăpân.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, apucături proaste la români, strict autentic și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la A fi câinele cuiva

  1. Drugwash zice:

    Propun să se înfiinţeze Serviciul de Pază şi Protecţie a Animalelor cu Stăpîn.

    Prin lege, fiecărei locuinţe unde se află unul sau mai multe animale de companie i se va desemna un paznic pe timp de zi care va veghea asupra acestora, fiind împuternicit să ia măsuri drastice în cazul în care se constată maltratarea acestora de către stăpîn(i).

    Îţi dai seama cîte locuri de muncă s-ar înfiinţa în ţara asta? Toţi absolvenţii de facultăţi cu renume vor avea locuri asigurate, nu vor mai trebui să se lase recrutaţi încă de pe băncile şcolii şi să plece imediat ce şi-au luat diploma în alte ţări unde au şansa de a trăi mai mult decît decent. 🙄

    Acu’ pe bune, chiar crezi că omenirea mai are vreo şansă? Eu unul am abandonat speranţa. 😦

  2. Tara Luipapuravoda zice:

    Acu’…fara suparare… Daca eram o baba singura si aveam un Bichon as fi preferat si eu sa-i pun ghetute decat sa ma alerge prin parc, sa mi-l fure vreunul si sa-l vanda la piata. Intre doua rele il alegi pe cel mai mic.

      • Zuzu, nu mă-njura, dar prefer ca un cățel cu lesă și zgardă să nu sufere și încălțăminte!
        Nu stiu ce fel de câini ai tu, dar al meu a fost egalul nostru și, uneori, consilierul familiei. De pildă atunci când ne-a scos pe stradă pentru un căcat de cutremur de gradul cinci, care nu s-a simțit.
        Păi, dacă nu te duci cu ghete obligatorii la Mărmureanu, care nu știe nimic, de ce te-ai duce la prietenul tău, câinele, care a vrut să te pună la adăpost pentru, măcar, o falsă amenințare?

  3. Au am ingropat sub tufele de liliac din gradina pe Drupi si pe Dupita, doi dogi argentinieni, pe Ira ,o maidaneza luata de fiu-miu de printr-un tomberon, tot rasa mare .La urma ,in primavara asta l-am ingropat pe Iuri, un Cane Corso care a murit, zic doctorii, de la o intepatura de capusa. Daca l-as fi tinut in tarc si n-ar fi haladuit prin toata curtea si gradina , poate traia si acum.

    • Îmi pare rău, Zuzu! Ai plâns de-atâtea ori… Pe Iuri îl știu din poveștile tale.
      Nici câinii nu mai sunt ce-au fost cândva. 🙂 La mine s-a umplut blocul – că tot la bloc stau – de pudeli și bichoni. Opt sau nouă. Sau cinșpe, că seamănă între ei și n-apuc să-i identific. Pe jumate din ei îi strigă Tomi. Pe unul singur îl cheamă Ramsi. Cred că inițial a fost Ramses, dar nu te poți prezenta în fața blocului cu 500 g câine și să strigi Ramses la el. Totuși, înclin să cred că sunt 15, fiindcă în momentul în care intri în scara blocului se pornește o chițăială de nedescris, în primele 5-6 etaje.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s