Din culisele murăturilor

Uneori mă fură textul. Deci, ieri, am vrut să vă povestesc despre doamna Bălcescu și murăturile ei. Murăturile erau pretextul ca să cunoaștem personajul, să ciugulim la el, să vă zic despre femeia asta care e sănătoasă tun, dar își ia toate pastilele prescrise pentru false patologii pe care le cară în spinarea ei cocârjată, numai pentru că n-a avut curajul să-i spună vreodată unui doctor –  domnule doctor, mă doare spatele, dar m-aș putea descurca cu asta…  De fapt, pe mine mă doare bătrânețea. Mă trezesc în fiecare dimineață și am un șoc: sunt bătrână. Și dacă puteți face ceva în zona asta… Fiindcă eu noaptea visez Jepii Mici, visez că dorm la Babele, cu nepotul meu de patru ani, și eu am patruzeci când el are patru și-mi zice: „Mă, Lidia, ce sunt florile astea mici, galbene,  date cu lac de unghii?”

Piciorul Cocoșului– zice tata. Familia Ranunculaceae. N-am patru ani, am opt. Și mai sunt și niște panseluțe mici, fragile. Viola tricolor. Trei frați pătați – popular.
Doamna Bălcescu a uitat ce vrea să cumpere. O să citim din nou rețeta împreună, dar deocamdată ne aflăm aici: pe Jepii Mici. Ea, cu nepotul de patru ani, eu de opt, cu tata, cu ploaia aia de sfârșit de lume, cu picăturile cât bobul de porumb, mitralieră.
–  Uitați-vă nițel aici, cum am pielea pe mâini, zice doamna Bălcescu, ca niște solzișori. Asta nu e o boală de piele?
–  Nu, doamna Bălcescu, e de la vârstă.
Îmi privesc mâinile pe furiș: proiectul solzișorilor e vizibil. Cremă! Cremă de mâini! Acum. După ce pleacă doamna Bălcescu, imediat. Bătrânețea se dă cu cremă și se rezolvă.
Cu ce se dau Jepii Mici, ca să îmbătrânească și ei? Să nu-i mai visăm chiar de-a fir a păr?

Pe urmă doamna Bălcescu a pus caserola de tort, plină cu murături, pe tejghea. Mulțumiri, nu trebuia, ba trebuia, că mi-au ieșit mai bune ca niciodată…

În planul îndepărtat al tejghelei stă Țiganul Nostru Preferat. A fost martor la preluarea murăturilor, dar n-a scos nici „pâs”, a înțepenit în planul secund și a luat aminte vreo trei minute. După care a dispărut.
Și s-a întors, o oră mai târziu…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, d'ale Prăvăliei și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Din culisele murăturilor

  1. Drugwash zice:

    Pentru cîteva clipe mi-am adus aminte că eşti scriitoare. 😉

    Bătrîneţea se dă doar cu amintiri. Crema e inutilă altfel. 🙂

    Oare doamna Bălcescu e rudă îndepărtată cu alde Nicolae…? 🙄

    Ah, aş vrea să am la ce ronţăi murături, chiar dacă murături n-o să am! :/

    • Plecăciuni, pentru primul paragraf.
      Bătrânețea se unge cu curajul de-a fi bătrân.
      Nu. E o coincidență de nume.
      Ultimul e un cer vicios din care nu poți ieși decât dacă schimbi meniul.

      • Drugwash zice:

        Cititorii sînt cei ce trebuie să facă plecăciuni în faţa scriitorului, pentru ceea ce li se oferă. 😉
        Aşa că treci la treabă şi ai grijă la viruşi! 🙂

        Să fie sănătoasă doamna cu murăturile, că numele oricum nu mai înseamnă nimic în ziua de azi Nici măcar – sau mai ales – ăla scris cu litere aurite şi în relief pe aparate. Sau pe „burtiere”.

      • Greșit! Scriitorii umblă după cititori. Cititorii umblă după diverse și uneori îi oprește din drum un text.
        Cererea de atenție e la scriitor și oferta de răbdare e la cititor. Și nu invers!

      • Drugwash zice:

        În lumea mea încă e… altfel, aşa ca odinioară. Dar în realitate probabil că ai dreptate. Din păcate. 😦

    • klaus zice:

      Că cum să facem să-ți trimit io câteva? Poate-ți mai închid gura…. chiar de-o fi să-mi golesc butoiul. :))
      Ca să fie clar, pălinca n-o împărțim până nu voi observa scăpări în monitorizare.

  2. psi zice:

    s-a întors după tort cumva? 😀

  3. krantz zice:

    Eram anu trecut undeva pe un platou montan din Austria. Un fel de Jepi de-ai lor. Urcasem cu telecabina şi admiram priveliştea de la terasele amenajate acolo sus. Şi nu mică mi-a fost mirarea văzînd o groază de perechi de Bălceşti, adunîndu-se de pe potecile montane, lăsînd deoparte beţele specifice pentru drumeţii şi comandînd cîte un şniţel. Cu murături. Demonstrînd că se poate cu amîndouă. Chestie de obişnuinţă. Sau voinţă. Făcîndu-mă să realizez, încă o dată, că poate mulţi dintre noi ne mulţumim, comod, doar cu murăturile. Şi apoi dăm vina pe Jepi.

    • Perechi de Bălcești – adică bunici cu nepoți?
      La noi sunt o raritate, azi. „Bătrâni” de 50-70 de ani am mai văzut pe coclaurii munților. Dar fără nepoți. Nepoții nu se aventurează în zone fără net. Și, cum majoritatea au, de la 5-6 ani un telefon deștept sau o tabletă…

  4. clujanu zice:

    mi-a placut si mi-a adus aminte de batranul Constantinescu care la 82 de ani cazuse in depresie dupa ce imediat dupa revolutie fusese foarte activ. la o intalnire in trei ( el, fiul si eu ) la intrebarea : dar ce ai tata ca nu te mai implici cu hotelul si esti asa de abatut, esti bolnav? batranul ne-a raspuns: da mai copii, sunt bolnav de batranete.
    s-a stins in cateva luni!
    Treaba cu Jepii m-a rascolit. ultima iesire am facut-o cu cel mic ( avea 23 de ani ) acu fo trei ani si l-am carat dupa mine in m-tii Retezat. Jepii…? eram student cand i-am coborat ultima data.

    astept cu interes intoarcerea tiganului

    pentru klaus: sunteti ardelean? va informez ca fac colectie de insigne si pălinci. poate facem un schimb daca sunteti mic producator!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s