Despre ce să scriu?

Chiar mă gândeam: despre ce să scriu? Despre murăturile doamnei Bălcescu? Ni le-a adus azi, la Prăvălie – cinci gogonele îmbujorate și șase jumătăți de gogoșar, puse după rețeta bunicii dumisale.
Doamna Bălcescu are peste șaptezeci de ani, așa că vă imaginați cât de istorice sunt rețetele. De obicei ne aduce un carton de prăjituri de la Capșa, dar probabil că prea m-a văzut înghițind în sec când a povestit de murături și s-a simțit!…

Din primele două paragrafe rezultă limpede, fără tăgadă, că luăm mită.
Da, luăm!
De la domnul Stănescu –  prăjituri făcute de nevastă-sa, mandarine și banane.  Și alte fructe, cireșe, struguri, când e vremea lor.  Poate o să ziceți: băi, chiar așa?! Da. Fiindcă ni le aduce spălate. Noi nu trebuie decât să le mâncăm. Și asta se numește mită sentimentală.
De la doamna Aia cu sprâncenele rase și desenate cu dermatograf – ciocolată amăruie. Nu vă spun marca, fiindcă nu se găsește decât în Germania. Scrie pe ea numai nemțește, n-am înțeles că e amaruie decât după ce-am gustat-o. Știți cât e de amăruie? E de un amărui nemțesc. Ferm. N-a văzut zahărul nici în poză. Cred că nemții îi pun chinină, dar nu declară pe ambalaj. Sau poate declară, dar nu înțelegem noi. Cert e că, un centimetru pătrat de ciocolată de-asta, îți încleștează fălcile, de amară ce e. Și totuși e  bună! Oricare dintre noi, când a lăsat deoparte sloganul „mei nu-mi place decât ciocolata cu lapte!” și a mâncat din ea, cu obiectivitate, a recunoscut, măcar în privat, că e o ciocolată clasa-ntâia, un răsfăț gustativ al lumii bune din Germania. Mai primim câte-o tabletă de ciocolată banală, și de la alți pacienți – de-aia dulce, cu  stafide și alune, dar n-o desfacem. O dăm copiilor altor pacienți, fiindcă ciocolata normală e, clar, pentru copii. Noi, când crăpăm de foame și n-avem absolut nimic de ronțăit, mâncăm un piculeț de ciocolată de la doamna cu sprâncenele rase. Nu ține de foame, dar te-nviorează, numai la gândul că e o specialitate strict nemțească, făcută pentru nemți. Și ce dacă există o tabletuță abia începută, pe tura de dimineață? Când ești singur, pe tura a doua, și n-a mai intrat nimeni de două ceasuri în Prăvălie, și plouă de stinge afară, îți permiți să dezvirginezi ambalajul unei ciocolățele amărui, noi. Ronțăi nițică ciocolată de lux și te gândești  că, în clipa asta,  un spițer din Germania are pacienți.
Poate fiindcă în Germania nu plouă cu găleata, cum plouă la București. Și el, bietul, dacă i-ar crăpa buza să ronțăie ceva – n-are timp.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Despre ce să scriu?

  1. Drugwash zice:

    Da, mai bine scriai despre murături! Sigur, e un punct de vedere personal şi subiectiv. Nu suport ciocolata amăruie indiferent ce scrie pe ambalaj, cu atît mai mult cu cît maică-mea e fan iar eu o urăsc de moarte. Nu din cauza ciocolatei, evident, dar asta e altă poveste.
    Bine că aici nu plouă (încă)!

  2. clujanu zice:

    asa e, muraturile este un subiect grozav. si gogonele imbujorate sau chiar cele ce au rosit de rusine sunt cele mai bune.parol!

    • Clujene, nu există lucru mai bun pe lumea asta decât o gogonică borderline, nici verde, nici pârguită. Verde-gălbior pe trei sferturi și un sfert rozuliu-cărămizie. Ca și cum un soare mic, cât un bob de mazăre tocmai a răsărit în miezul ei. Și când o tai în două, fii atent aici, țâșnesc câteva picăturele de zeamă care aterizează în farfurie și poți să le sorbecăi la sfârșit, în amintirea gogonicii.
      Nu că e divin?

  3. Eu inca n-am luat mita dar am arvunit-o. Tocmai a nascut o tanti cofetareasa la cofetaria de unde iau eu eclere, asa ca aproape i-am cerut imperativ sa ma puna in capul listei de „pretentii” cofetaresti-patiseresti. Mai nasol e ca o sa fiu libera 3 zile si o sa manance altii eclerele pe care o sa mi le aduca. Daca o sa mi le aduca…

    • Soro, n-aveți frigider? Cum adică să nu mai apuci din mita cu frișcă și vanilie sau ciocolată pe care tocmai tu ai arvunit-o?! Eu, în locul tău, aș schimba nițel regulamentul de ordine interioară. Parol!

  4. Cârcotaşu zice:

    Acu’, io ce să zic? Bune murăturile.
    Am apreciat şi eu un serviciu, la o farmacie HELPNET, chiar la scara mea. Una dintre farmaciste mi-a procurat o cutie de Digoxin când… bătea vântu’. M-am simţit dator şi am cumpărat un platou de prăjituri, 3 sorturi cu frişcă, savarine, ecleruri şi alte alea pe care le-am găsit. Bineînţeles că erau destule şi pentru bodiguardu’ de serviciu.
    După o săptămână, mă duc cu o reţetă (cu nu mai ştiu ce cod de boală, dar compensat 100%), cu 3 poziţii (insuficienţă cardiacă ventriculară dilatativă, aşa ceva). Nu mai erau fetele, le schimbaseră şi astea pe care le-am găsit m-au taxat ca pentru 50% compensare. Şi când te gândeşti că io, cu diabetu’, nu am avut curaju’ să gust din frişca aia, care era din smântână!
    Da’ acu’, când îmi va veni chefu’, o să-mi iau şi io şi de ciudă o să le mănânc. Vorba aia, decât să rămână-n hârdău, mai bine să-mi fie rău. Prind eu o zi în care mă trezesc cu glicemia 68! 🙂

    • Cârco, mă superi!
      În primul rând că nu trebuia să le duci un ditai platoul. Sunt convinsă că nu ți-au făcut rost de Digoxin ca să le aduci ceva, ci ca să te fidelizeze.
      În al doilea, nu mai există compensat 100% sau 50% decât în mintea pacientului. Compensarea e prețul de referință acceptat de M.S. Tot ce depășește această valoare plătește pacientul. Compensat 100%, adică gratuit, mai găsești doar pe programe naționale (cancer, transplantați, diabet…)
      Din clipa în care ai auzit piuitul cititorului de cod al rețetei, ”fetele” nu mai fac nimic. Softul calculatorului face totul. Rețeta se transmite în timp real pe serverul casei de asigurări care validează fiecare pas. N-aveau cum să te taxeze altfel, decât dacă nu ți-au introdus rețeta atunci și ți-au zis o sumă, după ureche. Dar presupun că ai auzit ăiuitul și ai primit și bonul fiscal.
      Nici mie nu-mi plac lanțurile, dar nu cred că se merge până unde spui tu.

      • Cârcotaşu zice:

        Ba se cam merge, că cu excepţia lui Tritace Sanofi, pe care mi l-au băgat în loc de Vivace sau alt produs, mi-au luat diferenţă la Sintrom, care-i de referinţă din moment ce altu’ nu mai există şi ai să râzi, chiar şi la Digoxin, care-i la fel, la preţ de referinţă, şi de bine ce-a reapărut tot singur în parcare a rămas şi la acelaşi preţ. Sigur că bonul fiscal l-am primit, dar calculul ulterior a spus că am fost taxat exact ca o reţetă 50 % compensată. De altfel, în altă farmacie mi s-a pretins să plătesc Diaprel-ul, program de diabet. Mi s-a spus că dacă n-am card de fidelitate trebuie să-l plătesc. Bineînţeles că nu am cumpărat, m-am dus în altă parte şi n-am fost surprins că nu mi s-a cerut nimic Să mor io dacă te mint! Acu’, că m-au servit cu digoxinu’, n-a fost ca să mă fidelizeze, că-ţi zic, farmacia e la scara mea, ne vedem zilnic, ne salutăm, ne-ntrebam de sănătate când iese vreuna afară, la o ţigară şi-l mîngâie pe Max. Coborând numai cu liftu’ ca să cumpăr ceva, normal că acolo intru. Da’ dacă le-a schimbat garnitura, ghinion! 🙂 Am văzut io că nu mai cunosc pe niciuna, da’ n-am dat aşa mare importanţă. Acu’, nu că-i un capăt de ţară, da ţi-am zis şi io, ca chestie, cum devine treaba cu… mita asta, uneori.

      • Nu te pot aproba și nici contrazice. Nu sunt la helpnetul tău. Poate că sunt cea mai proastă dintre farmaciste, dar hanar nu am cum s-ar putea mânări taxarea.

      • Cârcotaşu zice:

        Îmi pare rău, nici prin gând nu mi-a trecut să-ţi pun la îndoială competenţa. Doar că, e bine ştiut că un om cinstit nu-şi poate imagina cum se poate fura, pentru asta numai hoţu’ are imaginaţie.
        Aş putea să fac un experiment, anume să fac o copie la următoarea reţetă, să ţi-o dau pe e-mail să-i faci un calcul online, care nu mă îndoiesc că va fi cinstit, şi să mai apelez odată la serviciile helpnet şi să-ţi trimit bonul fiscal, să putem discuta pe ceva concret. Din păcate pentru situaţia de faţă ar trebui să apelez la medicul de familie să-mi trimită o copie mie pe e-mail pe care s-o putem discuta. E mai dificil, dar să ştii c-o să încerc. Sigur, nu mai am bonul fiscal, dar suma plătită o ţin minte, asta presupunând că mă crezi pe cuvânt. 🙂

      • Cârco, nu pun nimic la îndoială din ce zici nu vreau dovezi, ce dracu! Ne cunoaștem de-o viață virtuală! 🙂
        Faptul că ai căpătat bon… asta mă cam încurcă. Nouă, îngerul păzitor al softului ne-a recomandat să nu dăm rețete off line, că riscăm să le plătim din buzunar. Ca atare, n-am urmat decât pașii oficiali. Poate că se poate ce zici tu, da, crede-mă la sume sub 500 de lei nu se mânjește nimeni. Cel puțin așa cred! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s