Când te ține cineva la ușă

Am vrut să intru azi pe un blog și n-am putut. Afară ploua teribil și m-am simțit ca un câine de pripas care zgârie la o ușă cunoscută, una care se deschidea mereu, la primul „ham” și  pica ceva bun, și-acum uite-o cum stă închisă. Am citit mesajul de câteva ori. Până m-a făcut ploaia ciuciulete. Zicea așa: Request access to view the site și  Log out and sign in as different user.
A!… Deci Gara nu mai are ce căta la ușa aia.  De ce? Mi-am luat coada între picioare și-am făcut cale-ntoarsă.
De ce și-ar ține cineva blogul în privat?
De ce ar tăia accesul unora?
Poate doar mie?

Aș fi putut să-i dau un telefon sau să-i scriu un mail, dar am renunțat. E a nu știu câta oară când, după ce am amestecat viața reală cu cea virtuală, podul sare în aer.  Mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă de mai rău decât o ușă ferecată: o ușă crăpată și apoi trântită în bot.

Vouă vi s-a întâmplat?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Când te ține cineva la ușă

  1. clujanu zice:

    ma gandesc ca o fi descoperit omul cat de important este.

    eu nu am patit inca asa ceva dar nici nu citesc oameni importanti!

    • Nici vorbă! Nimeni nu trage obloanele când se crede important. Mai degrabă aprinde câteva lampioane în plus.
      Hai să nu-i zicem om, ca să nu ne ducem cu gândul la un bărbat, musai. O să-i spunem persoană, de acord?

  2. Cârcotaşu zice:

    Stai liniştită, nu eşti singura. Şi eu am păţit chiar azi la fel şi parcă ceva îmi spune că-i acelaşi blog, care s-a făcut de… poveste!

    • Da, e un blog de poveste. Dar în cel mai bun sens al expresiei.

      • Cârcotaşu zice:

        Pe 21 august 2014 scriam postul https://numarareainversa.wordpress.com/2014/08/21/sa-dezgropam-putin-mortii/ în care observam că începând cu 11 aprilie 2014, Mitzaa încetase să mai scrie pe blogul ei, întrebându-mă ce s-o fi întâmplat. Mi-a şi răspuns, că pentru ea e ceva obişnuit şi că nu trebuie să mă îngrijorez, că:

        Nu te impacienta, chit ca mi se pare drăguț că-ți faci griji, însă eu nu sunt la prima abatere de genul ăsta. Am mai ”dispărut” eu de pe net cu lunile si cu alte ocazii. 🙂

        Asta de azi ar putea precede, de fapt, încetarea activităţii bloggeristice, urmând ştergerea blogului. Cine ştie?

      • Exact ca tu cu Mița am pățit și eu. Dar nu e vorba de moarte, că atunci când mori nu știi că mori și nu te apuci să faci modificări în blog.
        Cei care și-au șters blogul l-au șters și gata. Azi i-ai citit și mâine au dispărut. Nu cred că e nevoie de un asemenea preambul pentru ștersul blogului.

  3. sorin zice:

    o fi fost ziua portilor inchise…eu nu umblu decat pe la bloguri iubitoare. foarte putine 🙂

  4. krantz zice:

    Poate că lucra omu la o chestie sau a păţit ceva pe parte tehnică. Mai ştiu eu unul… Încearcă şi tu peste o zi-două. Şi dacă tot nu merge, iote scîrţ! Poţi să pui mătura-n doliu.

    • Nu. Femeia nu lucra la nimic. Mi-a spus odată pe mail că să nu-i mai zic că scrie bine, fiindcă asta e o chestie personală. Am tăcut. În fond, așa cum lumea se împarte în două – cei care se masturbează și cei care nu recunosc -, tot așa e și cu scrisul. O treabă intimă. 🙂

      • Am încercat peste o zi, două.
        Idem.

      • krantz zice:

        Deci e clar! Nu mai insista că n-are rost. Te mai trezeşti şi cu ceva aruncat în cap de la etaj. Stai frumos acasă şi asculţi Dan Spătaru: „N-am să bat la porţi închise iară…”

      • krantz, m-am întrebat mereu: ce te face inimitabil în comentarii? Faptul că ești „cu final deschis”. Să dea dracu, dacă m-aș fi gândit vreodată să-l asociez pe Dan Spătaru la postul ăsta!
        M-ai făcut să ascult „Drumurile noastre toate”. Am dansat cu foc pe melodia asta, la spargerea grupei. Mai știi ce e Spargerea Grupei? E paranghelia de cu o săptămână înainte de Banchetul Final. E când se termină joaca de-a studentul și începe joaca de-a salariatul.
        Fraate, frate, frate! Ești bestial, pe bune! 🙂 🙂 🙂

      • krantz zice:

        Deh, nimeni nu-i perfect…

  5. Drugwash zice:

    În ăştia aproape opt ani de WP mi s-a întîmplat ocazional să văd treceri pe privat. N-am întrebat, n-am insistat. Fiecare face ce vrea la el acasă, fie că ştie ce face fie că dă cu oiştea-n gard.
    O singură dată am fost anunţaţi public cu toţii: „vedeţi că trec pe privat, care vrea să mă citească în continuare să-mi spună şi-l bag pe lista albă dacă merită”. Mi-a fost indiferent, am ajuns totuşi pe lista aceea dar de la un punct m-am îndepărtat.

    Cîndva, de curînd, am scris la Potecuţa că nu mai intru pe bloguri private, nu mai intru pe bloguri cu moderare la comentarii sau cu comentariile închise permanent, nu mai intru pe bloguri româneşti unde nu se scrie cu diacritice (excepţie Adelina). Cum ar veni, îmi selectez anturajul cam aşa cum o fac şi cei cu blog privat, oarecum. Mi se rupe ce crede unu’ şi altu’ şi la fel mi se rupe de ăia care-şi închid porţile, indiferent de motive.

    • Adelina aia fiind eu? Ar fi o exceptie care ma onoreaza foarte tare si deja ma face sa ma simt de doua ori mai prost (sau proasta?) ca nu-s in stare sa scriu cu diacritice.Si daca recunosc ca inca tastez cu un singur deget o sa ma simt de trei ori mai prost (sau proasta?), dar asta sunt, cred ca-s prea batrana sa ma schimb. Cat despre alegerea anturajului, ai dreptate, si eu mi l-am ales si ma simt bine in el, nu mai simt nevoia sa caut alte bloguri si nici sa bat la porti de vedete consacrate.

      • Drugwash zice:

        Mda, excepţia este onor dumneavoastră. 🙂
        Ştiu că nu-i nici din lene şi nici din rea-voinţă aşa că ţi-am oferit atenuante. 😉

        Motivele de privat – cel puţin unele – ar fi de înţeles, cum ar fi vreun răuvoitor care se ţine de capul tău şi-ţi face mizerii în public sau vreun cunoscut/rudă din viaţa reală care s-ar regăsi în scrieri în posturi nu tocmai plăcute şi pe care nici nu vrei să-l jigneşti în faţă dar nici nu poţi ţine în tine la infinit. Şi aici apare problema că vreunul dintre cei admişi s-ar putea să se cunoască cu unul dintre cei blocaţi şi – fără să ştie că acela este vizat – să ofere informaţii din interior. De-aia prefer să ies din cercuri private, ca să nu pot fi acuzat că „spionez pentru duşmanul”.

    • Dragoș, am înțeles de ce și sunt de acord să nu intri pe bloguri private, cu comentarii închise sau cu moderare. Dintre toate variantele aia cu moderarea e cea mai împuțită și necuviincioasă opțiune. E ca descălțatul musafirului la ușă, eventual să-l și întrebi dacă-i put picioarele, că dacă da, să nici nu se descalțe, să se care acasă. Cel mai nesimțit blogger ever a fost Mircea Badea. Mai la început, când nu apăruse FB, trebuia să te înscrii pe-o listă de așteptare și te anunța prin mail când ești admis să intri la comentarii, la el pe blog. Asta nu excludea faptul că te putea oricând șterge sau bana. Era mai rău ca la transplantul de rinichi. Al doilea nesimțit de notorietate mondială pe plaiul dâmbovițean e Ciutacu. La primul comentariu (moderat) la care nu erai fix de acord cu el, te plesnea cu vorbe. La al doilea te plesnea din butoane, te bana fără somație. Zic al doilea, la vipuri e Ciutacu, fiindcă la bloggeri care trăiesc din blogărit și se mândresc cu asta e al treilea sau al cincilea. (al II-lea e bunul meu prieten Vasilescu!)
      Dar – și revin cu uimeala – de ce să nu citești bloguri fără diacritice?! Dacă n-ai pe cineva în preajmă care știe să-ți seteze tastatura pe EN/RO și tu ești un prost care s-a oprit cu progresul tehnic la mașina de călcat cu termostat, chiar nu poți gestiona situația. Pe urmă, mai sunt și cei caresfidează cu argumente scrierea cu diacritice în limba română, din motive etimologice, bine întemeiate. Faptul că Academia a stabilit că î din a, cu excepția român și derivate și început de cuvânt nu e chiar o regulă fără pată. Sunt edituri care folosesc ortografia veche fără nicio părere de rău. Și, dacă e s-o iei pe firul vorbei în amonte, spre rădăcina ei, vezi că noi scriem râs, modern, dar vine din ridendo, lat. Exemplul ăsta îl știu de la Augustin Rădescu, care scrie fără diacritice, dar scrie de 0 sută de ori mai bine ca mulți diacriticizați. Omul e la mine în blogroll…Fă o probă, să vezi.
      Că dacă tot e să despicăm firul în 4…

      • Drugwash zice:

        Da’ vezi, io ştiu o vorbă al naibii de bună: la pomu’ lăudat să nu te duci cu sacu’ – du-te cu toporu’. 😉

        La viaţa mea cred că am trecut de vreo trei sau patru ori pe la de-ăştia lăudaţi (alde Chinezu). Apă de ploaie! Generalităţi universal valabile, abureli… Mi se face milă cînd mă gîndesc cît de reduşi pot fi ăia care-i urmăresc cu inima-n gît pe „stelarii” blogurilor.

        Ca o paranteză pot să-ţi spun că am fost o dată în viaţa mea cu jalba-n proţap la Mariana Badea, pe o chestie de gramatică-sintaxă-etc, fiind eu în dispută cu o persoană care făcuse şcoală de profil şi alte daravele – femeia a răspuns într-un timp extrem de decent (şi mi-a dat şi dreptate, dar asta e partea a doua).

        De ce nu fără diacritice? Fiindcă în afară de excepţii pe care le pot accepta omeneşte, nu există scuze. Prin ’98-’99 cînd dădusem de Windows 95 m-am luptat şi mi-am implementat diacriticele deşi nu era versiunea Pan-European care să le accepte din instalare. De atunci încoace eu am diacritice pe sistemele mele Windows, ba chiar şi pe Linux. Nu pot accepta lenea, lipsa de interes, falsa superioritate, limitările tehnologice (care de multe ori sînt doar limitări umane) să ducă la distrugerea ortografiei limbii române. Nu am ochi şi răbdare să traduc din ‘romana’ în română’, să reiau pasaje de N ori fiindcă am înţeles greşit un cuvînt în context.

        Cît despre academie, mă abţin să le-o dau printre dinţi. Ba de fapt nu mă abţin deloc. Sper că mai există blogul la care dau link, n-am mai intrat de mult – recomand articolul următor împreună cu comentariile:
        Gîlceava înţeleptului cu academia română

        Şi nu, nu intru la Rădescu, din principiu. Am muncit să scriu tutoriale – fie chiar incomplete sau învechite – pentru implementarea diacriticelor. Comoditatea se pare că prevalează. Ei bine, şi la mine.

      • Am citit cu mult timp în urmă articolul din link. Excelent articol ar fi fost, dacă autorul s-ar fi limitat la aprecierile legate de ortografierea nouă – bună/rea, argumente. Să-i aduci pe masoni în discuție e cel puțin hilar. Și nu pentru că nu există, fie și ca forță motrice ocultă. Mie nu-mi place Patapievici fiindcă nu-mi place. Nici fenotipic, nici scrisul domniei sale… Dar nu pentru că e evreu. Putea să-l cheme Vasile Gheorghe, tot nu mi-ar fi plăcut. Dacă niște evrei ne învață limba română CORECT, pentru mine e în regulă. Nici Alexandru Graur nu era rrromân-creștin-ortodox și totuși am învățat româna de la el, și nu de le profa de română, care era o imbecilă la limita dintre ambulatoriu și spital. Sunt anti-antisemitism fiindcă, deși cele trei vițe care-mi curg prin sânge sunt stict creștin-ortodoxe, nu sunt rrromâncă pur-sânge, deci tot un fel de liftă spurcată sunt, pentru naționalișții de tip Vadim. Și pe urmă, cei mai tari virtuozi ai muzicii culte sunt evrei. Cum dracu să am ceva cu neamul lor, dacă l-am ascultat pe Richter în genunchi, exact ca babele creștin-ortodoxe pe popa din colțul străzii?
        Deci, îmi pare rău, dar antisemitismul ieftin al autorului întunecă tot articolul.
        Hai să analizăm fiecare cuvânt din limba română și să ne etalăm cunoștințele despre etimologie, dar să nu fim măgari și să băgăm în căcat Academia Română fiindcă e circumcisă. S-o băgăm pe alte criterii. Cine, cum a ajuns academician. Discuția suportă extrapolare – cine, cum, cu ce operă a ajuns membru al uniunii scriitorilor? O doamne!… Aici am 4×4 pagini A4, dar timpul vieții ni-i scurt.

        În cealaltă ordine de idei, și pe mine mă deranjează textele fără diacritice. Din același motiv: că trebuie să caut sensul corect, pe pipăite. Orice mâță devine formă de adresare semicolocvială, dacă nu ești atent. 🙂
        În general, din fericire, cu excepțiile care confirmă regula, oamenii care scriu texte pasibile de-a fi citite altfel decât pe diagonală, pun diacritice.

        p.s.: De-aia nu răspund la mailuri și la comentarii pe blog de la Prăvălie, fiindcă ar trebui să încep, de fiecare dată, cu a-mi cere scuze că nu am diacritice.

      • Drugwash zice:

        E adevărat, discuţia poate devia periculos acolo în articol şi comentarii, însă nu trebuie luat totul ca atare ci doar ideea principală care transpare. Restul sînt speculaţii care ar putea sau nu să fie bazate pe fapte reale, dar asta nici nu contează acum.

        De ce mă oftică pe mine evreii? Nu fiindcă interpretează perfect piese muzicale, ci fiindcă sînt infiltraţi pînă în măduva sistemelor bancare mondiale şi de acolo conduc lumea pe baze economice, nu morale, călcînd pe cadavre atît la propriu cît şi la figurat. Pe-ăla care cîntă la pian îl aplaud – pe-ăla care dintr-o strîmbătură de condei aruncă în sărăcie sau în puşcărie oameni amărîţi şi/sau nevinovaţi l-aş împuşca în cap fără judecată prealabilă. Iar asta, de fapt, n-are legătură cu naţia, da’ coincidenţa e a dracu’ de mare.

        Dacă n-ai diacritice la muncă, de ce nu ceri persoanelor abilitate să le implementeze? Per user, adică setările tale onor Renata să poată fi diferite de a le colegei Vasilica, aşa că dacă ălei ai se rupe, tu să poţi fi corectă. Mă calcă pe făcăleţ la maximum că aici, în ţara numită România, ni se bagă pe gît cu forţa un sistem diferit, atîta vreme cît EU ŞTIU CĂ SE POATE. Să fie oare faptul că sîntem de mult vînduţi, în ciuda celor ce strigau cîndva „nu ne vindem ţara”…? Retorica pizdii mă-sii!

      • S-o iau pe firul vorbelor tale…
        1. Evreii infiltrați în măduva sistemelor bancare, ti-ri-ri, ta-ra-rap…
        Dragoș, în măduva lumii artistice funcționează niște filtre strict specializate, anume că, dacă la un concurs de interpretare se prezintă un evreu și trei alți, evreu trece spre sita doi. Nearticularea de mai-nainte a fost intenționată. La sita doi, din trei evrei e selectat cel mai bun evreu. La sita trei, din patru evrei e selectat genialul. Pare corect, nu? Dar să ne întoarcem la sita unu: acolo erau PATRU concurenți, din care UNUL evreu. Primul juriu alege după sânge. Următoarele aleg corect. Adică prima sită e vulnerabilă și suspectă de triere rasială. Cum erau ceilalți trei, pierzătorii? Erau buni. Dar nu erau evrei. Înțelegi mecanismul? E subtil, ca genetica. Totuși: eu, consumator de artă, chiar dacă există trei nedreptățiți, am norocul ca, după sita patru sau cinci sau… (în tehnica farmaceutică există și sita XII), să ascult cel mai bun interpret din lume, după patru site. Întâmplător și cu totul nesemnificativ evreu.
        Cred că ai înțeles.

        La muncă, 90% din calculator e dăruit programului de gestiune. Vinzi o bucată, o bucată se scade din stoc. Restul e Google, mai citește un ziar, mai joacă ceva. Firma care se îngrijește de softul nostru e acreditată de casa de asigurări și nu are în vedere diacritice. Cu cât gradul de libertate pe computer e mai mic, cu atât controlul e mai mare. Singurul lucru pe care nu-l vede casa de asigurări în Prăvălie e dacă ai tras apa după ce ai făcut pipi sau nu. Mă refer la Prăvăliile modeste, care se lasă monitorizate de sistem 100%.

        p.s.: pentru explicații suplimentare – renata punct carageani coadă de maimuță gimeil punct com

      • Drugwash zice:

        Păi ce mi-ai desenat mai sus am înţeles şi eu de mult. „Popo’ul ales” (nu se supără nimeni că am folosit un ‘r’ graseiat în scris, nu 🙄 ) are toate drepturile, punct.

        Programul de gestiune e făcut de o firmă de căcat, cel mai probabil „acreditată” de vreun „şmecher” de căcat. Şi ăştia merită împuşcaţi în cap fără judecată – firme de căcat şi şmecheri de căcat, laolaltă. Dar ce te faci cu „şmecherii” de afară care coordonează totul…

        Dă-l dracu’de mail, avem telefoane. Da’ la ce bun, că tot nu schimbăm lumea în bine. 😦

  6. Citesc un singur blog privat, al Anei de la Timisoara, am mai cerut acces pe unul si n-am primit nimic, nu stiu daca e inchis pentru toti sau doar pentru mine. DAr ideea de „privat” cand ai blog n-o inteleg, ori scrii pentru toti cei care te onoreaza sa-ti bata-n poarta, ori te cenzurezi si scrii anonim daca vrei sa nu ti se cunosca identitatea, ori…taci.Ca asa, numai intre prieteni, poti sa vorbesti la o cafea, nu trebuie sa ceri si parola.
    E tare aiurea sa bati la o usa inchisa si sa mai ai si senzatia ca gazda se uita pe vizor sa vada daca meriti sa-ti deschida.

    • Exact asta simt, Adelina. Că nu știu dacă mie, doar mie sau numai mie mi-a trântit ușa în nas.
      Trebuia să ne întâlnim să-i dau o carte, Nono, cu autograf. Am vorbit la telefon. Avea o voce atât de străină blogului ei, care m-a intimidat. M-am gândit că aș putea să mă întâlnesc oricând cu autoarea blogului, dar niciodată cu vocea de la telefon… Pe urmă am tot amânat. Și-am tot amânat…
      E foarte greu de explicat ce și cum, dar așa simt, că NUMAI mie mi s-a închis blogul ăla.
      În real cântărim oamenii după pantofi. La telefon, îi cântărim după voce. Așa a fost să fie!

  7. psi zice:

    dacă blogul este pe domeniu propriu, posibil să ți se fi banat accesul, chestiune cu totul și cu totul mirabilă pentru că io te plac și mi-i greu să găsesc motiv de banare la gara mneavoastră.
    dacă blogul a devenit el însuși privat(ă)… aici numai omul știe ce-i în mintea lui. de obicei blogurile devenite private la un moment dat se sting. de tot.

    iar mitzaa… e mutată pe feisbuc. eu am mai văzut-o. îi respect opțiunea, dar tot cred că blogul e casa fiecăruia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s