Mâncătoria Românească

Nu, nu e despre ce vă imaginați, că ne mâncăm între noi precum câinii, deși câinii se mănâncă între ei, ca și oamenii,  în situații atât de limită, încât nici nu merită amintiți.
E vorba despre locul de unde îți cumperi mâncare gata făcută, în timpul serviciului.
Pe strada Colței sunt două Mâncătorii. Mâncătoria unu roman și Mâncătoria doi roman.
Am mâncat de la prima Mâncătorie un an. Am mâncat fără bon, până când am constat că plătesc două salate pe care nici nu le-am gustat. Am început să cer bon. Am continuat să mănânc salate pe care nici nu le gustasem și pieptul de pui, of, pieptul de pui la grătar era marțea și vinerea 9 lei și-n restul săptămânii 6. Deci, ca să fie toată lumea mulțumită, n-am mai cumpărat piept de pui. Niciodată. Să-l mănânce alea de la Spălarea Banilor, că poate la ele nu contează 3 lei.
Acum câteva luni s-a deschis Mâncătoria II, la zece metri de prima.
Mamă!  Spațiu, mese cu scaune, haleală de să te lingi pe degete… Ne-am mutat la Mâncătoria II.  Am mâncat de-acolo ca scroafele, numai bunătăți. O lună. Poate două. Dacă ar fi să continuăm, ar însemna să luăm vinerea – pastele de marți, recombinate cu bucățelele de pui scurse de sos, de miercuri, cu ciupercile la cuptor de joi, cu sosul de la tochitura  de miercuri, cu smântâna de dinainte de-a se deschide Mâncătoria doi roman.

Ideea e că, de îndată ce o afacere pare că începe să meargă, patronul începe să aibă idei de eficientizare a afacerii.

Concluzie: de luni mă duc la Prăvălie cu două felii de pâine unse cu unt și între ele o felie de șuncă, una de salată și una de brânză.
Și alea două Mâncătorii n-au decât să se mănânce între ele.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, apucături proaste la români, experimente, mizeria umană, o ţară frumoasă, păcat că e populată, părerea mea, strict autentic, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Mâncătoria Românească

  1. Drugwash zice:

    Dacă ar face alegerea asta toţi oamenii, n-ar mai supravieţui javrele care să-şi bată joc de ei.
    Dar e posibil?
    Exemplu la îndemînă: eu am o obsesie cu pîinea neagră încă din copilărie. La magazinul ăsta de rahat de după colţ e de scris în calendar cînd se întîmplă să aibă pîine neagră atunci, o dată la o săptămînă sau două, cînd ies eu după pîine. De cele mai multe ori refuz să cumpăr altceva. Însă uneori, rareori, cedez şi cumpăr albă. Foarte, foarte rar, dar o fac. Aşadar nu sînt nici eu mai breaz decît restul lumii.

    Problema e că apare o ambiţie aiurea între „ei” care nu vor să te servească decît în condiţiile lor şi tu, clientul, care ţii la principiile (sau poftele/obiceiurile/necesităţile) tale. Şi din păcate cine are pîinea şi cuţitul cîştigă de fiecare dată, într-un fel sau altul. De-aia lumea e aşa de rahat cum e acum (şi continuă înrăhăţirea într-un ritm galopant).

    • Dragoș, după știința mea nu există pâine neagră. Îi pun niște coloare comestibilă ca s-o înnegrească.

      • Drugwash zice:

        Auzisem şi eu asta, în diverse variante: cu cacao, cu cenuşă… Am căutat un ambalaj de la cea mai recentă variantă pe care o aduce aici dar nu am găsit. Am găsit însă altele mai vechi pe care am avut obsesia inspiraţia să le păstrez. „Is-pita” de la Oltina şi alta de la Vel Pitar, asta am găsit pe fugă. Pe ambele scrie făină neagră 100% cu litere mari iar la ingrediente se repetă, plus altele pe care nu le-am reţinut.

        Acu’ dacă minte ambalaju’ mint şi eu, da’ mă îndoiesc că poa’ să mintă 100% (sic!) şi să mai şi rămînă funcţionali de atîta vreme. Ideea e că orice ar avea în ea, pîinea neagră are un gust destul de diferit de cea albă şi exact asta mă interesează pe mine. Nu suport gustul dulceag al pîinii albe, mai ales la unele „specialităţi”. Şi atîta vreme cît dau un ban, nu-l dau pe „înlocuitori” care nu-mi sînt pe plac, doar fiindcă.

        Aş putea dubla exemplul, cu laptele. Eu nu mă ating de aşa ceva încă de pe la 4-6 ani. Dar pisoiul cere. Şi nu orice, ci numai lapte de la Boni. Habar n-am ce marcă e, a cui etc. Ştiu că ăla-i place şi la altele strîmbă din nas. I-am luat la început şi pe parcurs din fiecare: Oké, Classic, Napolact, Covalact, Prodlacta, LaDorna… Din unele abia a lins de două-trei ori, din altele un sfert de castronel, dar numai prima oară; după aceea nu s-a mai atins de el, proaspăt turnat – fie rece, fie cald. Vrea numai Boni, pe-ăla îl linge de zici că-i nemîncat de o lună. Acu’ de ce aş mai da banii de tîmpit pe tot felul de mărci aiurea, dacă am văzut clar că nu vrea altceva? Deja mi-am luat ţeapă destul. Dacă n-aduce Boni, nu mai cumpăr lapte. O să sufere bietul animal, da’ asta e – să înveţe patroana şi vînzătoarele să-şi gestioneze cererile şi intrările, că de prea multe ori plec de acasă degeaba că n-are nimic din ce vreau eu să cumpăr.

        Dacă nu-mi oferi ce vreau eu, nu cumpăr „altceva”. Punct. Aşa ar trebui să meargă o piaţă corectă.

  2. krantz zice:

    Se pare că la noi în ţară, vrei nu vrei, mai devreme sau mai tîrziu tot ajungi să mănînci rahat.

  3. clujanu zice:

    pai sa puneti de o dieta prin infometare si veti fi fericiti!

  4. Cârcotaşu zice:

    Am şi io o mâncătorie lângă mine. Se găteşte toată ziua, în cantităţi mici. Seara, la închidere, nu mai are nimic şi dacă mai rămâne ceva, împarte la boschetari. Deşi nu prea e convenabil, am apelat de multe ori la ea şi nu am luat plasă. E totul la vedere, chiar lângă piaţă. Dacă vrei ceva şi nu are, îţi spune să vii peste o oră. Se poate şi aşa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s