Cu alb pe alb

Ați observat cum scârțâie toamna asta, ca o balama neunsă? A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva… Scîîîîrț!… Se duce dracului poezia.
Uite, îmi zic, uite galbenul ăla incandescent al teilor din fața blocului. Sunt zilele alea, puține, în care frunzișul luminează mai bine ca soarele, prelungește amurgul, trage de ore, îți lungește viața, băi, îți lungește lumina zilei înaintea somnului de noapte care nu e decât repetiția morții… stop! Șterge cuvântul incandescent. Dacă reporterii de teren continuă să zică atmosferă incendiară, măcar tu șterge incandescent . Din respect pentru familiile morților și răniților.  Of, din respect pentru familiile lor, ar trebui să opriți contorul deceselor. Ar trebui să ungeți balamaua și să așterneți tăcerea până când ultimul mort e mort și ultimul rănit e externat și, abia atunci să faceți bilanțul, deși nu folosește nimănui, nimănui altcuiva decât audienței.

Nici nu știu la ce să mă gândesc mai întâi. Că, brusc, mi-am amintit replica celebră a mareului Caramitru – „Mircea, fă-te că lucrezi!”, într-un context neutru, luminat prin reflexie de frunziș. Că băieții străzii au defluit Piața, ca la o ejaculare ante portas și ne-au lăsat neterminați, cu Cioloș și un posibil  guvern, atât de curat și tehnocrat, încât pe nimeni n-o să mai intereseze cine e la Învățământ, atâta vreme cât manualele te învață cum să urăști Literatura, Fizica și Chimia.
Pe mine, chiar nu mă interesează cine e la Învățământ. Sunt atât de bătrână, încât nu mai învăț, ciupesc. Că veni vorba: am vizionat vreo treizeci de minute din film și-am citit aproape o sută cinzeci de pagini din cartea omonimă și-am ajuns la concluzia că, dacă ești cu desăvârșire proastă și nehalită și lipsită de umor, scrie cu vampiri, cu vrăjitoare, dar nu scrie cu inegalabilul Grey, fiindcă e ca și cum ai mânca iahnie de fasole ca să scapi de cufureală. Și totuși viața reală ne dă cu tifla, chiar și povestea asta de necitit prin plicticoșenie – filmul îi ține isonul – a reușit să facă bani mulți.

Deci, în ultimă instanță e vorba de bani, nu de tei, nu de lumină incendiară.
E vorba despre bani și despre pârghiile care aduc în primul rând oameni care pot face atât de mulți bani pentru ei, că rămân îngrozitor de mulți și pentru alții.

Și da, pe sursă directă din celula de criză, am înțeles azi că ar fi trebuit să cerem ajutor și să-i expediem în alte spitale de arși pe arșii minori, care nu riscau să moară la transport, ca să-i degrevăm pe medicii noștri de ei și să-i lăsăm să se ocupe de gravi și critici.
Da, a fost un exercițiu disperat de imagine.
Dar, când mă pregăteam să trag o concluzie personală, cu teii bătrâni luminând penultimul etaj al blocului în care locuiesc, am auzit că ungurii îl propun pe Attila Cseke la Ministerul Sănătății. Cu tupeu. Cu tupeul politicianului cronic.
Și-atunci: pot să zic și eu, vorbind despre teii mei, galbenul  ăla incandescent?!