Și englezii hau talent… să facă din țânțar armăsar

Anul ăsta, la englezii au talent, cel mai talentat a fost un francez.

Nu știu voi, dar eu am râs cu lacrimi și m-am uitat la clip de zeci de ori. Au râs și-ăia din juriu. Omul e ventriloc și are umor. Din asta trăiește, din spectacol. Până aici nu văd nicio crimă. După ce s-a elucidat misterul și a înțeles aproape toată lumea că: a) nu câinele vorbește; b) câinele e aievea, nu o păpușă, c) vorbește omul în locul câinelui, fiindcă e ventriloc, tot a rămas un rest de enigmă: cum îl face să deschidă botul pe vocale, ca iluzia să fie perfectă? Cum l-a dresat? După semifinale,

misterul s-a elucidat: Wendy poartă o măscuță, un bot fals peste propriul bot, care e acționat printr-o telecomandă.
Métral a fost descalificat.
Simon Cowell și-a vârât adânc degetul în cur, până la amigdale, și a reușit să facă un scandal de proporții, cerând părerea unui acronim prestigios care e, pe românește, un fel de Protecția Animalelor. Acronimul  a zis că Wendy nu pare agresată, nu se califică la rele tratamente aplicate minorului, dar publicul, manipulabil cum îl știm…

Băi, ați râs?
A fost spectacol?
Câinele trucat face asta de cinci ani.
Ar fi trebuit să câștige  Métral?

p.s.: La noi a fost cu Hulk.
http://hamtalent.a1.ro/video/hulk-cainele-karatist-ataca-scena-ham-talent-id74.html

Drăguț! Dar…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în părerea mea și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Și englezii hau talent… să facă din țânțar armăsar

  1. Drugwash zice:

    Între timp, în Asia:

    • DA, DA, DA!…
      Dar eu ziceam SRS. Sfântul Râs Spontan. Pe care, la bipezi inteligenți, cu greu îl urnești.

      • Drugwash zice:

        Sau SSM (Scopul Scuză Mijloacele), că totuna e. În unele situaţii e acceptabil, în altele nu. Cum naiba de totul e de fapt de-a-ndoaselea, de o bună bucată de vreme…

        Oare m-am dilit eu zdravăn (mai mult decît eram by default) sau nu se mai produce de rîs ca odinioară? Ori nu mai ştiu eu a rîde, copleşit fiind de-alde plînselea…

      • Nu ltiu, bre! Eu am râs cu Wendy ca cu Stan și Bran, în copilărie.

      • Drugwash zice:

        Io descarc la clip de 24 de minute şi mai are 16, că numai aşa pot să văd, la netu’ meu de doi lei. Să vedem după aia dacă mă rîd ori ba.
        Da’ oricum mi-s cu căpuţu’ aşa că nu prea conteşte. 🙂

      • Ai terminat descărcarea, Dragoș?
        Dacă n-ai râs deloc, nu-ți face probleme! Persoane care sunt OK cu căpuțul (meseria îi obligă la control periodic) n-au râs. Și nu doar că n-au râs, dar consideră că eu am o problemă că am râs.

      • Drugwash zice:

        Terminat.
        Zîmbit olecuţică.
        Văzut scăparea ventrilocului la faza cu urechile.
        Botul fals era empiric, mişcarea prea bruscă – clar, pentru cineva cu înclinaţii tehnice.

        Concluzia: în anii ’70-’80 ar fi fost o distracţie bună. A întîrziat un pic. Dar barem a încercat şi el.

      • o lecuțică
        Nu era mai bine să zici că ai stat serios și plictisit?
        Nu văzut scăparea la faza cu urechile.
        Dacă botul fals n-ar fi empiric, adică dacă nu s-ar deschide brusc pe vocale deschise, din sală nu s-ar vedea nimic, publicul n-ar avea iluzia că animalul vorbește. Păpușarii folosesc aceeași tehnică.
        Concluzia = răutăcism drăgoșesc. 🙂

        p.s.: dacă urmărești un număr de magie tu vrei să înțelegi trucul? Eu, nu. Când e spectacol, eu nu vreau să văd trucurile cu care te scot artiștii din lumea ta și te duc în lumea lor. Dacă vreau asta, dau pe un canal de discuții politice.
        Bine, îți vorbește cineva care va plânge veșnic în momentul în care E.T. pleacă spre nava lui. GO HOME!

      • Drugwash zice:

        Hai să-ţi explic.
        De mic copil am avut o afinitate pentru exactitate, pentru cunoaştere, pentur scormonit în grămada de aparenţe pînă la sîmburele de adevăr concret.
        Uitîndu-mă la teve, atunci demult, la filmele vechi cu părinţii alături, aveam „boala” de a citi pe buze actorilor, să văd dacă mişcarea se potriveşte cu sunetele scoase. Asta fiindcă se întîmplase să sesizez de cîteva ori neconcordanţe. Pe deasupra, subtitrarea ca de obicei era doar versiunea prescurtată a replicilor reale, din cauze obiective (de cele mai multe ori), aşa că preferam să stau cu urechile ciulite la coloana sonoră şi ochii pe buzele lor. De multe ori le explicam alor mei că acolo, de fapt, a zis că… nu că…

        Am rămas cu obsesia asta a exactităţii, peste ani. De-aia am tot enervat blogării din jur corectîndu-le micile typo-uri şi îndemnîndu-i să folosească diacritice. Şi mi se pare deja firesc să analizez evenimentele la care asist, atunci cînd încărcătura emoţională nu e suficient de puternică pentru a depăşi starea analitică.

        De aceea am observat mişcarea buzelor ventrilocului atunci cînd i-a ridicat lui Wendy urechile şi-a zis ca din partea ei „Ay, ay!” Iar mişcarea bruscă a botului fals distruge imediat orice iluzie, cel puţin pentru un om cu vagi înclinaţii tehnice. Dacă ar fi aşa cum spui, ar trebui ca filmările să fie toate de la o distanţă mai mare de unde mişcarea să nu fie percepută ca bruscă. Rămîn totuşi membrii juriului, care refuz să cred că sînt atît de imbecili încît să nu sesizeze mecanica mişcării botului de la distanţa aceea.

        Aş mai adăuga şi faptul că la scenele din culise de dinaintea actului artistic, Wendy era mai tot timpul cu limba pe afară, pe cînd pe scenă ţinea întotdeauna botul închis şi nu se vedea urmă de limbă nici cînd îl deschidea. O persoană atentă la detalii ar fi făcut legătura, ar fi sesizat ceva suspect.

        Asta e, sînt un party pooper – e extrem de greu să mă păcăleşti sau să mă mulţumeşti cu chestii ieftine. 😉

        Şi acum mă go home în uralele publicului (aşa numesc eu ouăle clocite şi roşiile stricate). 😀

      • Eu am crezut că au lăsat intenționat fragmentele cu câine-limbă-scoasă-normal, ca să prelungească în memoria spectatorului că e un câine ca toți câinii.
        Înainte de-a scormoni pe net și-a vedea cum e botnița gen bot fals și cât confort îi asigură câinelui, m-am mirat că sta așa de bot-închis în spectacol, dar m-am gândit că i s-a administrat un sedatov ușor, ca să nu se streseze de eveniment, și poate că medicamentul e devină că ține botul închis.

        Dacă tu te uitai la filme americane cu părinții și le citeai actorilor pe buze ce ziceau, de fapt, e clar că n-ai putut să vezi niciun film românesc pe vremea aia, fiimcă sonorul se făcea cu post sincron și, dacă te uitai la gurile actorilor, când vorbeau tăceau și invers, și dacă se nimerea să clămpăne vreodată cu sonorul, păreau că sunt dublați niște japonezi în română.

      • Drugwash zice:

        „sedativ”, „de vină”, „fiindcă”.
        Deformare profesională amatoricească. 🙂

        Interesant e că nu-mi aduc aminte de filme româneşti din acea perioadă – poate că au fost atît de proaste încît mi-au ieşit imediat din minte. De fapt, „poate” e de prisos.

        Tot în perioada copilăriei am citit intensiv romane poliţiste (printre altele), ceea ce mi-a ridicat atenţia la detalii. Sincer să fiu, mi-ar plăcea să pot întotdeauna citi un text cu inima, nu „cu creionul roşu lipit de degete” şi să pot viziona un film fără să mă gîndesc la background-ul şi viaţa privată a actorilor principali sau la modul cum au fost realizate diverse efecte şi cît de vizibile sînt trucajele sau CGI-ul. Dar mi se întîmplă mult prea rar să ‘ET go home’…

      • Ce-i cu succesiunea dintre ghilimele? Am apăsat greșit pe taste? 🙂
        Matematicește vorbind: care e probabilitatea ca vreunul dintre vechii garagii să creadă că nu știu cum se scrie fiindcă ? De sedativ nici nu mai vorbim, că de-acolo îmi iau salariul. Serios! Dacă aș ”desface” rulajul, din sedative meducamentoase ori plăntoase facem banul. Populația stresată plătește salariile, pe bune!
        Cum e asta , să citești un text „cu creionul roșu lipit de degete”?

      • Drugwash zice:

        Păi întrebarea e superfluă, dat fiind că răspunsul l-am dat mai sus, pe primul rînd. 🙂

        Nu se pune problema că n-ai şti cum, ci că n-a ieşit aşa cum ştie toată lumea, din dicţionar. E o corecţie a grabei, nu a neştiinţei, dar eroarea-i eroare. Ceea ce demonstrează afirmaţia mea cum că citesc totul cu creionul roşu (corector, ca la extemporal) strîns între degetele minţii. Mă urăsc pe mine însumi pentru asta (deşi unii o fac ca meserie). Cu toate astea e evident că şi eu greşesc, din grabă şi neatenţie şi mă oftică atunci cînd nu găsesc pe unul ca mine care să mă tragă de atenţie. 🙂

      • A, și eu folosesc creionul roșu mintal, la citit. Dar nu dau cu el pe scris, fiindcă ar trebui să șterg rânduri întregi de clișee, metafore banale și senzația de ieftin ca braga, de pe vremea copilăriei noastre.
        Ca să nu existe confuzii și resentimente: e vorba, în general de bloguri scrise de femei, care, spre deosebire de bărbați, țin cu dinții de ideea că sunt speciale. Și speciale fiind și pline de profunzime și poezie, trebuie, au o datorie națională, universală și în fața sistemului nostru solar, cel puțin, să-și scrie pe blog. Diverse secreții hormonalo-mintale pe care fie le lasă să curgă cât ține rândul paginii de blog – proză, fie le gonesc cu enter pe la jumatea rândului spre unul nou – versuri.

      • Drugwash zice:

        Păi vezi că şi la mine s-a diluat aproape total sîngele din creion 🙄 fiindcă mi-am dat seama că nimănui nu-i pasă de îmbinarea armonioasă a conţinutului (uneori de calitate) cu forma (uneori defectuoasă), aşa că la ce să latru degeaba – adică nici măcar de pomană. Doar că, la fel de uneori, mai calc pe bec şi rîcîi pojghiţa aia subţire care ar trebui lăsată intactă. Deh, mea pulpa. Sau culpa, mă rog… 🙂

        Şi din nou – avînd în vedere răspunsul tău către Cîrcotaşu – n-am nimic cu cei care simt în loc să analizeze, ba chiar îi invidiez că pot face asta. Mă oftică un pic însă actele puse în scenă fără să fie suficient de bine finisate încît erorile (inerente) să nu poată fi detectate atît de uşor. Le-aş putea considera o insultă adusă inteligenţei, dacă n-aş şti că articolul respectiv e considerat inexistent în garderoba publicului ţintă al actelor respective.

        Ce dreacu’ am de vorbesc ca din cărţi?!? XD

      • Dragoș, eu sunt fan numere de divertisment cu căței, fiindcă sunt, ca să zic așa, cuțo-filă. Deci, practic, fac parte din publicul țintă al lui Metral (am omis accentul ascuțit din comoditate, nu din ignoranță), dar mă încumet să cred despre mine că inteligența nu-mi lipsește cu desăvârșire din gardirop. Adică, poate că n-oi fi având chiar mantou din blană de inteligență, dar un fulăraș, acolo, tot am. 🙂

      • Drugwash zice:

        Hahahahaha, fularu’ tău din blană de inteligenţă se asortează perfect cu basca mea din păr de oaie!

        Nu confunda totuşi amatorii de divertisment fin cu fraierii care pun botu’ (ironie intenţionată) la numere amatoriceşti încropite pe genunchi. 😉 O fi aburind Métral publicul de ani de zile, dar asta tocmai fiindcă e acel public majoritar care nu are nici măcar un deget de mănuşă fabricat din blana mai sus numită. 😉

        Ceea ce nu te împiedică, desigur, să te delectezi cu numere de gen, în condiţiile în care poţi da sliderul analitic la poziţia de minim. 🙂

        Cuţo-filă – auzi expresie! Mă rîd zdravăn!

      • Excepțională fentă diplomatică, Dragoș!
        E o plăcere să converseze omul cu tine! Îți dai seama ce mișto ar fi să ne certăm?! 🙂

      • Drugwash zice:

        Ha! Să ne certăm?! Aici, acasă la tine?! Da’ ce-s prost?! (nu răspunde la asta! 😀 )
        Neah… las’ că-i bine aşa. 🙂

  2. krantz zice:

    Eu m-am cam. Şi-a fost şi spectacol.
    Dar deh, ştii şi tu că umorul englezesc e altfel.

    • Krantz, la oral, și englezii au râs cu lacrimi – juriu ș public, și au fost uimiți de farmecul spectacolului, dar l-au eliminat în scris pe concurent, din pricina defectei înțelegeri a legii protecției animalelor. (Firește că, în subsidiar, era nițică invidie și șovinism!)
      Mie toată mascarada asta principială mi s-a părut disperată și caraghioasă. E ca și cum ai trimite cursele de cai în ilegalitate, fiindcă toți caii sunt obligați să alerge cu greutatea uui jocheu în cârcă. Urmează să nu mai folosim animalele de tracțiune la tracțiune. să nu mai mulgem vacile, că le pipăim pe țâțe, să fim deferiți justiției că ne-a înțepat o albină, fiindcă după ce ne înțeapă, albina moare, că rămâne fără ac; deci, ucidere din culpă. Că puteam să fim mai agili, să ne ferim mai eficient…

      • krantz zice:

        Io zic că Simon s-a cam ofuscat că a fost păcălit la propriul show. La urma urmei, se aprecia un moment pe scenă. Nu conta ce şi cum faci ci doar rezultatul. Nu cred că scria în vreun regulament că dacă vii cu un animal tre să faci dresură 100%. Din punctul meu de vedere, omu a avut un număr original. Şi ghinionul că Simon o fi ranchiunos.

      • Da, Simon a fost ranchiunos. Ăsta e miezul. Și tristețea. Că unii au voie să fie ranchiunoși până la nivel de zei.
        Scârbos, de-a dreptul.
        Noroc că tipul ăla, Metral, joacă seară de seară prin cabarete de lux, numărul lui de succes. Și încă mai există pe lume suficient public care aplaudă umor englezesc la Paris. Dar invers, nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s