Taximetristul (1)

Nu știu dacă v-am mai spus povestea asta…
Era pe la jumatea anilor nouăzeci, trecut de miezul nopții, eram într-un taxi de Cobălcescu și mă duceam acasă. Știți deja că n-o prea fac pe „doamna din taxi” când merg cu taxiul. Stau lângă șofer, pentru că bancheta din spate are niște gâlme de nedescris, pentru că am nițel rău de mișcare care acolo se accentuează și pentru că nu cred că locul mortului e chiar așa de periculos: măcar vezi cu o cincime de secundă înainte ce urmează să ți se întâmple. Și stau lângă șofer pentru că, până la proba contrarie, și el e om, și mi se pare aiurea să mergi 20 de kilometri fără să schimbi o vorbă cu șoferul și…
La dracu! Uneori stau în spate și tac mâlc, dar în noaptea aia stăteam în față și vorbeam cu omul de la volan.
Un tip destul de masiv, întunecat, genul care pute a transpirație, dar ăsta nu puțea. Și nici nu era prea vorbăreț. Eu eram, fiindcă băusem diverse chestii la o petrecere și intrasem în starea aia poetico-rezonabilă în care  orașul e frumos, aerul miroase a crăițe și-a regina nopții,  copacii sunt frumoși, asfaltul foșnește ca o pădure sub cauciucuri…
Vorbeam despre mașini. Adică, el vorbea despre mașini, că voia să-și cumpere una. A zis marca. Aveam un prieten care își vindea mașina. Aceeași marcă. I-am zis prețul. A zis că numai dacă anul de fabricație e… și a zis anul. Mașina prietenului meu era mai tânără cu un an.
Intram în Drumul Taberei când a zis că, pe bune, îl interesează. Mașina prietenului meu. Pe la Orizont m-a întrebat dacă aș putea să-i las un număr de telefon. Al prietenului meu.
La următorul semafor i l-am dictat și, când s-a pus verde, a luat-o la stânga. Nu mai știu dacă pe vremea aia îi zicea „Sibiu” sau „Miron Constantinescu” străzii, dar pe-acolo mergeam spre casă.

Chiar trebuie să mă opresc!
Vă zic mâine…

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, aminriri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Taximetristul (1)

  1. Hai, no!!! Pe când devenea interesant… :))

  2. sorin zice:

    spatiul ,pana la continuare, disponibil pentru spoturi publicitare 🙂

  3. krantz zice:

    Asta-i ca-n bancul ăla cu autocarele din Italia…

    • Hai, nu fi măgar! 🙂
      Zi bancul.

      • krantz zice:

        Ei, nu e cine ştie ce dar mi-a plăcut prin copilărie cînd le spuneam şi rîdeam fugind de cei lăsaţi gură cască..
        Cică era o tînără care s-a hotărît să se mute din România în Italia. Şi-a făcut bagajele şi s-a suit în trenul spre. Pe peron, taică-su, exact cînd trenul a pornit, a mai apucat să-i strige:
        – Fata mea să ai grijă! Mare grijă! Să fii atentă că autocarele din Italia….
        Tipa n-a mai auzit continuarea din cauza şuieratului de tren şi a distanţei care s-a mărit.
        A uitat de asta şi peste ceva timp, a revenit acasă în vizită. Şi ş-a adus aminte de chestia rămasă învăluită în mister. Şi-a întrebat tatăl şi acesta i-a spus:
        – Da, fata mea, să ai grijă! Mare grijă! Să fii atentă că autocarele din Italia….
        Şi, la naiba, a sunat telefonu. O urgenţă deosebită la serviciu, l-a făcut pe taică-su să plece în grabă de acasă.
        Iar s-a uitat de problemă şi peste ani, tipa a primit un telefon de acasă să vină de urgenţă că taică-su căzuse grav bolnav la pat.
        Ajunge acasă, plînsete, chestii. Şi-şi aduce aminte iar de problemă. Şi cum stăteau ei de vorbă, îl întreabă iar. La care bătrînul:
        – Da fata mea, cum îţi spuneam, să ai grijă! Mare grijă! Să fii atentă că autocarele din Italia…. Şi-şi dădu săracu ultima suflare.

      • Ei, nu e chiar ca în bancul tău. Are final. Aproape! Oarecum aflăm cum e cu autocarele.

  4. Q_sound zice:

    Taxi Driver… asta mi-a venit in cap cand am vazut categoria pe care ai ales-o pt. acest text, ‘ filme’. Poate pt. ca-mi place De Niro si, putin, Jodie. Sigur ca povestea ta n-are nimic de-a face cu filmul: chiar daca n-o faci pe ‘ doamna din taxi, esti departe de rolul interpretat de Foster, iar Robert, in ‘Taxi Driver’, era intunecat, dar febril- traumatizat psihic (soldat in razboiul din Vietnam). Insa ‘ piesa de rezistenta’ a dieferentierii este frumosul cartier bucurestean, Drumul Taberei. Adica aia din state or avea si ei cartierele lor pitoresti, unele chiar selecte, au si ‘parck’, da’ nu ne ajung nici la degetu’ mic ca zone pitoresti urbane, ei nu vad ‘orizontul’ – compenseaza insa la prostiututie si probleme psihice.

    Daca ‘ legea nescrisa a netului’ te face sa pastrezi anumite taceri( taceri parca suna mai bine decat nedivulgari, in pofida neologismului cu care ar competitiona- asa-mi pare) te face sa scrii astfel de texte, mie nu-mi ramane decat sa te citesc. Cu multa placere, desigur.

  5. Renato, nu ne mai fierbe, ca jar maninci: taximetristul era din Vaslui?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s