Quod erat demonstrandum

L-am văzut, în sfârșit!
(Mulțumesc, pe această cale, celor doi prieteni virtuali care, lucrînd independent unul de altul, mi l-au adus sub nas:  Q_Sound și Dragoș. )

Nu mă pricep să scriu recenzii, cronici… nu știu să fac nici măcar un sinopsis. Sau poate că știu, despre ceva care nu mi-a plăcut. Dar despre ceva care mi-a plăcut până-n măduva oaselor mi-e imposibil.

  • Așa că… Anul 1984, în București. Pelicula e alb-negru. Sunetul e în priză directă și cred că e singurul film românesc în priză directă unde răsucitul cheii în broască nu sună ca o împușcătură cu amortizor, în vreme ce pașii unei femei pe tocuri cui, pe un coridor placat cu marmură, se aud ca vântul prin sălcii.
    Târșâitul cretei pe tablă.  Nostalgic.
    Alte nostalgii traumatizante, de la blând (cușca femeii care remaiază ciorapi, paharele cu buza aurită, desertul de casă – cornulețe pudrate,  savarina de cofetărie ceaușistă, carioce colorate pe birou, buchetul de garoafe producție Codlea, păpușa matrioșka, scrumiera cu fund dublu care se golește la interior) la brutal (coada la benzină pe nerevărsatul zorilor, ”pana de curent” zilnică, centrul de vândut sticle goale, îmbrăcămintea cochet-tovărășească a femeilor la serviciu…, până și nifedipina, articulată, ca aproape unic medicament care se administra cardiacilor).
    Mici detalii de mare finețe, pe care nu le văd decât veteranii acelor ani: portretul lui Ceaușescu, rezemat pe birou cu capul în jos,  așteptând într-un provizorat de câteva minute să-și reia locul pe perete, până se bate cuiul temeinic  („Mai renovăm și noi!”) este imediat răsucit cum-se-cade, atunci când apare un vizitator.
    Filigranul fricii. Frica discretă dar profundă, care frizează onestitatea nepăsătoare și indiferența.
    Dar nu cu asemenea dantelărie impecabilă m-a cucerit filmul ăsta, ci cu polifonia personajelor. Un matematician fugit în occident, care n-o duce bine. Nevasta care vrea să-l urmeze și așteaptă să-i iasă actele. Un alt matematician, prieten cu primul, care vrea să strecoare un studiu științific personal, dincolo. Prin nevastă. Un pic de ”nevasta prietenului meu”, dar atât de vag, că nici nu e de luat în discuție. Un ofițer de securitate care face 47 de ani și e tot locotent colonel. Securist-securist, dar nițel psiholog, cu cinci minute mai deștept ca șeful lui și, în felul său ticălos-perfect-profesional- plin de principii, e mai corect.
    Antologică scena eșecului – răscolirea bagajelor la aeroport, degeaba.
    Și, dacă tot am ajuns aici, Piersic Juniorul și-a înțeles personajul la nivel molecular, așa încât nici nu mai era nevoie să-l cheme ca pe ta-su, până la un punct.
    Pe muchie de cuțit actrița care joacă personajul nevestei fugitului.
    Excelent Ogășanu, în rol de bunic.
    Ireproșabil matematicianul care dă să-i plece lucrarea în occident.
    Periculos de bun interpretul intelectualului colaborator al Securității. Poate nu el, poate personajul lui. Poate de-aia, din nicio poziție, nici măcar din aia de moartă și-ngropată, n-am să accept că foarte reala noastră contemporană, Mona Muscă, ar avea, ar fi avut, ar putea să aibă  parte de un milimetru de clemență și înțelegere: turnătorii civili, în libertate, au ales calea asta pentru ca să pună pe masă, musafirilor, o sticlă de Johnnie Walker, și nu o butelcuță plată de Șliboviță. Au ale calea asta spre binele lor, negociat, nu de frica morții, nu din instinct de autoconservare.
    Singura penibilă a filmului e Tora Vasilescu. Joacă o succesiune de clișee ca-n sitcomul cu Ipate, de la PROTV. Numai că în filmul ăsta, până și Ipate joacă bine. Ea, nu. De ce n-or fi înțeles regizorii că Tora și-a mâncat mălaiul cu Daneliuc, în Cursa?
  • După cum vă spuneam, am dat cu cuvinte  ca și cum aș fi dat cu var peste filmul ăsta.

Dar, dacă nu l-ați văzut, faceți ceva să-l vedeți.
Dacă l-ați văzut, mai uitați-vă la el odată. Nu e timp pierdut.
E memorie câștigată.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în filme, părerea mea și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Quod erat demonstrandum

  1. Drugwash zice:

    Glad to be of help! 🙂

    La mine mai are zile bune pînă să ajungă. Parcă ştie că sînt un critic acerb şi incoruptibil, în special cu producţiile autohtone faţă de care am o rezervă imensă. 😉

    • Eu n-am rezevă imensă decât față de filnele indiene.:)

      • Drugwash zice:

        Caută „Barfi!”, „Pyaar impossible”, „Mujhse shaadi karogi”, „Dostana”, „Ghajini” şi după ce le vezi pe astea vino şi scuipă-mă sau pupă-mă. 😉

    • Q_sound zice:

      Glad tu n-ai cum sa fii, ca esti… Drug. Wash nu stiu ce inseamna ,mai ales dupe Drug, nu-mi iese nicio traducere. Filmul e impecabil, da’ e in limba romana, fara drugi 😛 – securisti fini,mai- asa ca la tine nu mai ajunge! 🙂

      • Drugwash zice:

        Ya know… that stupid people I hate so much has a sayin’ that’s ever so true: if you got nothin’ to say, say nothin’!

      • Q_sound zice:

        Fii dragut si tradu, Drug, ca n-am inteles cine e stupid. Despre nimic au fost unii de-au scris tomuri, nu stiu ce sa zic… cateva cuvinte tastate io cre’ ca merg.

      • Q_sound zice:

        I hate so much that stupid people when he says :’ if you got nothin’ to say, say nothin’! ‘cause is so damn right. mie asa imi suna mai clar, ca topica.

        actually, the phrase sounds better like this:’ If you ain’t got nothing nice to say, then don’t say’.

        Am inteles ca tu esti IT istul de serviciu, adica cu aptitudini evidente si probate in WP, in lumea retelei in general si vorbitor/ scriitor de limba engleza. Acu’, ce sa zi, io-s deficitara la ambele capitole, nu-mi ramane decat sa-mi scuz nimicul celor tastate de mine ca replica la mesajul tau .

  2. Te pup fiindcă meriți! Niciodată n-o să te joc la ruleta ”filme indiene care mi-au plăcut”.

    • Drugwash zice:

      Îmi place că joci inteligent. 😀
      Acu’ dacă tot am ieşit off-topic. care ţi-au plăcut? Aşa poate mai aflu şi eu ceva nou, că-i ditamai Bollywoodu’ acolo. 😉

      • Ferească sfântul!… Joc inteligent la Prăvălie, de față cu Șeful, cu Agenții de Vânzări, cu Mama, la telefonul zilnic, dacă mă simt rău și nu vreau să simtă.
        Pe blog, la răspunsuri, joc normal.
        Ai zis ceva, simt că vreau să-ți răspund – răspund. Mi se pare că nu merită să-mi răcesc gura – tac.
        De-aia am un blog cu, în medie, 2 – 5 comentarii.

      • Nu mă pot uita ka filme indiene, Ia-o ca pe o invaliditate. 🙂

      • Drugwash zice:

        Mă faci să joc murdar şi să spun că ai nevoie de… cîrjă. 😀

        Acu’ pe bune, am avut şi eu rezerva respectivă, din cauze obiectiv-vechi. Dar un amic indian get-beget mi-a făcut nişte recomandări cu ceva vreme în urmă şi nu regret că l-am ascultat. Încerc, în amărîta asta de aşa-zisă viaţă a mea, să rămîn open-minded, ceea ce ar trebui să fie în principal în propriul beneficiu. Altfel nici nu m-aş fi gîndit să-mi consum resursele pentru a descărca QED cînd aş fi putut lua ceva hamerican cu multe buci şi împuşcături şi maşini distruse. 😉

  3. Q_sound zice:

    Cu multa placere, Renata! 🙂
    Il mai vorbim la cafea, doar atat vreau sa zic: filmul nu este un succes de casa, departe de a fi un film comercial, este un cadou al lui Andrei pentru noi doua( hai si altii care se mai ‘ incumeta’ 🙂 , cativa)- Q.E.D. 🙂

  4. Interesant. Mă pun să-l caut. M-a convins și „văruiala” ta și trailerul. 🙂

  5. psi zice:

    ia să descărcăm și noi! 😀 mulțam!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s