„Woman in Gold”

Uitați-vă la filmul ăsta.
Fiindcă Helen Mirren.  Fiindcă deși americanii și evreii trag spuza pe turtele lor, voi luați doar frișca pe arătător și lingeți degetul cu ochii închiși.
Fiindcă sub frișcă e povestea unui tablou. Făcut de Gustav Klimt.

untitled

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în cronici și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la „Woman in Gold”

  1. Ce coincidenta! Chiar acum doua zile am vazut filmul! Vezi, telepatia nu e influentata de canicula. 🙂 Mie cel mai mult mi-a placut motivatia celui care i-a ajutat cu recuperarea tabloului fiindca s-a simtit vinovat pentru ce facuse bunicul lui fascist.

    • Regret, adelino, dar mie exact „cântul” ăla, secundar, mi s-a părut căutat. În sensul că, dacă pui cireașa pe tort, nu e musai să scrii pe ea CIREAȘA DE PE TORT.
      Dar e numai recepția mea.

  2. Q_sound zice:

    fiindca Helen Mirren: o femeie batrana, scunda spre indesata cu glezne groase; practic, n-ai niciun motiv sa o privesti. asta pana incepe sa joace- atunci rastoarna tot printr-o interpretare atat de autentica, incat si regina Angliei, prin comparatie, devine cabotina. excelent film si acela.
    am vazut filmul, am admirat ( si inainte )pictura, insa doar de la monitor

    imi bag degetele in frisca, de regula cand nu ma priveste nimeni- dintr-o convingere intima ca a degusta ceva ce-mi place mult cel mai bine se face cu mana goala- dar intotdeauna tin ochii deschisi, larg. asta nu inseamna ca nu ma pot insela. de cele mai multe ori pt. ca nu inteleg ‘ de ce’ – imi lipsesc toate motivatiile trucarii aparentei inscenate . sigur, vina imi apartine.

    fain filmul.

    • Fain film, Q!
      Helen Mirren a stat de veghe tot filmul, să n-o dea scenariștii, iremediabil, de gard.
      Și a mai fost și omul de la imagine. Nu s-a plimbat minute în șir asupra picturii, ca ăia de la discovery.
      Practic, nu i-a invitat nimeni pe criticii de artă să mânce pe gratis la dineu.
      Poate n-am fost un spectator cuminte. Am dat pe repede înainte mici scene cu evrei „subțiri” & dramele lor personale.
      Bestiile naziste. Tot tacâmul care, prin repetiție, devine clișeu.
      Știi la ce m-am gândit eu? Că domnul Klimt a iubit-o măcar platonic pe Mătușă. Altminteri nu poți picta atâta aur în fundal. E vorba despre raportul subiect-fundal pe care Klimt îl încală fericit. Cu riscul de-a părea nepriceput. Dar povestea e în terenul lui, ca mingea de fotbal.

      • Q_sound zice:

        nu stiu ce stii tu despre mingea de fotbal, nu ca io m-as pricepe, dar pot sa zic ca nu e totul sa o tii in terenul tau: tre’ sa faci ceva cu ea, ca altfel ti-o ia adversarul. si cum cea mai buna arma e atacul, Klimt ne-a executat mai ceva ca dintr-o lovitura de pedeapsa, a castigat meciul si partida cu viata.
        ma intreb oare cum o fi sa iubesti platonic o femeie frumoasa?! doar ca ea era si eleganta, rafinata si sotia unui magnat. mai era si cam plictisita incercand sa se agate de detalii: o bijuterie, o pictura, o seara muzicala- totul de ‘prima mana’, dar tot amanunte raman.
        e mult aur in tablou, asa e, ca ar fi perioada aurie cum zic criticii- mie mi-a lasat senzatia unei femei frumoase, bogate, pe un fundal de aur faraonic, insa trista si incremenita in pozitia aristocratica a mainilor- fara viata- un exponat de lux al inaltei societati din acea vreme.

        filmul merita vazut pt. ce-ai spus. io mi-as fi dorit mai mult: e surpinzator cum un film care are toate ingredientele necesare pt. a deveni o pelicula de exceptie( subiect real, Helen Mirren si cam atat, ca actori) sfarseste in ceva caldut. poate a fost ambitia prea mare a regizorului de a a pune in scena prea multe deodata, nu stiu. chiar si unele dialoguri scartaie, iar scena evadarii mi s-a parut falsa. strident.
        s-ar putea sa fiu io prea pretentioasa, admit… :))

        uita-te la ‘Philomena’- tot o cautare reala, peste multi ani. si tot o actrita britanica. 🙂

      • Păi, foarte discret am amintit și eu obiecțiile tale, când am zis că americanii și evreii trag la spuză pe turta lor.
        Nu doar scena evadării e fals-stridentă. Scena despărțirii de părinți e un clișeu atât de încremenit în conturul lui de clișeu, încât am avut senzația că asta a fost vrerea regizorului. Și totuși merită văzut! 🙂
        O să caut Philomena.

      • Q_sound zice:

        la aia cu despartirea am ezitat, fiindca
        am stat si am… reflectat :)) : cand esti atat de ‘ subtire’, evreu sau de care oi fi, asa iti exteriorizezi emotiile, cu portia, filtrat, reticent, incat altii, talpasii, cre’ ca
        e fals. :))( nu stiu ce a vrut regizoru’- io tot zic ca si-a dorit prea mult de la un sg. film- insa nu cred ca este un cliseu de despartire; cel putin, nu una dintr-o familie de conditie medie, oameni obisnuiti care plang de le salta camasa pe ei in fata unei separari defintive.
        sau poa’ sa fie ratare regizorala.
        da, merita vazut. gata, nu mai foarfec nimic !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s