Ia, citiți asta!…

Pe blogul Simonei Tache.

Pentru nerăbdători, pe scurt, povestea sună așa: niște părinți disperați, cu o fiică pe moarte, FAC UN APEL UMANITAR…
și banii încep să curgă.
Bun! N-au mai operat-o în Canada, au operat-o la Sibiu. A murit trei luni mai târziu. Poate că, dacă nu se lăcomeau la bani și-o duceau în Canada, mai trăia două până la șase luni în plus. Până la urmă tot murea. Vă spun asta din experiența unei Prăvălii vecine cu  un Spital care pune butoniere canceroșilor laringieni pe bandă rulantă.  Vă spun, din postura de martor mut la grozăvia acestei boli că, dacă e să-i mai mulgi câteva luni, e la plesneală. Doctorul n-are niciun merit. Oricât ar fi de bun. Cancerul e  o entitate care legiferează mai ceva ca un guvern. E ca FISCUL! E ca fiscul, pentru oamenii de rând.: implacabil.
Cancerul e o boală inteligentă. În ultima instanță, e mai tare ca Dumnezeu, ca FACIAS, ca CEDO…

Așa că n-are nicio importanță dacă te operezi la Sibiu sau în Canada. Până la urmă tot mori.

Ideea e că cei doi părinți îndoliați refuză/tergiversează/amână/șovăie să dea suta de mii de euro înapoi, bunilor samariteni cu care, se pare, aveau o înțelegere – să restituie ce nu s-a folosit. CUM? CUI? Habar n-am.
Dar, dacă jurnalista Roxana    Simona se agită în așa hal pe restituire, înseamnă că s-or fi făcut niște înțelegeri…

Mă întreb dacă e bine că Simona Tache a scormonit rahatul. Dacă e bine că cei mulți, săraci și impresionabili, împreună cu ce puțini dar impresionabili și cu dare de mână vor ezita, pe viitor, să marce banul într-un caz disperat.

Păreri?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Ia, citiți asta!…

  1. klaus zice:

    O să spun pas în legătură cu demersul d-nei Tache. Voi ajuta în continuare!
    Să dea banii înapoi? Așa ar fi corect dar e o întreagă nebunie aceasta acțiune. Ar putea in schimb să doneze suma altor oameni in suferință.
    Mai multe vorbe sunt de prisos!

    • Da, klaus, ar fi simplu să doneze altcuiva aflat în situație critică, dar se pare -așa am înțeles – că tocmai asta era o ”clauză”, ce nu s-a consumat să se înapoieze. Ideea e că din banii ăia nu s-a consumat aproape nimic. Au rămas aproape intacți familiei supreviețuitoare.

    • E lăudabil, klaus, și sănătos. Eu, după experiența cu Zâna, nu mai ajut decât rude, prieteni, oameni apropiați.

      • klaus zice:

        ren, din toată povestea, asta e cel mai grav. Nu-mi fac iluzii ca dispare nemernicia dar mă doare când dispare omenia.

  2. Cristian zice:

    Simona, măi Renata, nu Roxana. Și, da, eu știu despre poveste încă de la debutul ei. Mare parte din suma strânsă s-a strâns datorită unei postări a Simonei apărută și pe blogul ei și pe Facebook. A fost ceva neașteptat și pentru ea. Acum, modul în care ea reacționează se datorează faptului că, într-un fel și-a pus obrazul în povestea asta. Și e prinsă cumva la mijloc. Între cei care i-au dat ei credit și niște oamenni care uită ceea ce-au promis.

    • Doamne. ce înseamnă Actul Ratat!…
      Am scris Roxana… Mi-ar trebui un roman ca să explic de ce. Bine că știu eu de… 🙂

      • Cristian zice:

        Asta contează mai puțin. Ideea e că „săracii și impresionabilii” care și-au dat atunci și, poate, ultimul bănuț și care pe viitor ar putea să nu mai pună botul la așa ceva sunt săracii și impresionabilii Simonei Tache. Ea i-a convins și datorită ei a fost posibilă strângerea sumei respective într-un timp record. Cele două linkuri din postarea ei sunt edificatoare. Motiv pentru care postarea ei nu mi se pare a fi tocmai o scormonire în rahat. Părerea mea.

      • ”Scormonire în rahat” în sensul că e mai bine s-o lași să se prăbușeasă așa cum a căzut, decât să încerci să repari lucurile după ce ireversibilul vizibil și cuantificabil s-a produs.
        Am trecut și eu, ca însuflețitor principal, printr-o campanie aproape similară. Am reușit s-o dau și la televizor! O țeapă totală! O escroacă fără rival.
        Am descoperit, apoi am tăcut. Nu e bine să le ruinezi oamenilor motivațiile morale.

      • Cristian zice:

        No, unde nu mă pricep, mai binie tac. Dao o știu pe Simona de multă vreme. Nimic din ceea ce face nu e întâmplător.

  3. krantz zice:

    Se pare că pentru unii, suferința are un preț. Și ajungi ca în faza aia din Caragiale cu onoarea „nereperată”. La fix cît să te comporți ca dom Mitică…

    • Pentru mine, maximum de ipocrizie în topul durerii absolute o reprezintă părinții acelui băiețel sfâșiat de un câine, care au bifat toate posturile de scandal plus câteva manifestații publice în primele 48 de ore de la pierderea copilului.
      Să ai un băiețeș de 4 ani în sicriu, pe masă, în sufragerie, și tu să fii la aAcces direct în direct e mai mult decâtîn cel mai stupid și negru film de autor neînțeles.

      • krantz zice:

        Ține de rezistența fiecäruia în contact cu hienele din masmedia. Cu foarte mulți ani īn urmä, am avut un mare necaz. O explozie la instalația de gaz din bloc. Din fericire färă victime, din nefericire la noi în apartament. Seara, dupä ce ne-am mai liniştit, fizic şi psihic şi ne bägasem în pat, țîr la uşä. Era ora 9. Şi hop echipa protv, venitä de la bucureşti. Locuiam īn provincie atunci.
        – Bună seara suntem de la protv. Ce şi cum s-a īntīmplat? Ce-ați simțit?
        – Ne scuzați dar chiar nu mai avem chef de interviuri. Deci pa!
        – Päi cum aşa? Cä noi am venit tocmai de la Bucureşti. Nu se poate sä nu ne primiți înäuntru, sä filmäm nişte cadre, sä vorbim.
        – Päi v-am chemat eu?
        – Nu, dar aşa se face…
        – Ei, la mine se face altfel. Noapte bunä şi läsați-ne sä ne lingem ränile.
        Au filmat ceva cadre de afarä īn beznä, au mai prins un vecin beat pe hol care le-a spus versiunea lui şi duşi au fost.
        A doa zi la ştiri, au dat o chestie de doi lei, de umpluturä. Cred cä au primit şi penalizäri reporterii äia pentru ce au fäcut.

      • krantz, eu visez să fiu odată de față când un reporter tv pune întrebarea cea mai imbecilă din topul întrebărilor imbecile: ce-ați simțit?
        Unuia care tocmai a avut un necaz. Și ăla, zbang, un pumn în gură la reporter. Dacă-i sparge buza, mai bine! Și să-i zică ”uite, ASTA am simțit!”

  4. Eu iarăși nu știu despre ce vorbești (Nu. Nu-mi spune amănuntele, pot să-mi imaginez scenariul), dar nu sunt de acord cu verdictul tău clar și categoric în ceea ce privește cancerul. Poate te referi strict la diagnosticul respectiv, dar depistate la timp multe cazuri sunt vindecate. Nu e un verdict la moarte.

    • Sava, la noi cazurile depistate la timp sunt excepții. Oamenii nu se duc la doctor decât dacă-i doare ceva rău. Firește, și aici există bolnavi norocoși care scapă. Sau amână finalul suficient de mulți ani ca să poată considera că au scăpat.

  5. ALM zice:

    N-am prins faza şi mulţumesc Domnului pentru „ghinion”! Am „prins” alta, care m-a oripilat suficient ca să compenseze „pierderea”. La A3 are loc o campanie pentru un copil de 7 ani cu diabet tip I, insulino-dependent care, conform legii, a pierdut dreptul la un însoţitor. Părinţii grijuli, în loc să se sacrifice pentru copil şi unul dintre ei să întrerupă temporar serviciul (dacă or avea), ţipă într-o română aproximativă sloganul neaoş „să ne dea!” Fătucele de la A3 au cerut „părerea” unei medice specialistă în diabet care a spus nişte tâmpenii specifice clinicilor de la sate: copilul trebuie supravegheat de cineva care ştie să dozeze insulina în funcţie de glicemie şi ştie să identifice instant o hipoglicemie. Mai mult, trebuie să facă acest lucru noaptea, ştiut fiind că acelea sunt cele mai periculoase hipoglicemii. Adică, însoţitorul să doarmă în pat cu copilul sau, de ce nu, cu toată familia, fiindcă nu se stie care dintre ei se trezeşte mai uşor. M-am gândit cam ce fel de însoţitori ar trebui pentru cele câteva sute de copii diabetici şi mi-am dat seama că trebuie clonat profesorul Târgovişte sau măcar unul din medicii reveniţi în ţară la spitalul european Polisano. În plus, clona trebuie să accepte să lucreze 7 zile cu 24 de ore pentru o sumă de cca 664 lei (80% din punctul de pensie) îndemnizaţie de însoţitor.

    Regret enorm că nu am părăsit România atunci când mai puteam să muncesc. Nu mai suport să văd aceste pretenţii de spoliere a celor care chiar produc valori, fie ele servicii. Până şi Johannis consideră că pentru ceea ce face (concedii şi balamuc politic) trebuie recompensat cu bani de la pălmaşi …

    • ALM zice:

      Ieri am făcut pe drum o hipoglicemie severă, „să te lingi pe degete”! Am luat repede nişte dulciuri şi am reuşit să ajung acasă cu „însoţitoarea”, după care am căzut lat. Cum am ajuns în acel hal de neglijenţă? Simplu, şi ieri mi-am petrecut ziua cu nepoţelul de 5 ani! Am introdus acest preambul ca să explic ce m-a găsit să scriu la 4:30 dimineaţa.

      Cu ceva timp în urmă am avut şi eu nişte porniri de „bun samaritean”. După ce a început grămada de cereri de ajutorare a lui X şi Y, în special de pe la fundaţia „cât mai departe”, mi-am dat seama că pensia nu este suficientă şi ar trebui să mai găsesc un serviciu. Cum m-am cam plictisit de muncă şi chestia cu „daţi un SMS de doi euro” a început să-mi trezească amintiri neplăcute (ex. „afacerea” păturilor la inundaţiile de prin ’70), am hotărât să nu mai dau nimc, uite aşa, de-al dracu’! Astfel, afară de câştigul bănesc, am câştigat şi ceva linişte, ne mai fiind obligat să analizez scriituri gen blogul Simonei Tache. Şi nici să mă inflamez faţă de o caracteristică umană, moştenită din cele mai vechi timpuri: lăcomia!

      Rezumând, eu m-am „vaccinat” înainte ca opera Simonei Tache să devină (semi) publică …

      • Am văzut și eu știrea aia cu inepția – copilul peste 7 ani nu mai are nevoie de însoțitor. Dar ce m-a lăsat mască a fost o idioată care era acreditată să vorbească. A zis: și-așa, copilul e în curs de vindecare…
        Nu știu cum nu se crapă sub ei pământul de greutatea prostiei.

  6. D. Vader zice:

    Trist.

    Tristetea la mine are doar doua forme: o forma frumoasa si o forma urata. Doua emisfere in aceeasi nuca, tot un miez. Aci am de a face cu tristetea cea mai urata.

    Simona Tache, o sufletista. Ea, pentru mine, e o fata urata, cu un umor de nisa, care, ce sa zic, nu ma tulbura. Aceasta nenorocita poveste, nu stiu de ce, ma face sa ma gandesc la un episod din “Balanta” lui Ion Baiesu, in care cineva isi pierde mama la barbut. In aceeasi carte, doctorul nu primeste de la pacient “nici macar o ciocolata”. Intr-o lume a banilor, iote ca “n-are lumea bani”, ce dracu mai vreti?

    E clar ca Parintii se indura greu, asta e foarte clar. Am citit azi cam tot ce se invarte pe langa acest topic. Cel mai mult m-a impresionat urmatoarea scriere, a fetei moarte, pe care nu am putut sa o duc pana la capat, http://www.marieclaire.ro/oana-livadariu-fosta-noastra-colega-are-nevoie-de-ajutor.

    Ce sa va mai zic, ma, oameni buni? Hai noroc si sanatate! si inca un citat din “Balanta”: „…fiți calmi, c-o să fie bine. Nu se știe cînd, dar o să fie bine. Drept pentru care vă propun să ne îmbătăm imediat și temeinic, așa cum stă bine unor bărbați care iubesc viața și beneficiile ei trecătoare.”

    • Vader, eu am citit linkul ăla până la capăt. Frumos scris. Cu limpezimea și sobrietatea pe care doar moartea iminentă ți le pune în vârful stiloului, pixului, degetelor, dacă scrii pe tastatură.

  7. psi zice:

    eu cred că adevărul este pe undeva pe la mijloc, nici alb și nici negru.

  8. klaus zice:

    psi spunea „eu cred că”. Deocamdată, cu toate că e conturată o concluzie a majorității, n-am informatii suficiente și clare. Prin urmare, mi se pare corect sa nu dau cu anatema.
    Am citit si comentariile la postarea Simonei. Cei care nu sunt „pe val” beneficiaza de un tratament special. Superb, nu?

  9. arakelian zice:

    Pt Oana am donat si eu si alte eprsoane din jurul meu. Toate am donat pt ca am citit la Simona si am avut incredere in ce zice Simona.

    Faptul ca parintii sunt sfasiati, devastatati de durere, e una. nici un ban si nimic nu le mai poate aduce fiica înapoi. nu stim ce traiesc, putem doar sa ne imaginam drama lor si sa-i compatimim sincer
    ca au fost loviti de soarta, ca s-au luptat cu sistemul, etc. de accord. Dar nu vad legatura cu refuzul inapoierii sau redirectionarii banilor. Pe mine m-a deranjat atitudinea parintilor: tergiversare, lipsa transparentei si sa puna print cu desfasuratorul, acuzat pe prietenul Oanei in loc sa fie uniti, la un mail nu raspund sau raspund in deradere (cum i-au facut unei prietene, avocat!! dar ei nu stiau ca arunca cu legi aiurea); la cel al meu de la serviciu raspund imediat cu „vai, dar noi suntem corecti si va dam banii inapoi etc. ”
    M-a uimit reactia lor – nu de mult o citeam pe doamna Gabriela Hornoiu ce a trecut prin o suferinta similara: moartea fetei de cancer… dar cata puritate si inaltare a ajuns intr-un caz, si cat jeg si scandal a iesit in celalalt…
    Am cerut banii inapoi. O sa ii donez mai departe. Acesti bani nu ii vreau, i-au murdarit deja parintii Oanei. Stiu, nu e prima data cand donez pt o situatie si altii baga mana, am caz si in familie, dar eu voi continua sa ajut atunci cand sufletul meu spune: AICI E NEVOIE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s